23 aprilie, este ziua în care creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, patronul spiritual al Forțele Terestre din Armata Română.
Forțele Terestre reprezintă cea mai numeroasă componentă a Armatei României, cuprinzând armele și specialitățile Infanterie, Vânători de Munte, Tancuri, Artilerie terestră, Artilerie și rachete antiaeriene, Geniu, Transporturi Militare, Apărare NBC-(Nucleară, Bacteriologică, Chimică).
Forțele Terestre (Armata de Uscat) își au rădăcinile în pedestrașii și călăreții ce formau oștile voievozilor din Epoca Medievală, iar începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a Revoluției de la 1848, a Unirii de la 1859 și a politicii militare înfăptuite de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, apar bazele moderne a ceea ce, acum, numim Forțele Terestre.
Trupele Terestre din a doua jumătate a secolului XIX în Țările Române, erau formate din infanterie, majoritară, cavalerie și câteva baterii de artilerie.
Ca urmare a Unirii de la 1859, în aprilie 1859 a fost înființată lângă Ploiești, la Florești, în intervalul 26 mai-23 august 1859, o tabără comună pentru uniformizarea instrucției celor două armate, muntenească și moldovenească, tabără aflată sub conducerea directă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
La 12 noiembrie 1859 s-a înființat Statul Major General în fruntea căruia a fost numit generalul Ion Emanoil Florescu. Statul Major General a fost restructurat în anul 1863 pe patru secții: Lucrările corespondenței oastei, Lucrările topografice, Lucrările de geniu și de artilerie și Lucrările publice ale armatei.
În 1860 a fost creat primul batalion de tiraliori, denumit apoi Batalionul 1 Vânători, făcându-si, astfel, apariția trupele de vânători de munte.
Ulterior, în 1861 sunt organizate alte noi tabere militare de instruire la Malmaison , Floreasca şi Colentina în București.
În 1862, au fost contopite ministerele de război de la București și Iași, luând astfel ființă Ministerul de Război al Principatelor Unite, ce avea la comanda pe generalul Ion Emanoil Florescu.
La data de 1 septembrie 1862 toate unitățile au primit steaguri tricolore, roșu-galben-albastru cu deviza „Honor et patria”, moment subliniat prin mesajul domnitorului Alexandru Ioan Cuza: ” Steagul este simbolul devotamentului, credinței, ordinii și al disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totdeodată trecutul, prezentul și viitorul țării, întreaga istorie a României!” .
Statul Major General a fost restructurat în anul 1863 pe patru secții: Lucrările corespondenței oastei, Lucrările topografice, Lucrările de geniu și de artilerie și Lucrările publice ale armatei.
În 1863 la Cotroceni a fost amenajat un modern poligon de tragere, pentru desăvârșirea instrucției militare.
In 1865 armata permanentă avea un efectiv de peste 19.000 de ostași, cărora li se alăturau alți 24.500 de oameni reprezentând trupele teritoriale.
Pentru prima dată în istoria militară a României, ca urmare a adoptării Constituției din 1866, au apărut, ca structuri organizatorice în Armata Română, corpul de armată, divizia și brigada, entități militare care se formau numai la manevre sau în caz de război. Pe timp de pace, organizarea era cea cunoscuta: regimentul, batalionul, divizionul, escadronul, compania/bateria, plutonul, secția.
Forțele Terestre, la sfârșitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, însumau 7 regimente de infanterie, 2 de cavalerie, unul de artilerie cu 14 baterii de artilerie, un batalion de vânători, unul de geniu, alte trupe și servicii, rezultând , astfel, o armată regulată de circa 20 000 de ostași, la care se adaugă 25 000 de grăniceri și dorobanți.
Ca urmare a proclamării independenței de stat a României, la 9 mai 1877, Armata Română participă la Războiul Ruso-Turc cu două corpuri de armată formate din patru divizii, aproximativ 66.000de soldați, 12.300 de cai și 190 de tunuri.
Până la semnarea armistițiului cerut de Imperiul Otoman, 10.000 de ostași români și-au găsit sfârșitul pe câmpurile de bătălie ale independenței naționale.
În anul 1900, Armata Română era organizată în patru comandamente de corp de armată, nouă comandamente de divizie, nouă batalioane de vânători, 34 de regimente de infanterie, 11 regimente de artilerie de câmp având fiecare șase baterii cal. 75 mm și șase baterii obuziere cal. 120 mm, o baterie de artilerie de munte, două regimente de artilerie de cetate, un regiment de artilerie de asediu și două regimente de geniu.
În momentul intrării României în Primul Război Mondial, la 15 august 1916, Armata de Uscat(Forțele Terestre) era alcătuita din Armatele 1, 2, 3 și de Nord, cu șase corpuri de armată, 23 de divizii de infanterie și două de cavalerie, cinci brigăzi de călărași, două brigăzi de artilerie grea cu câte două regimente fiecare, un regiment și un divizion de artilerie de munte, artileria fortificațiilor din Dobrogea, artileria de poziție, un regiment de căi ferate și un regiment de pontonieri, însumând un efectiv combatant de 440.000 de militari.
La sfârșitul conflagrației mondiale, Armata Română pierduse din efectivele sale circa 250.000 de militari.
Primul Război Mondial aduce o nouă armă în componența Armatei de Uscat, respectiv Arma Tancuri, prin înființarea la 1 august 1919 a primului Batalion de Care de Luptă din România.
După Primul Război Mondial au fost introduse noi schimbări în cadrul organizării Forțele Terestre, astfel că în 1932, prin Legea din 28 aprilie cu privire la stabilirea efectivelor armatei, structura Armatei Române era compusă din șapte corpuri de armată cu 21 divizii de infanterie, un corp de vânători de munte, 72 regimente de infanterie, un regiment care de luptă, un batalion gardă palat, două batalioane de grăniceri, patru batalioane de infanterie ușoară, 22 companii de mitraliere divizionare.
In anul 1940, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, apare ca structura centrala de conducere Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat, structura ce va exista până în anul 1947.
La intrarea in cel de-al Doilea Război Mondial, Armata de Uscat( Trupele Terestre) era formata din 191 de batalioane de infanterie, 11 batalioane de mitraliere, 4 batalioane de tancuri ce formau o divizie blindată, 197 de baterii tunuri câmp, 87 de baterii obuziere grele, 44 de baterii tunuri lungi, 60 de escadroane de cavalerie, 25 de batalioane de pionieri, 34 de companii antitanc, 20 de companii antiaeriene, 54 de companii de armament greu, cu un efectiv combatant de 325.685 de militari.
Pierderile suferite după încheierea celor două campanii din Est si din Vest s-au ridicat la 92.620 de morți, 333.966 de răniți și 367.966 de dispăruți.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, prin Reorganizarea Armatei Române din anul 1947, se desființează Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat, atribuțiile fiind preluate de cele patru regiuni militare nou înființate, de Comandamentul Infanteriei, Comandamentul Cavaleriei, Comandamentul Geniului, Direcția Înzestrării Auto și Blindate subordonate nemijlocit Marelui Stat Major.
În perioada comunista, apar mai multe compartimentări în structura Trupelor Terestre, astfel ca în 1950 apare Comandamentul Trupelor de Tancuri şi Mecanizate, care comanda direct toate unitățile de tancuri, autotunuri și mecanizate, și era subordonat nemijlocit Ministerului Forțelor Armatei, urmând ca în septembrie 1956, Comandamentul Trupelor de Tancuri și Mecanizat să își înceteze activitatea, înființând-se Direcția Tancuri și Auto, care, din 1960, se va numi Comandamentul Trupelor de Tancuri și Auto, ce ulterior, în 1969, va forma Comandamentul Infanteriei și Tancurilor.
După perioada, comunistă, ca urmare a schimbărilor survenite pe plan militar, în 1990, se înființează Comandamentul Trupelor de Uscat, în compunerea căruia au intrat: Direcția Tehnică de Tancuri şi Auto, Inspectoratul General al Infanteriei și Vânătorilor de Munte, Inspectoratul General al Blindatelor, Inspectoratul General al Artileriei, Inspectoratul General al Geniului, Inspectoratul General al Protecției Antichimice, Inspectoratul General al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat.
În anul 1993,în baza Ordinului general al ministrului apărării naționale nr. 24 din 30.08.1993, apar noi schimbări majore în structura de comandă a trupelor Terestre, desființându-se, ca structură, Comandamentul Trupelor de Uscat, și înființându-se Statul Major al Trupelor de Uscat, ce avea în subordine armate de arme întrunite, instituții de învățământ și formațiuni de diferite arme subordonate direct.
Începând cu 11.04.2000, Statul Major al Trupelor de Uscat își modifică denumirea în Statul Major al Forțelor Terestre, ca urmare a Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. S 8, referitoare la „PLANUL – CADRU PRIVIND PROCESUL DE RESTRUCTURARE ŞI MODERNIZARE A ARMATEI ROMÂNIEI”.
După aderarea României la NATO, în anul 2007, Forțele Terestre au participat la o serie de misiuni în teatrele de operații din Balcani, Irak și Afganistan, sporindu-și, astfel, experiența de lupta și îmbunătățind cooperarea cu armatele din cadrul Alianței Nord Atlantice.
FOTO:
-Albumul “Uniformele armatei române 1830-1930” apărut în 1930
-Arhiva foto MApN
Surse:
-Mesagii, proclamații, răspunsuri şi scrisori oficiale ale lui Cuza Vodă, Vălenii de Munte, 1910
-Istoria militară a poporului român, vol. IV, București, 1987
-Monitorul oastei, an V, nr. 27, 19 decembrie 1864
– Arhivele Militare Naționale Române
Prof. Cristin Petre