You are currently viewing EDITORIAL: Maica Smara (1857-1944) – Educatoarea poporului român

EDITORIAL: Maica Smara (1857-1944) – Educatoarea poporului român

  • Post category:Editorial

Smaranda Gheorghiu (1857-1944) sau  Maica Smara, aşa cum a numit-o Veronica Micle, datorită actelor sale de binefacere, este autoarea celebrelor versuri : „Vine, vine primăvara/ Se aşterne-n toată ţara”. Smaranda Gheorghiu s-a născut pe 5 octombrie 1857, în orașul Târgovişte sau cum era intitulat odinioară, drept târgul Terius, Triscus sau Trisus, după cum afirma Dionisie Fotino, ca fiică a lui Niţă Andronescu (1821-1894), mare proprietar de moşii şi vii, prefect al judeţului, tist al dorobanților din oraș, care a participat alături de Ion Heliade Rădulescu la mişcarea paşoptistă de redeşteptare naţională, și a Alexandrinei Vlădescu. Mama scriitoarei, era fiica cea mai mică a serdarului Mihalache Vlădescu (1800-1868) și a Elenei Brătescu, fiind totodată sora generalului Matei Vlădescu (1835-1901), cel care a condus în calitate de colonel trupele armatei române la Vidin și Plevna în războiul de independență (1877-1878), iar Smaranda era în același timp nepoata lui Grigore Alexandrescu, despre care cu mândrie mărturisea: „sunt nepoata celui care a visat pe ruinele Târgoviştelor”.

Smaranda Gheorghiu (1857-1944). Arhiva personală Alin Bogdan Popescu

Se pare că Smaranda a moștenit de la mama sa pasiunea pentru a călători, având în vedere că Alexandrina Andronescu a cutreierat prin marile orașe ale Europei, vizitând mai ales muzeele din Austria, Italia, Franţa şi povestind ulterior apropiaților despre ceea ce a surprins vizual în călătoriile ei. Prin gândirea, activitatea şi scrierile ei, Smaranda Gheorghiu ilustrează cel mai bine gloria figurilor pitoreşti ale istoriei locale şi naţionale, din a doua jumătate a secolului al XIX – lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea, înscriindu-se în galeria de excepție a oamenilor de valoare pe care Târgoviștea voievodală a dat-o posterității.

Încă din copilărie gustul pentru istorie şi cultură i-a fost cultivat de primii dascăli, așa cum este cazul lui popa Vasile, de la care a deprins primele slove „la şcoala de la Curtea Domnească, lângă mormântul Domniţei Elena Matei Basarab”. Cursurile se desfăşurau în cadrul Bisericii Mari Domneşti din Târgoviște, unde nuiaua reprezenta toată explicaţia şi toată pedagogia. Începând cu anul școlar 1864-1865 o găsim elevă a Școlii primare de fete nr. 1, înscrisă la poziția nr. 15 în catalogul clasei I, cu 50 de eleve, având colege alte nume de referință ale orașului: Irina Andronescu, Elena Bucșeneanu, Virginia Fussea, Cleopatra Eliadu, Anica Dinescu, Zoița Nicolaescu, Elena Papazoglu, Polixenia Tolea, școală pe care Smaranda a terminat-o în vara anului 1870 cu atestatul de absolvire ca elevă eminentă.

Începând din 1870, Maica Smara a urmat cursurile Şcolii Centrale de Fete din Bucureşti, școală care funcţiona la vremea aceea pe lângă turnul Colţei, la Palatul Ghica, din București, unde, Smaranda termină patru clase gimnaziale cu premiul I, remarcându-se cu rezultate deosebite. După absolvirea liceului s-a căsătorit cu  profesorul George O. Gârbea (s-a născut în 1850 la Cerneți, județul Mehedinți, a făcut liceul din Craiova și Facultatea de Litere din București),  cel care a înfiinţat în 1874 gimnaziul din oraşul Târgovişte, a inițiat și condus ziarul Kindia între 1878-1879 (din păcate, au apărut doar trei numere) și care a încurajat-o să-şi cultive talentul literar, să scrie şi să-şi publice lucrările. Împreună cu George Gârbea a avut o fiică, pe Zoe, alintată de apropiați Oița, care a fost căsătorită cu Radu Tomellini, doctor la Institutul Medico Legal din Genova, și ulterior consul general al României la Geneva. Mai trebuie spus că în familia soțului Gârbea, îl întâlnim mai târziu pe generalul Titus Gârbea (1893-1998), licențiat în științe juridice la Universitatea din București, cel care a studiat arta militară la Școala militară de ofițeri de artilerie și geniu (1913-1915), la Școala Superioară de Război (1921-1923), precum și în Franța (1918-1921), iar mai târziu, când era déjà general de brigadă cu o stea, și în Germania (1943-1944). Titus Gârbea a participat la cele două războaie mondiale, a fost căsătorit cu Silvia Câlniceanu (născută în Bengești, județul Gorj), a îndeplinit importante funcții diplomatice în timpul celui de-al doilea război mondial, iar la 22 septembrie 1998 a fost înaintat la gradul de general de armată cu patru stele „pentru merite deosebite în întreaga sa activitate desfășurată în cele două războaie mondiale”.

Maica Smara la masa de lucru

 

Rămasă văduvă după moartea timpurie a soţului Gârbea, maica Smara s-a angajat ca învăţătoare la o şcoală din Sinaia, iar după ce s-a recăsătorit cu căpitanul de geniu Petre Gheorghiu la 8 septembrie 1894, un descendent al lui Dumitru Gheorghiu, de origine macedo-român din Salonic, deși s-a mutat la Ploiești, a continuat să lucreze ca institutor şi să publice primele sale scrieri în perioada 1882-1885 la revista „Şcoala Română”. Din scurta căsătorie cu Petre Gheorghiu nu se cunoaște cu exactitate dacă au avut copii împreună, cert este însă altceva, că în același an 1894 al căsătoriei, Smaranda Gheorghiu a avut o altă fiică, pe Magdalena, care se pare că ar fi fost fiica generalului Panaitescu, însă este doar o ipoteză nedeslușită până astăzi.

Maica Smara citind

Colaborează cu versuri și articole la mai multe ziare și reviste, printre care se numără: „Convorbiri literare”, „Revista literară”, „Generația viitoare” „Românul”, „Tribuna”, și „Universul”. De cele mai multe ori semnează cu pseudonimul Smara, dar acesta nu este singurul pseudonim folosit, deoarece mai întâlnim și Smaranda Gârbea, Smaranda Garbiniu, Frusinica și Baba Visa. Pentru promovarea culturii româneşti a fost numită „Educatoarea poporului”, iar în 1889 a fost prima femeie care a susținut un discurs la Ateneul Român, după care ulterior a mai susținut 12 conferințe. În anul 1891, Smaranda Gheorghiu a donat Atenului Român un bust al Veronicăi Micle, susținând o importantă conferință pe această temă, care a devenit un an mai târziu tema studiului dedicat biografiei Veronicăi Micle despre care Nicolae Iorga a afirmat că lucrarea tipărită sub semnătura Smarei, este a doua prezentare biografică importantă a poetei.

 

În anul 1899, a reprezentat România la al XII-lea Congres al Orientaliştilor, prilej cu care a depus la Columna lui Traian, împreună cu ceilalți membri ai delegației române, o coroană reprezentând o ramură de stejar și o alta de laur, creația lui Ettore Cadorin, un venețian stabilit la București, coroana fiind turnată în bronz la Școala de Artă a Statului. Maica Smara a fost prima femeie din lume care a îndrăznit şi a reuşit să parcurgă, în 1902, un traseu până la Polul Nord, urmând un traseu  din București, Sinaia, Predeal, apoi prin Transilvania, Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Capul Nord în Insula Mageroy. Cu prilejul acestei călătorii l-a cunoscut la Oslo pe scriitorul Henrik Ibsen. Datorită meritelor sale incontestabile, Maica Smara a participat la mai multe congrese internaționale, dintre care amintim aici: Congresul pentru Pace al Uniunii Universale a Femeilor (1900), Congresul Latin (Paris, 1902), Congresul educației familiale (1913) și a fost membră a unor organizații culturale ca „Dante Alighieri”, „Storia et Arte di Roma” și „Alianța Universală a Femeilor”.

După debutul carierei didactice la Sinaia, urmat de stagiul de la Ploiești, educatoarea neamului românesc a fost transferată la București, unde și-a desfășurat activitatea până la pensie, în următoarele școli de referință pentru învățământul bucureștean și național: Școala Petrache Poenaru, Școala Silvestru, Școala Ferdinand I, Școala Dora d`Istria și Școala Polizu. În anul 1913, Smaranda Gheorghiu a primit promisiunea din partea Ministerului Instrucțiunii Publice de a deveni directoare a primei școli medii înființate, ca urmare a raportului întocmit de către aceasta în urma călătoriei de studii privind organizarea învățământului secundar în Europa. Însă, nu a mai primit această direcțiune deoarece postul a fost încredințat soției unui înalt funcționar din minister, iar Smarandei Gheorghiu i-a fost acordat în compensație funcția de Inspectoare delegată generală pentru învățământul primar. În noua calitate, a vizitat în interes de serviciu orașul natal Târgoviște, așa cum reiese din documentele de inspecție ale Școlii nr. 1 de Fete din data de 16 martie 1923, studiate de noi la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Dâmbovița. Atunci când timpul îi permitea, Smaranda Gheorghiu revenea la Târgoviște pentru a susține conferințe sau pentru a participa la diferite evenimente importante din viața orașului de la Chindie. Astfel, în mai 1935 a susținut alături de Elena Văcărescu și Scarlat Lambrino conferințe la Liceul Ienăchiță Văcărescu, iar la 3 octombrie 1935, alături de Constantin Angelescu, Elena Văcărescu și alte personalități, a participat la inaugurarea Școlii Primare Mixte nr. 3 – Sârbi, dar și la punerea pietrei de temelie a Casei Învățătorilor din județul Dâmbovița.

Smaranda Gheorghiu (Maica Smara), a decedat miercuri 26 ianuarie 1944, iar ceremonia înmormântării, s-a desfăşurat la Cimitirul Bellu din București, în ziua de 28 ianuarie. După acest moment trist, Zoe Gârbea Tomellini și Magdalena Păunescu, fiicele Smarandei, au trimis o scrisoare lui Lăzărică Petrescu, primarul orașului Târgoviște, care în același timp era și preşedinte al muzeului din Târgovişte în acea perioadă, prin care se declarau oarecum nemulțumite de faptul că Smaranda Gheorghiu nu își are locul binemeritat în galeria oamenilor de cultură importanți ai urbei pe care a iubit-o toată viața:

Stimate Domnule Primar, Am răspuns telegramei Dv. mulțumind călduros fiindcă regreta trecere din viață a mamei noastre Smara, fiică a Târgoviștei. Azi 27 Februarie am asistat la conferința Domnului C. Dimitriu, care a vorbit despre toți dar care n-a voit să pomenească pe Maica Smara nici măcar când a arătat Mitropolia (în proiecție). Mirate și mâhnite – mai ales că la Cimitir acum o lună dsa vorbise frumos – l-am întrebat pentru ce a omis s’o comemoreze și pe dânsa mai ales că o lăudase atât pe Elena Văcărescu și pe alții – Mi-a răspuns textual: pentru ca să nu obosesc „publicul!”. Nu vrem să calificăm acest răspuns deși ni s-a șoptit că oratorul ar fi voit să… pedepsească memoria mamei, pentru faimoasa epigramă dedicată orașului ei natal. Nu credeți stimate Domn că îndreptățita ei apostrofă de acum 40 de ani să fi fost un imbold și un stimulent, pentru înviorata renaștere de azi a vechei Capitale? și în fața urbei, măruntele resentimente sau părtinitoarele aprecieri nu trebuiesc să cadă pentru ca numai excepționalele merite ale acestei femei puse în serviciul Țării să triumfe? Sper că ați văzut că la Galați s-a luat inițiativa ridicării unui monument pentru naționalista, educatoarea, scriitoarea Smara. și pentru că nimeni nu-i profet în țara lui, ne întrebăm, dacă dânsa e destul de prețuită de concetăţenii ei, pentru cari a făcut o donație muzeului Regional lăsându-i operele ei, biblioteca, mobile, tablouri, statui, portrete, etc. pentru o sală care să-i poarte numele. Căci renunțând la ele, noi, moștenitoarele ei, dorim ca memoria Mamei să fie cinstită cum se cuvine de Târgoviștea pe care atâta a iubit-o.

Cu distinse salutări, Zoe Gârbea – Tomellini și Magdalena Ing. Păunescu.

De asemenea, Zoe și Magdalena îi adresau primarului Lăzărică Petrescu rugămintea să trimită cât de curând un camion cu cineva abilitat care să ridice şi să semneze de primire bunurile pe care le donează spre păstrare Muzeului Județean de Istorie, unde să fie constituită sala Doamna Smara: camera de dormit, biblioteca, tablourile, masa de lucru, mătăniile, lornionul și costumul popular pe care îl purta deseori cu mândrie.

Surse:

-Arhivele Naționale Istorice Centrale București, fond Ministerul Instrucțiunii Publice;

-Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Școala nr. 1 de Fete;

-Smaranda Gheorghiu, Târgoviște, vechea capitală a Munteniei, în „Albina. Revistă Enciclopedică Populară”, Anul IV, nr. 13-14, 24-31 decembrie 1900;

-Ioan Negoescu, Istoria şcoalelor din Târgovişte. Un veac de învăţământ naţional, Tipografia „Dâmboviţa”, Elena I. Ch. Pârvulescu, Târgovişte, 1933;

-Elena Rădulescu Pogoneanu, Şcoala centrală de fete din Bucureşti, în „Boabe de Grâu”, Editura Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Bucureşti , Anul V, nr. 12, Decembrie, 1935;

– Maria Tatulescu, Smara Gheorghiu, Animatoare a Învăţământului şi CulturiiRomâneşti, Studii şi Articole de Istorie XXXVII-XXXVIII, Bucureşti, 1978;

-Petre Gheorghe Bîrlea, O româncă spre Polul Nord – pe urmele Smarandei Gheorghiu, Editura Sport Turism, București, 1988;

– Alina Siminiceanu, Smara Gheorghiu în Arhiva Istorică a Colecţiilor Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României, Revista Bibliotecii Naţionale a României- an XV- nr. 1-2/2009, Bucureşti;

Generalul Titus Gârbea. Memorial și însemnări zilnice, vol. I, Ediție îngrijită și adnotată de Silviu Miloiu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012;

-Alin Bogdan Popescu, Familia boierilor Andronescu din Târgoviște, oamenii și alianțele lor matrimonial, destine către Marele Râzboi, Comunicare prezentată la al XVIII-lea Congres de Genealogie și Heraldică, Iași, 10-12 Mai 2018.

Prof.dr. Cornel Mărculescu