La sfârşitul secolului al XIX-lea, judeţul Dâmboviţa cunoaşte unele schimbări din punct de vedere administrativ, în sensul că cele două plaiuri se unesc la propunerea lui George Rădescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, formând Plaiurile Unite Ialomiţa-Dâmboviţa cu reşedinţa la Şerbăneşti (Poduri) Pucioasa, erau unite plasele Dealu şi Dâmboviţa sub numele de Plasa Dealu-Dâmboviţa, având reşedinţa la Dragomireşti, era desfiinţată subprefectura de la Târgovişte, iar celelalte trei plăşi Cobia, Bolintin şi Ialomiţa continuau să fie administrate din reşedinţele de la Găeşti, Titu şi Bilciureşti.
De asemenea, în 1883, în judeţul Dâmboviţa existau 116 comune rurale şi 3 urbane, cu o populaţie de 178 248 locuitori:
– plasa Dealu-Dâmboviţa, 31 comune rurale şi una urbană, având 47 415 locuitori;
– plaiul Dâmboviţa-Ialomiţa, 23 comune rurale, cu 35 864 locuitori;
– plasa Bolintinu, 23 comune rurale şi una urbană, cu o populaţie de 30 564 locuitori;
– plasa Ialomiţa, 19 comune rurale, având 26 069 locuitori;
– plasa Cobia, 20 comune rurale şi una urbană, cu o populaţie de 31 336 locuitori.
La începutul deceniului doi al secolului al XX-lea, judeţul Dâmboviţa era organizat administrativ în două comune urbane (Târgovişte şi Găeşti) şi opt plase: Bilciureşti, Bogaţi, Pucioasa, Găeşti, Ghergani, Târgovişte, Titu şi Voineşti, cu o populaţie de 258 378 locuitori. Conducerea plaselor era asigurată de către un administrator de plasă, care trebuia prin măsurile ce le lua să „contribuie la ameliorarea soartei celor mici şi nevoiaşi puşi sub ocârmuirea lor, ca şi la întronarea cinstei în administraţia averei comunelor şi a conduitei funcţionarilor comunali”.
Aşa cum reiese dintr-o expunere a lui I. C. Nicolau, administratorului Plasei Voineşti, privind rolul administratorului de plasă apărută în Almanachul Dâmboviţei pe 1912, acesta trebuia să îndeplinească două funcţii:
– de poliţist, adică de a aplica cu stricteţe prevederile legale, aplicând rapid amenzi fie celor ce săvârşesc abateri cu intenţie, fie şi celor ce fac aceasta din neglijenţă sau neştiinţă;
– de educator, cu intenţia de a educa necunoscătorii în privinţa a ceea ce ar putea suferi legal de pe urma încălcării vreunei prevederi legale, similar din rea-voinţă sau din pura necunoaştere a prevederilor actelor normative în vigoare.
Revenind la organizarea administrativă a judeţului Dâmboviţa în anul 1912, structura şi componenţa celor opt plase, sunt prezentate în Almanachul Dâmboviţei, astfel:
– Plasa Târgovişte, având reşedinţa la Târgovişte, cu 15 comune: Văcăreşti, Lucieni, Gura Ocniţei, Colanu, Colanu, Răzvad, Săcuieni, Viforâta, Vulcana Pandele, Glodeni, Doiceşti, Brăneşti, Aninoasa;
– PlasaTitu, având reşedinţa în comuna Titu, cu 16 comune: Gura Şuţii, Mircea Vodă, Branişte, Bolovani, Cazaci, Crovu, Odobeşti, Văcăreşti de Răstoacă, Cornetu (Sălcuţa), Costeşti, Ghineşti, Mărunţiş, Titu, Sperieţeni, Produleşti;
– Plasa Găeşti, având reşedinţa în comuna urbană Găeşti, cu 16 comune: Gura Foii, Mătăsaru, Mogoşani, Cobia, Dragodana, Picior de Munte, Raciu, Şuţa Seacă, Broşteni, Cojocaru, Morteni, Ioneşti, Greci, Jugureni, Ulieşti;
– Plasa Pucioasa, având reşedinţa în comuna Pucioasa, cu 13 comune: Pucioasa, Runcu, Vârfurile, Valea Lungă, Colibaşi, Bezdead, Bela, Vişineşti, Pietroşiţa, Moţăieni, Moroieni, Ţâţa;
– Plasa Voineşti, având reşedinţa în comuna Voineşti, cu 10 comune: Râul Alb, Dragomireşti, Măneşti, Tătărani, Gemenea, Izvoare, Pietrari, Voineşti, Cândeşti;
– Plasa Bilciureşti, având reşedinţa în comuna omonimă, cu 15 comune: Cornăţel, Dobra, Hăbeni, Comişani, Bucşani, Băleni, Tătărăi, Gheboaia, Frasinu, Flinta, Corneşti, Cătunul, Bilciureşti;
– Plasa Ghergani, având reşedinţa în comuna omonimă, cu 14 comune: Conţeşti, Găiseni, Poienile, Potlogi, Serdanu, Bălteni, Brezoaiele, Răcari, Lunguleţu, Vizureşti, Slobozia Moară, Ghergani, Bâldana, Mărceşti;
– Plasa Bogaţi, având reşedinţa în comuna Văile Unite, cu 12 comune: Ludeşti, Scheiu, Butoiu, Hulubeşti, Boţeşti, Băduleşti, Crângurile, Glâmbocata, Văile Unite, Ciupele, Pătroaia, Bogaţi.
După realizarea României Mari, suprafaţa judeţului a suferit o uşoară creştere de la 3440 km2 înainte de 1918, la 3456 km2 în 1924, iar populaţia înregistrează o creştere de la 235.221 (1919), la 258 367 (1924) şi ajungând la 351.298 (1941). În perioada 1920-1925, numărul comunelor judeţului Dâmboviţa a oscilat între 110 şi 126, iar în urma promulgării Legii pentru unificarea administrativă prin Decretul regal nr. 1972 din 13 iunie 1925, numărul acestora a ajuns la 173.
În anul 1931, potrivit tabloului de regrupare a satelor din judeţul Dâmboviţa în comune rurale pe plăşi, întocmit potrivit legii pentru modificarea unor articole din legea pentru organizarea administraţiei locale şi aprobat prin Decizia Ministerului de Interne nr. 6395 A din 4 iunie 1931, judeţul Dâmboviţa era împărţit în şapte Plase (Bilciureşti, Ghergani, Găeşti, Pucioasa, Târgovişte, Titu şi Voineşti) care înglobau 132 de comune rurale şi 4 comune suburbane care aparţineau de comuna urbană Târgovişte.
În perioada 1918-1948, comunele urbane (oraşele şi reşedinţele de judeţ) şi rurale din România şi respectiv din judeţul Dâmboviţa erau administrate de un consiliu local (organ deliberativ) şi de un ajutor de primar (organ executiv). Numărul consilierilor era de 10 pentru comunele rurale, 18 pentru oraşe, 28 pentru reşedinţele de judeţ şi 36 pentru municipii. Primarul era ales de consiliul comunal dintre consilierii aleşi şi avea ca atribuţii numirea şi îndepărtarea din funcţii a funcţionarilor, administrarea comunei şi reprezentarea acesteia în justiţie, era ofiţer de stare civilă şi şeful poliţiei.
Administraţia judeţului era încredinţată Consiliului Judeţean, iar prefectul era reprezentantul guvernului în judeţ. Legea privind unificarea administrativă din 1925, propunea o nouă organizare teritorială a judeţelor: în plase sau circumscripţii, renunţându-se la vechea lor împărţire în plaiuri şi plase. Judeţul Dâmboviţa avea să fie împărţit în 8 plase, respectiv 375 de localităţi dintre care 324 erau sate şi 28 cătune (cătunul fiind o subdiviziune a satului). Potrivit legii pentru organizarea administraţiei locale privind regruparea comunelor rurale din 1931, publicată în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, judeţul Dâmboviţa era împărţit în 132 comune rurale şi 370 de sate.
Potrivit deciziei Prefecturii judeţului Dâmboviţa nr. 1260, din 22 septembrie 1932, prin reprezentantul său Constantin Săndulescu, privind legea pentru organizarea administraţiei locale, comunele rurale şi suburbane ale judeţului, urmau să fie împărţite în comune rurale, în funcţie de poziţia geografică, numărul populaţiei şi veniturile necesare unei bune administrări. Astfel, judeţul Dâmboviţa avea ca reşedinţă administrativă oraşul Târgovişte, două oraşe nereşedinţe (Pucioasa şi Găeşti), patru comune suburbane care depindeau de oraşul Târgovişte ( Colanu, Ulmi, Valea Voievozilor şi Viforâta) şi 170 de comune.
La 27 martie 1936, se adopta o nouă lege a administraţiei locale, iar la 1 iulie acelaşi an, se revine la vechea împărţire, astfel încât, în judeţul Dâmboviţa, numărul oraşelor era acelaşi ca şi în 1932 (Târgovişte, Pucioasa şi Titu), iar cel al comunelor rurale a ajuns la 181, organizate administrativ în opt plase: Plasa Bilciureşti (20 sate), Plasa Bogaţi (15 sate), Plasa Găeşti (24 sate), Plasa Ghergani (19 sate), Plasa Pucioasa (25 sate), Plasa Târgovişte (30 sate), Plasa Titu (30 sate) şi Plasa Voineşti (18 sate).
Aşa cum reiese din Buletinul Demografic al României în perioada 1931-1936, modificări semnificative au survenit şi în privinţa mişcării populaţiei, constatându-se o creştere de 11 %, de la 313 183 locuitori în 1931, la 341 484 în 1936.
În anul 1942, are loc o nouă împărţire administrativă a judeţului Dâmboviţa, publicată în Monitorul Oficial nr. 73/1942, în trei comune urbane: Târgovişte (ca reşedinţă a judeţului), Pucioasa şi Găeşti, în timp ce comunele rurale erau grupate în 9 plase. Prin Decretul Lege nr. 239/1942, publicat în Monitorul Oficial nr. 75 din acelaşi an, se denumesc suburbanele oraşului Târgovişte comunele: Matei Voevod şi Valea Voevozilor. De asemenea, prin aceeaşi lege nr. 239/1942, în baza art. 4 din din legea administrativă din 14 august 1938, modificat prin legea nr. 62, publicată în Monitorul Oficial din 24 ianuarie 1942, comunele suburbane: Colanu, Ulmi şi Viforâta, de pe lângă oraşul reşedinţă de judeţ Târgovişte, devin comune rurale, începând cu 1 aprilie 1942, trecând în administrarea prefecturii judeţului Dâmboviţa. Revenind la comunele rurale, acestea erau organizate administrativ în 9 plase, astfel:
– Plasa Pucioasa având reşedinţa în oraşul Pucioasa, cu 21 comune: Bezdead, Buciumeni, Brăneşti, Colibaşi, Fieni, Glodeni, Lăculeţe, Măgura, Moroeni, Pucioasa, urbană, reşedinţă de plasă, Runcu, Ţâţa, Valea Lungă Cricov, Valea Lungă, Vişineşti, Vârfuri, Vulcana Băi, Vulcana Pandele, Vulcana de Sus, Zărăfoaia;
– Plasa Voineşti având reşedinţa în comuna Voineşti, cu 11 comune: Bărbuleţ, Boţeşti, Cândeşti, Gheboieni, Gemenea, Izvoarele, Măneşti, Pietrari, Râul Alb, Tătărani, Voineşti, reşedinţă de plasă;
– Plasa Târgovişte având reşedinţa în oraşul Târgovişte, cu 12 comune rurale şi una urbană, reşedinţa judeţului: Brăteşti, Colanu, Doiceşti, Dragomireşti, Lucieni, Pierşinari, Priseaca, Şuţa, Şotânga, Teiş, Ungureni, Târgovişte, reşedinţa judeţului;
– Plasa Matei Voevod având reşedinţa în comuna Matei Voevod, cu 14 comune rurale şi 2 suburbane: Adânca, Aninoasa, Bucşani, Comişani, Gorgota, Gura Ocniţei, Hăbeni, Lazuri, Matei Voevod, comună suburbană, reşedinţa plăşii, Ocniţa, Răsvadu de Sus, Răsvadul de Jos, Săcueni, Ulmi, Valea Voevozilor, comună suburbană, Viforâta;
– Plasa Valea Mare având reşedinţa în comuna Valea Mare, cu 11 comune rurale: Butoiu, Bogaţi, Băduleşti, Glâmbocata, Hulubeşti, Ludeşti, Pătroaia Deal cu satele: Potlogeni Deal, Pătroaia, Scheiu, Suseni, Valea Mare
– Plasa Găeşti având reşedinţa în oraşul Găeşti, cu 16 comune rurale şi una urbană: Broşteni, Cobia, Cobia de Jos, Dragodana, Găeşti, comună urbană, reşedinţa plăşii, Gura Foii, Ioneşti, Jugureni, Mătăsaru, Morteni, Petreşti, Puntea de Greci, Picior de Munte, Răscăeţi, Ulieşti, Vişina;
– Plasa Titu având reşedinţa în comuna Titu, cu 22 comune rurale: Beşteloaia, Braniştea, Bolovani, Costeşti Vale, Costeşti Deal, Cazaci, Crovu, Cuza Vodă, Gura Şuţii, Ghineşti, Găiseni, Mircea Vodă, Nucet, Odobeşti, Puţu cu Salcia, Pitarul, Principele Mihaiu, Potlogi, Produleşti, Sălcuţa, Titu, Vlăşceni;
– Plasa Bilciureşti având reşedinţa în comuna Bilciureşti, cu 12 comune rurale: Bilciureşti, Băleni, Cătunu, Cojasca, Corneşti, Cornăţel, Dobra, Finta, Frasin, Gheboaia, Mărceşti, Tătărăi;
– Plasa Ghergani având reşedinţa în comuna Ghergani, cu 17 comune rurale: Bălteni cu satul Eleşteu, Bâldana, Brezoaele, Conţeşti, Colacu, Ghergani, Ghimpaţi, Lunguleţu, Poiana de Sus, Poiana de Jos, Răcari, Româneşti, Ştefăneşti, Serdanul, Slobozia Moară, Ţepeş Vodă, Vizureşti.
După instaurarea regimului comunist în România, în anul 1945, judeţul Dâmboviţa avea să capete o nouă organizare administrativă, când, autorităţile comuniste, neţinând seama de limitele plaselor şi urmând modelul sovietic, l-a împărţit în 1950, la trei regiuni: Ploieşti, Bucureşti şi Piteşti. Ulterior, organizarea administrativă din 1950, a suferit mai multe schimbări, prin reforma din 1968, când se revine la vechea formulă administrativă, judeţul Dâmboviţa fiind alcătuit din 70 de comune, 5 oraşe (Găeşti, Pucioasa, Moreni, Titu şi Fieni) şi municipiul Târgovişte, ca reşedinţă a judeţului.
Până în anul 1989, judeţul Dâmboviţa a cunoscut o uşoară creştere a suprafeţei sale, de la 3702 la 4046 km², ca urmare a alipirii a încă 7 comune, prin reorganizarea administrativă a judeţului Ilfov din 15 ianuarie 1981.
Surse:
– Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Prefectura judeţului Dâmboviţa, dosar 247/1932;
– D. P. Condurăţeanu, Dicţionar geografic al judeţului Dâmboviţa, Stabilimentul Grafic I.C. Socecu, Bucureşti, 1890;
– C. Diaconovich, Enciclopedia română, Tomul II, Editura şi tiparul lui W. Krafft, Sibiu, 1900;
– George Ioan Lahovary, Marele dicţionar geografic al României, vol. III, Stabilimentul Grafic J.V. Socecu, Bucureşti, 1900;
– Almanachul Dâmboviței pe anul 1912, Institutul de Arte Grafice și Editură Minerva, București, 1912;
– Statistica ştiutorilor de carte din România, întocmită pe baza pe baza rezultatelor definitive ale recensământului general al populaţiunii din 19 decembrie 1912, Stabilimentul de Arte Grafice Albert Baer, Bucureşti, 1915;
– N. Melbert, Anuarul „Socec” al României Mari, vol II, Provincia (1924-1925), Editura „Socec & Co.”, Societate Anonimă, Bucureşti, 1924;
– Legea pentru unificarea administrativă din 1925, adnotată şi rânduită de Mişu Alexandrescu, Filip Mihăilescu, Sabin Constantinescu, Institutul de Arte Grafice şi Editură Eminescu S. A., Bucureşti;
– Împărţirea administrativă a României, Ediţie oficială, Imprimeria Statului, Bucureşti, 1926;
– Gheorghe Adamescu, Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, Partea a II-a, Dicţionarul istoric şi geografic universal, Editura „Cartea Românească” S.A., Bucureşti, (f.a.);
– Tablou de regruparea comunelor rurale, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Bucureşti, 1931;
– Enciclopedia României, vol. II, Ţara Românească, (coordonator Dimitrie Gusti, Constantin Orghidan, Mircea Vulcănescu, Virgiliu Leonte), Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938;
– Monitorul Oficial, Partea I, Anul CX, nr. 20, sâmbătă, 24 ianuarie 1942; Idem, nr. 75, sâmbătă, 28 martie 1942;
– Cornel Mărculescu, Județul Dâmbovița. Scurt istoric (1512-1989), în vol. Constantin Alessandrescu, Geografia județului Dâmbovița (1886), Editori: Iulian Oncescu, Cornel Mărculescu, George Murătoreanu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
