Repesiunea continuă, dar românii ies în stradă.
• Baricada de la Inter.
• Ora 0,00. Spre miezul nopţii în Bucureşti, în zona baricadei de la ,,Intercontinental”, printre revoluţionari încep să apară primele victime împuşcate în piept. Concomitent se aruncă şi cu gaze lacrimogene, iar ministrul Apărării Naţionale ordonă maiorului Valentin Roşca, co­mandantul unei companii de tancuri, să înlăture baricada aflată deja în flăcări. Evenimentele devin dramatice pentru cei care înfruntau neînarmaţi blindatele.
• Ora 00,25. Baricada ridicată de revoluţionarii bucureşteni este spulberată de tancurile armatei, într-un vacarm de nedescris. Apoi, în zonă pătrund forţe terestre de represiune care împrăştie cu brutalitate pe revoluţionari spre Piaţa Unirii şi pe străzile laterale, unde ,,vînătoarea” de manifestanţi continuă. Mulţi revoluţionari sunt ucişi la gura de metrou de la Batiştei. Până spre ora 3,00, au fost ucişi 48 de oameni (39 au decedat datorită efectelor armelor de foc) şi au fost răniţi peste 100 prin împuşcare. Alţi revoluţionari au fost bătuţi, maltrataţi, arestaţi şi duşi în arestul sediului central al Miliţiei, aflat în zonă, pe Calea Victoriei, apoi la închisoarea Jilava. Concomitent, lucrătorii de la salubritate, sub supravegherea primarului general Barbu Petrescu, spală străzile de sângele revoluţionarilor, acoperă cu vopsea lozincile de pe pereţii zidurilor din zonă.
• Ora 1,00. Rezistenţa revoluţionarilor bucureşteni este înăbuşită, generalii Vasile Milea şi Iulian Vlad informându-l pe Nico­lae Ceauşescu despre acest lucru. La scurt timp, numeroase grupuri de revoluţionari se deplasează în cartierele muncitoreşti ale Capitalei, unde relatează despre atrocităţile săvârşite la ,,Intercontinental” şi cer populaţiei să vină dimineaţa devreme în centrul oraşului, să protesteze, să ceară şi să determine alungarea lui Nicolae Ceauşescu.
• Ora 2,30. La Arad, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne ordonă să se treacă la împrăştierea celor aproape 1.000 de demonstranţi din Piaţa Centrală a oraşului prin folosi­rea gazelor lacrimogene şi să se reţină liderii acestora. Cei care trebuiau să îndeplinească această misiune nu execută ordinul, permiţând manifestanţilor din oraş să-şi intensifice acţiunile în cursul zilei. Dimineaţa, actorul Valentin Voicilă, liderul revoluţionarilor din Arad, le mulţumeşte militarilor pentru atitudinea avută.
• Ora 2,50. La Caranşebeş, indivizi necunoscuţi încearcă să dea foc clădirii Poştei Centrale din oraş.
• Ora 3,00. În Bucureşti, maşinile Salubrităţii încep să spele tro­tuarele de sângele revoluţionarilor ucişi sau răniţi, în timp ce forţele de ,,ordine” trec la restructurarea dispozitivelor. În sediul Comitetului Central, generalul Iulian Vlad propune generalului Vasile Milea să facă ,,ceva împreună” (Armata şi Securitatea, în sensul înlăturării lui Nicolae Ceauşescu), dat acesta refuză: ,,Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare”. Tot în sediul Comitetului Central, extrem de panicat, Ion Dincă îl informează pe generalul Vasile Milea că o coloană formată din circa 500 de muncitori se îndreaptă pe Calea Moşilor spre centrul Capitalei şi cere să fie oprită de către armată.
• Ora 3,15. În oraşul Caransebeş sunt scoase trei T.A.B.-uri şi 22 de militari (până la ora 5,55) cu misiunea de a contribui la resta­bilirea ordinii publice şi la încetarea distrugerilor. Asupra unuia dintre ofiţeri este tras un foc de armă.
• Ora 3,30. Pentru a întări forţele militare din Sibiu, din or­dinul generalului Ilie Ceauşescu, în oraş sosesc subunităţi militare din Râmnicu-Vâlcea şi (la ora 6,00) vânători de munte.
• Ora 5,00. Revenit de la Timişoara cu avionul (la ora 2,00), generalul Victor Stănculescu încearcă să se eschiveze de la îndeplinirea misiunilor ce urmau să-i fie încredinţate, deplasându-se la Spitalul Militar Central unde i se pune un picior în ghips.
• Ora 6.30. În Bucureşti, la Comitetul Central, generalul Ilie Ceauşescu se adresează astfel lui Nicolae Ceauşescu: ,,Situaţia este de­osebit de critică. Vin coloane de muncitori. Trebuie făcut ceva. Trebuie destituit guvernul… Nu te împotrivi ruşilor, e clar că ruşii vor să te schimbe! Pune-l pe Iliescu!”. Apoi, şeful Consiliului Politic Superior al Armatei se depla­sează la sediul Ministerului Apărării Naţionale, unde se destăinuie ad­jutantului său: ,,Sovieticii vor capul lui frate-miu, Nicu”. Ceva mai târziu, avea să întocmească şi o listă cu componenţa viitorului guvern, în care Ion Iliescu apărea ca prim-ministru, şi a cerut viceamiralului Ştefan Dinu să convoace pe ataşaţii militari ai Uniunii Sovietice şi Chinei.
• Informat despre deplasarea coloanelor de muncitori spre centrul Capitalei, Nicolae Ceauşescu replică: ,,Dacă sunt în Metrou, să se dea cu gaze lacrimogene!”.
• Ora 7,00… În Bucureşti, coloane constituite din zeci de mii de muncitori din cartierele Pantelimon, Militari, Griviţa, Berceni, Pipera etc., ieşiţi în stradă, se îndreaptă spre centrul Capitalei, scan­dând ,,Jos dictatorul!”, ,,Jos călăul!”, ,,Jos Ceauşescu!”, ,,Vom muri şi vom fi liberi!”, ,,Noi suntem poporul, Jos cu dictatorul!”, ,,Liber­tate, Libertate!”, ,,Veniţi cu noi!” etc. Forţele de ,,ordine” nu mai intervin, însă, cu brutalitate, începând să discute cu manifestanţii.
• În stradă ies şi muncitorii clujeni, care se deplasează spre centrul oraşului, grupându-se la Catedrală, unde iau cuvântul unii dintre dizidenţi, printre care şi Doina Cornea. Generalul Iulian Topliceanu cere ca la apărarea obiectivelor să nu se facă uz de armă, armamentul din dotare urmând a fi folosit doar atunci când era pusă în pericol viaţa militarilor şi când aceştia erau pe cale a fi dezarmaţi.
• La fel procedează şi sibienii, care se adună în centrul municipiului.
• La Alba Iulia, muncitorii se în­dreaptă spre sediile Consiliului Municipal de Partid şi Judeţenei de Par­tid, scandând: ,,Jos Ceauşescu”!, ,,Jos tiranul”!, ,,Armata e cu noi”!.
• La Arad, manifestanţii (circa 20 000) umplu din nou Piaţa Centrală a oraşului, mulţi purtând lozinci anticeauşiste şi antidictatoriale, inclusiv două sicrie pe care erau scrise numele lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. Preoţii oficiază o slujbă religioasă, în timpul căreia manifestanţii în­genunchează şi se roagă. Militarii nu execută ordinul lui Ilie Matei de a folosi gazele lacrimogene şi permit tinerilor să se urce pe T.A.B.-uri. Între timp, liderii revoluţionarilor îşi exprimă opiniile la o staţie de amplificare instalată în Piaţă. • În Braşov, mii de manifestanţi se deplasează, în ordine, spre centrul oraşului. Petre Preoteasa cere con­solidarea dispozitivului de apărare cu precizarea ,,să nu se facă uz de armă împotriva demonstranţilor”. Acelaşi lucru îl face şi ministrul Apărării Naţionale, care cere să se execute numai ordinele sale. Ca urmare, militarii scot încărcătoarele cu muniţie de la arme, punându-le în genţile port-încărcător. În acest context nu se înregistrează inci­dente, populaţia oferind militarilor flori, ţigări şi alimente. Un grup de manifestanţi prezintă o petiţie în şapte puncte, prin care se cere: de­misia din toate funcţiile de partid şi de stat a lui Nicolae Ceauşescu; alegeri democratice libere (listele urmând a include membrii şi nemem­brii de partid); libertatea de exprimare şi de expresie, precum şi acce­sul nemijlocit la mijloacele mass-media; îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi eliminarea formelor de raţionalizare a alimentelor şi bunurilor de consum; dezvăluirea adevărului legat de demonstraţia din 15 noiembrie 1987; încetarea imediată a urmăririi penale a participanţilor la demostraţie şi încetarea executării sentinţelor date; publicarea în presa locală a cererilor de mai sus. Reprezentanţii muncitorilor cer ca revendicările lor să fie transmise la Bucureşti, personal lui Nicolae Ceauşescu.
• Manifestări protestatare de stradă se în­registrează, în mod paşnic, şi în municipiul Craiova.
• Tot paşnic mani­festează şi populaţia din Cugir.
• La Reşiţa, coloane de muncitori de la Întreprinderea Construcţii de Maşini, Combinatul Siderurgic, Întreprin­derea Judeţeană de Construcţii şi Montaj Metalic, precum şi de la alte întreprinderi se deplasează, în mod paşnic, spre centrul oraşului, cerând îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă.
• Muncitorii de pe plat­forma industrială a oraşului Turda încetează şi ei lucrul şi se îndreaptă spre zona principală a oraşului.
• În stradă ies, în mod organizat, şi muncitorii din Târgu Mureş, care scandează lozinci antidictatoriale şi cer libertate şi democraţie.
• Ies în stradă, din nou, şi clujenii. În Piaţa ,,Libertăţii”, deşi noaptea se făcuse ,,curat”, se mai văd urmele repre­siunii din ziua precedentă (tuburi de cartuşe, pete de sânge etc.). Vasile Ailenei este şocat: ,,Se vedeau bălţi de sânge, urme de cartuşe, cadavre trase sub o poartă şi în preajma lor un preot care oficia o slujbă. Ten­siunea plutea în aer. Sunau sirenele. Se făcuse ora opt, lumea vorbea de o grevă”.
• Ora 8,30. La Comitetul Central al P.C.R. din Bucureşti are loc o scurtă şedinţă în cursul căreia, extrem de iritat, Nicolae Ceauşescu – care cu puţin timp înainte văzuse un set de fotografii făcute la Timişoara pe care se puteau citi lozincile scrise pe geamuri (,,Jos Ceauşescu!”, ,,Jos comunismul!” etc.) – cere generalului Vasile Milea şi lui Tudor Postelnicu să ia toate măsurile pentru a-i împiedica pe manifestanţi să pătrundă în Piaţa Palatului, folosindu-se în acest scop chiar armamentul din dotare. Ca urmare, ministrul Apărării Naţionale ordonă să se aducă în Bucureşti trupe blindate de la Târgovişte, Mihai Bravu şi Slobozia, iar în centrul Capitalei să se disloce mai multe tancuri. În acest timp, elicoptere militare survolează Bucureştiul şi aruncă manifeste prin care se îndemna populaţia să nu răspundă provocărilor. La Universitate, gru­purile masive de muncitori încep să discute cu militarii din dispozitiv.
• Orele 9,00-12,00. În Timişoara, din proprie iniţiativă, în bal­conul Operei apare primul militar, maiorul Viorel Oancea, care declară următoarele (Nicolae Ceauşescu nu fusese încă alungat din Comitetul Central): ,,Fraţilor! Sunt maior al armatei române şi doresc să vă in­formez că ofiţerii, maiştrii militari, subofiţerii, personalul civil şi mili­tarii în termen din Unitatea Militară 01955 îşi exprimă hotărârea de a nu acţiona sub nici o formă împotriva poporului, solicitând în acelaşi timp eşaloanelor superioare următoarele: 1. Garanţia fermă că armata nu va acţiona împotriva poporului! 2. Că nici alte forţe nu vor acţiona împotriva poporului! 3. În cazul în care alte forţe vor acţiona împo-triva poporului, unitatea noastră este decisă să iasă din cazarmă ca să apere poporul! Jos Ceauşescu!”. Peste două ore, generalul Ştefan Guşă îl va ameninţa că îl trimite ,,în tribunal”, în acest sens la sediul unităţii din care făcea parte ofiţerul prezentându-se deja un procuror.
• Sibienii reiau manifestaţiile în faţa sediului Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, cer eliberarea deţinuţilor şi forţează intrarea în clădirea din care se aruncă cu grenade lacrimogene, sporindu-se agitaţia atât printre manifestanţi, cât şi printre forţele de ordine.
• Muncitorii din Caransebeş, scandând lozinci anticeauşiste şi anticomuniste, se în­dreaptă spre centrul oraşului (în faţa unităţilor militare scandează ,,Ar­mata e cu noi!”), unde ocupă sediul Consiliului Popular.
• Din ,,Piaţa Libertăţii” şi din alte zone ale oraşului, clujenii se îndreaptă spre ,,Piaţa Mihai Viteazul”, unde se ţin cuvântări. Încercând să elaboreze o listă cu revendicări, liderii se îndreaptă spre Catedrală, unde preotul Popovici oficiază o slujbă în memoria morţilor de la Timişoara şi Cluj-Napoca, se spune ,,Tatăl Nostru!”, se îngenunchează, se spun rugăciuni pentru sufletele celor ucişi şi se rostesc alte cuvântări. Datorită aglomeraţiei, liderii nu reuşesc nici aici să întocmească lista cu revendicări. Ca ur­mare, se îndreaptă spre Episcopia (Seminarul Ortodox) din apropiere, unde se constituie un prim Comitet de conducere.
• Ora 9,20. După ce fusese apostrofat extrem de dur de către Nicolae Ceauşescu, generalul Vasile Milea – obosit şi abătut – se interesează de situaţia trupelor din provincie (care fuseseră chemate în Bucureşti), apoi urcă la etajul şase al sediului Comitetului Central, unde, după ce a discutat cu mai mulţi ofiţeri, a cerut (ora 9,10) să se transmită (prin indicativul ,,Rondoul”): ,,Nu se trage în oameni. Militarii să se retragă lângă tehnica de luptă, să nu provoace şi să nu se răspundă la provocări”. Apoi a cerut o centură cu pistol, spunând că vrea să meargă în stradă, la unităţi, după care a intrat în biroul colo­nelului Cornel Pârcălăbescu, cu care a avut o discuţie de câteva minute. După ce a cerut să fie lăpsat singur, generalul Vasile Milea s-a sinucis, decedând în timp ce era transportat spre Spitalul Militar Central. Unii consideră neelucidate condiţiile morţii ministru­lui Apărării Naţionale. Referindu-se la implicaţiile sinuciderii generalului Vasile Milea, Sergiu Nicolaescu apreciază: ,,Prin fapta sa, el a înlesnit trecerea armatei de partea revoluţiei şi a rupt lanţul transmiterii către trupe a ordinelor comandantului suprem. O grea lovitură dată regimului ceauşist”. Informat despre acest lucru de către colonelul Cornel Pârcălăbescu, Nicolae Ceauşescu îl consideră trădător, preia direct conduce­rea forţelor armate şi decide introducerea Stării de Necesitate în în­treaga ţară. Apoi îl cheamă la Comitetul Central pe generalul Victor Stănculescu. După sinuciderea generalului Vasile Milea, generalul Iulian Vlad a ordonat structurilor judeţene ale Securităţii: ,,Nu vă implicaţi în acţiuni de stradă. Să se intre în contact cu conducătorii manifestanţilor, să se colaboreze cu ei, protejaţi-vă arhiva, să nu se distrugă tehnica”.
• Ora 9,30. Piaţa Universităţii din Bucureşti este ocupată de zeci de mii de bucureşteni, care scandează ,,Jos Ceauşescu!”. Forţele militare nu mai opun rezistenţă.
• Ora 9,45. Nicolae Ceauşescu convoacă într-o ultimă şedinţă Comitetul Politic Executiv în cadrul căreia anunţă că generalul Vasile Milea ,,s-a împuşcat” după ce ,,a sabotat aplicarea măsurilor şi a lucrat în strânsă legătură cu străinii”. Apoi întreabă membrii Comitetului Politic Executiv dacă sunt hotărâţi să lupte sau nu (fără a preciza pentru ce) şi propune să se declare imediat starea de necesitate în întreaga ţară, fără să se mai convoace Consiliul de Stat. Într-o formă sau alta toţi s-au declarat de acord cu cele spuse şi propuse de Nicolae Ceauşescu. (Paul Niculescu Mizil s-a eschivat: ,,Dacă lupt sau nu lupt” ; Tudor Postelnicu a fost categoric: ,,Sunt hotărât să lupt până la urmă, tovarăşe secretar general”; Manea Mănescu : ,Acesta a fost idealul vieţii noastre, deci vom lupta, până la ultima picătură” ; Ştefan Andrei : ,,Luptăm, tovarăşe secretar general” ; Gogu Rădulescu a cerut să se ia măsuri pentru a se evita ,,vărsarea de sânge”).
• Ora 9,54. La scurt timp după ce a fost informat că ,,lumea se urcă pe tancuri”, generalul Nicolae Eftimescu, primul locţiitor al şefului Marelui Stat Major, ordonă: ,,Toate unităţile armatei execută numai ordinele comandantului suprem. Toate unităţile din Târgovişte şi Mihai Bravu se concentrează în Bucureşti, în cazărmile din şoseaua Olteniţei”.
• Ora 10,00-10,20. Nicolae Ceauşescu ordonă generalului Victor Stănculescu (adus între timp la Comitetul Central): ,,Tovarăşe Stănculescu, te-am chemat să lucrezi cu mine… Armata nu depune armele! Armata uzează de toate mijloacele pentru a repune ordinea. Megeţi acolo şi daţi ordinele necesare”. (la 28 decembrie 1993, Constantin Milea a relatat următoarea replică a lui Nicolae Ceauşescu: ,,Cu picioarele rupte să vină! Să vină în cinci minute, să nu se joace, că-l arestez!”). Cu ,,o mare apăsare sufletească”, Victor Atanasie Stănculescu se deplasează spre punctul de comandă unde se aflau generalii Eftimescu, Voinea şi alţi ofiţeri de stat major. Informându-se despre dispozitivul trupelor, generalul se eschivează, lasă ,,în mod deliberat evenimentele «să curgă» pentru a câştiga timp, şi pentru a acţiona în folosul Revoluţiei” (conform propriei mărturii). Între timp este chemat de mai multe ori de către Nicolae Ceauşescu, care insistă: ,,Ce face armata, tovarăşe Stănculescu? Să-şi facă datoria… De ce nu se acţionează?”. Folosind indicativul ministrului Apărării Naţionale – ,,Rondoul” – generalul Victor Stănculescu ordonă (ora 10,07): ,,Nu se trage de către nimeni, nici foc de avertizare – să se parlamenteze”. Ordinul detensio­nează imediat relaţiile dintre militari şi manifestanţi, care se urcă pe tancuri şi încep să pună flori la butonierele soldaţilor şi ofiţerilor, inclusiv în ţevile puştilor.
• În faţa noii situaţii po­litice din Timişoara, unde populaţia a ieşit din nou pe străzi, autorităţile locale anulează planul de capturare a liderilor revoluţionarilor, acţiune prevăzută a avea loc în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989.
• Aproape concomitent, conducerile Securităţii şi Miliţiei adoptă o poziţie asemănătoare, generalul Romeo Câmpeanu, locţiitorul inspec­torului general al Miliţiei, transmiţând următoarele, din ordinul generalului Iulian Vlad: ,,Din ordin vi se transmite că nu se foloseşte armamentul din dotare şi nici alte forme de violenţă împotriva muncitorilor care demon­strează. În caz de atac al sediilor sau organelor noastre, de către elemente anarhice, huliganice, se ripostează în conformitate cu legea, prevenindu-se pătrunderea în sediile organelor noastre şi dezarmarea cadrelor”1.
• La Turda, o delegaţie a manifestanţilor dialoghează cu comandantul subunităţii militare de pe podul din zona I.R.E.C. În urma promisiunii că demonstraţia va fi paşnică, militarii permit deplasarea locuitorilor spre centrul oraşului. • Piaţa din faţa Primăriei din Lugoj este deja arhiplină. Se decide să se meargă în zona unităţilor militare pentru a determina pe militari să fraternizeze cu manifestanţii.
• Ora 10,25. Subunităţile militare aflate în centrul Capitalei în­cep să se retragă din faţa zecilor de mii de manifestanţi, permiţându-le să pătrundă în Piaţa Palatului, unde preiau o staţie de radioamplificare prin inter­mediul căreia liderii se adresează mulţimii. Concomitent, din ordinul generalului Victor Atanasie Stănculescu, coloanele unităţilor mecanizate şi de tancuri, care se deplasau spre Capitală, sunt dirijate spre cazărmile unor unităţi din Bucureşti (la scurt timp, generalul Victor Stănculescu l-a dezinformat pe Nicolae Ceauşescu, raportându-i că ,,unităţile sunt în drum şi vor ajunge, sper, la timp”. Apoi i-a propus să părăsească sediul Comitetului Central, deoarece ,,presiunea din Piaţă a crescut”).
• Ora 10,30. Coloneii Suceavă şi Rădulescu, din partea Inspec­toratului General al Miliţiei, şi Marian Gostin, din partea revoluţionarilor, semnează un document prin care Inspectoratul General al Miliţiei urma să declare oficial că ,,întreaga Miliţie trece de partea revoluţiei prin participarea efectivă la sprijinirea acesteia”.
• În faţa sediului In­spectoratului General al Miliţiei din Sibiu, circa 300-400 de manifestanţi cer să controleze clădirea pentru a elibera deţinuţii politici.
• La Cluj-Napoca, generalul Iulian Topliceanu ordonă regruparea trupelor în cazărmi, evitându-se ,,orice fel de accidente”.
• Ora 10,51. Radioul şi Televiziunea prezintă conţinutul De­cretului prezidenţial cu privire la instituirea stării de necesitate pe în­treg teritoriul ţării, care prevedea: ,,având în vedere încălcarea gravă a ordinii publice, prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti, în temeiul art. 75, pct. 4 din Constituţia Republicii Socialiste România”, toate unităţile Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi formaţiunile Gărzilor Patriotice erau puse în ,,stare de alarmă”; se interziceau ,,orice întruniri publice, precum şi circulaţia în grupuri mai mari de 5 persoane”, dar şi circulaţia pe timpul nopţii, începând cu ora 23,00 (cu excepţia persoanelor care lu­crau în schimbul de noapte). Concomitent, ,,toate unităţile socialiste” erau obligate ,,să ia măsuri imediate de desfăşurare normală a pro­ceselor de producţie, pentru paza bunurilor obşteşti şi pentru respecta­rea strictă a ordinii, disciplinei şi a programelor de lucru”, consiliile populare municipale, orăşeneşti şi comunale ,,să asigure respectarea strictă a ordinii publice, paza bunurilor şi proprietatea socialistă de stat şi cooperatistă, organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a în­tregii activităţi economice şi sociale”, iar întreaga populaţie a ţării ,,să respecte cu stricteţe legile ţării, ordinea şi liniştea publică, să apere bunurile obşteşti, să participe activ la înfăptuirea normală a activităţii economico-sociale”.
• Imediat se dă citire unui Comunicat prin care se informa că ,,ministrul Forţelor Armate a acţionat ca un trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi, dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis”, şi se făcea apel către ,,toţi cei care îşi iubesc ţara şi poporul să acţioneze cu cea mai mare fermitate împotriva oricărui trădător”. Apoi se afirma că ,,toate zvonurile şi minciunile au fost dirijate în strânsă legătură cu trădătorii din ţară şi cu cercurile imperialiste de trădătorul Milea, care a organizat aceste provocări, a spus minciuni şi a informat fals cu situaţia din ţară”. În final, s-a apelat la ,,clasa muncitoare, ţărănime şi intelectualitate, la întregul popor, de a acţiona cu înaltă răspundere pentru a întări ordinea şi liniştea”, de a rezolva problema ,,în strânsă unitate, fără nici un amestec din afară”, pentru ,,a apăra suveranitatea, independenţa şi integritatea României Socialiste”. La scurt timp, prezentarea Comunicatului a fost reluată de încă trei ori, adăugându-se că generalul Vasile Milea nu a spus nimic despre ,,crimele şi distrugerile din Timişoara”.
• Scandalizaţi de anunţul privind sinuciderea generalului Vasile Milea, militarii frater­nizează, în multe locuri, cu revoluţionarii.
• Ora 11,00. Generalul Borscis L., şeful Marelui Stat Major al armatei ungare, întreabă, la telefon, pe generalul Costache Codrescu, şef de Secţie în Marele Stat Major român, dacă întreaga armată română este în alarmă şi dacă există vreun pericol pentru Ungaria. Apoi a so­licitat să i se spună dacă armata română are nevoie de ajutor. În finalul discuţiei, generalul Ilie Ceauşescu intervine şi roagă să se influenţeze mijloacele de informare în masă ungare să nu mai facă propagandă anti­românească. Generalul Borsics a răspuns că acest lucru nu se face în armata ungară.
• Muncitorii din zona industrială a municipiului Cluj-Napoca ajung în centrul oraşului, scandând lozinci anticeauşiste şi anti­dictatoriale.
• La Turda, subunităţile militare dispuse în zona podurilor de peste Arieş sunt retrase în cazărmi; la ora 14,00 au fost retraşi şi restul militarilor aflaţi în stradă.
• Ora 11,20. Informat de către generalul Victor Stănculescu că manifestanţii au pătruns în Piaţa Palatului, Nicolae Ceauşescu replică: ,,De ce i-aţi lăsat? Cine i-a lăsat să intre?”. În acest timp, generalul Nicolae Eftimescu concepe un plan pentru evacuarea lui Nicolae Ceauşescu din sediul Comitetului Central cu ajutorul blindatelor, care urmau să se apropie de intrarea B a clădirii cu ,,trapele deschise”.
• Generalul Mircea Mo­canu, comandantul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriu­lui, ordonă şcolii Militare de Ofiţeri de Artilerie Antiaeriană din Braşov să-şi retragă efectivele aflate în contact cu manifestanţii.
• Ora 11,15. În Bucureşti, revoluţionarii în frunte cu Mihai Voicu pătrund şi în curtea Televiziunii (cu permisiunea subunităţilor de Securitate aflate în dispozitiv de pază, care primiseră ordin de la generalul Ghiţă să nu intervină), discută cu Petre Constantin, directorul general al instituţiei, care acceptă instalarea, în incită, a unei staţii de amplificare.
• Ora 11,30-12,00. Generalul Victor Atanasie Stănculescu ordonă tuturor unităţilor să se retragă în cazărmi. Apoi îl in­formează pe Nicolae Ceauşescu că ,,trupele nu mai pot pătrunde în Piaţă” (deoarece aceasta era deja înconjurată de manifestanţi) şi îi pro­pune să plece cu elicopterul la ,,unul din centrele de comandă din ţară”. Şeful statului refuză şi declară că în calitate de comandant ale Forţelor Armate locul său, ,,de comandă”, era în sediul Comitetului Central şi transmite prin ofiţerii Direcţiei V a Securităţii, care îi asigura paza, ca trupele aflate în clădire să reziste presiunii mulţimii. Generalul Iulian Vlad adoptă însă o altă atitudine şi cere colonelului Octavian Nae, şeful gărzilor, să ia măsuri pentru blocarea uşilor de la intrare, dar ,,să fie posibilitatea, dacă trebuie deschise, să fie deschise”. Între timp, generalul Victor Stănculescu se consultă cu generalul Neagoe şi ordonă generalului Iosif Rus, comandantul Aviaţiei, să trimită două elicoptere. După aterizarea elicopterului condus de către pilotul Vasile Maluţan, Nicolae Ceauşescu încearcă să se adreseze, cu o portavoce, mulţimii din Piaţa Palatului (circa 70 000 – 80 000 de oameni), însă este întâmpi­nat cu huiduieli, fluierături, scandări (,,Jos Ceauşescu!”, ,,Milea nu e trădător!”). După această nouă respingere de către manifestanţi, Nicolae şi Elena Ceauşescu se îndreaptă spre lifturi, cu care se deplasează pe te­rasa clădirii şi se urcă în elicopter. Între timp, Elena Ceauşescu cere ,,Să se tragă, ,,Să se tragă!”, iar Tudor Postelnicu ordonă cadrelor din pază ca, în cazul în care ,,huliganii vor pătrunde în sediu, să deschidă foc cu armamentul din dotare, folosind, bineînţeles, gloanţe de război”. După unele surse, generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, ar fi anulat ordinele de represiune, cerând colonelului Nae: ,,Nu, Nae, nu se foloseşte armamentul, nu folosiţi nici măcar pentru act delicvent, luaţi măsuri dacă puteţi. Nu, şi aşa a curs sânge destul”. Apoi, în mo­mentul în care manifestanţii forţează uşile clădirii, ordonă din nou: ,,Nu folosiţi armamentul!”.
• Aproape concomitent, în biroul ministrului Apărării Naţionale, generalul Ilie Ceauşescu concepe Nota telefonică nr. 37 cu următorul conţinut: ,,Toate unităţile militare să se considere în stare de luptă şi să acţioneze conform condiţiilor «stării de necesitate»”. La scurt timp, acest ordin va fi anulat de către generalul Victor Stănculescu, care va reconfirma – prin Nota telefonică nr. 38 – ordinul de retragere a trupelor în cazărmi şi va cere – prin Nota telefonică nr. 39 – să se execute numai ordinele sosite de la Ministerul Apărării Naţionale; tot el va ordona şi arestarea lui Ilie Ceauşescu.
• Ora 12,00. Locotenent-colonelul Grigore Blaga, comandantul Miliţiei munici­pale din Cluj-Napoca îi asigură pe manifestanţi că Miliţia este de partea Revoluţiei şi permite unora dintre cadre să-i însoţească spre centrul oraşului.
• La Sibiu, manifestanţii cer eliberarea persoanelor reţinute în ziua precedentă. Personalul Ministerului de Interne din zonă permite ca două delegaţii să intre în sediul Miliţiei pentru a se convinge că nu mai existau persoane arestate. Cu toate acestea tensiunea dintre cele două tabere creşte, unii manifestanţi pătrunzând prin forţă în clădire. În acest context, din incinta Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne şi a Miliţiei se aruncă grenade lacrimogene şi se trag focuri de armă, care provoacă victime şi panică (după unele mărturii s-a tras şi d epe clădirea Policlinicii cu plată şi de pe alte clădiri). Deoarece printre victime se aflau şi elevi şi cadre militare ale Şcolii Militare de Ofiţeri Activi ,,Nicolae Bălcescu” (situată vis-a-vis), elevii aflaţi în dispozitivul de apărare al unităţii încep şi ei să tragă spre locurile de unde fuseseră executate focuri, rezultând tiruri violente.
• Generalul Ilie Ceauşescu convoacă la Ministerul Apărării Naţionale pe contraami­ralul Mihailov, ataşatul militar sovietic, pe generalul G.N.Bogaciaev, locţiitorul comandantului şef al Forţelor Armate Unite la Bucureşti, pe care îi anunţă că în cursul zilei în România se va constitui un nou guvern şi cere ca Uniunea Sovietică ,,să dea dovadă de multă reţinere…, de multă înţelegere”, să acorde sprijin în ,,aceste momente de confuzie” şi să-şi folosească influenţa pentru ca ,,elementele ostile socialismului să nu atenteze la munca poporului român” şi să nu ,,întroneze modul de viaţă imperialist”. Apoi declară că ,,cercurile imperialiste străine au organizat un complot internaţional, cu scopul de a distruge socia-lismul, de a abate România de pe calea construirii unei vieţi noi, de a o scoate din sistemul socialist şi din Tratatul de la Varşovia” etc. Dă asigurări că România va rămâne fidelă Tratatului de la Varşovia şi tutu­ror acordurilor internaţionale pe care le va respecta întocmai.
• Ora 12,06. Nicolae şi Elena Ceauşescu părăsesc sediul Comitetului Central din Bucureşti, simbol al puterii comuniste timp de multe decenii, într-un elicopter (comandat de locotenent-colonelul Vasile Maluţan), care aterizase pe terasa clădirii. Vestea că Nicolae Ceauşescu a părăsit Comitetul Central provoacă un entuziasm general în întreaga ţară.
• În Piaţa Palatului din Bucureşti mulţimea ju­bilează, scandând ,,Victorie, Victorie, Victorie!”, ,,Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”. În scurt timp clădirea este ocupată de manifestanţi. Daniel Păcuraru se urcă pe clădire şi dă jos drapelul P.C.R.
• Majoritatea securiştilor aflaţi în sediu îşi abandonează armamentul din dotare şi părăsesc clădirea; unii dintre ei, inclusiv dintre şefi, se amestecă printre revoluţionari. O parte dintre foştii conducători ai partidului şi statului, aflaţi în clădire, sunt reţinuţi de revoluţionari (Tudor Postelnicu, Ion Dincă, Constantin Dăscălescu etc). Din balconul Comitetului Central, manifestanţii încep să ţină discursuri. Dan Iosif face apel la ordine şi propune păstrarea unui moment de reculegere pentru ,,victimele care au căzut pentru libertatea noastră”. Întâlnindu-se, strada Dorobanţi, cu prietenul Harosa, Gelu Voican Voiculescu, i se adresează: ,,Fugi repede la Casa Scânteii şi adu-l pe Iliescu!”
• La Buzău, manifestanţii pătrund, în mod paşnic în sediul Consiliului Judeţean de Partid şi în incinta sediilor Ministerului de Interne. După-amiază se constituie noile or­gane ale puterii locale.
• La Braşov, Miliţia primeşte ordinul semnat de generalul Romeo Câmpeanu, locţiitorul şefului Inspectoratului General al Miliţiei, de a nu mai folosi armamentul din dotare, a nu se mai agresa populaţia şi de a preveni pătrunderea manifestanţilor în sedii şi dezarmarea cadrelor. Comcomitent, şi militarii sunt retraşi în cazărmi. Profitând de situaţia, manifestanţii pătrund în sediul Comitetului Judeţean de Partid unde încep să dicute despre noua componenţă a conducerii politice şi administrative a municipiului şi judeţului.
• Populaţia municipiului Constanţa iese în masă pe străzi, îndreptându-se spre sediul politico-administrativ al oraşului, manifestându-şi bucuria şi entuziasmul.
• La Craiova, manifestanţii pătrund în sediul Comitetului Judeţean de Partid, părăsit de bunăvoie de către primul-secretar Ion Traian Ştefănescu.
• Deşi în judeţul Hune­doara manifestaţiile se desfăşoară paşnic, grupuri de presiune reuşesc să pătrundă în sediile Miliţiei judeţene din Deva şi în cele ale Miliţiilor municipale din Hunedoara şi Petroşani, punând în libertate pe cei arestaţi şi deţinuţi.
• Comitetul Judeţean de Partid din Cluj-Napoca este luat cu asalt de către clujeni. Primul-secretar Ioachim Moga plânge, dar este liniştit de revoluţionari, care constituie un Comitet de conducere (actorul Dorel Vişan – preşedinte – şi Doina Cornea – preşedinte de onoare) şi iau măsuri concrete pentru buna desfăşurare a activităţilor economice, sociale, administrative etc. din oraş. Doina Cornea, Matei Boilă ş.a. se deplasează la comandamentul Armatei 4, unde sunt primiţi de generalul Iulian Topliceanu. Între timp, mulţimea ia cu asalt clădirea Securităţii şi eliberează deţinuţii. La Librăria Universităţii se scan­dează: ,,Jos Ceauşescu!”, ,,Jos dictatorul!”, ,,Moarte criminalilor!” şi se cântă ,,Deşteaptă-te Române!”. La solicitarea actorului Dorel Vişan, generalul Iulian Topliceanu vine la sediul fostului Comitet Judeţean de Partid şi dă asigurări mulţimii (din balcon) că armata nu va mai trage; cere mulţimii să se ducă acasă.
• La Lugoj, în momentul în care manifestanţii ajung la poarta UM 01428, militarii plasează pe terasă boxe pentru ca manifestanţii să afle în direct despre fuga lui Nicolae Ceauşescu din sediul Comitetului Central al PCR.
• Ora 12,15. La Sibiu, din cele două clădiri ale Inspectoratu­lui Ministerului de Interne (Securitate şi Miliţie) ies, în fugă, 25-30 de bărbaţi, echipaţi în ţinută civilă şi militară (uniforme kaki tip militar în termen, combinezoane U.S.L.A. etc), care execută foc cu armamen­tul din dotare (pistoale şi pistoale-mitralieră); o parte dintre ei (cei ieşiţi din clădirea Miliţiei), organizaţi în trei grupe, escaladează gar­dul Şcolii militare de ofiţeri activi ,,Nicolae Bălcescu” şi se îndreaptă spre clădirea principală (unde se afla drapelul şcolii) şi spre centrala telefonică, continuând să execute foc asupra celor din preajmă. Surprinşi de acest lucru, militarii din dispozitivul de apărare a şcolii deschid, la rându-le, foc asupra lor. Între timp, la ora 12,30, colonelul Petrişor Teodor, şeful Securităţii judeţene, a cerut subordonaţilor din incintă să depună arma­mentul şi ,,să se găsească căi de a intra în legătură cu demonstranţii”. Se ia legătura cu eşaloane militare locale şi centrale, solicitându-se în­cetarea focului. Concomitent, în diferite locuri vizibile ale clădirii au fost arborate cearşafuri albe. Schimburile de focuri au continuat până la ora 24,00, clădirea Ministerului de Interne fiind distrusă aproape complet. Tirurile de focuri au provocat morţi şi răniţi şi în rândul civililor din zonă, inlcusiv printre cei aflaţi în locuinţe. În total, la 22 decembrie 1989, în zona Miliţiei, Securităţii, Şcolii militare de ofiţeri de infanterie ,,Nicolae Bălcescu” şi străzile adiacente au fost ucise 49 de persoane şi rănite 47 (27 morţi şi 4 răniţi de la Miliţie şi Securitate, 1 mort şi 7 răniţi de la Ministerul Apărării Naţionale şi 21 morţi şi 36 răniţi din rândul civililor).
• La Mediaş, manifestanţii ocupă sediul Securităţii munici­pale, fără a se produce incidente deosebite; armamentul şi muniţia sunt predate reprezentanţilor acestora.
• La Târgu Mureş, în urma or­dinelor date de comandanţi pentru scoaterea încărcătoarelor de la arme, populaţia îi îmbrăţişează pe militari şi scandează ,,Armata e cu noi!”. O parte dintre manifestanţi intră în sediul Comitetului Judeţean de Par­tid, în timp ce altă parte se îndreaptă spre sediile Miliţiei judeţene şi Securităţii, de unde sustrag armament şi muniţie.
• Ora 12,21. Elicopterul Dauphin 203, comandant de Vasile Maluţan, aterizează în curtea Palatului prezidenţial de la Snagov, de unde Nicolae Ceauşescu vorbeşte la telefon cu mai mulţi prim-secretari de partid de la judeţe (Olt, Constanţa, Dambovita, Dolj etc), întrebând care este situaţia în zonă. Pentru siguranţa personală, încearcă cheamă în ajutor (prin Vasile Maluţan) mai multe elicoptere cu militari la bord, însă comandanţii aviaţiei nu îl mai ascultă. Vorbeşte şi cu generalul Ilie Ceauşescu, care în acel moment cere ataşatului militar sovietic ca Uniunea Sovietică să nu se implice în evenimentele din România şi să intervină pe lângă guvernul de la Budapesta să nu trimită trupe în România. Nefiind informat despre acest lucru, Nicolae Ceauşescu îi cere să ia măsuri să rezolve ,,situaţia” şi îi închide telefonul când află despre întâlnirea cu ataşatul militar sovietic.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu