You are currently viewing EDITORIAL: Sfântul Nicolae Velimirovici despre etică și tehnologie

EDITORIAL: Sfântul Nicolae Velimirovici despre etică și tehnologie

  • Post category:Editorial

La origini, religia a fost maica eticii și a tehnologiei. Mai înainte de toate, religia a fost un șuvoi ce izvora din adâncimi ascunse, etica un rău purtător de viață și tehnologia, cu ajutorul făgașelor artei, purta apa din acest râu prin toate arterele vieții omului. Dumnezeu i-a vestit omului legea credinței, legea purtării și cunoașterea tehnologiei. Cu îndrumările lui Dumnezeu, Noe a ridicat o corabie care a săvârșit una din cele mai lungi călătorii din istoria navigației. Prin insuflarea lui Dumnezeu, Betaleel a fost umplut de înțelepciune în înțelegere, în cunoaștere, la tot lucrul, să săvârșească planuri artistice pentru lucrul în aur, în argint și în bronz, și în tăierea pietrelor pentru monturi, și în sculptura lemnului, ca el să poată lucra în toate soiurile de meșteșuguri.

Asemenea, Templul lui Solomon, una dintre cele mai mari minuni arhitectonice ale vechii lumii, a fost clădit de către oameni învățați de către Duhul lui Dumnezeu și conduși de mâna Domnului. Astfel mărturisesc Sfintele Scripturi. Dumnezeu era motivul credinței adevărate, al bunei purtări și al cunoașterii tehnologice, printre oameni. Atunci când oamenii îl simțeau neîncetat pe Dumnezeu deasupra lor, în fața lor și în jurul lor, în același fel cum simțeau aerul și lumina, ei atribuiau și dăruiau toate lucrările tehnologice și munca lor manuală Lui, Domnul și Ziditorul lor. Când simțirea prezenței lui Dumnezeu s-a atenuat și vederea duhovnicească s-a întunecat, atunci a intrat mândria în meșteșugari și tehnologi, iar ei au început să dea doar lor înșile slava, pentru clădirile lor, pentru lucrarea mâinilor și minților lor, începând să folosească în mod greșit munca lor – atunci umbra pierzaniei a început să cadă asupra tehnologiei. Mulți se plâng de tehnologie.

Mulți acuză tehnologia modernă de toate relele din lume.

Este tehnologia într-adevăr de osândă, sau cei care creează tehnologia și o folosesc?

O  cruce de lemn este de osândit dacă cineva răstignește pe altcineva pe ea?

Un ciocan este de osândit dacă un vecin sparge cu el capul vecinului său?

Tehnologia nu simte binele sau răul.

Aceleași țevi pot fi folosite pentru apa potabilă sau pentru canalizare.

Răul nu vine din tehnologia moartă, lipsită de simțire, ci din inimile moarte ale oamenilor.

Conștient pe deplin de prezența lui Dumnezeu și fără de mândrie, Noe a ridicat o navă uimitoare, pentru izbăvirea sa și a noii omeniri ce urma să se nască. Într-o conștiință întunecată cu privire la prezența lui Dumnezeu, oamenii plini de mândrie au căzut de acord unii cu altii  „Haidem să ne facem un oraș și un turn al cărui vârf să ajungă la cer și să ne facem faima înainte de a ne împrăștia pe față tot pământul!”. Aceasta a fost construirea turnului Babel.

Când regele Solomon a terminat clădirea mărețului Templu al Domnului, și-a ridicat mâinile către ceruri, și cu smerenie a strigat: „Cerul și cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puțin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău.” Acest templu minunat a dăinuit vreme de 11 generații. A fost făcut praf și pulbere atunci când urmașii fără de Dumnezeu ai regelui Solomon l-au preschimbat dintr-o „casă de rugăciune, într-o casă de negoț.” Nu datorită tehnologiei a rămas Templul în picioare vreme de secole, nici din pricina tehnologiei n-a dispărut de pe fața pământului. Tehnologia este surdă, mută și fără de răspuns. Este complet dependentă de etică, așa cum este și etica de credință. Este binecunoscută povestea biblică a regelui Nabucodonosor. El a construit orașul Babilonului cu palate, și turnuri suspendate, cu o asemenea dibăcie tehnologică și frumusețe cum lumea nu mai văzuse.

Regele a privit spre orașul pe care îl clădise, stând pe acoperișul palatului sau și-a grăit plin de mândrie: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am clădit eu întru tăria puterii mele și spre cinstirea strălucirii mele, ca reședință a împăratului?” Pe când glăsuia el aceste vorbe încrezute, Dumnezeu l-a lovit cu nebunia și și-a pierdut mințile, și în nebunie a trăit vreme de șapte ani ca o fiară între fiarele pădurii. Orașul lui, Babilonul cel mare, a devenit o grămadă de dărâmături și loc de batjocură, a ajuns un pustiu fără de locuitori, întocmai cum a proorocit Ieremia proorocul.

Atunci când frica lui Dumnezeu dispare și legea morală a lui Dumnezeu este încălcată, muntele tehnologiei omenești se prăbușește în țărâna din care a fost făcut. Astfel se vor prăbuși în țărâna cea fără de formă, și Turnul Eiffel și catedralele gotice germane și zgârie-norii americani, turnurile tehnologiei și arhitecturii omenești, dacă mândria omului, chiar și cea a creștinilor, luptă sfidător împotriva lui Dumnezeu, și depășește toate măsurile mândriei și păcătoșeniei, și reușește să sfârșească îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

De ce sunt atât de multe civilizații mărețe îngropate adânc în pământ, iar deasupra plugarii ară, fără nici cea mai mică idee că turnurile și oasele lor zac sub pământul arat?

Cum se face că din toate mărețele contrucții din marmură ale grecilor nu a mai rămas altceva decât Acropolea?

Cum de a îndrăznit pământul să ascundă de la fața soarelui și de la ochii oamenilor templele titanice din Baalbek și Egipt, ca și mărețele orașe Egbata, Persepolis, Tir, Sidon și Troia, ca acum vacile să pască liniștite deasupra lor, și porcii dedesubt, iar păstorii să clădească grajduri din marmura împrăștiată?

De ce mândrele cetăți și temple și castele ale regelui Montezuma au dispărut fără de urmă? La fel și împărățiile atât de culților incași și peruvieni? Ce mână nemilostivă a rostogolit munți de noroi asupra tuturor acestor construcții omenești, care prin tăria, forma și frumusețea lor, puteau concura cu cele mai bune construcții moderne? De ce există întreruperi și nu este continuitate în civilizația umană? Deoarece nici una din acestea nu era plăcută Unului Sfânt Dumnezeu. Nici una din aceste civilizații îngropate nu a fost distrusă de timp ori din lipsa unei construcții tehnologice solide, ci de păcatul împotriva credinței sfinte și a eticii sfinte. Instabilitatea etică și tehnologica le-a ingropat în adânca întunecime.

Si tu, Capernaume: N-ai fost înălțat până la cer? Până la iad te vei coborî.” Această proorocie a lui Hristos, în zilele în care Capernaumul era plin de mărire, ca o cetate de basm lângă lac, s-a împlinit. S-a împlinit atât de teribil, încât atunci un călător se găsește între spini și șerpi, pe locul unde odată se înălța bogata și mândra cetate a Capernaumului, se întreabă cu cutremur: „Este oare cu putință ca acest loc dezgustător să fi fost odată un loc unde viețuiau oameni?

Etica este nepieritoare și neschimbătoare, și anume, etica evanghelică, dar tehnologia este întotdeauna în schimbare. Etica este asemănătoare unei doamne, iar tehnologia cameristei ei. Din această pricină, etica trebuie să controleze tehnologia. Valorile veșnice sunt teritoriul eticii și nu al tehnologiei. Este distrugător pentru un neam întreg să își așeze ca scop al vieții tehnologia, și toate lucrările și sudoarea lor să și-o jertfească avansului tehnologic, târând în urma lor etica, așa cum Ahile târa leșul lui Hector legat de carul său.

Un popor ca acesta poate reuși să își clădească orașele din fildeș și din aur, dar dacă oameni ca Ahab și Izabela locuiesc în ele, câinii vor avea ultimul cuvânt, nu oamenii. Între cinste și pricepere este ușor de ales. Un om cinstit, chiar și fără pricepere, este mai respectat în vremea noastră, decât un om priceput dar necinstit. Tehnologia schimbă relația omului cu natura, dar nu și relația lui cu Dumnezeu. Oricine gândește altfel prețuiește mai mult lucrurile decât oamenii, și țărâna mai mult decat duhul. O dramă groaznică a vremurilor noastre este războiul dintre oameni și  Dumnezeu.

Dumnezeu vrea să înalțe și să slăvească identitatea omului deasupra materialității fără de minte și de viață, în timp ce oamenii vor să își îngroape identitatea și să își uite Ziditorul, făcându-și ca scop unic al vieții tehnologia și bogăția materială. Mulți oameni ce sunt handicapați spiritual și moral de către necredința lor în Hristos, fac din tehnologia modernă idoli la care se închină, și cheamă pe toți oamenii și popoarele să aducă jertfă acestor idoli.

 

 Surse:

-Sfântul Nicolae Velimirovici, Operele complete ale episcopului Nicolae , volumul 12, Traducere din limba engleză de Radu Hagiu;

Hristica, Revistă de spiritualitate și educație creștin ortodoxă, Editată de militarii din Garnizoana Târgoviște, Anul I, nr. 3, iulie-decembrie 2009.

 

Marcus Cornelius