You are currently viewing EDITORIAL: 9 iulie 1941- 9 iulie 1942- 9 iulie 1943- 9 iulie 1944!

EDITORIAL: 9 iulie 1941- 9 iulie 1942- 9 iulie 1943- 9 iulie 1944!

  • Post category:Editorial

MIERCURI, 9 IULIE 1941. A 18-a zi de război!
După ce prezintă situaţia militară regelui Mihai I (în vagonul regal, în gara Zorleni), generalul Ion Antonescu şi suveranul se deplasează, cu autoturismele, în dispozitivul corpurilor 3 şi 5 armată, observând desfăşurarea acţiunilor militare (împreună cu generalii Aurelian Son şi Vasile Atanasiu).
La nord de masivul Corneşti, diviziile 13 şi 14 infanterie înfrâng inamicul de pe înălţimile situate la nord de Bălţi şi constituie un cap de pod peste Răut. ♦ Referindu-se la deplasarea pe direcția Dealul Călimănelului – Sîngereii Noi – Movila Rediului, jurnalul de operații al Regimentului 39 infanterie consemnează: ,,În toate satele populația românească primea regimentul cu o mișcătoare manifestație. Preoții și învățătorii ieșeau în fruntea armatei, cu Crucea în mână, pentru a sărbători eliberarea de sub bolșevici. Clopotele bisericilor sunau neîntrerupt vestind biruința Crucii asupra bolșevismului, iar populația îmbrăcată în haine de sărbătoare primea pe soldați cu pâine și sare”.
După redresarea situaţiei de la Brătuşeni, Corpul 11 armată german ia în subordine și Divizia 6 infanterie română, care trece la urmărirea inamicului (pe direcția Ripiceni – Moghilev), ajungând cu forţele principale pe Nistru, unde ocupă un dispozitiv de acoperire pe aliniamentul Secureni, Sobari, pentru a pregăti forţarea fluviului. Pentru modul în care a acționat, marea unitate română primeşte mulțumiri din partea comandantului Diviziei 76 infanterie germane.
În capul de pod de la est de Fălciu, Divizia 1 gardă reia înaintarea, eliberând satul Leca, înaintând apoi spre Toceni. Divizia 21 infanterie cucereşte cu Batalioanele 1 şi 2 din Regimentul 11 dorobanţi, prin lupte grele și cu mari pierderi (50 militari uciși, 135 răniți și 23 dispăruți), dealul şi satul Ţiganca, înlesnind acţiunea Regimentului 12 dorobanţi spre pantele de vest ale Văii Seci din zona dealului Epureni. Datorită rezistenței puternice opuse de inamic, Batalionul 1, aflat în prima linie de luptă, nu mai poate continua înaintarea.
În acea situație dificilă, colonelul Gheorghe Niculescu părăseşte postul de comandă și, îndreptându-se spre zona critică a luptei, trece în fruntea Batalionului 2, îmbărbătându-și ostașii prin exemplul personal și comenzi scurte: ,,Înainte băieți! Nu vă lăsați!, Înainte!”. Urmându-şi comandantul, cu strigăte de ,,Ura!”, militarii români resping inamicul spre șanțul anticar. În vâltoarea luptei, rafala unei arme automate inamice loveşte (orele 9.10) pe colonelul Gheorghe Niculescu, care mai are timp să șoptească: ,,Maiorul Pavlov, ia comanda!”. Urcat pe o tanchetă și transportat spre poziția de bază a regimentului, bravului comandant i se dă, pe câmpul de luptă, cel din urmă onor din partea ostașilor pe care-i comandase. Pentru modul în care și-a îndeplinit datoria, Gheorghe Niculescu, primul colonel român căzut pe câmpul de luptă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost avansat ,,post-mortem” la gradul de general de brigadă și decorat cu ordinul ,,Mihai Viteazul”, clasa a III-a.
Cabinetul militar al Conducătorului Statului transmite comandamentelor unele observaţii şi dispoziţii ale lui Ion Antonescu: ,,2.Se atrage atenţia din nou că s-au observat cazuri când soldaţii au împuşcat populaţia civilă pentru pretinse agresiuni inexistente. Măsurile contra agresorilor nu vor fi luate decât de autorităţi şi de
comandanţii de unităţi, numai în caz de vădită agresiune, sabotaj etc. Soldaţii care vor fi prinşi că execută singuri fără să fie atacaţi (deci în legitimă apărare) vor fi sancţionaţi pe loc, fără cruţare”.

JOI, 9 IULIE 1942: A 383-a zi de război!
Într-o scrisoare adresată mareşalului Ion Antonescu, generalul Iosif Iacobici, fostul şef al Marelui Stat Major, demis în ianuarie 1942, precizează că nu urmărea realizarea unei platforme politice pentru viitor, ci doar să-şi servească patria în calitatea sa de militar. Considera că nu are nicio vină pentru faptul că numele său a apărut ,,foarte adesea în informaţiile Serviciului Secret care exploatează toate clevetirile atât de bogate
ale Bucureştiului”.
În noaptea de 9 spre 10 iulie, la Eltigen, trei vase inamice care se apropiau de ţărm sunt primite cu focuri de infanterie, armament anticar şi artilerie. Sunt scufundate două nave şi capturaţi opt militari inamici, printre care şi un locotenent de marină.
Marele Stat Major român face cunoscută misiunea Detaşamentului de legătură ,,colonel Gârbea” pe lângă Grupul de armate ,,Sud”: ,,De a asigura legătura din punct de vedere operativ, informativ, material (aprovizionări, evacuări), transporturi etc. între Grupul de armate ,,Sud” german şi Marele Stat Major, eşalonul înaintat al Marelui Stat Major (de îndată ce se va înfiinţa), Armata a 3-a, forţele române de la est de Bug, care eventual nu ar fi subordonate Armatei a 3-a”.
Colonelul Titus Gârbea remarcă ,,zelul exagerat” de care dădeau dovadă generalul Corneliu Dragalina și colonelul Radu Korne în angajarea în luptă trupelor din subordine (spre mulțumirea comandanților germani care i-au elogiat și decorat), victoriile fiind obținute cu pierderi foarte mari și cu extenuarea militarilor.
Ion Antonescu îşi exprimă nemulţumirea faţă de eficienţa procesului de românizare, notând pe un document: ,,Urmăresc acest scop de un an şi nu pot avea un rezultat. Ţară în derivă. Merge la derivă în toate”.
O Notă informativă, considerată ,,de încredere” semnalează unele abuzuri săvârșite în Transnistria: ,,Brutalitatea cu care se comportă unele organe administrative și polițienești în raporturile cu populațiunea se ilustrează prin generalizarea sistemului pedepselor corporale. Numeroase cazuri, unele de-o sălbăticie înfiorătoare, ni se semnalează de pretutindeni. Măsuri de stârpire a acestui nenorocit sistem, capabil să compromită și năruie opera de zidire românească ce cu atâta râvnă se asigură în Transnistria eliberată, se impun cu atât mai urgent cu cât pentru observatorul atent se dezvăluie un primejdios proces de profundă deprimare sufletească şi îndușmănire a populației”.

VINERI, 9 IULIE 1943: A 748-a zi de război!
În Kuban, la Mardakova, generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 române, inspectează sectorul de luptă al Batalionului 3 vânători de munte: ,,Am urcat, am coborât în pas viu prin şanţurile înguste, pitiţi; prin spaţiile nesăpate, în pas alergător, în zig-zag – consemenază în Jurnal locotenent-colonelul Vasile Scârneci. Am văzut ostaş cu ostaş din toată Compania 3. Ruşii, bineînţeles, ne-au salutat cu câteva salve de aruncătoare, căzute foarte aproape de noi, dar nu-i bai, căci ne-am cuibărit cu toţii într-un adăpost, până a trecut furtuna. La întoarcere spre postul meu de comandă, i-am condus pe alt drum decât la ducere… În drum, am întâlnit convoiul de cai cu samare care duceau mâncarea d eprânz la companii, în linia întâi. Ostaşii mei vioi l-au salutat cu drag şi cu mândrie… I-a oprit cu toţii, s-au ospătat cu ciorba de fasole faină, garnisită cu ciolan afumat. Generalul s-a adresat şefului său de stat major, generalul Puiu Petrescu: Vezi, Puiule, aşa ciorbă gustoasă nu avem la popota noastră”.

DUMINICĂ 9 IULIE 1944: A 1 114-a zi de război!
Medicul sublocotenent (r.) Octavian Mihăesc din Grupul 90 vânători de munte este citat prin Ordinul de zi nr. 167 pe Armata 4 pentru că ,,deşi are 21 luni de mobilizare ca medic de batalion cu care a luat parte în campania din Crimeea, Stepa Kalmucă şi Moldova şi în prezent se află în situaţia de a fi lăsat la vatră ca demobilizat pe loc, totuşi, a cerut să rămână mai departe la datoria sa de medic militar, motivând că atâta vreme cât inamicul se află încă pe pământul Patriei, nu poate să stea acasă”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu