Poezia e în firea poprului românesc și e singura comoară a sufletului său, care în cursul veacurilor grele de suferinți l-a însoțit, ușurându-i greul vieții, și l-a îndulcit, mângâindu-i sufletul, iar din zilele de fericire ne-a păstrat bogăția sufletului său sănătos, vesel, senin și nobil. Multă jale și durere, mult chin și batjocură a îndurat poporul ardelenesc din partea ungurilor în decursul războiului european! Suferințe pe câmpul de luptă, suferințe acasă! Nu s-a putut ca aceste suferințe să nu scoată din adâncul inimii poporului necăjit coardele poeziei ca să cânte durerea. Câte inimi s-ar fi zdrobit de durere și de dor, dacă n-ar fi pășit poezia ca să le mângâie și să le ușureze? În versuri și-a turnat dorul și jalea, patimile și suferințele soldatului la front, în versuri i-au răspuns cei de acasă și versul le-a fost mângâierea și nădejdea. În ele veți găsi resignarea și optimismul sănătos al țăranului, alăturea cu decepțiunea și durerea, care capătă o nuanță plăcută prin ajutorul artei poetice. Ele au un ton religios, țăsut cu fire puternice de sentimente curate, morale. Credința și nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea și împlinirea datoriei, iubirea de patrie și nostalgia, dragostea nemărginită față de soție și familie, și nădejdea într-o soartă mai bună a neamului nostru pe urma suferințelor îndurate pentru alții. Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor.

Dr. Emil Precup, director la Liceul Petru Maior din Gherla 

Suflă vânt peste hotar

de Vasile Scridon din Feldru

Suflă vânt peste hotar,

Jele mi și-mi vine amar,

Suflă vânt de cătră Rus,

Jalea mea-mi aduce plâns.

Căci când stau și socotesc

Pentru cine năcăjesc?

Pentru cine tragem noi

Acest necaz de război?

Și mai câte alte-mi vin

Ce nu pot ca să le scriu,

Dar puțin eu scriu din ele

Pentru ce mi-acum mai jale,

Inima pentru ce-mi arde

Și ce vreau să scriu pe carte,

Ce acum mai de curând

Inima din mine-a frânt.

Sunt acum trei ani de zile

De când eu prin țări străine,

Multe rele m-au mâncat

Pentru țară și-mpărat,

Scrie-le-aș acum pe toate

Căci n-am timp, dar nici hârtie

Să le pot pe toate scrie.

Într-o zi și cam spre sară,

Zi faină de primăvară,

Când de-acasă așteptam

Să sosească-un consătean,

Ce la „Urlub” a fost dus,

De-aici din front, de la Rus,

Ca să-și petreacă civile

V`o patrusprezece zile.

N-aveam odihnă, nici stam,

Fără mereu mă uitam,

Doară doară el sosește

Și de-acasă-mi povestește;

Îl așteptam ca să-mi spuie

Cum trăiesc prin civilie…

Și părinții mei de-acasă

Sănătoși sunt și-n viață?

Căci chiar visurile rele

Îmi vesteau un somn de jele,

Cugetam și-mi ziceam mie:

Oare ce poate să fie?

Sosește vărul de-acasă

Încă până nu înserase,

Ne-am cuprins și-mbrățișat

Și-n urmă l-am întrebat:

„Ce-i vere, cum ai umblat?

Cum ți-ai petrecut prin sat?

Și-ai mei părinți, ce-i doresc?

Sănătoși sunt, cum trăiesc?”

El atuncea se cugeta

Și răspuns nu-mi înturna,

Îl vedeam pe față eu

Că mi-ar spune și-i greu,

În urmă mi-a înturnat

Cu un ton cam supărat.

„Ți-aș spune, vere, ceva,

Dar știu că t-i supăra”

Eu i-am zis atuncea lui:

„Orișice-i, dar poți să-mi spui.

Tot sunt acum supărat,

Știu că ceva s-a-ntâmplat”.

El atunci mi-a cuvântat:

„Tatăl tău e-nmormântat,

Chiar când acasă am sosit

Numai o zi a mai trăit.

Și după-un morb scurt dar rău

S-ampăcat cu Dumnezeu.

Dar să nu fii supărat

Căci frumos l-a-nmormântat”.

Mi-a mai spus el și mai multe

Pe care nu le țin minte,

Căci mi s-a închis mintea

Și lacrămile-mi pornea.

Îmi mai zice văru-atunci:

„Pentru ce te apuci și plângi?

Cugetă la mine odată

Căci de mic sunt făr` de tată”.

„Dar nu mi-ar fi așa greu

De puteam să-l văd și eu

Să-mi iau ultima iertare

Și să-i fiu l-a-nmormântare”.

Îmi mai dete el degrabă

Carte cu margine neagră

Care până n-o cetesc

Lacrămi din ochi îmi pornesc.

În zădar noaptea veni,

Nu puteam deloc dormi

Fără mereu cugetam

Și pe-acasă mă visam.

Pe iubitul tată-al meu

Îl vedeam în vis mereu.

Iar pe mama și pe frați

Îi vedeam tot supărați.

N-am mai stat deloc pe gând,

Nu mi-am mai făcut frământ,

Fără m-am și înștiințat

Că la raport am de stat.

Am înștiințat la raport

Că tata iubit e mort.

Am cerut Urlaub îndată

Să-mi văd casa supărată.

Urlaub de loc mi-au și dat

Și spre casă am plecat.

Pe tren trei zile m-am dus

Până acasă am ajuns.

Chiar Duminecă sară

M-am dat jos în sat la gară.

Dumineca cea vestită

A floriilor numită.

Liniște era în sat,

Toți se gătau de culcat…

Întru-acum la noi în casă

Unde-atunci chiar se culcase.

Bună sara dând intram

Dar răspuns nu căpătam,

Căci soldat văzând că sunt

S-au temut a-mi da cuvânt.

Le-am mai zis eu: „Ce-i?

Durmiți? Sau ce-i de nu răspundeți”.

Graiu-acum mi-l cunoscură

Și sări-ndată a mea soră,

Mă sărută și cuprinde

Și lampa pe loc aprinde.

Văd acum pe biata mamă

În cap cu neagră năframă,

Și mai văd pe cel mic frate

Care încă-i scris la oaste.

Am sărit și i-am cuprins

Și iar s-a pornit un plâns.

M-am uitat prin casă roată

Dar nu văd pe al meu tată.

Atunci eu i-am întrebat:

„E drept, tata-i reposat?”

Stând puțin au spus: „E drept”.

Și-atunci iar durerea-n piept,

Din nou iar m-a apucat

Ca pe-un copil desperat.

Ziua-a doua am științat

La notarul nost în sat

Că acasă am sosit

Din războiu, din răsărit.

Zi frumoasă fu și soare,

Prindeau oamenii să are.

La hotar ici și colea

Câte-un plug se mai vedea.

Prind și eu acum să cat

Plugul să prind la arat,

Prins-am la plug boii luni

Și cu dor, căci doar trei ani

Sunt de când n-am prins de jug

Și nici cornul cel de plug,

Fără pușca Neamțului

În frontul Muscanului.

Ce cu drag aș fi arat

Dacă eu aș fi aflat

Pe-al meu tată în viață

Și să-mi mai deie o povață.

Trec acum zilele bine

Căci doar nu-s în țări străine,

Dar străin eram în sat

Știind că am de plecat,

Vin și Paștile sfințite

Dar nu ca mai înainte,

Căci nu mai vezi ca odată,

Fără lume supărată.

Sărbătorile se duc

Trec și zilele de plug

Vine-mi iar timp de plecat

La război de înturnat.

Jalea iară mă cuprinde

Căci mult drum mi se întinde

Și jalea și supărarea

Însoți-mi-or iar cărarea,

Dar iubitul tata meu

Nu-mi iasă din gând mereu.

Și-acum rog pe bunul DomSă-i trimită pace-n somn.

Fie-i ca o zi de vară

Pe mormânt țerna ușoară,

Căci eu plec la tren îndată

Fără să văd pe-al meu tată.

Nu vine să mă petreacă,

Nici să-mi facă-o zi mai dragă.

Plec, pe mama-o las plângând,

Frații din ochi lăcrămând,

Fluierând mașina vineri Să mă ducă-n țări străine.

Încă o dată sărutându-i,

M-am suit pe tren lăsându-i.

Dar mașina blăstămată

Și pleacă cu mine îndată

Și de-ai mei m-am depărtat

Tot cu dor și supărat,

Sosit-am tot cam spre sară

În Galiția, în țară,

Iar în câmpul cel de foc

Unde mulți au încă loc,

La un regiment vestit

La care sunt transferit,

Regiment o sută tri,

Bine-ar fi de nu l-am ști.

Că-i format de sub război

Ca să piardă mulți ca noi,

E format din Ardeleni,

Oameni sprinteni, buni oșteni.

Ardelean sunt chiar și eu

Și mai mulți din satul meu

Ce împreună luptăm,

Patria ne-o apărăm,

Sunt un copil Someșan

Din regiment bistrițan,

Încă regiment vestit

Șasezecișitrei numit.

Scris-am acest vers de jele

Durerea inimii mele,

Ce inima mi-a rănit

Pentru tata meu iubit.

Eu această poezie

Am făcuto-n bătălie

În anul al treilea

De când ține bătaia.

Acum rog domnii cuminte

O rugare să-mi asculte

Și să scrie în novele

Versul meu făcut de jele,

Sau să-l scrie în v`o carte

Ca să meargă mai departe

Și să vadă pe la sate

Jalea celor de la oaste.

De-ncheiere zic și eu

Că eu cred în Dumnezeu,

Că cu toții o dorim

În scurt timp s-o dobândim

Pacea bună, luminată,

Dumnezeu să ne-o trimată

Și sângele nost curat

Ce pe câmpuri s-a vărsat,

Dumnezeu să ni-l plătească

Scutind legea românească,

Și să arete la lume

Scumpul nost românesc nume,

Și c-a noastră vitejie

Scos-a neamul din robie

Și că și Românul zboară

În rând cu alte popoare.

Sursa:

-Emil Precup, Dor și jale. Patimi și suferințe, Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor, Tiparul Tipografiei Diocezane, Gherla, 1920.

Prof.dr. Cornel Mărculescu