”Cuvântul”
În articolul precedent am vorbit despre cuvântul ”etimologie”, definindu-l ca fiind ”analiza unui cuvânt cu scopul de a-i găsi adevărata origine” sau ca ”studiul adevăratului sens al unui cuvânt”. Am mai spus că acesta este alcătuit din ”étymos” care înseamnă ”adevărat” sau ”veritabil” și din ”logia” care înseamnă ”studiul a…, a vorbi despre… ”, etimologia fiind, deci, studiul a ceea ce este veritabil sau adevărat.
Am făcut, de asemenea, paralela dintre ”etimologie” și ”morfologie”, stabilind sinonimia dintre acestea și menționând că odată cu găsirea etimoanelor, adică a rădăcinilor cuvintelor, putem înțelege cu profunzime legăturile dintre acestea. Știați că ”morfo” înseamnă ”formă” și că ”morfologie” înseamnă ”studiul formelor”?
Dar, să discutăm astăzi despre un alt subiect interesant! Vă propun, deci, să ne aventurăm în definirea cuvântului … ”cuvânt”. Acesta este, conform dicționarului explicativ al limbii române, ”unitatea de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens … și a unui complex sonor”. Căutându-i etimologia, am dat de cuvintele latine ”conventus” și ”conventum”, primul însemnând ”adunare”, iar cel de-al doilea ”înțelegere”.
Este interesant și verbul ”a cuvânta” care înseamnă ”a declara, a exprima, a grăi, a spune, a vorbi, a zice”, și a cărui etimologie provine tot din limba latină sub forma cuvântului ”conventare”, care înseamnă „a se întruni mereu”.
Haideți să explorăm în continuare cuvintele latinești ”conventus”, ”conventum” și ”conventare”, din care se trage ”cuvântul” nostru. Toate acestea provin din latinescul ”convenio”, care este compus din ”con”, care înseamnă ”cu” sau ”împreună” și din ”venio”, care înseamnă ”a veni”. Cuvântul este, deci, o întâlnire între gând și vorbă, între idee și exprimarea verbală a acesteia, între sens și complexul sonor al acestuia.
În dicționarul explicativ al limbii române, există foarte multe ”cuvinte” înrudite, care au la bază verbul ”a veni”. În urma unei căutări de scurtă durată am dat peste cuvintele ”a cuveni, ”convenabil”, ”convenție”, ”a conveni”, ”convenient”, ” ”conveniență”, ”convenire”, ”convenit”, ”convent” sau ”conventicul”. Toate duc la ideea de întâlnire între două sau mai multe elemente, fie că vorbim despre ”a conveni”, în sensul de ”a cădea de acord cu cineva, a se învoi sau a se înțelege”, fie că vorbim despre ”convent”, în sensul definirii unui tip de adunare reprezentat de ”consiliul unei mănăstiri sau al unui ordin călugăresc”.
În final, aș vorbi despre cuvântul ”înțelegere”, legându-l de analiza făcută ”cuvântului”. ”Înțelegere” provine la rândul lui din latinescul ”intelligere”, compus din ”inter”, care înseamnă ”între” și ”legō”, care înseamnă ”a selecta, a strânge împreună, a culege, a lega”. Astfel, suita ”intelligere”, ”înțelegere”, ”inteligență”, înseamnă a interconecta sau a lega două sau mai multe elemente între ele.
Acum faceți legătura dintre ”cuvânt” și ”inteligență”?
Pe data viitoare!
Constantin Teodor Cernat
Bibliografie:
„www.dexonline.ro”
„https://www.dictionnaire-academie.fr”
„https://fr.wiktionary.org”
„https://www.etymonline.com”