You are currently viewing SERIAL: DIN ISTORIA SATULUI GEMENEA (JUDEŢUL DÂMBOVIŢA). SCRIERI, MEMORII ȘI DOCUMENTE DE ALTĂDATĂ. EPISODUL XII

SERIAL: DIN ISTORIA SATULUI GEMENEA (JUDEŢUL DÂMBOVIŢA). SCRIERI, MEMORII ȘI DOCUMENTE DE ALTĂDATĂ. EPISODUL XII

  • Post category:SERIAL

III.2. Petre Mateescu, Monografia comunei Gemenea, jud. Dâmboviţa (1944)

GEMENEA

Istoric.
Este una din cele mai vechi aşezări din ţară, căci începutul ei se confundă cu al neamului românesc. După legendă, numele de „Gemenea” i s-a dat de la Legiunea a XIII-a „Gemina”, care a avut lagărul în aceste locuri, unde s-au descoperit de altfel o sumă de vestigii romane. În adevăr, în partea de miazăzi a comunei, pe câmpul dintre Gemenea şi Voineşti, pe lunca Dâmboviţei, dăinuiesc urmele unui castru roman. După părerea unor intelectuali din Gemenea, locul primei aşezări a fost ceva mai la miazănoapte de castru, în satul Brătuleşti, pendinte de Gemenea, unde există un loc cu numele de „Silişte”, care nume îl cred transformat de etimologia poporană din cuvântul „sălaş”, loc de sălişte sau loc de vatră. „Silişte” azi înseamnă livadă cu pruni. Afirmaţia lor se bazează şi pe faptul că aici s-au găsit mai multe vestigii romane. S-au găsit aici vase de lut şi arme romane, precum şi monede de argint, cu chipul şi numele lui Iuliu Cezar. Monedele sunt cam de mărimea băncuţelor noastre de 50 bani, din timpul domniei lui Carol I, însă rotunjirea lor nu este tocmai perfectă, iar ferecătura de pe muchie era rară, cam din milimetru în milimetru, şi mai adâncită ca la monedele de azi, semănând cu dinţii tociţi ai unui fierăstrău.
Apoi acest loc, presupus de vatră a satului, este în apropiere de urmele minei de aur, unde se văd gropile săpate de romani, pentru găsirea preţiosului metal. Aceasta ar fi o dovadă sigură că aici au fost romani, căci numai ei exploatau aurul prin sistemul gropilor, băştinaşii căutându-l prin nisipurile din albiile râurilor. În documentele vechi, numele satului este „Geminea”, nu „Gemenea”, mai în concordanţă fonetică cu numele latin al legiunii, fiind şiaceasta un punct de reazem pentru determinarea obârşiei şi numelui satului.

 

Suprafaţa hotarului comunei Gemenea. După măsurătoarea d-lui inginer expert M. Constantinescu, făcută în 1927-1933, cu ocazia stabilirii drepturilor moşnenilor gemeneni în pădurea pe care o stăpânesc în devălmăşie, suprafaţa totală a moşiei Gemenea este de 3746,2510 ha, repartizate astfel:

  1. Posesiunile divize ale moşnenilor gemeneni (căminele de casă şi locurile de cultură) = 1172,4272 ha.
  2. Posesiuni divize ale moşnenilor parnieşti, care locuiesc în com. Cândeşti = 386,6746 ha.
  3. Diverşi proprietari = 76,2377 ha.
  4. Succesorii lui Stanciu = 7,4737 ha.
  5. Schimburi cu Statul prin tranzacţia din 1927 = 13,5625 ha.
  6. Terenuri divize ale obştei Gemenea = 1,3000 ha.
  7. Trupul Băurlăneasca = 21,1250 ha.
  8. Diverşi proprietari din alte comune = 46,9368 ha.

Totalul posesiunilor divize = 1725,7775 ha.

  1. Proprietate în indiviziune (pădure) = 959,6575 ha.

’’ (zăvoi) = 84,4175 ha.

Total = 1044,0750 ha.

  1. Şoseaua naţională, şosele vecinale, comunale, prunduri şi râpe, albia râului Dâmboviţa = 45,6500 ha.
  2. Suprafaţa trupului Grui = 83,0825 ha.
  3. ’’ ’’ Văsiasca = 275,1060 ha.
  4. ’’ ’’ Cureasca = 22,1950 ha.
  5. ’’ ’’ cedat Statului (tranzacţie) = 550,3650 ha.

Suprafaţa totală a moşiei Gemenea = 3746,2510 ha.

 

Istoricul procesului moşnenilor gemeneni cu Statul. Gemenenii au dus un proces care a durat mai bine de 172 ani, pentru apărarea drepturilor lor în hotar. Iată cum a decurs acest proces, după relatările d-lui jude-preşedinte Gr. Bălăşescu, preşedintele Comisiei silvice însărcinate cu stabilirea drepturilor divize în pădure a moşnenilor gemeneni.

Înainte vreme, moşnenii îşi socoteau dreptul lor ideal indiviz, în pădure, după îndinerea „delniţelor” (grădinilor) ce stăpânea fiecare (diviz), în hotar. Pe la 1754, două moşnence cu drepturi mari în hotar, neavând probabil moştenitori, au făcut danie drepturile lor mănăstirilor Sf. Gheorghe Nou şi Radu Vodă. Aceste moşnence au fost Safta Logofeteasa şi Despa Dragoeasca. Mănăstirile au intrat mai întâi în stăpânirea delniţelor donate şi apoi au pretins alegerea drepturilor lor, trăgând sfoară pe tot lungul hotarului, de la răsărit către apus, expropriind pe moşneni de delniţele ce au căzut în acele sfori, în urma unei hotărnicii făcută de 24 boieri numiţi de stăpânire. Moşnenii, nemulţumiţi de hotărârea boierilor, au pornit procesul în 1754 cu mănăstirile, proces care a (durat) fost dus şi cu Statul, după secularizare.

La 1755, Constantin Vodă Ghica aneriseşte (anulează) hotărnicia de la 1754, hotărând că nu se poate alege partea mănăstirilor de a moşnenilor, căci ar urma să treacă peste grădinile cu pomi şi livezi ale moşnenilor, cum şi peste căminele de casă şi în acest caz să se stăpânească în pădure de-a valma şi să-şi ia fiecare parte după delniţele ce au.

La 1847, egumenul Mănăstirii Sf. Gheorghe Nou cere Tribunalului Dâmboviţa a se autoriza de judecători un hotarnic pentru alegerea hotarelor moşiei Gemenea.

La 1859, hotarnicul Zefehide depune la Tribunalul Districtului Dâmboviţa hotărnicia şi la 1862, decembrie 3, Tribunalul dă hotărâre favorabilă moşnenilor.

La 1878 se înfiinţează registru judiciar.

La 1904, după 42 ani, Curtea de Apel din Bucureşti, Secţia I, prin decizia nr. 353, admite apelul făcut de egumenul Mănăstirii Sf. Gheorghe Nou şi confirmă planul inginerului Zefehide, dând mănăstirilor un drept ideal de 1/3 din suprafaţa întreagă a moşiei Gemenea. Moşnenii, nemulţumiţi, au făcut apel, iar Curtea de Casaţie li-l respinge prin decizia nr. 317 din 1910, admiţând decizia Curtţii de Apel din 1904.

La 1924, moşnenii fac tranzacţie cu Statul, care se mulţumeşte cu 500 ha pădure, pe care şi-o trage în partea de apus a hotarului, comasând-o cu pădurea „Hârtiasca”, tot a Statului.

La 1927, procesul s-a sfârşit prin aplicarea pe teren a tranzacţiei şi defalcarea părţii aleasă Statului.

După 172 ani, procesul început la 1755 se sfârşeşte şi moşnenii, după atâtea privaţiuni, reintră în drepturile lor bine determinate, ca locuri de arătură, grădini cu pomi, fâneţe şi vetrele satelor, rămânând însă cu pădure în stare de codevălmăşie, fără să ştie ce drepturi au.

În 1927 au început lucrările Comisiei silvice pentru stabilirea acestor drepturi, după filiaţii şi actele prevăzute de moşneni. Aceste lucrări s-au terminat în 1933.

VA URMA

Iulian Oncescu