You are currently viewing PSIHOLOG: Stilurile parentale si efectul lor asupra copiilor

PSIHOLOG: Stilurile parentale si efectul lor asupra copiilor

  • Post category:PSIHOLOG

Psihologul Diane Baumrind a introdus notiunea de stil parental pentru a explica diferentele in felul in care parintii isi cresc, educa si pregatesc copiii pentru viata de adult . Atitudinea copiilor, felul in care vorbesc si se comporta cu ceilalti, capacitatea de adaptare la diferite situatii au legatura directa cu felul in care au fost crescuti, cu comportamentul si atitudinea parintilor si cu mediul in care se dezvolta.
Literatura de specialitate identifica patru stiluri parentale:

1. Stilul permisiv
– Parintii: sunt calzi, au grija de copii lor, dar au asteptari minime de la ei, au tendinta de a-i lasa sa faca ce vor. De regula prefera sa lase copiii sa decida singuri, fara sa ofere prea multa indrumare. Cedeaza repede rugamintilor copiilor, au reguli putine si sunt inconsecventi in aplicarea lor. Adesea aleg sa ignore comportamentele nedorite ale acestora, in loc sa le corecteze. Se comporta mai mult ca niste prieteni, decat ca parinti.
– Copiii: tind sa fie impulsivi, rebeli, dominatori si chiar agresivi. Desi au o incredere in sine scazuta, se comporta diametral opus, considera ca li se cuvine si permite orice. Au dificultati in dobandirea independentei si autonomiei, uneori raman dependenti de parinti si la varsta adulta. Sunt lipsiti de autodisciplina, au abilitati sociale scazute, se adapteaza greu regulilor si pot avea probleme cu autoritatea.

2. Stilul autoritar
– Parintii: sunt stricti, impun reguli fara prea multe explicatii (“pentru ca asa am spus eu”), au asteptari de supunere de la copii, fara sa le permita sa intrebe “de ce?” sau sa le puna la indoiala deciziile. Critica, jignesc, reproseaza, acuza si aplica pedepse cu usurinta (chiar si corporale). Nu manifesta afectiune, pentru ca o vad ca pe o forma de slabiciune (“copiii trebuie pupati in somn, ca sa nu li se urce la cap”). Au asteptari foarte mari de la copii, deoarece traiesc prin realizarile lor. Isi manipuleaza copiii pentru a obtine ce vor de la ei, ameninta cu retragerea afectiunii (“daca nu faci cum spun eu, nu te mai iubesc / nu mai vorbesc cu tine” etc). Nu le vorbesc copiilor despre emotii, nu le valideaza si nu permit manifestarea emotiilor negative (“nu mai plange, ca n-ai nimic”, “ti-ai meritat palma pentru ca ti-am zis sa nu faci asta” etc.) De regula sunt reci, irascibili si tristi, fara pofta de viata.
– Copiii: de regula au performante academice bune, insa sunt anxiosi si predispusi la stari depresive deoarece li se impun mereu lucruri, le lipseste afectiunea, le e teama sa ia decizii si se simt constransi permanent sa performeze indiferent de felul in care se simt. Stima de sine si abilitatile sociale sunt scazute si isi fac greu prieteni. La varsta adulta, sunt predispusi sa intre in relatii cu persoane care sa ii domine.

3. Stilul nepasator (neimplicat)
– Parintii: nu se implica in relatia cu copiii, nici emotional si nici comportamental. Nu impun limite si reguli, neglijeaza nevoile copiilor (uneori pana la abuz) si, daca pot, prefera sa paseze responsabilitatea altcuiva (bunica, sora sau fratele mai mare etc.) Copiii sunt invizibili, nu au asteptari de la ei si nu le vad reusitele. In locul afectiunii si implicarii prefera sa ofere cadouri sau sa ii lase sa faca ce vor (sa stea cu orele la televizor, la calculator sau pe-afara cu prietenii). Sunt instabili emotional si comportamental, preocupati de propria persoana si detasati de rolul de parinte.

– Copiii: au stima de sine scazuta, sunt retrasi, au dificultati de adaptare si de implicare la scoala si in relatiile sociale. Sunt rezilienti si invata sa se descurce singuri, dar sunt abilitati dobandite de nevoie. Au dificultati de gestionare a emotiilor, pot ajunge in anturaje nepotrivite si se pot implica in activitati periculoase.

4. Stilul democratic
Parintii: stabilesc reguli si limite clare, pe care le explica detaliat si, cand e cazul, le negociaza cu copiii. Respecta nevoile si dorintele copiilor, au flexibilitate, dar sunt consecventi cand e vorba de binele fizic si emotional al acestora. Relatia este bazata pe respect reciproc, iubire neconditionata, permit copiilor sa se exprime emotional si ii valideaza. Trateaza comportamentele nedorite ca pe o oportunitate de invatare si folosesc disciplinarea, nu pedeapsa. Sunt deschisi, calmi, permit copiilor sa aiba propriile opinii, sa ia decizii, sa aiba optiuni.

Copiii: au stima de sine, se valorizeaza si au capacitate de autocontrol. Sunt prietenosi, energici, cooperanti, deschisi, curiosi, siguri pe ei si responsabili. Deoarece le este incurajata independenta, invata ca sunt capabili sa isi atinga obiectivele singuri si au performante scolare bune. La varsta adulta pot ajunge la performanta profesionala ridicata, vor fi independenti, adaptabili, vor avea relatii interumane satisfacatoare si o buna sanatate emotionala.

Nu toata lumea se incadreaza perfect in aceste stiluri parentale, de regula exista o combinatie intre ele. Parintii buni stiu cand sa isi schimbe stilul, in functie de situatie. Important e sa se tina cont de nevoile copiilor, sa fie validati, respectati si incurajati si, nu in ultimul rand, parintii trebuie sa fie atenti la propria sanatate emotionala si sa ceara ajutor atunci cand situatia o impune.

Psiholog clinician – Oana Filip