Una dintre personalitățile județului Dâmbovița, prin adopție, alături de Emil Gârleanu, a fost Vasile Cârlova, ofițer și poet care s-a născut la Buzău la 4 februarie 1809, în familia ispravnicului de Buzău, Ioniță Cârlova, căsătorit cu Sevastița, fiica clucerului Vasile Locusteanu, o olteancă din Dolj și descendentă a Lăcustenilor. Demn de semnalat, este faptul că, printre înaintașii din partea tatălui, este și Luca, episcop de Buzău și apoi mitropolit al Ungro-Vlahiei, mare sfetnic al lui Mihai Viteazul, care îndeplinise pentru acesta misiuni diplomatice.

Încă din copilărie, Vasile Cârlova și-a pierdut ambii părinți, poetul fiind crescut de către sora mamei sale Elena în casele stolnicului Nicolae Hiotu, cu care aceasta era căsătorită la Târgoviște și unde dețineau ,,mahalaua de peste gârlă”. Aici, în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești, „târgovișteanul” cu rădăcini oltene, avea să învețe franceza și greaca de la un dascăl de familie, împreună cu viitorul poet Grigore Alexandrescu. Se pare că tânărul poet, „era atras de opera lui Voltaire, a lui Volney și a lui Lamartine”. Nu întâmplător, Vasile Cârlova a debutat literar în anul 1817, cu traducerea operelor lui Musaeos – Hero și Leandru și Voltaire – Zaira.

În condițiile unei dramaturgii originale de la începutul secolului al XIX-lea, deosebit de importante au fost numeroasele traduceri de piese, mai ales că unele din acestea au fost reprezentate pe scenele vremii. În acest context, se înscrie și activitatea de traducător a lui Vasile Cârlova, alături de Ion Heliade Rădulescu, Iancu Văcărescu și Grigore Alexandrescu care au tradus mai ales din Voltaire, Racine, dar și din Corneille și Moliere. În plus, așa cum remarca Dimitrie R. Rosetti în 1897, Vasile Cârlova a început să publice „fără altă instrucțiune de cât cea culeasă în școalele primare”, încă de la vârsta de 17 ani, mici poesii, în gazeta Curierul Românesc a lui Heliade Rădulescu. La vârsta de 18 ani, poetul a scris poezia Păstorul întristat, publicată apoi în luna mai 1830 de Curierul Românesc, ale cărei versuri aveau să fie puse pe note muzicale după 20 de ani de către Anton Pann.

În 1828, Vasile Cârlova avea să scrie Ruinurile Târgoviștei, inaugurând astfel poezia vestigiilor istorice în lirica românească, poezie patriotică și romantică pe care avea să o publice la 20 martie 1830 în Curierul Românesc, creația literară fiind însoțită și de o apreciere elogioasă a poetului făcută de Heliade Rădulescu: „geniul său cel poetic făgăduiește mult pentru limba românească, cea atât de frumoasă subt pana lui”. Ulterior, poezia avea să fie publicată după o lună și la Iași de revista Albina Românească. În Ruinurile Târgoviștei, tânărul poet  preamărește faima trecută a curții domnești de la Târgoviște, și totodată, își exprimă mâhnirea față de gradul de decădere în care se aflau ruinele. Așa cum însuși Vasile Cârlova spunea când se afla lângă „mormântul măririi strămoșești”, decăderea ruinelor se datorează tiraniei și despotismului străin, care a încătușat „duhul cel mai slobod” și a prăbușit tot ce făcea slava ei, dar nu au reușit să pângărească sfintele urme ale trecutului. Prin „Ruinurile Târgoviștei”, Vasile Cârlova a inaugurat în lirica românească poezia ruinelor și o specie nouă de poezie apărută din fuziunea odei, cu meditația și satira.

Atmosfera de la Târgoviște care l-a inspirat pe Vasile Cârlova, este foarte bine descrisă de către Ioan Rațiu, într-un Studiu istorico-literar, apărut la Blaj în 1905: „Cu amintiri sfinte din trecutul viforos al neamului său a crescut el, din an în an; mărețele ruine din zidurile biruitoarei Târgoviște și turnul pustiu de la Chindie ce au mai rămas din puternica Cetate Domnească, zilnic povesteau visătorului copil de vremile trecute și spuneau vorbe sfinte despre voievozii noștri cei mai vestiți în războiu și pace”.

În plus, Vasile Cârlova i-a inspirat pe Ion Heliade Rădulescu și Grigore Alexandrescu, care au creat frumoasele ode și elegii: „O noapte pe ruinurile Târgoviștei”, respectiv „Adio. La Târgoviște”. Vasile Cârlova se înscrie alături de Iancu Văcărescu și de Vasile Alecsandri între pionierii poeziei românești, care au făcut trecerea de la influențele grecești și franțuzești către o lirică românească autentică. În acest sens, George Călinescu aprecia în a sa lucrare monumentală, Istoria literaturii române. De la origini până în prezent: ,,Cârlova are, ca unul ce aparține unei nații de oieri, un simț acut al liniștii câmpenești, măsurate de zvonuri monotone”. Tot Curierul Românesc urma să-i publice în luna iunie a anului 1830 și poezia Înserarea.

În ceea ce privește debutul în cariera militară, Vasile Cârlova s-a înscris în iulie 1830  printre primii, ca sublocotenent de cavalerie în recent înființata miliție națională, nucleu al oștirii române.

Vasile Cârlova s-a stins din viață prematur, la doar 22 de ani, în data de 18 septembrie 1831, ca urmare a unei boli infecțioase căpătată în lagărul de la Craiova, trupul lui fiind îngropat în curtea bisericii Madona Dudu din oraș, după care osemintele i-au fost mutate în alt cimitir, pierzându-se urma locului de veci al poetului. Cert este, că astăzi încă există în curtea bisericii Madona Dudu din Craiova, o placă de marmură și o cruce de lemn „spoită” și arsă de razele soarelui, care marchează faptul că acolo a fost îngropat inițial poetul „târgoviștean” Vasile Cârlova.

Ion Heliade Rădulescu avea să-i publice postum în aceeași revistă Curierul Românesc în anul 1839 și poeziile Rugăciune și Marșul românilor. Aceasta din urmă s-a numit și Odă oștirei române cu ocazia înălțării steagului național și a circulat anterior publicării tipărită pe foi volante, datorită cenzurii.

Cu toate că îi sunt atribuite doar cinci poezii, Vasile Cârlova este totuși o apariție meteorică pe cerul culturii dâmbovițene și naționale, care a introdus tema preromantismului european, intrând astfel, ca un caz aparte, în istoria literaturii române. Autorul Ruinurilor Târgoviștei, face parte dintre acei poeți care nu a apucat să-și strângă opera în volume, datorită morții sale înainte de vreme, însă, cu toate acestea, creația lui a fost pusă totuși în valoare în periodicele vremii.

În memoria lui Vasile Cârlova, o altă personalitate a județului Dâmbovița, prin adopție, artistul Vasile Blendea (1895-1988), a realizat în 1933 bustul din bronz al poetului, care este amplasat astăzi în fața Centrului de Creație Populară Târgoviste, cunoscut și ca Şcoala  Populară de Artă (clădirea fostei scoli primare nr. 1, cea mai veche instituție de învățământ din Cetatea de Scaun a Țării Românesti).

Surse:

– Dimitrie R. Rosetti, Dicționarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei ,,Populara”, București, 1897;

-Ioan Rațiu, Vasile Cârlova. Studiu istorico-literar, Tipografia Seminarului Arhiedecesan, Blaj, 1905;

– Iancu Anastasescu, Ion Negoescu, Târgoviștea. Simbol al măririi românești, Institutul de Arte Grafice „Marvan”, București, 1942;

– Gheorghe Pârnuță, Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Dâmbovița, Târgoviște, 1972;

-Virginia Mușat, Vasile Cârlova, Editura Albatros, București, 1981;

– George Călinescu, Istoria literaturii române. De la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1986;

-Mihai Cimpoi, Vasile Cârlova. Poetul sufletului mâhnit, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2010

Prof.dr. Cornel Mărculescu