Moto:

„Preoţii, în vremi aşa grele, au dat dovezi de o abnegaţie, de un curaj, de un spirit de jertfă şi de o activitate aşa de înţeleaptă, spornică şi folositoare, că şi-au atras admiraţia şi respectul tuturor militarilor, asigurându-şi locul de cinste în rândurile lor şi devenind element absolut indispensabil, cum şi este“.

Protoiereu Constantin NAZARIE,

Şeful Serviciului Religios al Armatei,

25 decembrie 1918

Ca urmare a intervenţiilor lui Constantin Nazarie, preoţii militari au primit dreptul la avansare, fiind asimilaţi locotenenţilor de rezervă, în baza ordinului circular nr. 19001 din 9 martie 1917 eliberat de Marele Stat Major, primul act oficial care reglementa asimilarea preoţilor în armată în timp de război, precum şi recompensarea celor care au dat dovadă de acte de bravură, curaj şi dispreţ faţă de moarte. Şeful Serviciului Religios a fost asimilat cu gradul de colonel, iar ajutorul acestuia a fost asimilat cu gradul de maior. S-a stabilit ca drepturile preoţilor la soldă şi accesorii să fie cele ale gradelor cărora le sunt asimilaţi. Propunerile pentru decorarea preoţilor urmau să treacă prin filtrul Serviciului Religios. De asemenea, ţinuta preoţilor era îmbunătăţită, adăugându-se sub banda de la mâneca stângă două steluţe argintate pentru gradul de locotenent, trei steluţe pentru gradul de căpitan, o steluţă aurită pentru Protoiereul armatei. În plus, Înaltul Decret Regal 778/ 25 iulie 1917 relua şi întărea prevederile ordinului circular nr. 19001 din 9 martie 1917, aceste informări reprezentând practic singurele instrucţiuni pentru preoţii de armată adoptate în timpul războiului.

Pe fondul reorganizării Armatei Române din primăvara anului 1917, când, datorită pierderilor umane însemnate, foarte multe regimente au fost obligate să se unească, Constantin Nazarie a dispus şi demobilizarea anumitor preoţi, în special a celor din Moldova care puteau reveni la parohiile lor. În acest context, preotul profesor Alexandru Dolinescu de la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, solicita să-şi poată continua misiunea pe care o îndeplinea de profesor-confesor pe lângă Şcoala Militară de la Dorohoi, în cazarma Regimentului 29 Infanterie Dragoş Vodă, acolo unde fusese mutată datorită ocupaţiei, instituţia militară de lângă Târgovişte. O altă misiune a preoţilor, pe lângă cea de încurajare şi susţinere morală a ostaşilor români pe câmpurile de luptă, a fost aceea de a sluji în serviciile sanitare ale Armatei române, în diferite spitale din ţară cu răniţii de război. În acest sens, preotul Ioan Ştefan Popescu-Simuleasa din Târgovişte, a fost chiar administrator al Spitalului organizat la mănăstirea Raşca, judeţul Suceava, iar preotul V. T. Popescu a susţinut alături de alţi slujitori ai Bisericii, diferite conferinţe răniţilor din spitalele de la mănăstirile din ţinutul Neamţului.

La 24 decembrie 1917 era întocmită repartiţia preoţilor militari la diferite corpuri şi servicii privind mobilizarea din 1918, aceasta fiind semnată de către Constantin Nazarie şeful Serviciului Religios, Ioan V. Pocitan, C. Danău şi Nicolae Georgescu, secretari. Conform acestei adrese, din judeţul Dâmboviţa au fost repartizaţi următorii preoţi: Ion Iordăchescu din Cornăţelu, la Regimentul 4 Vânători; Radu Popescu din Târgovişte, la Regimentul 20 Infanterie; Vasile Ghe. Alexe de la Biserica Sf. Dumitru din Târgovişte, la Regimentul 62 Infanterie, transferat ulterior la Brigada 12 Artilerie; M. M. Popescu din Ghergani, la Brigada 2 Călăraşi; Ioan Ştefan Popescu de la Biserica Sf. Nicolae Simuleasa din Târgovişte, la Regimentul 51/52 Infanterie; Haralambie Oprescu din Sturzeni, la Brigada V Artilerie; N. Popescu Ţâţa de la Mitropolia din Târgovişte, la Ambulanţa II Cavalerie; Alexandru Popescu din Hăbeni, la Spitalul Contagioşi nr. 2 şi I. Popescu Bărbuleţ de la Biserica Stelea din Târgovişte, la Trenul Sanitar nr. 12.

După defilarea armatei române cu mult fast în capitala Basarabiei la 14/27 ianuarie 1918, în frunte cu generalul Ernest Broşteanu şi Statul Major al acestuia, Marele Cartier General prin ordinul 7255/17 ianuarie 1918 trasa indicaţii precise cu privire la modul de comportare al trupelor române pe teritoriul cuprins între Prut şi Nistru, care vor avea faţă de populaţia basarabeană o atitudine frăţească şi demnă, „ca prieteni ai Republicii Moldoveneşti, pentru a da ajutor în luptele cu jefuitorii şi siluitorii ce tind a distruge şi a sugruma a noastră Republică tânără şi libertatea ei”. Odată cu elaborarea în luna martie 1918 a unor decrete privind demobilizarea parţială a armatei române, numărul preoţilor din armata de operaţiuni a scăzut la 168, în Basarabia, găsindu-se pe lângă diviziile şi batalioanele româneşti un număr de 40 de preoţi. În acest context, la 17 aprilie 1918 Constantin Nazarie a întocmit Referatul nr. 121 către Marele Cartier General: „Pentru unităţile desemnate a rămâne în Basarabia, cred că e absolut necesar a se menţine preoţii de armată, fie cei actuali, fie cei care ar dori să rămână încă mobilizaţi”. Aşa cum reiese din circulara nr. 153 din 2 decembrie 1918, expediată din Chişinău de către Constantin Partenie, protopopul preoţilor militari din Basarabia şi confesorul Garnizoanei Chişinău, către iconomul Constantin Nazarie, preotul Vasile Ghe. Alexe (de la Biserica Sf. Dumitru din Târgovişte), confesorul Diviziei 2 Cavalerie, a activat la spitalul garnizoanei Hânceşti.

Pentru meritele deosebite şi modul în care şi-au făcut datoria sfântă în slujba ţării, au fost decoraţi şi trecuţi pe Ordinul de Zi cu gradul de căpitan asimilat 147  preoţi, dintre care îi menţionăm aici pe cei din judeţul Dâmboviţa:

Preotul Ioan Popescu- Bărbuleţ, Târgovişte, Regimentul 22 Infanterie – 15 iunie 1917;

Preotul Nicolae Popescu- Ţâţa, Târgovişte, Brigada I Roşiori – 15 iunie 1917;

Preotul Alexandru Popescu-Hăbeni, Dâmboviţa, Spitalul nr. 2 Contagioşi – 15 iunie 1917, decorat cu medalia „Crucea Regina Maria”, clasa a II-a;

Preotul  Ion M. Popescu, Mătăsaru, Dâmboviţa, Spitalul Mobil nr. 3 – 1 ianuarie 1918;

Preotul Haralambie Oprescu, Sturzeni, Dâmboviţa, Brigada a V-a Artilerie – 1 ianuarie 1918;

Preotul Vasile Ghe. Alexe, Târgovişte, Brigada 12 Artilerie – 1 ianuarie 1918, decorat cu medalia „Coroana României” cu spade de Cavaler;

Preotul Ştefan Ioan Popescu-Simuleasa, Târgovişte, Regimentul 51/52 Infanterie – 1 ianuarie 1918, decorat cu medalia „Coroana României” cu spade Cavaler.

Constantin Nazarie a relatat dezbaterile îndeplinirii acestei grele răspunderi ale preoţilor militari angajaţi în primul război mondial, într-un simplu „Referat asupra activităţii preoţilor de armată în campania din 1916 – 1918”, datat în Bucureşti, 25 decembrie 1918. Prin acest referat li se făcea o scurtă caracterizare tuturor preoţilor angajaţi în războiul sfânt al neamului românesc, sub forma unor foi calificative, ca urmare a intervenţiei Serviciului Religios pe lângă Marele Stat Major, prin care se cerea ofiţerilor să prezinte şi ei câte un raport asupra activităţii prestate de către slujitorul domnului pe lângă corpul de armată pe care îl conduc. Descriem în continuare, fapte şi împrejurări semnificative din activitatea de pe front a preoţilor dâmboviţeni mobilizaţi, extrase din Referatul protopopului Constantin Nazarie şi citate ulterior şi de către preotul-profesor Grigore N. Popescu:

PREOTUL POPESCU I. BĂRBULEŢ – de la Regimentul 22 Infanterie, e rezistent, preot serios şi moral, care inspiră foarte multă încredere şi dragoste trupei. Posedă darul vorbirii şi are puterea de a înflăcăra pe auditor. Oficiază foarte frumos. A însoţit regimentul în tot cursul campaniei. Este un caracter ales, om destul de cult, cumpătat, chiar sobru, poate fi luat ca model în corpul preoţesc.(Dr. Cioroianu).

PREOTUL POPESCU N. ŢÂŢA – de la Brigada 1 Roşiori, a dat un continuu concurs medicului în îngrijirea bolnavilor cu mult devotament, curaj şi energie. Ca un bun părinte caută a însufleţi şi îmbărbăta pe soldaţi, ridicându-le moralul. De când acest regiment e bântuit de boli grave şi molipsitoare este continuu printre soldaţi. (colonel Bălăşescu). Acest preot este la înălţimea misiunii sale. Îşi face datoria în mod conştiincios şi merită a fi răsplătit. (colonel Arion).

PREOTUL POPESCU ALEXANDRU HĂBENI – de la Spitalul Contagios Nr. 2 s-a distins, în mod excepţional, îndeplinindu-şi şi funcţiile sale de preot şi în acelaşi timp fiind un ajutor preţios şi devotat al corpului medical. În Ploieşti, Sinaia şi Câmpulung, a ajutat în mod foarte activ la facerea pansamentelor, când numărul de răniţi era foarte mare. La Ploieşti a fost ajutor de medic în Spitalul de Contagioşi Movila. În Dorohoi a funcţionat ca ajutor de medic patru luni, în Spitalele de holerici şi tifos exantematic, fiind un exemplu de muncă, şi dând zilnic probe de abnegaţie, devotament şi dispreţ de moarte. (dr. Iacobson). A fost un exemplu viu de înalt devotament şi sacrificiu, atât cu ocazia îngrijirii răniţilor, cât şi a bolnavilor de febră recurentă, exantematic şi holeră. Nu este bolnav care să nu fi văzut în el pe mântuitorul său. A înlocuit pe internul spitalului, dând bolnavilor ajutoare medicale, mergând până la sacrificiul persoanei sale. Veşnic neobosit, controla cu toată atenţia dacă bolnavii primeau medicamente şi alimentele prescrise. (dr. Ciucă). În Ajunul Anului Nou, a înfiinţat în oraşul Adjud o cantină pentru 1500 copii orfani, strângând cu liste de Subscripţie 10 mii de lei şi învăţând pe copii rugăciuni, cântece patriotice şi reguli de bună Purtare.

De remarcat este faptul că aprecierile laudative la adresa preotului Alexandru Popescu Hăbeni, când acesta a activat ca ajutor de medic la Dorohoi, au fost întocmite de către doctorul dâmboviţean Grigore Iacobson (1873-1917), născut în 1873 la Bucureşti şi licenţiat în medicină la Paris. Cariera de doctor militar, avea să fie răsplătită prin acordarea Medaliei Jubiliare Carol I medicului căpitan Grigore Iacobson, în urma Decretului Regal nr. 5384/28 decembrie 1905, publicat în Monitorul Oficial nr. 218/1 ianuarie 1906. Prima conflagraţie mondială l-a găsit în misiune, însă, după refacerea armatei române în primăvara anului 1917 cu ajutorul misiunii militare franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot, medicul colonel în rezervă Grigore Iacobson aflat în campanie la Dorohoi avea să-şi găsească sfârşitul la 3 mai 1917.

PREOTUL POPESCU M. ION– de la Spitalul Mobil nr.3. Atât în timpul epidemiei de tifos exantematic, cât şi în timpul din urmă, s-a arătat ca un apostol neobosit, în exercitarea misiunii sale. În mijlocul exantematicilor şi răniţilor a păstrat neatinsă credinţa în sufletele ostaşilor, dând dovezi de vădite acte de abnegaţie şi devotament. (Medic indescifrabil).

            PREOTUL OPRESCU HARALAMBIE – de la Brigada a V-a Artilerie, a desfăşurat o activitate elogioasă, afirmându-se totdeauna ca un excelent pastor sufletesc. A înălţat şi întărit sufletele ostaşilor, prin cuvântări. În luptele de la Mărăşeşti, când oboseala şi nesiguranţa cuprindeau pe soldaţi, a stat în mijlocul lor, sfătuindu-i şi îmbărbătându-i. S-a interesat de soldaţii bolnavi. Prin dragostea şi zelul desfăşurat a contribuit în mare măsură la partea de glorie ce regimentele brigăzii au câştigat în această perioadă a campaniei. (Colonel Borşescu). S-a distins în mod vădit prin acte de abnegaţie şi devotament, şi prin cuvântări patriotice. Efectul s-a resimţit, căci brigada n-a avut nici un netrebnic sau dezertor, iar în luptele crâncene de la Cosmeşti şi Mărăşeşti toţi au rezistat pe poziţie, până în ultimul moment. În cursul luptelor de la 24 iulie, cu inima rece şi sânge rece, a mers sub focul inamicului, de la unitate la unitate, îmbărbătând-o la luptă. În luptele de la 1 şi 2 august, sub bombardamentul artileriei inamice, a stat neclintit, oficiind la înmormântarea celor căzuţi pe câmpul de onoare. (Colonel Costin). Pentru orfani a strâns lei 1000. La Bolgrad a lucrat cu hotărârea misionarului convins, formând şi un cor la catedrala oraşului. E preot cucernic, cu multă conştiinciozitate, seriozitate, tenacitate în lucrări, brav în lupte. (Colonel Gavriliu).

PREOTUL ALEXE Ghe. VASILE – de la Brigada 12 Artilerie, e sănătos şi rezistent, preot distins prin sentimentele şi cultura sa. A luat parte la toate operaţiunile, dând dovezi de abnegaţie şi dragoste creştinească şi conducător moral al ostaşului. Pe câmpul de luptă a dat dovezi de bravură şi spirit de sacrificiu, servind ofiţerilor şi trupei ca pildă de curaj şi dispreţ de moarte. Întrupează cu prisosinţă toate calităţile morale şi sufleteşti. (Lt. colonel indescifrabil). A urmat regimentul pe front, în toate acţiunile. Instruit şi foarte devotat, ca prin cuvântări să insufle dragoste şi curaj ostaşilor. (Lt. colonel Gh. Petrescu). Citez prin ordin de zi pe regiment pe preotul Iconom Alexe. În toate ocaziile, cu toate luptele, n-a lipsit un moment de lângă trupă; îmbărbătând-o continuu. A mers până acolo cu devotamentul, încât însuşi s-a dus pe câmpul de bătaie, între tranşeele noastre şi cele duşmane, adunând pe cei ce-şi făcuseră datoria pentru patrie, sub focul năprasnic al inamicului, spre a le da ultima binecuvântare. (Lt. colonel Budeanu).

PREOTUL POPESCU ŞTEFAN IOAN – SIMULEASA confesorul Regimentului 51/52 Infanterie, si-a făcut datoria în tot timpul luptelor, la care a luat parte acest corp, căci în toate împrejurările a mers totdeauna pe linia de luptă, pentru a mângâia pe cei răniţi şi a da îngrijire creştinească celor adormiţi. (Colonel Cristoforeanu). În vederea devotamentului şi felului ce a arătat în îndeplinirea datoriei, susţin avansarea ca prea binemeritată. (Colonel Constantinescu). Preotul Popescu Ştefan Ioan, din Târgovişte, a dovedit cu prisosinţă calităţi sufleteşti, a stat veşnic în mijlocul trupei, încurajând-o prin vorbe şi prezenţa sa în tranşee, chiar în timpul luptelor celor mai aprige, la Nămoloasa, Mărăşeşti, Muncelu, umblând cu crucea şi cu apa sfinţită în tranşeele din prima linie. A ajutat pe medici la postul de prim ajutor în marea lupta de la 6 august 1917 de la Mărăşeşti, iar seara a îngropat morţii, sub bombardamentul de artilerie. Cuvântările ţinute trupei şi ofiţerilor erau înălţătoare. Ofiţerii şi trupa au avut cu adevărat un preot între ei. În perioada cât a fost în Basarabia prin slujba bisericească ce făcea, a atras simpatia locuitorilor basarabeni, precizează colonelul Cristofor, comandantul său.

Concluzionând, putem afirma pe baza documentelor de arhivă, că preoţii militari au contribuit alături de celelalte unităţi, mari unităţi şi comandamente ale armatei române, la menţinerea şi amplificarea credinţei, cu cuvântul, cu fapta, şi nu numai, făcând ca soldatul român să meargă la luptă, pentru patrie, încins cu arma neînvinsă a credinţei. În acest şablon se înscriu şi slujitorii bisericeşti dâmboviţeni, care şi-au exercitat cu prisosinţă datoria faţă de neamul românesc, fapt confirmat şi de aprecierile elogioase întocmite de superiorii lor militari. Cert este că, dintre cei 252 de preoți mobilizați în primul război mondial, 46 au fost demobilizaţi din diferite motive, 2 nu au intrat în luptă nefiind nevoie, 25 au fost daţi dispăruţi sau au fost făcuţi prizonieri, 5 au decedat în urma rănilor, 6 au fost răniţi şi 147 au fost avansaţi la rangul de căpitan pentru merite deosebite. În plus, din cei 252 preoţi mobilizaţi, 135 erau licenţiaţi în Teologie (din care 10 licenţiaţi la Universitatea din Bucureşti), 70 absolvenţi de seminar, 10 cu patru ani de seminar urmaţi şi 11 absolvenţi de şcoală secundară, în timp ce despre 6 dintre aceştia, nu există date suficiente. De asemenea, la sfârşitul campaniei din anii 1916 – 1918, din totalul celor 252 preoţi mobilizaţi pe front, au fost, ca pierderi de război, un număr de 30 de preoţi (14,70%), dintre care: 5 morţi, 6 răniţi, 19 dispăruţi /(prizonieri, etc.). De asemenea, în anul 1918, odată cu pătrunderea armatei române în Basarabia, au rămas mobilizaţi 40 de preoţi. În plus, un număr de 147 de preoţi au fost avansaţi la gradul de căpitan, asimilat în perioada 15 iunie 1917 – 1 mai 1918, iar ulterior au mai fost avansaţi încă 5 preoţi. Este imperios necesar să pomenim aici și numele preoţilor morţi, răniţi şi dispăruţi în primul război mondial. Morţi: preoţii Armăşescu N., de la Reg. 2 Vânători; Bârlogeanu D., de la Reg. 51/52 Infanterie; Rătescu I., de la Brigada 11 Roşiori; Cerbulescu I., de la Spitalul evacuare nr. 1; Gibescu C., de la Ambulanţa Diviziei I-a. Răniţi: preoţii Gârlănescu N., de la Brigada 4 Artilerie; Baculescu H., de la Brigada 1 Călăraşi; Grigorescu I. de la Brigada 8 Artilerie; Dicu P., de la Regimentul 45 Infanterie; Ionescu D., de la Reg. 28 Infanterie; Mironescu I. de la Regimentul 16 Infanterie. Dispăruţi (prizonieri etc.): preoţii Florescu I. Dâmboviţa, Popescu Belizarie, Dumitrescu Marin, Şerbănescu Justin, Popescu Lazăr (rămas în teritoriul ocupat), Mărculescu Emanoil, Furnică V.N., Stoicescu A., Sadeanu C., Pârligras T., Popescu A., Jugureanu Gh., Popescu D., Ionescu Gh. V., Ionescu St., Roşoga Ilie, Blănariu Gh., Popa Marin.

Surse:

-Arhivele Militare Române (în continuare se va cita A.M.R.), fond Marele Cartier General, Inspectoratul Clerului Militar, documente microfilmate, rola P II 4 – 1516, dosar 1/1915/1916. Corespondenţă între Sfântul Sinod, Marele Stat Major şi părintele Constantin Nazarie cu începerea pregătirilor pentru mobilizarea din 1916; fond Marele Cartier General, Inspectoratul Clerului Militar, documente microfilmate, rola P II 4 – 1517, dosar 4, 7, 11, 13;

-Ordinul Circular nr. 19 001/9 martie 1917, în Monitorul Oastei, nr. 28/1917;

-Constantin Nazarie, Activitatea preoţilor de armată în campania din 1916-1918, Imprimeria Ministerului Cultelor şi Artelor, Bucureşti, 1920;

-Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu şi documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1929;

– Gheorghi V. Andronachi, Albumul Basarabiei. În jurul marelui eveniment al unirii, (f. ed.), Chişinău, 1933;

Grigore N. Popescu, Preoţimea română şi întregirea neamului. Chipuri, fapte, suferinţi şi pilde pentru viitor, vol. I, Tipografia Vremea, Bucureşti, 1940;

-Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoţi în lupta pentru făurirea României Mari (1916-1919), Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000;

-Radu Mureşan, Datorie şi slujire sfântă. Misiunea preoţilor militari în Primul Război Mondial (1916-1918), în „Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, nr. 1 (2001-2002);

-Adrian Ignat, Biserica în slujba ideii unităţii naţionale în anii primului război mondial (1916-1918), în „Analele Universităţii din Craiova”, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22), Editura Universitaria, Craiova, 2012;

– Cornel Mărculescu, În slujba ţării: preoţi militari dâmboviţeni în primul război al civilizaţiilor, în „Hristica. Revistă de spiritualitate şi educaţie creştin-ortodoxă”, Editată de militarii din Garnizoana Târgovişte, nr. 14, Târgovişte, 2012;

-Aurel Pentelescu, Ionuț Constantin Petcu, Preotul Iconom Stavrofor Constantin Nazarie (1865-1926), șeful Serviciului Religios al Armatei Române în războiul pentru întregirea neamului, în „Misiunea. Revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu”, Editată de Episcopia Râmnicului, Anul II, nr. 1(2), 2015;

– Cornel Mărculescu, Datorie şi credinţă: preoţi militari dâmboviţeni în vâltoarea primului război mondial (1916-1918), în „Misiunea. Revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României General Paul Teodorescu”, Anul III, nr. 1 (3), Bucureşti, 2016;

– Cornel Mărculescu, Misiunea preoților dâmbovițeni în slujba țării pentru făurirea României Mari (1916-1918), în vol. „Ortodoxia românească și înfăptuirea Marii Uniri”, Editura Arhiepiscopiei Târgoviște, Târgoviște, 2018.

Prof.dr. Cornel Mărculescu