Și în situații de restriște, românul a știut să-și mângâie sufletul cu un cântec, cu o poezie care să le aline dorul de cei de acasă. Acest fapt este demonstrat de acești oameni simpli, absolut necunoscuți, dar care au fost părtași la nașterea României Mari și care ne-au lăsat însemnat pe o foaie de hârtie, mărturia sensibilității și a dragostei nețărmurite pentru neam și țară. Direct din tranșeele războiului pentru Întregirea Națională (1916-1918), soldatul a reușit prin bunul său simț românesc să-și exprime prin versuri cuvântul doinit, adevărul despre bucuria, simțămintele, revolta, ura sau dragostea, sentimente izvorâte din nevoia de a se face auzit. Cert este că astfel de poezii se regăsesc pierdute prin diferite dosare ale Arhivelor Militare Române printre importante rapoarte, ordine de zi sau jurnale de operații ale diferitelor unități militare, dar care au fost meticulos arhivate de către Serviciul de Informații al Armatei Române.

Poezie de pe front

Era o zi de august

În apropierea lui Moș Toader

Vin moșnegi, femei, copii

Întreg cătunul, ca să le spun

Precum a fost o luptă mare.

Și-au început ai noștri cu obuze

Să scuipe-n nemți cu ură și cu scârbă

Un leat grai cu zâmbetul pe buze

Zi măi să joace neamțu încă o sârbă

Zbucneau mereu obuzele spre țintă

Și cum vuiau prelung în a lor cale

Măi dar grozav trebuie să joace

Mi-se pare că toată zarea cântă

De mii și mii de glasuri de cavale

Nemții noștri azi, să-I bată sfântul

Glumi sergentul meu de-o vreme-ncoace

Ia uită-te cum tremură pământul

Și-a tremurat pământul ziua întreagă

Cu noaptea ci și ziua următoare

Și-a doua noapte fără să înțeleagă

De ce frământă nemții sub picioare

De-abia putem să ne mai tragem duhul

De fumul ce umpluse întreaga zare

Căzurăm ca un trăsnet peste fiare

I-am mestecat cu a pământului țărână

I-am sfâșiat cu ghiarele, cu dinții

Încât eu cred că-n lumea lor păgână

Și-a blestemat și viața și părinții

Și după ce strivirăm turma-ntreagă

Și văile s-au limpezit de ceață

Porniră brancardierii să culeagă

Pe cei căzuți ce mai erau în viață

Ce-mi fuse dar să văd atunci sub soare

Prin sângele ce se făcuse baltă

Eu n-o să pot uita mamă Floare

Nici când oi fi lumea cealaltă.

Cu ocazia luptelor de la Mărășești la 6 august 1917, făcută de segent Brandrabur Haralambie, ochitor la tunul 1 din Bateria 4 a Regimentului 23 Artilerie.

Soldatul în tranșee

Ascultați cum urlă-n zare tunul

Trăgând din pipa-ți grea tutunul

Te îmbracă ca într-o ceață fumul

Tu neclintit îți scuturi scrumul

Azvârle foc și lavă groasă

Dar tot nepăsător te lasă

Vuiet, fum, zgomot de arme

Vin spre tine să te dărâme

Dară ochiul tău nu doarme

Unind forța cu metalul

Ți-ai săpat căsuța-n stâncă

Și-acum râzi, căci pân la guler

Te-ai băgat în groapa adâncă

Toarnă neamțul cu ghiulele

Cu grenade și șrapnele!

Tu gândești să faci din ele

Salbă scumpă dragii tele

Strâns la pieptul tău ți-I arma

Iar privirea pironită

Sparge zarea să pătrundă

Și rămâne neclintită

Vezi și simți pe de-asuprăți

Și-mprejurul tău plutește

Moartea-n văi de sânge udă

Iară ochiul se rotește

Deci acestea toate fură

Și tu le-ai privit zâmbind

Dar deodată auzi semnalul

De atac strigând-strigând

Și sari ca mușcat de șarpe

Cu ai tăi frați alăturați

Dincolo-n neagra tranșee

Peste care avem alți frați

Bulgari, turci, nemți și unguri

Ce-au călcat ogorul tău

Au venit lihniți de foame

Dar au dat de dracul zău

Când ajunsă-i lupta aproape

Piept la piept ei se ciocnesc

Și acum neaoșul tău paloș

Varsă sângele nemțesc

Fug nemțoii, fug bulgarii

Toate liftele păgâne

Iar în urma lor se înalță

Tricolorul tău Române

Astfel, neaoș brav române

Lumii-ntregi ai arătat

Că plugarul poate să fie

La nevoie bun soldat.

Scrise de mine departe de Țară, caporal Cărbunaru, Regimentul 40 Infanterie Călugăreni

Distracția în tranșee

Stăm neclintiți în așteptare

Cu arma pusă la picior

Și socotim din clipă în clipă

Să iasă neamțul din pripor

Să-I scriu răvaș pe scăfârlie

Că nu e domn ca să ne plece

Și să-l conving din nou cu fapte

Că PE AICI NU SE TRECE!

Privind cu ochiul plin de ură

În a lor negre, lungi tranșee

Observ că unul se ridică

Și-i tot ziceam încet să stee!

Am tresărit

Și-n clipa aceea

E bun vânat să-l bată

Și n-o să-l las nevătămat

Apucai arma cu-ndârjire

Fixând-o bine, strâns la piept

Și apoi oprindu-mi respirarea

Am tras și glonțul merse drept

Să-l fi văzut pe Fritz săracul

În sânge cum se zvârcolea

Strigând pe Gott și chiar pe Kaizer

Dar ei, de el, habar n-avea

Și, încet s-a stins sărmanul Fritz

Cu ultimul lui gând la Gott

Iar eu rămas-am înainte

Și cum să-i curăț mă socot.

Scrisă de mine departe de Țară, soldat Chiriță Gheorghe, Regimentul 40 Infanterie Călugăreni

Surse: Arhivele Militare Române

Prof.dr. Cornel Mărculescu