Ultima lovitura imi cam inmuiase picioarele. Stateam cazut pe iarba si nu pot spune ca ardeam de nerăbdare sa ma ridic. Prietenul meu Cristi veni repede la mine: „Esti bine, mă?” Ce sa mai zic, nu prea eram dar stiam ca nu o facuse intenționat. „Sunt bine. Da mâna sa ma ridic” il incurajai eu. „Daca vrei, facem o pauza si reluam mai incolo”, încercă el sa empatizeze cu situatia mea. M-am scuturat de praf si ne-am asezat amandoi pe o movila de fân. Ce cautam noi acolo si ce incercam sa facem? Pai….sa va povestesc…
Eram la vârsta cand inca tot ce zbura putea fi mâncat si la care ficțiunea si realitatea se intrepatrund atat de bine incat mintea noastră de copii aluneca fara prea multa greutate peste granița dintre cele doua, asa ca pentru noi, dou pusti de 14 ani, totul era posibil si lumea era a noastră. Toata tărășenia începuse intr-o duminica, in Bucovina, cand dupa unul din celebrele meciuri de fotbal dintre echipa strazii noastre si cea a celei vecine, dupa ce ne trecea ardoarea cu care ne umplem de praf si de glorie pe terenul scolii din localitate si redeveneam prieteni cu toții, Cristi, portarul echipei adverse care imi făcuse zile fripte in meciul acela, aduse vorba din senin: „Ai vazut aseara filmul de pe… ( oarece canal românesc) ?” Rareori mi se întâmpla sa ma potrivesc la gusturi cu el cand era vorba de filme, dar de data asta chiar il văzusem si imi si plăcuse pe deasupra.
„Normaaaal” zisei eu brusc cuprins de entuziasm. ” Mamă, cat de tare era tipul… Si ce mușchi avea! ”
„Cat despre cum bătea, ce sa mai zic, ca eu asa ceva nu am văzut de cand sunt eu…” completă Cristi la fel de înflăcărat. „Lovitura aia cu piciorul din întoarcere face toti banii. Imi reușește și mie” ….continua el cu ochii sclipind. Pe asta parca nu as fi crezut-o…era o manevra pretențioasă si eram tare sceptic ca i-ar reuși fara sa isi rupa gatul, asa ca, facand pe Toma necredinciosul, l-am provocat sa mi-o arate. Spre surprinderea mea, i-a reușit la fel de bine ca in film. Si nici gatul nu si l-a rupt, doar pantalonii de trening au parait un pic, semn ca nu erau făcuti pentru astfel de execuții acrobatice. Insa de iesi, i-a ieșit. Eram gelos pe el. Eu puteam sa o exersez toata ziua fara rezultat, aveam gratia unui elefant octogenar.
L-am felicitat pentru realizare, daca aveam la mine i-as fi dat si o diplomă. Toata săptămâna m-am aruncat pe jos in stanga si in dreapta, peste cap si înapoi, incercand sa copiez și eu o schema mai simpla, ceva cu care sa vin si eu in fata lui, sa nu ma las mai prejos. Cu chiu cu vai, cu o gramada de vânătăi si 2 rânduri de haine făcute praf in coate si genunchi am reușit sa îmi însușesc o mica coregrafie de arte martiale, care nu excela nici in spectaculozitate, nici in eficienta. Ce mai conta insa, aveam ce sa arat. Duminica următoare ne-am intalnit iar.
„Auzi ma Cristi, da’….p-asta o știi? ” il abordai eu continuând discuția fix de unde rămăsesem cu o săptămână in urmă. „Ia uimeste-ma, Chuck Norris” zise el facand mișto. 20 secunde mai târziu terminasem deja demonstrația . „Asta e tot ce poate senseiul din tine? ” continuă el cu miștoul. „Si eu care credeam ca azi iti iei centura neagra…” zise el, prefăcându-se dezamăgit.
„Sa stii ca nu e ușor sa faci toate astea fara adversar”, ma aparai eu, desi nu prea avea logica ce ziceam. Ideea insa, se născuse. Tot discutand noi despre ce e real si ce e „facut pe calculator” din filmul respectiv, am decis sa ne facem si noi propriul film de acțiune, in varianta low budget, firește, pentru ca alocațiile noastre se topisera de mult.
Scenariul era simplu si foarte concis : el era un soldat din viitor care venea sa se lupte cu mine pentru nu mai stiu ce motiv pueril gasisem noi atunci si ca sa faca asta, adica sa para ca vine din alta dimensiune, reuseam sa il fac sa apară brusc in cadru prin filmarea unui loc gol, apoi puneam pauza la filmare, el se aseza ghemuit, dadeam play înapoi la filmare si hopa….părea ca s-a teleportat Cristi. Cine a vazut seria Terminator stie cam despre ce vorbesc. Dupa care el se ridica si isi cauta adversarul, adica pe mine, care apăream brusc si dramatic de dupa o claie de fan ( alt decor nu ne trecuse prin cap, practic filmam un Mortal Kombat rural). Nu lipsea nimic, nici macar ochelarii de soare. Asa văzusem ca poarta tipii cool in filme.
Scenariul luptei era mai elaborat insa, ca de fapt asta ne interesa pe noi. Am reușit sa stabilim o secventa de lupta pe care am memorat-o amandoi, ca sa para autentic dar sa nu ne lovim totuși. Era ceva de genul „eu dau pumn drept, pumn stâng, lovitura cu piciorul stâng. Tu le parezi… Apoi eu dau cu dreptul din întoarcere, tu te lasi în jos, mi-l prinzi si cu o lovitura cu podul palmei ij piept ma pui la pământ, da’ nu dai tare ca ma supar! O sa sar si eu in spate, sa para ca m-ai lovit ca lumea „…. Nu mai continui, ati prins ideea.
Am tot exersat pana s-au legat elementele intre ele si le știam ca pe Tatăl nostru. Mândri nevoie mare, am cooptat si un „cameraman” care sa ne filmeze cu telefonul si dupa inca o sesiune de proba care a mers ca pe roate am tras dubla principala. De data asta, din dorința de a fi cat mai autentic, am cam facut exces de zel amandoi si am dat cam tare. La un moment dat in fierbanteala momentului am încurcat stanga cu dreapta si cand trebuia sa ma las in jos, asa ca m-am trezit cu un picior de-al lui Cristi dupa ceafa de am vazut stele verzi.
Uitasem sa ma feresc. „Bravo ma, exact ca in filme, sa mor eu” striga captivat de moment cameramanul nostru de ocazie. Cand nu m-am mai ridicat de jos si văzând si panica din ochii lui Cristi s-a prins ca ceva a mers prost si a venit in fuga spre mine. A durat ceva sa ma dezmeticesc. Cristi isi tot cerea scuze. Eram si mai mare ca vârstă si probabil se temea sa ii port pică. L-am asigurat ca nu e cazul si am cerut telefonul sa vedem filmarea. Nu avea mai mult de un minut ca durata, dar eram mândri de cum a ieșit. Vara aceea am arătat clipul tuturor.
Toată biserica a aflat de talentele noastre la kung-fu, varianta de grădină. La fete a avut um succes deosebit si mereu cand ma vedeam in oglinda mi se părea ca sunt mai musculos decat era cazul. M-a durut ceafa o săptămână dupa filmare, dar a meritat. Ce filmare a ieșit! Si daca o mai aveam si acum, v-as fi arătat-o si vouă.
Dragii mei, diseară, la ora 19:0, la Cinematograful Independenta din Târgoviște, se striga „LUMINI, ACȚIUNE, MOTOR”.
Este debutul noii stagiuni a Orchestrei simfonice de tineret ANDANTE din Târgoviște. Pe scena cinematografului vor evolua copii, tineri si profesori din localitate si din județ, alături de prietenii si colaboratorii lor din alte localități, iar in program se vor regăsi unele dintre cele mai îndrăgite piese din muzica de film.
Veți recunoaște, ajutați si de proiecția video, temele muzicale din Star wars, Pirații din Caraibe, Skyfall, Moana, Frumoasa si bestia si multe multe altele. De asemenea acest concert are si un scop caritabil, asa ca va indemn sa empatizati cu cauza care va fi prezentata si sa fiti generoși.
Intrarea este libera. Va doresc audiție plăcută si va aștept la un concert…. ca-n filme.
Prof. Râvnic Ciprian
