-Ioana!…ești gata?….e timpul să plecăm.
-Imediat…„șefu”…imediat. Stai să-mi iau la revedere de la mami. Ioana deschise ușa dormitorului și spuse cu un zâmbet ștrengăresc:
-Ce bine e să pleci la seviciu când alții sunt deja sătui de muncă! Te pup mami, și pe George, te deleg pe tine! Da?…..mă servești nu?……Am plecat, mă așteaptă „șefu”. Și închise ușa în urma ei ieșind în grabă din casă. D-na Irina care auzise toată conversația zâmbi larg, dar nu apucă să îngâne nimic , că ușa de la intrare se deschise brusc și se auzi :
-Și pe tine te pup!  și cu pași grăbiți o luară la fuga pe alee.
-Asta e Ioana!….Sufletul și veselia casei.   Ioana…..avocata Ioana Săndulescu!…
Da, avocata Ioana Săndulescu. Ea nu putea trece neobservată. Și nici nu dorea acest lucru. Se mândrea foarte mult cu tatăl ei și cu faptul că lucrează împreună cu el, încât, atunci când se recomamda necunoscuților își lua un aer oficial și spunea clar și răspicat, așa ca să se înțeleagă bine:
-Avocat Ioana Săndulescu, fiica cunoscutului avocat Victor Săndulescu! Lucrăm împreună. Și de fiecare dată afișa un zâmbet larg, care exprima satisfacție și mulțumire de sine. Asta era Ioana, și nimeni și nimic nu avea să o schimbe vreodată. Cel puțin așa gândea d-na Irina în acel moment. Și rămase uitându-se lung în urma ei.
-Ce mare și frumoasă s-a făcut! Doamne, o iubesc ca pe copilul meu, dă-i sănătate și noroc în dragoste. Și își făcu o cruce mare pe piept, cu ochii la icoana din perete. Apoi intră în bucătărie pentru a pregăti ceva de mâncare. Urma să se scoale ceilalți , care plecau de acasă cam în același timp. Prima se scula, sau mai bine zis, ieșea din cameră, căci de trezit se trezea o dată cu Victor, Maria. În ultimul timp  era din ce în ce mai obosită.
Moartea bunicului o afectase profund, chiar dacă ea nu lăsa să se vadă acest lucru. Însă subconștientul lucra. Îi era teamă, o teamă nespusă, de câte ori suna telefonul și nu era nimeni în apropiere să răspundă. Se temea acum pentru bunica. Nici ea nu-și revenise încă după pierderea suferită, și nici nu avea să-și mai revină vreodată. Aștepta, resemnată să-și urmeze soțul, așa cum era firesc. Niciodată nu s-a gândit că următorul plecat la cer nu o să fie ea. Iar Maria știa asta și se ruga la Dumnezeu  să nu-i asculte vrerea, cel puțin nu acum. N-ar mai fi suportat și plecarea ei.

Mai era Maria epuizată și din cauza stresului din timpul stagiunii. Noroc că era spre sfârșit, abia aștepta să se încheie, să se poată relaxa, odihni în voie, eventual să plece în concediu la … Nu, la țară în nici-un caz. Încă nu putea merge acolo. Nu ar fi suportat să intre pe poartă și să nu-l vadă pe bunicul, iar pe bunica să o vadă tristă și abătută. Pe mama și pe tatăl ei îi văzuse în ultimul timp destul de des. Veniseră la București de câteva ori pentru unele investigații necesare lui George pentru a se asigura că totul e în ordine și nu există posibilitatea ca vechea lui boală să recidiveze. Se punea problema vârstei și a evenimentelor neplăcute din familie. Slavă Domnului, era bine spre ușurarea și liniștea tuturor!
Nici soții Petrescu  nu mai erau la fel de activi ca până acum. Cum pentru Maria și Victor aceștia erau ca și proprii lor părinți, exista încă un motiv de îngrijorare. La teatru mergeau din ce în ce mai rar. Din cauza vârstei nu-și mai puteau permite „luxul” de a se culca seara mai târziu de o anumită oră. La insistențele lui Victor,  acceptaseră cu greu  să angajeze pe cineva care să se ocupe de menaj o dată la două zile. Era impetuos necesar, dar obișnuiți să le facă ei pe toate, amânaseră cât de mult s-a putut. Într-un final, la recomandarea unor prieteni de familie, angajaseră o doamnă care lucra la ei de foarte mulți ani, cu recomandări solide și foarte bine apreciată. Se dovedi că doamna în cauză corespundea cerințelor, iar d-nul și d-na Petrescu erau foarte mulțumiți și îsi reproșau deseori că nu acceptaseră propunerea lui Victor încă de la început.  În ciuda vârstei înaintate se țineau destul de bine, dar totuși… Acum se simțeau mult mai relaxați și având mai mult timp liber la dispoziție veneau deseori în vizită  la sfârșit de săptămână, să savureze cu plăcere câte o prăjitură facută de d-na Irina.
George, care îi considera mai bunici decât pe adevărații lui bunici, își făcuse un obicei de a trece pe la ei aproape în fiecare zi când mergea la teatru. Nu era o corvoadă pentru el. Era în drum, nu trebuia decât să plece cu zece minute mai devreme ca să se asigure că sunt bine. Câteodată îi lua la spectacol și îi aducea tot el acasă. Asta până când …
Într-o seară când îl așteptau să se schimbe, o minune de fată ciocăni ușor la ușa cabinei și intră. Nu a stat prea mult, însă când a ieșit s-a uitat lung la ei, parcă cu tristețe în ochi, salută abia perceptibil și plecă.
Imediat ieși și George uitându-se lung după ea, apoi vădit stânjenit spuse:
-Vă rog să mă scuzați, să mergem ! Și încercă un zâmbet chinuit, cu ochii in direcția în care dispăruse fata.
Atunci aceștia au înțeles că prezența lor în viața lui trebuia limitată, poate deloc în locuri publice. Era de înțeles de altfel că o relați era inevitabilă, mai devreme sau mai târziu, în viața lui George trebuia să apară cineva, și poate că acel moment sosise. Se simțeau vinovați într-un fel că-i stricaseră seara fetei.
Poate venise să-i propună o ieșire, undeva, la o petrecere sau la o plimbare…..Era tânăr, trebuia să aibă viața lui, să fie liber seară de seară, să meargă unde și cu cine voia. Era normal…trecuseră și ei prin „ale tinereții valuri”!
Din acea seară, de câte ori venea să îi ia la teatru, cei drept mai rar, găseau fel de fel de scuze. Dacă doreau cu tot dinadinsul să meargă chemau un taxi. De câteva ori merseseră să o mai vadă și pe Maria jucând. Din ce în ce mai greu le era, dar se gândeau cu groază la vremea când nu vor mai putea ieși din casă și voiau să mai profite cât de cât.
Le-ar fi plăcut soților Petrescu, dacă ar fi avut ocazia, să o vadă și pe Ioana în „acțiune”. Și-o închipuiau, și discutau deseori, bună de gură cum era, cu ce patimă își ținea pleadoria în fața juraților în timpul vreunui proces. Nu era de mirare că le câștiga pe toate! Și avea exemplu doar, în familie…poate și gena…Și se duceau cu gândul și mai departe: dacă ar fi avut copiii, sigur ar fi optat pentru medicină! Dacă….dar nu a fost să fie. Însă Dumnezeu avusese grijă să-i răsplătească pentru tot ce făcuseră ei pentru copii altora. O scosese în calea lor pe Maria.
Parcă ieri venise o fată simplă, de la țară, dar bine educată, cu mult bun simț, cu multă ambiție și hotărâtă să ajungă o mare actriță. Nu se îndoiseră de ea niciodată. Și avea să le aducă bucurii nemăsurate. Fata lor! Ce mult se „împăunaseră” ei în fața cunoscuților ori de câte ori Maria a avut succes, și când n-a avut?….Și ce „nepoți” buni, deștepți și frumoși le dăruise!
Una peste alta, se socoteau oameni împliniți, mulțumiți de viață, mai ales când vedea atâta preocupare din partea Mariei și a lui Victor pentru a le asigura liniștea de care avea atâta nevoie la vârsta lor.
Și…în privința lui George, avuseseră dreptate. Din ce în ce mai des anunța acasă că o să mai întârzie în oraș după spectacol învocând diferite motive. Dar toată lumea știa că de fapt nu exista decât un singur motiv: se îndrăgostise. Se vedea clar pe fața lui. Avea de ceva vreme un aer de visător, care ce-i drept, îl prindea foarte bine. Și toți așteptau…să vadă „motivul”, mai devreme sau mai târziu!
Viață de…seară, încă nu o putea numi „de noapte” avea și Ioana, cei drept mai rar, ea fiind nevoită să se scoale dimineața devreme. Însă, deocamdată ieșea „în gașcă”, în câte un club decent, la un film sau la o bere, de ce nu? Era  independentă și stăpână pe ea. Sau poate….nu se știe niciodată…dar nu, sigur nu era cineva anume care să-i fi răpit Ioanei inima. Ar fi bănuit, cu siguranță d-na Irinia ceva! Pe George îl „citise” înainte de a aduce soții Petrescu vorba despre frumusețea de fată.Cine-i cunoștea mai bine decât ea?
Și…spre bucuria Mariei, se termină și stagiunea, cu câteva zile mai devreme față de ceilalți ani, însă era o bucurie neîmpărtășită cu nimeni. Căuta să se poarte cât se poate de normal. Îi era teamă să se exteriorizeze ca nu cumva ceilalți să bănuiască faptul că e ceva în neregulă cu ea. Mimase față de toți un comportament normal, fără a se văita vreodată de acea stare de oboseală care pusese stăpânire pe ea. Credea în adâncul sufletului că e ceva trecător. O acumulare de energie negativă care v-a dispărea o dată cu  închiderea stagiunii. Oricum, îi fusese destul de ușor să ascundă acest lucru. La câte roluri jucase, un asemenea rol de „femeie fără probleme” era o joacă.
Dar ăsta nu  era un rol…și avea să afle destul de curând…

Flori Bungete