You are currently viewing 3 Aprilie – Ziua Jandarmeriei Române

3 Aprilie – Ziua Jandarmeriei Române

  • Post category:Editorial

Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3/15 aprilie 1850 când, printr-un afiş domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.
Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.
Ca urmare, legea prevedea ca Regimentul de Jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe). La fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga câte o companie la Ispravnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi).
În ceea ce priveşte executarea serviciului, se prevedea ca Jandarmeria executa un serviciu ordinar, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor sale şi un serviciu extraordinar, pe care îl executa la solicitarea autorităţilor.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare, ca de altfel toate instituţiile statului naţional modern român.
Astfel, prin bugetul anului 1863, odată cu transformarea Regimentului de jandarmi în Legiuni de Jandarmi, începe şi procesul de înlocuire treptată a escadroanelor şi companiilor de jandarmi, cu escadroane de dorobanţi, pe baza Ordonanţei nr. 896 din 20 iunie 1864. Ulterior, prin Legea de organizare a puterii armate în România, din noiembrie 1864, dar şi prin cele din 12/24 iunie 1868, 27 martie/8 aprilie 1872, Jandarmeria este organizată pe principii noi, scoasă de sub administraţia Ministerului de Interne şi subordonată direct Ministerului de Război, ca element component al armatei permanente.

Potrivit legii din 1868, jandarmii erau încadraţi în rândul trupelor permanente şi destinaţi executării diverselor sarcini administrative şi de Poliţie ce aparţineau Ministerului de Interne, erau constituiţi în două companii pedestre, câte una la Bucureşti şi Iaşi, şi cinci escadroane, la Bucureşti, Iaşi şi până în 1874, în cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi Ismail). Însă, lipsa resurselor băneşti au întârziat până în anul 1893 adoptarea unei astfel de legi.
Meritul pentru deplina clarificare a rolului, locului şi organizării Jandarmeriei Rurale i-a revenit Partidului Conservator condus de Lascăr Catargiu, care a elaborat şi prezentat Parlamentului României în ianuarie-februarie 1893, Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale, promulgată prin Decretul Regal nr. 2919 din 30.08.1893.
Prevederea cea mai importantă a acestui document era următoarea: „Organizarea Jandarmeriei rurale, astfel cum este prescrisă de lege, face din această instituţiune un corp militar, pus la dispoziţiunea ministrului de interne, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică. Ea se mai afla sub ordinele ministrului de justiţie, ale ministrului public în ce priveşte atribuţiunile de Poliţie, precum şi sub acela al ministrului de război pentru tot ce se raporta la disciplină, comandament şi instrucţie militară a trupei” (art.1).

Primul inspector general al Jandarmeriei Rurale în perioada 09. 06. 1894 – 01. 04. 1896, a fost generalul Rasty Mihail, născut la 10 septembrie 1841 în Bucureşti, Colonia Verde, judeţul Ilfov.
Legea Jandarmeriei Rurale din 1 septembrie 1893, avea să fie substanţial îmbunătăţită prin legea din 17 martie 1896, elaborată de către noul inspector general al Jandarmeriei din perioada 01. 04. 1896 – 10. 02. 1898, lt. col. Ioan Manoliu, care a transformat companiile de jandarmi în escadroane de jandarmi călare.
De asemenea, a desfiinţat jandarmeria comunală, care de acum se transforma în „corpul de jandarmi”, cu reşedinţele la Iaşi şi Craiova.
În noua conducere a jandarmeriei, inspectorul Ioan Manoliu era ajutat de un ofiţer superior cu gradul de maior, iar cele 32 companii de judeţe şi cele 119 plăşi, în total 151, au luat denumirea de staţiuni.
La reşedinţa fiecărei plăşi se aflau un sergent, un brigadier şi 4 jandarmi. Divizioanele, escadroanele şi companiile de jandarmi din Bucureşti şi Iaşi, rămâneau în vechea organizare, ca parte integrată în Armată Permanentă.

Cu toate acestea, la 30 iunie 1899, este adoptată o nouă lege a jandarmeriei, care anula modificările aduse de legea din 1896, revenindu-se practic la prevederile legii din 1 septembrie 1893.
În acelaşi timp, colonelul Niculae Alexandrescu, noul inspector general al jandarmeriei în perioada 02.04.1899 – 01.04.1901, restructurează din temelii jandarmeria, drept pentru care, în cele 32 de judeţe funcţionau 304 staţiuni cu un efectiv de total de 2102 jandarmi.
Deşi noilor modificări aduse legii jandarmeriei se prevedea ca funcţia de inspector general să fie deţinută de un general de brigadă, totuşi la 1 aprilie 1891 era numit în funcţie maiorul Gheorghe Miricescu, cel care a continuat procesul de reorganizare al jandarmeriei, fiind ajutat de maiorul Ciocazan D., având ca şef de cancelarie pe căpitanul Sporidi Gheorghe, ajutat de locotenentul Sideri C. Maiorul Miricescu a renunţat definitiv la jandarmii călări, crescând efectivul de jandarmi la 2612: 49 ofiţeri: 3 maiori, 30 căpitani, 8 locotenenţi şi 8 sublocotenenţi; 30 sergenţi majori, 204 sergenţi, 48 brigadieri şi 1.856 jandarmi pedeştri.
Din punct de vedere organizatoric, Jandarmeria urma să-şi păstreze cele 32 de companii, 134 de plutoane, 337 secţii şi doar 68 posturi ale jandarmeriei, împărţite în 4 circumscripţii, cu toate că la nivelul ţării existau 3000 de comune. De numele maiorului Gheorghe Miricescu sunt legate şi înfiinţarea „Atelierului de confecţii” pentru jandarmii şi sergenţii de oraş în 1904, a „Casei de Ajutor al Jandarmeriei Rurale” pe lângă Ministerul de Interne la 1 martie 1906, dar şi a primei Companii Mobile şi a Şcolilor pentru şefii de posturi şi şefii de secţii în 1908.

În 1908, noul inspector general al Jandarmeriei Rurale, colonelul Berlescu Anton (avansat general de grigadă prin Î.D. 3785 din 10 mai 1913), având ca ajutor pe lt.col. Casianu P., ca şef al cancelariei pe cpt. Dobrescu Alexandru şi şef al Serviciului Administrativ pe cpt. intendent Lobei C., aduce noi modificări asupra legii jandarmeriei rurale întărind posturile de jandarmi din sudul Dobrogei şi înfiinţând Detaşamentul mobil pentru intervenţii rapide în zona de frontieră alcătuit din 4 ofiţeri şi 200 de jandarmi.
De asemenea, generalul Berlescu Anton s-a remarcat prin organizarea minuţioasă a efectivelor de jandarmi cu ocazia vizitei la Constanţa a familiei imperiale ruse în frunte cu ţarul Nicolae al II-lea la 1 iunie 1914, dar şi prin faptul că a înfiinţat la 1 august 1914, cea de –a cincea circumscripţie de jandarmi, în cadrul căreia erau incluse şi companiile de jandarmi din judeţele Durostor şi Caliacra, Bacău şi Neamţ.

În 1918 are loc o campanie de perfecţionare a personalului corpului de jandarmi de către noul inspector generalul Miricescu Ludovic, ca urmare a modificării Legii Jandarmeriei Rurale prin Î.D. nr. 1198/1918, ocazie cu care corpul de jandarmi era organizat pe brigăzi.

După crearea României Mari, noul comandant al corpului de jandarmi, generalul Ştefan Ştefănescu, a înfiinţat în 1919 Jandarmeria din Dobrogea, Brigada 4 Jandarmi Ardeal formată din 3 regimente de jandarmi şi 6 batalioane teritoriale, iar la Oradea a înfiinţat Marea Şcoală de Jandarmi.
În perioada 10 iunie 1927 – 16 noiembrie 1928, la comanda corpului de jandarmi s-a aflat generalul Cleant Davidoglu, care într-un timp foarte scurt a modernizat structura organizatorică a Corpului, înfiinţând în cadrul acestuia Inspectoratul Tehnic al Jandarmeriei sub comanda generalului Constantinescu D. Gheorghe.
De asemenea, a pus în aplicare instruirea şi pregătirea ofiţerilor de jandarmi, cu acordul Ministerului de Război Francez, a „Regulamentului exerciţiilor de educaţie fizică”, iar prin Ordinul de Zi nr. 48 din 4 octombrie 1927, a înfiinţat tipografia corpului de jandarmi. În 1928, generalul Cleant Davidoglu a înfiinţat Şcoala de Jandarmi nr. 2, Serviciul de Construcţii şi Domenii, a organizat organizat Serviciul Medical, atât la comandament, cât şi la brigăzi, regimente şi batalioane, fiind încadraţi medici militari activi, a creat la 01 februarie 1928 Serviciul Farmaceutic, a fost construit Palatul Jandarmeriei, au fost editate: „Manualul gradaţilor jandarmi pentru instrucţia militară” şi broşura „Călăuza jandarmului agent de poliţie”, s-a început lucrul la „Regulamentul provizoriu asupra serviciului Jandarmeriei în Campanie”, a fost editată o nouă revistă pentru jandarmi „Cultura jandarmului” ( în 1922 fusese creată „Revista Jandarmeriei”) şi a fost realizat primul film în 6 ore privind întrebuinţarea Jandarmeriei în diferite situaţii.

La 23 martie 1929, când la comanda Corpului de Jandarmi se afla generalul Constantinescu Gheorghe, Parlamentul a pus bazele unei legi moderne si complete de organizare a Jandarmeriei rurale publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 29 martie 1929, prin care erau definite rolul şi misiunea acesteia:

Art.1 – Jandarmeria este un corp organizat milităreşte, instituit pentru a veghea în comunele rurale la siguranţa de stat, la menţinerea ordinei publice, precum şi la executarea legilor şi regulamentelor.

Art.2 – Jandarmeria rurală face parte din Ministerul de Interne, pentru serviciul său ordinar şi extraordinar ea stă la dispoziţia autorităţilor cărora legile le conferă atribuţiuni de poliţie generală.

La 20 iulie 1930, a fost promulgat Statutul Jandarmeriei Rurale de către regele Carol al II-lea. Acest statut garanta: stabilitate, înaintare, retribuţii şi alte indemnizaţii, gradaţii, pensii, condiţii de căsătorie, recompense. O nouă măsura importantă care trebuie să fie evidenţiată este „Regulamentul Special al Şcolilor de Jandarmi Rurali”, elaborat la 29 iulie 1930 de către generalul Eracle Nicoleanu şi Statutul Jandarmeriei Rurale. În 1931, era numit inspector general al Jandarmeriei Rurale, generalul Constantin N. Dimitrescu, care la numirea în funcţie definea rolul şi scopul corpului de jandarmi, astfel: „Pentru ca statul să poată veghea la menţinerea ordinii interne şi garantarea libertăţii şi siguranţei individului a creat un corp armat JANDARMERIA”.
În timpul cât a fost inspector general al Jandarmeriei, Constantin Dimitrescu a reuşit să unifice Jandarmeria Armatei cu Jandarmeria Rurală, sub o singura comandă (inspectorul general al Jandarmeriei Rurale), mărind efectivele acestea cu aproape 1500 de oameni, respectiv efectivele a 11 batalioane ale Regimentului Jandarmi Pedeştri şi companiile de oraş din Iaşi, Cluj şi Chişinău, prin Î.D. nr. 1649/16.05.1931, stabilindu-se şi noii patroni ai Jandarmeriei: „Împăraţii Constantin şi Elena”.

În privinţa organizării legiunii de jandarmi Dâmboviţa din perioada interbelică informaţii importante apar în fondul Legiunea de jandarmi Dâmboviţa din cadrul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale Direcţia Județeană Dâmboviţa.
Astfel, prin decizia ministerială cu numărul 1106 publicată în Monitorul Oficial nr. 166/1930, Legiunea de Jandarmi Dâmboviţa este împărţită în 7 secţii şi 34 de posturi de jandarmi.

Comanda unei legiuni de jandarmi ra compusă din 2-3 ofiţeri şi 20-50 trupă, iar cu minimum de 10-12 jandarmi comandantul legiunii asigura nevoile administrative şi de comandă, în timp ce restul jandarmilor, constituiţi într-o grupă de rezervă, interveneau pe teritoriul rural al judeţului, şi în cazuri excepţionale şi pe teritoriul oraşului Târgovişte.
În ceea ce priveşte recrutarea ofiţerilor necesari Jandarmeriei, aceasta era realizată de către Inspectoratul General al Jandarmeriei, după care, pregătirea ofiţerilor urma a se face în Şcoala Ofiţerilor de Jandarmi de la Bucureşti cu durata de 3 ani, în timpul căreia recruţii trebuiau să-şi ia licenţa în drept, şi în cadrul Şcolii de Aplicaţie a Ofiţerilor de Jandarmi de la Bucureşti, cu durata de 1 an, unde ofiţerii elevi trebuiau să obţină diploma Cursului de Înalte Studii şi Ştiinţe Penale, de pe lângă Facultatea Juridică a Universităţii din Bucureşti.

În plus, la 1 noiembrie 1933 luase fiinţă Subinspectoratul General al Jandarmeriei de Sud cu reşedinţa în Ploieşti, care-şi exercita autoritatea asupra tuturor formaţiunilor jandarmeriei din provinciile de sud ale ţării inclusiv în judeţul Dâmboviţa.

În urma adoptării Constituţiei din februarie 1938 şi a instalării guvernului prezidat de patriarhul Miron Cristea, s-a decis trecerea poliţiilor urbane sub conducerea comandanţilor Legiunilor de Jandarmi, în baza Înaltului Decret Regal nr. 2252, publicat în Monitorul Oficial nr.138/1938.
Hotărârea regală a fost completată de adresa nr. 42123 din 21 iunie 1938 a ministrului de interne Armand Călinescu, transmisă tuturor şefilor de poliţie din ţară, din care spicuim:
Toate serviciile poliţiei cu toate comisariatele şi detaşamentele dependente de această unitate poliţienească trec imediat sub autoritatea „Comandantului Legiunii de Jandarmi;  Comandantul Legiunii de Jandarmi va da îndrumări şi va controla întreaga activitate poliţienească, dând în conformitatea statutului funcţionarilor publici şi prima notă calificativă; Comandantul Legiunii de Jandarmi primind direct instrucţiuni direct de la Direcţiunea Generală a Poliţiei, va lua imediat măsuri de executare şi raportare rămânând personal răspunzător; Inspectorul Regional de Poliţie va ţine legătura cu comandantul Legiunii de Jandarmi şi va controla cum organele sale în subordine îşi îndeplinesc îndatoririle ce le incumbă. Comandantul Legiunii rămâne în continuare subordonat numai organelor ierarhice ale jandarmeriei.”

Foto credit: jandarmeriaromana.ro

 

Surse:

-Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Poliția orașului Târgoviște; fond Legiunea de Jandarmi Dâmbovița;

– Vasile Mihalache, Ioan PSuciu, Jandarmeria română (1850-1949), pagini dintr-o istorie nescrisă, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 1993;

– Ioan P. Suciu, Personalităţi militare în serviciul jandarmeriei rurale (1893-1949). Repere biografice, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, Anul XIII, Nr.1 (47), Bucureşti, 2010;

– Ioan P. Suciu, Personalităţi militare în serviciul jandarmeriei rurale (1893-1949). Repere biografice, (II), în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, Anul XIII, Nr. 3 (49), Bucureşti, 2010.

Prof.dr. Cornel Mărculescu