Motivele acestor poezii, sunt luate din noianul adâncilor dureri, trăite de neamul nostru în anii suferinței, sau din vălmășagul atâtor fapte eroice, văzute de mine, auzite la alții și uneori citite în ziare sau în comunicatul nostru oficial. Și un popor, al cărui avânt sufletesc și sublimă iubire de țară, se ridică cu mult deasupra dorului de țară, ce – cu toate amărăciunile ei – ni-i totuși atât de scumpă;  un popor pe care în preajma morții, în foc și-n suferințe, îi uită pe ai lui ce așteaptă acasă-n lăcrămi și moare până la unul, din dragoste de neam, pe brazda plătită cu sânge, de moși și de strămoși; să-nvețe tot vrăjmașul, să-nvețe și copiii din vremuri viitoare, că o astfel de sămânță omenească, nu piere niciodată, căci are un Dumnezeu, ce-i poartă veșnic grija.

Maior Virgil Cârstescu

Urlă crivățul

Numărul ni-i pe sfârșite…

Doar puțin…și suntem gata,

Mulți din noi sunt la odihnă

Printre brazi, dorm somn de veci;

Cei rămași scobesc pământul,

Scapără scântei lopata,

Să croiască șanț-morminte

Peste drumuri și poteci.

Căci dușmanul nici la noapte,

N`are gând să ne dea pace,

De necaz că-i stau potrivă

Cei puțini, cei necăjiți;

Repezit din adăposturi

A`nceput din nou s`atace,

Pe acei`ce știu să lupte

Nemâncați și nedormiți.

Au pornit din zări vrăjmașe

Gloanțele să se răzbune,

Și gonind în toiul nopții,

Piuie peste vâlcea,

Iar în fund – din întuneric-

Tunurile trag nebune,

Aducându-ne în șanțuri

Vaietul de cucuvea.

Spintecând grăbit văzduhul

Cade ploaia de șrapnele,

Iar obuzele ne`ngroapă

Supt sfărâmături de mal,

Alții mor fără de șoaptă

Sprijiniți lângă crenele,

La lumina de rachete,

Supt scântei de foc bengal.

Des amestec de ciolane,

Țărnă, ceață, fum și schije,

Trupuri groaznic mutilate,

Vâjâind trec peste noi,

Mâini răslețe și picioare,

Tivgi lipsite`n veci de grije,

Stau o clipă`nfipte`n aer

Și-apoi cad bufnind greoiu.

E sfârșită bătălia

Dar tot stau să privigheze,

Plini de ger și uzi de apă,

Cei mai dragi și buni soldați.

Corbii răsăriți din zare

Au pornit să ne`ntristeze,

Și să ne sfâșie morții

Ce-au rămas neîngropați.

Sloi de ghiață curg pe apa

Undulată`n mers, de valuri,

Crivățul urlând sălbatic

Se aține`n calea lor,

Jale multă stă întinsă

Peste munți, pe văi și dealuri,

Unde dorm adânc soldații

Celui mai vitez popor.

Pe malul Siretului

Cât mi-e dor să fiu acasă,

Să mă`ntorc dela pășune,

Seara, când se-arată luna,

Răsărind în sfânt amurg!

Dragostea din alte vremuri

Cine mi-o mai poate spune,

Decât lacrămile calde,

Ce mereu, de dor, se scurg!

Greu îmi e să stau de straje

Drept pe locul unde-odată,

Mă scăldam în apa blândă,

Mângâiată de talaz,

Și acum s`o văd când curge,

Roșie și`ngândurată

Spumegând blestem și ură,

De durere și necaz.

Nu mai pot să stau în groapă

Fără să doinesc din fluier,

Pironit adânc în șanțuri

Strâmt croite`nspre zăvoiu,

Și să-mi pregătesc mormântu`n

Plâns de vânt, de râu și`n șuier,

Într-un loc sătul de moarte,

Plin de sânge și noroiu.

Vreau să merg în luncă plină,

Și să-i prind de chiotoare,

Să-i trântesc pe țărna sfântă

Unde noi suntem stăpâni,

Să le spun în fața morții

Suferința cât ne doare,

Și să seamăn toată brazda

Doar cu leșuri de păgâni.

Sursa: 

-Virgil Cârstescu, Din vremuri grele. Poezii eroice, cu o prefață de Nicolae Iorga, Ediția I, Cluj-Napoca, 1919.

Prof.dr. Cornel Mărculescu