Potrivit Ocârmuirii Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei, datată 30 septembrie 1836, Ion Ghica s-a născut la 12 august 1816 la București, în familia lui Dimitrie (Tache) Ghica (1793-1845) și a Mariei Câmpineanu, sora cunoscuților frați Costache și Ion Câmpineanu, personaje celebre de al căror nume sunt legate evenimentele din timpul Revoluției de la 1848. Bunicul său, Scarlat Dimitrie Ghica (1750-1802) era fiul marelui ban Dimitrie (Dumitrache) Ghica (1718-1807), rezultat în urma căsătoriei acestuia cu Maria Văcărescu, fiica marelui ban Barbu Văcărescu.
În același timp, Scarlat Ghica, frate bun cu domnitorii Alexandru Ghica și Grigore al IV-lea Ghica, dar și cu generalul Costache Ghica, a fost căsătorit cu Maria Dudescu, având cu aceasta șase copii: Alexandru (Barbă Roșie), Dimitrie (Tache, tatăl lui Ion Ghica, născut în 1793 și mort în 1845), Nicolae, Iancu, Maria și Ruxandra. La rândul său, Tache Ghica a avut șase copii împreună cu Maria Câmpineanu, toți frați buni cu Ion Ghica: Scarlat, Sofia, Maria, Smaranda, Temistocle și Pantazi (1829-1882, căsătorit cu Camille Guyet de Fernyx).

Înrudit cu marii domnitori din familiile Basarabilor și Mușatinilor, cu stolnicul Constantin Cantacuzino, cu Antioh Cantemir, cu familiile Dudescu, Filipescu și Grădișteanu, dar și cu poeții Văcărești și boierii Câmpineni, Ion Ghica s-a căsătorit în 1847 cu Alexandrina Mavros (1830-1926, fiica generalului Nicolae Mavros, aflat în slujba Rusiei, și a Sevastiei Sutzu, fiind nepoata domnitorului Mihai Sutzu), având împreună cu aceasta zece copii, a căror existență a fost mai puțin tratată și urmărită de către specialiști, excepție făcând marele genealog Mihai Sorin Rădulescu.

Primul fiu al lui Ion Ghica a fost Dimitrie Ghica, născut în 1848, căruia i se zicea Guliță Effendi și care a studiat în Anglia la Cambridge, fiind licențiat al Facultății de științe morale și politice, și care tot în Anglia a făcut studii de inginerie, însă, cu toate acestea a lucrat toată viața în diplomație. A fost un eminent traducător din clasicii greci, dar și unul dintre primii tălmăcitori în românește ai lui Hamlet. Dimitrie Ghica a avut doi copii din căsătoria cu Melania Crețulescu (fiica fostului prim ministru Constantin Al. Crețulescu în guvernarea lui Alexandru Ioan Cuza), pe Ion și Alexandrina. Ion Ghica, a urmat ca și tatăl său studii de inginerie, iar la scurt timp după terminarea primului război mondial a fost numit șeful Serviciului Maritim Român.

Al doilea copil al „beiului din Samos”, a fost Scarlat Ghica, născut în 1856, cel care a absolvit colegiul Wellington în Anglia și dreptul la Paris, acesta având la rândul său înclinații spre literatură, iar între anii 1931-1932 a fost directorul general al teatrelor. Fiul său, Șerban Ghica, a fost secretar General al Societății Politehnice din București, iar pentru scurt timp a fost și inginer șef în cadrul Căilor Ferate Române. Un fiu al său, care i-a purtat numele, rezultat din a doua căsătorie cu Aristița Stoenescu, a urmat la rându-i studii de politehnică, devenind inginer, numărându-se printre primii medaliați olimpici români.

Al treilea băiat al celui denumit de către George Călinescu, un „uneltitor fin și un graeculus subtil”, a fost Nicolae (1862-1943), cel care a fost moștenitorul legal al conacului și moșiei lui Ion Ghica de la Ghergani, județul Dâmbovița. Din a doua căsătorie a lui Nicolae Ghica cu Irina Cantacuzino (1869-1906, fiica nababului Gheorghe Grigore Cantacuzino și a soției sale, Ecaterina, născută Băleanu), au rezultat patru copii ale căror chipuri le regăsim și astăzi sculptate în marmură pentru eternitate străjuind monumentul funerar al mamei lor din curtea conacului de la Ghergani: Alexandra (Ala) Ghika-Cantacuzino (1903-2004), căsătorită cu Robert Bossy, aghiotantul regelui Mihai și frate cu Raoul Bossy, celebrul istoric și diplomat; Gheorghe Iorgu Ghika (1902-1987), primul născut în 1902 în familia lui Nicolae Ghica; Ionel (1904-1932), fost aviator decedat la 28 ani, înmormântat lângă mama sa în curtea conacului de la Ghergani. A fost căsătorit de două ori: cu prima soție, Camille Hornung, nu a avut copii, iar cu cea de-a doua soție, Ibi Golfineanu, a avut o fiică, Irina Pacifica, născută cu două luni înainte de decesul tatălui și care a devenit celebră prin relația pe care a avut-o între anii 1949-1950, cu celebrul actor american Errol Flynn; Matei Ghika-Cantacuzino (1906-1988), cel care a fost adoptat de copil de către Ecaterina (căsătorită cu Șerban Cantacuzino, un alt fiu al Nababului Gheorghe Cantacuzino), fiica Mariei Ghica (1851-1937), prima născută dintre cele trei fiice care au trăit, din cele cinci, câte s-au născut în familia lui Ion Ghica, măritată cu Gheorghe A. Sturdza Miclăușeni, fratele liderului politic liberal Dimitrie A. Sturdza (Mormântul Mariei Sturdza se află în capela conacului de la Miclăușani). Revenind la Matei Ghica, acesta a avut cu prima soție Ioana Perticari, fiica generalului Ioan Perticari, două fiice:  Ioana, născută în 1929 și măritată cu Jean Tarnowski, și Irina, născută în 1930, căsătorită cu omul politic francez Xavier Deniou.

Mai trebuie adăugat și că din prima căsătorie cu Radu Kretzulescu, fiica nababului, Irina Cantacuzino a avut o fiică, pe Ecaterina Olimpia Kretzulescu (1893-1995), căsătorită cu Constantin Caradja, care a ales să își petreacă ultimii ani din viață în orfelinatul construit în București de mama sa „Leagănul Sf. Ecaterina”. Irina Ghica Cantacuzino, a decedat de embolie la 21 iulie 1906, la scurt timp după nașterea ultimului ei fiu Matei și a fost înmormântată inițial la Florești, județul Prahova, lângă biserica cu hramul Sfânta Treime și Nașterea Maicii Domnului, ctitorită între anii 1826-1830, de către vornicul Grigore Cantacuzino (1800-1849), iar ulterior în anul 1921, rămășițele cu sarcofagul Irinei Ghica, a fost strămutat în fața capelei de la Ghergani, județul Dâmbovița, unde și astăzi poate fi admirată complexitatea mormântului din marmură, creat special cu cinci îngeri la căpătâi, reprezentând pe cei cinci copii pe care i-a avut.

Ultimul băiat al „primului mare economist român”, după spusele lui Victor Slăvescu, a fost Alexandru Ghica (1865-1940), care a fost căsătorit cu Maria Catargi, de unde au rezultat trei copii (Nathalia, Constantin și Maria), și cu elvețianca Ida Lovay, care i-a dăruit doi copii, pe Ion și Grigore, care s-au stabilit în Elveția.

În afara Mariei Ghica Sturdza Miclăușani, scriitorul și omul politic Ion Ghica a mai avut încă două fiice care au trăit. Singura necăsătorită, Eliza (1852-1928), este înmormântată în capela familiei de pe moșia de la Ghergani, județul Dâmbovița.

Prin Anna Ghica, ultima fiică, născută în 1859 și căsătorită cu Romulus Magheru, fiul generalului Gheorghe Magheru, beiul din Samos s-a înrudit cu una dintre cele mai celebre familii care au luat parte la Revoluția română de la 1848. În urma acestei căsătorii, au rezultat cinci copii: Ion Magheru, profesor universitar, Alexandrina Magheru, Șerban Magheru, Elena Magheru și Gheorghe Magheru (1892-1952). Acesta din urmă, a fost singurul dintre frații săi care nu a avut descendenți, dar care s-a remarcat ca un mare om de teatru, dar mai ales poet, publicând în perioada interbelică volumele de poezii: Capricii (1929), Poezii antipoetice (1932), Poeme în limba păsărească (1936), Coarde vechi și noi (1936) și Poeme balcanice (1936).

Ion Ghica s-a stins din viață la 7 mai 1897 în conacul său de la Ghergani, județul Dâmbovița, despre care marele diplomat scria în 1867 într-o scrisoare adresată soției sale Alexandrina, că „toată lumea dorește să vadă Gherganii. Doi sau trei vizitatori care au venit să ne vadă au povestit minunății și minunății, iar lumea vorbește în oraș despre bunul-gust, simplitatea și frumusețea micii noastre așezări de la țară”. După ce corpul neînsuflețit al lui Ion Ghica a fost depus în capela familiei de la Ghergani, procesiunea de inmormântare s-a desfășurat cu mare fast, participând numeroase personalități sosite de la București cu un tren special: membri ai Academiei Române, membri ai Camerei Deputaților și Senatului, doi generali care îl reprezentau pe regele Carol I, numeroase rude apropiate din familia Ghiculeștilor, cărora li s-au alăturat numeroși localnici din Ghergani și țărani din satele învecinate. Solemnitatea oficierii serviciului religios i-a revenit mitropolitului primat Iosif Gheorghian (1829-1909), iar pentru evocarea personalității lui Ion Ghica, au rostit discursuri pline de încărcare emoțională, Dimitrie Sturdza, în numele guvernului României; Tache Giani, președintele Camerei Deputaților; V. A. Urechea, vicepreședintele Senatului și P. S. Aurelian, în numele Academiei Române.

Fără a ne propune a analiza și contabiliza descendența marelui Ion Ghica, totuși, nu ne rămâne decât să concluzionăm că numărul total al urmașilor este de 92, repartizați pe generații, astfel: în generația copiilor 10, în generația nepoților 20, în generația strănepoților 24, în generația stră-strănepoților 24, iar în generația recentă a stră-stră-strănepoților, deocamdată 14.

Surse:

-Arhivele Naționale Istorice Centrale București, fond Fototeca, dosar Album 310;

-Ion Roman, Viața lui Ion Ghica, Editura Minerva, București, 1970;

-Mihai Sorin Rădulescu, Ion Ghica și urmașii săi, în revista Contemporanul. Ideea Europeană, Revistă națională de cultură, politică și știință, Anul II, nr. 28 (65), 12 iulie 1991, București;

-Mihai Sorin Rădulescu, Din istoria familiei Ghika. Contribuții de istorie culturală, Editura Corint, București, 2007;

-Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, Ediție îngrijită de Radu Gârmacea și ilustrată de Rareș Ionașcu, Editura Humanitas, București, 2014;

-Ruxanda Beldiman, Domeniul lui Ion Ghica de la Ghergani, Editura Istoria Artei, București, 2016.

Prof.dr. Cornel Mărculescu