CASELE VECHI ALE TÂRGOVIȘTEI: Casa General Matei Vlădescu (1835-1901)

CASELE VECHI ALE TÂRGOVIȘTEI: Casa General Matei Vlădescu (1835-1901)

Situată pe Calea Domnească la nr. 167-169, și considerată una din cele mai mari clădiri din Târgoviștea interbelică, Casa Matei Vlădescu a fost construită în secolul al XVIII-lea, reprezentând un monument de arhitectură de tip vilă în stil românesc, ce prezintă de fapt două corpuri de case, și care ulterior a fost transformată în anul 1912 în stil neoromânesc, cu multe elemente specifice la interior.
Impunătoarea construcție arhitectonică, este menționată în 1879 ca proprietate a generalului Matei Vlădescu, iar la începutul secolului al XX-lea, clădirea se afla în posesia marelui negustor Cota, cel care a oferit casele drept „dotă” fiicei sale cu ocazia căsătoriei acesteia cu Paul Nicoară, un tânăr ofițer din Regimentul 22 Infanterie.

Matei Vlădescu s-a născut în casele părintești de lângă ruinele Curții Domnești de la Târgoviște, la 2 februarie 1835, în familia serdarului Mihalache (Mihail) Vlădescu (1800-1868) și a Elenei Brătescu, serdarul fiind un descendent al vechii familii boierești Vlădescu (ramura de Vâlcea), iar Elena era fiica postelnicului Mihail Brătescu, din care descinde și scriitorul Ioan Al. Brătescu-Voinești, nepot de fiu al lui Nicolae Brătescu, fratele Elenei Brătescu-Vlădescu.
Familia lui Mihalache Vlădescu, era completată cu mezina Alexandrina, care a fost căsătorită cu Ioniță (Niță) Andronescu (1821-1894) pitar și tist de dorobanți al Orașului, fiul Postelnicului Dimitrie și al Elisabetei,  participant alături de Ion Heliade Rădulescu la revoluția de la 1848. Boierii Vlădești, atât cei din Vâlcea cât și cei din Argeș, se pare că  descindeau din neamul Barasarabilor și erau înrudiți între ei,  cei din Vâlcea fiind considerați de unii istorici coborâtori din Staico (Stanil) fratele mai mic al lui Mircea cel Bătrân,  iar pe cei din ramura de Argeș, ca fiind  coborâtori din Domnica sora lui Radu de la Afumați, nepotul de fiu al lui Mircea cel Bătrân, căsătorită cu Marele Vornic Dobromir, nepotul de fiu al Jupânului Albu-Negru care a trăit în jurul anuui 1430.

Plecând din Vâlcea la începutul secolului al XIX-lea, serdarul Mihalache Vlădescu s-a stabilit la Târgoviște, fiind al treilea la părinți (având doi frați mai mari, pe Theodorache și Nituică, diminutiv de la Nicolae), și care a ajuns judecător la Tribunal și a deținut între anii 1835-1839, funcția de Prezident al Sfatului Orășenesc al Târgoviștei (echivalentul actual al funcției de Primar).

Matei Vlădescu s-a bucurat de suportul material și intelectual al tatălui său, Mihai Vlădescu, cunoscut în epocă de a fi fost un animator constant în coordonarea lucrărilor de restaurare a unor monumente istorice din orașul Târgoviște. În plus, serdarul Mihalache Vlădescu a îndeplinit diferite misiuni legate de conservarea monumentelor istorice, ca aceea de ispravnic la lucrările de restaurare ale Mănăstirii Dealu, pe vremea domnului Gheorghe Bibescu, dar și îngrijitor al Curții Domnești, astfel încât, mediul familial l-a pregătit și l-a determinat să urmeze cariera militară. După ce a frecventat cursurile Școlii Naționale din Târgoviște, unde, în 1845 s-a numărat printre premianții clasei a III-a, tânărul Matei Vlădescu, a urmat și absolvit între anii 1850-1856 cursurile Școlii Militare de Ofițeri din București, fiind avansat la gradul de locotenent.
Ulterior, a trecut cu brio prin toate gradele militare, de la cea de sublocotenent în 1856, la cea de colonel, obținut în 1873. La izbucnirea conflictului în Balcani între Imperiul Otoman și Rusia, pe colonelul Matei Vlădescu l-a găsit „Războiul de Independență în funcția de comandant al Brigăzii I Infanterie, din Divizia a III-a Infanterie, aflată în structura Corpului 2 Armată”. În calitatea pe care o deținea, Matei Vlădescu acționează în zona Galați, Barboși, Brăila, pentru ca trupele otomane să nu înainteze dinspre Turtucaia în această zonă. Formațiunea sa militară a ocupat, apoi, poziții la nord de Dunăre, în zona Cetate, Calafat, cu scopul de apărare a teritoriului românesc de atacurile turcești.

La 9 iulie 1877, Matei Vlădescu este prezent la bombardarea cetății Vidinului, la recunoașteri ale inamicului pe malul drept al Dunării și la sprijinirea trupelor ruse pentru a trece în Bulgaria, pe direcția Plevna. La 17 august 1877, brigada comandată de colonelul Matei Vlădescu a trecut Dunărea pe la Siliștioara, acționând în raionul Ghigen, Beșli, Krușovene, apoi pe râul Vid, atingând localitățile Kalișovăț și Verbița. Marea încleștare de foc, cu inamicul, o aflăm prin participarea Brigăzii I Infanterie, de sub comanda sa, la cucerirea redutei Grivița I, la 30 august 1877.
În toamna anului 1877, Brigada I, comandată de colonelul Matei Vlădescu, a avut o contribuție însemnată la decimarea trupelor otomane: „La 8 Octombrie, Brigada a II-a condusă de col. Matei Vlădescu, redusă la un regiment de linie (III) și la un batalion din al 6 -lea regiment de dorobanți, ocupa reduta Grivița unde a stat  până la căderea Plevnei, alternând cu brigada colonelului C. Budișteanu. O mare parte din rezerva armatei turcești, a depus armele înainte brigadei Matei Vlădescu”.

În suita regală a României într-o excursie în munții Bucegi din anul 1891, Regele Carol I si Regina Elisabeta, alături de prințul Alfred, Duce de Edinburgh, unchiul Reginei Maria, iar primul din stânga, în picioare, este colonelul Matei Vlădescu

 

Unitatea s-a făcut apoi cunoscută prin contribuția adusă la încercuirea generalului turc Osman Pașa, la Plevna, la 28 noiembrie 1877, iar colonelul Matei Vlădescu este martor, alături de alți ofițeri, la predarea acestui ofițer otoman în mâinile colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez: „La 29 noiembrie 1877, colonelul Matei Vlădescu, comandantul Brigăzii I, raporta colonelului Cerchez, comandantul Diviziei a II-a, comportarea vitejească  a ostașilor acestui regiment, care a luat un drapel, 5 tunuri de munte, 15 tunuri de diferite calibre, 350 de cai și mai multe mii de prizonieri, propunând acordarea medaliei <<Steaua României>> la 8 ofițeri”.

După  capitularea armatei otomane (45 000 de oameni), prin Înaltul Ordin de zi nr. 174, din 5 decembrie 1877, are loc o nouă organizare a armatei române, iar Regimentului III Linie Dâmbovița, îi revine rolul de a participa, împreună cu alte regimente încadrate în Divizia a III-a, condusă de generalul Racoviță, și Brigada I, condusă de colonelul Matei Vlădescu, la escortarea prizonierilor turci la București. Astfel, Brigada I Infanterie, din Divizia a III-a, comandată de colonelul Matei Vlădescu, un fiu al orașului Târgoviște, a escortat alături de Regimentul IV Călărași, convoaiele de prizonieri turci, până la București și Târgoviște, unde au sosit la începutul lunii decembrie 1877.
O parte dintre aceștia (800), au fost internați la Mănăstirea Dealu, în timp ce răniții și bolnavii au fost repartizați la spitalul militar de la Fonderia de tunuri din Târgoviște. Condițiile în care erau escortați prizonierii turci au fost foarte grele și armata română era obstrucționată în a-și îndeplini misiunea încredințată, deoarece „…furnizorii ruși nu dau prizonierilor rația hotîrâtă de autoritățile ruse, nici nu-i hrănesc pe toți, încât mulți rămân nemâncați…iar, în plus, spitalul rus din Nicopole a refuzat primirea prizonierilor bolnavi, încât a trebuit a-i pune în spitalul român din Măgurele”, declara colonelul Matei Vlădescu, comandantul Brigăzii I.  

La sfârșitul războiului din Balcani, colonelul Matei Vlădescu a avut bucuria să treacă alături de ostașii pe care i-a comandat, pe sub Arcul de Triumf, prin fața principelui Carol I, din partea căruia a primit felicitările de rigoare și decorațiile pentru „…faptele de arme dovedite pe câmpul de luptă(…) Ordinul „Steaua României”, cu Medalia „Trecerea Dunării”, și Medalia „Virtutea Militară de Aur”. De asemenea, colonelul Matei Vlădescu pentru modul cum a acționat și a condus trupele de sub comanda sa în Războiul de Independență, a fost avansat general la 10 mai 1893 și numit în Statul Major General al Armatei Române.

Despre faptele și contribuția colonelului Matei Vlădescu la Războiul de Independență de la 1877-1878, este amintit și în Albumul Armatei Române, apărut la 10 mai 1902, din paginile căruia spicuim: „..Recunoașterea faptelor de arme ale generalului Matei Vlădescu ne întărește convingerea că acest brav oștean a fost cinstea și gloria Armatei Române, dintre cei mai valoroși ofițeri din Războiul  de Independență”.

Ulterior, generalul Matei Vlădescu a fost numit la conducerea Divizei a II-a (1883-1889), a Diviziei I (1889-1892) și apoi a Diviziei a V-a Teritorială, cu sediul la  Tulcea, devenită Divizia Activă – Constanța. În această ultimă calitate de comandant, generalul Matei Vlădescu a intrat în Dobrogea triumfător în octombrie 1878, provincie care era alipită României după cinci secole de dominație otomană. În perioada 05.11.1889 – 15.02.1891, generalul Matei Vlădescu a îndeplinit funcția de Ministru al Apărării Naționale (de Război), iar în 1892 a fost numit Șef al Statului Major Regal și șef al Casei Regale.

Matei Vlădescu a fost înmormântat în anul 1901 în cavoul familiei aflat la Mănăstirea Viforata, județul Dâmbovița, mausoleul fiind o creație reprezentativă a celui  care a lăsat Târgoviștei o importantă moștenire artistică, Frederick Storck (1872-1942), cel mai de seamă reprezentant al familiei Storck, rezultat din a doua căsătorie a lui Karl Storck (1826-1887) cu nemțoaica Fredericke Oleschner. Pe piatra de mormânt sunt înscrise numele din neamul Vlădescului: Serdarul Mihail Vlădescu, 1800-1868; Elena, soția lui, 1808-1847; genera1 Matei Vlădescu, 1835-1901; sublocotenent Eugeniu Vlădescu, 1868-1892; căpitan Emil Vlădescu, 1866-1907; genera1 Gheorghe Vlădescu, 1868-1939.

 

Surse:

– Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Primăria orașului Târgoviște;

Războiul pentru independența României. Documente militare, Noua Typographie Națională, str. Academiei, Bucuresci, 1880;

-Dimitrie R. Rosetti, Dicţionarul contimporanilor, Editura Lito- Tipografiei „Populara”, Ediția I, București, 1897;

Albumul Armatei Române, Editura Librăriei Soccec, București, 10 mai 1902;

-Petre Gheorghe Bîrlea, O româncă spre Polul Nord, Editura Sport-Turism, București, 1988;

Enciclopedia orașului Târgoviște, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012;

-Alin Bogdan Popescu, Familia boierilor Andronescu din Târgoviște, oamenii și alianțele lor matrimoniale, destine către Marele Război, Comunicare prezentată la al XVIII-lea Congres de Genealogie și Heraldică, Iași, 10-12 Mai 2018;

– Mihai Oproiu, Corina Voiculescu, Târgoviște. Evoluția administrativă a municipiului între secolul al XV-lea și 1947, Editura Zven, Târgoviște, 2019.

Prof.dr. Cornel Mărculescu