IV.2.Petre Simion, Memorii

Primul război mondial. Distrugerea podului peste râul Dâmboviţa (1916)

Mama a spus: Am să fac ceva mâncare, ce am avut au mâncat soldaţii aceştia aseară.

Tata răspunde: Bine că le-ai dat. Cine ştie când vor mai mânca mâncare caldă. Nu faci niciun fel de mâncare. Nu e timp. Hai să adunăm ce putem şi să punem în căruţă. Te ajut numai să-ţi pregătesc căruţa şi plec. Încarci tu ce poţi şi pleci peste gârlă la taică-tău. Eu am trimis băieţii să aducă câteva maldăre de paie de la popa Dumitru să dăm foc podului. Nu am prea mare încredere în dinamită, e cam trasă de ploile astea şi la ziuă podul nu trebuie să mai existe.

Mama asculta adunând lucrurile. Tu duci căruţa cu boii, caprele, porcul şi dacă poţi mai vii şi iei şi păsările. Vezi tu ce se va întâmpla. Dacă tata zice ca să plecaţi şi voi, să spui că am spus să nu plecaţi. Nu vă va face nimic. Veţi da ce vă va cere şi ce să facem. Mai rău va fi dacă plecaţi. Şi tata a încălecat şi a plecat. Mama plângând dimpreună cu bunica încărca căruţa noastră pregătindu-ne de plecare la bunicul celălalt de peste gârlă.

Casa acestuia era mai departe de şoseaua principală şi mai aproape de pădure. Deci oamenii mai puteau ascunde vitele şi alimentele mai lesne.

În revărsatul zorilor cu căruţa încărcată cu caprele legate de o parte, şi porcul de cealaltă, am pornit să trecem în satul celălalt la bunicu’. Caprele erau mai înţelegătoare, mergeau mânate de Măriuţa şi tanti Aurica, care n-au vrut să rămână aci, ci au mers cu noi spunând că e mai în siguranţă acolo. Dar porcul se arăta foarte îndărătnic oricât îl lovea fetele şi mama, el nu vrea să meargă decât îl târa lanţul care era legat de căruţă. Bunicul a rămas plângând, uitându-se în urma noastră. După ce a plecat tata în direcţia podului se auzeau bubuituri şi o lumină roşiatică cu mult fum se ridica spre cer. Amestecată cu revărsatul zorilor lumina aceea stranie, cu bubuitul exploziilor şi împuşcăturile gloanţelor părea ceva straniu nedesluşit. Nu-mi dam seama ce se petrecea. Mergând am ajuns repede unde ardea podul. Nu era cu chip să te apropii.

Mama a îndreptat boii cu căruţa în josul apei, prin vad. Aci din nou împotrivirea şi mai crâncenă a porcului, dar boii l-au biruit şi pe căruţă şi pe el. Ba lângă mine în vârful căruţei au luat loc şi mama şi cele două fete care erau cu noi. La lumina focului se mai vedeau soldaţi alimentând focul cu paie pe unde încă nu ardea bine.

Dincolo de apă un soldat a spus să ne grăbim că nemţii au început să tragă. Tata a venit, a mânat boii iute să traversăm şoseaua cât mai repede, că pe deasupra noastră piuiau gloanţe germane. Ne-a sărutat pe fiecare, a încălecat şi a plecat cu toţi soldaţii. Eu din vârful căruţei îi priveam cum se depărtau pe şosea, iar noi urcam pe Valea Mare în sus să ajungem la bunicu’.

Ajuns aci, bătrânul ne-a eşit în întâmpinare plângând şi spunând că dacă noi venim la el, de aci nu vom mai merge cu toţii.

VA URMA

Iulian Oncescu

NOTE:

55. Până în anul 1877-1878 nu existase la Gemenea un pod peste râul Dâmbovița care să lege cele două sate Oncești și Brătulești. Până atunci oamenii și animalele care traversau râul Dâmbovița în drumul lor din Țara Românescă câtre Transilvania sau în sens invers treceau printr-un loc de vad. Acest pod, construit la 1877-1878, avea astfel să fie distrus de armata română în anul 1916 la retragerea lor din Transilavania pentru a împidica înaintarea rapidă a trupelor germano-austro-ungare către Târgoviște și București (N. Ed.).

56.Era vorba despre preotul Dumitru Iosifescu (1889-1964) care a slujit și la Gemenea-Oncești dar și la Gemenea-Brătulești (N. Ed.).

57. Petre Simion, Memorii, Caietul 1, p. 50.

58.Gârlă- însemna de fapt Râul Dâmbovița care trebuia trecut de la Oncești către Brătulești fiind  vorba de bunicul lui Petre Simion din satul Brătulești, care se numea Nicolae Iova. Și astazi locuitorii satului Gemenea folosesc expresia peste gârlă (N. Ed. ).

59.Petre Simion, Memorii, Caietul 1, p 51.