You are currently viewing EDITORIAL: Decembrie 1941- ianuarie 1942. Ger năprasnic în Crimeea!

EDITORIAL: Decembrie 1941- ianuarie 1942. Ger năprasnic în Crimeea!

  • Post category:Editorial
 Corpul de munte: ,,Au fost episoade de un dramatism sfâșietor când soldați cu arma în mână au înghețat complet pe poziție”.
 Dumitru Dumbravă: ,,În noaptea de 26 spre 27 decembrie au înghețat 60 – 70 de oameni, stivuiți dimineața ca lemnele”.• Maiorul Vasile Scârneci: ,,Toți răniții grav, muribunzi, invocă numai pe Dumnezeu și pe mamă. ”.
În afara problemelor mari provocate de rezistența trupelor sovietice, vânătorii de munte români au trebuit să facă față în Crimeea și gerului năprasnic.
  Dumitru Dumbravă, fost sergent-major în Batalionul 20 vânători de munte (Brigada 4 munte): ,,Prin 10 decembrie 1941 o unitate rusească rămasă în spate a atacat șoseaua (Simferopl – Feodosia – n.n.). A fost trimis Batalionul 20 vânători de munte, însoțit de subsemnatul, cu o grupă de transmisiuni. Urmărind această unitate, circa 15 – 20 km în munți, din șosea până la stația de pompare a apei care fusese distrusă, rușii s-au retras spre această clădire din vârful muntelui, unde o partea au fost luați prizonieri, circa 150, iar alții au fost găsiți morți, stând cu arma între picioare (cam 60 de oameni). La fel și vânătorii de munte care s-au așezat jos, au rămas acolo morți, așa frig a fost. Când ne-am urcat pe munte, pe la 9 – 10, a venit o ploaie cu gheață, făcându-ne leoarcă, după care a venit o zăpadă și un frig de a înghețat tot ce aveam pe noi. Am dat telefon la divizie să trimită o mașină, că avem ostași înghețați. A trebuit să coborâm circa 15 km spre șosea, cântând ca să țin oamenii treji, că în 5 – 10 minute adormeai și erai gata înghețat. Cu mari greutăți am ajuns la ora 17 la șosea, unde ne aștepta mașina. Eu am căzut jos înghețat, fiind aruncat în mașină cu încă 2 soldați; mi-am dat seama că dacă adorm nu mă mai trezesc, însă nu puteam vorbi și nici mișca. Ceilalți 2 soLdați au adormit pentru totdeauna! Au tăiat hainele de pe mine și după 1 – 2 ore am început să mișc câte un pic degetele de la mână și mi-am revenit. Toți spuneau să nu dorm… În ziua de 26 decembrie, pe la ora 19 am ajuns pe un șanț anticar, aproape de Feodosia. Lupta a început și a durat 2 ore, respingându-i pe ruși spre Feodosia. Aici, în noaptea de 26 spre 27 decembrie au înghețat 60 – 70 de oameni, stivuiți dimineața ca lemnele”.
 Vasile Bambu fost sublocotenent, comandant de pluton în Regimentul 4 Roşiori, rememora condiţiile de luptă de la nord de Feodosia: ,,Deplasarea am făcut-o cu mare greutate din cauza ninsorii abundente și a gerului cumplit; zăpada era până la genunchi. Ajunși la marginea orașului, în fața unui depozit de benzină (din cauza valurilor de zăpadă nu vedeam ce este înaintea noastră) am fost opriți de ruși, camuflați în alb, strigând: «predai rumânschi!». Puși în fața acestei situații am dat ordin de deschidere a focului, dar acest lucru nu s-a putut face; carabinele și puștile-mitraliere erau înghețate. Atunci ne-am angajat în luptă corp la corp folosind arma și lopata Linemann, neavând altă posibilitate; doar brandturile de 60 mm mai funcționau… Din cauza numărului mare al inamicului am primit ordin de retragere și așa am înotat prin zăpadă, retrăgându-ne până seara târziu, ajungând din nou în satul Tombovca, unde am fost cantonați”.
 Corpul de munte: ,,Vremea cumplită și condițiile atmosferice înfricoșătoare au martirizat viața eroilor noștri de la Sudak și Feodosia. Au fost episoade de un dramatism sfâșietor când soldați cu arma în mână au înghețat complet pe poziție, iar alții erau găsiți sub aripile unui avion doborât, lângă o mașină distrusă sau lângă un stâlp de telegraf, boschete etc., legându-se de orice obiect alături de care își așteptau sfârșitul. Sacrificiile acestei lupte sunt dureroase: morți – 9 ofițeri, 7 subofițeri, 190 trupă; răniți – 27 ofițeri, 14 subofițeri, 582 trupă; dispăruți – 65 trupă. Total: 36 ofițeri, 21 subofițeri, 837 trupă. Acesta este prețul celor două victorii de la Feodosia și Sudak”.
 Maiorul Vasile Scârneci, comandantul Batalionului 3 vânători de munte:
 14 ianuarie 1942: ,,Afară vânt năprasnic, rece. În cazemata noastră umedă și infectă este fum să-l tai cu cuțitul. Ne ustură ochii. Dacă aș fi la Jilava închis, m-aș considera scos din rândul oamenilor și nenorocit. Aici, pe lângă detențiunea în fort, mai este și altă pacoste: moartea, care te pândește în fiecare clipă. Nu mă supăr și nu văd cum ar putea fi altfel”.
 25 ianuarie 1942: ,,Fumul din cazemată ne-a topit. Avem dureri de cap și de ochi – vom orbi. Suntem prea mulți, peste 20, cam 12 oameni pe mp. Tunul ocupă mult loc. După o matură chibzuință și ample consilii, am găsit soluția: am băgat coșul sobei pe care am făcut-o dintr-un butoi de benzină, prin culata tunului. Fumul trece acum prin țeava de 6 m având un… zug (tiraj – n.n.) nebun. La capul țevii am pus un cot de burlan pe care îl manevrăm în contra vântului. Culata de peste 1 mc și țeava atât de lungă se încălzesc bine din focul sobei și astfel avem calorifer, încălzire centrală, nu glumă, și fum, ioc.
 27 ianuarie 1942: ,,Încep să sosească răniții la postul meu de comandă, care este și post de prim-ajutor medical. Unii sunt foarte grav. Mi se rupe inima de durerea lor…. Toți răniții grav, muribunzi, invocă numai pe Dumnezeu și pe mamă. Ce sublim este să ți se spună mamă – și când te gândești că, în viața de toate zilele, în huzur, această ființă, mama, este atât de desconsiderată, atât de uitată de mulți și, în vocabularul înjurăturilor, ea este pe primul plan”.
Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu