Privesc marea cea mare, deseori, încremenită ca o statuie în durere și în singurătate, amintindu-mi cum ardea linia orizontului în dimineața aceea, la fel cum ardeau și ochii tăi, întunecați și adânci ca marea, aprinși de flacăra iubirii. Priveam, încremenită, cum dansau limbile de foc pe suprafața apei de un albastru ireal. Doamne, mi-am spus, câtă frumusețe în fața ochilor mei! Ochii tăi,..ochii tăi, arzători, nu era nevoie să-i privesc. Îi simțeam în ceafă, le simțeam căldura și simțeam și eu cum mă topesc ca o lumânare în strânsoarea brațelor tale, mistuită de focul pasiunii.

Îți amintești, iubite? Era prima noastră dimineață la mare. De fapt, era prima mea dimineață la mare, căci pentru tine marea, însemna ,,acasă”. Cât de mult te-am invidiat atunci, mai știi, la petrecerea aceea, când am făcut cunoștință și te-ai recomandat zâmbind:

-Poseidon!…după care ai adăugat ușor ironic: Zeul Mării!.  Dar văzâd cât de surprinsă am fost , încât am deschis gura, a mirare, instantaneu, mi-ai spus:

-Am glumit, desigur, nu sunt Poseidon, sunt Ovidiu, tot de la mare, asta e adevărat! Mai precis, din Constanța. Eu nu o văzusem niciodată, în realitate, și te-am întrebat:

– E frumoasă…marea la ea acasă?  Iar tu mi-ai răspuns zâmbind, privindu-mă într-un anume fel:

-Fiecare vede frumusețea prin ochii lui! Vino cu mine la sfârșit de săptămână!

Și în clipa aceea, instantaneu, m-am îndrăgostit! Încă nu de mare, de tine m-am îndrăgostit, iremediabil. După cum mi-ai mărturisit mai târziu, într-un moment de confesiune și pentru tine a fost dragoste la prima vedere. Prima și ultima dragoste! Dragoste am făcut și în dimineața aceea. Pe nisipul sărutat de spuma dantelată a valurilor și încins de trupurile noastre incandescente, ne-am pecetluit iubirea. Marea noastră iubire! N-am uitat, și nici nu voi putea uita, niciodată, acea dimineață. A fost începutul unei noi vieți, plină de dragoste și pasiune, plină de….mare. Căci marea, marea cea nețărmurită, ca și dragostea noastră, ne-a fost a doua casă. Îți amintești, iubite? Ți-am spus atunci, când ne-am răcorit trupurile în apa mării:

-Ce bine e …acasă la mare! Sunt fascinată! Nu cred că există, undeva, un loc care să mă impresioneze mai mult.Frumusețea mării mi-a depășit imaginația! Iar tu mi-ai răspuns:

-O să ai tot timpul din lume să o privești, iubita mea!….Tot timpul! Am făcut atunci un legământ, mai ții minte? Să nu privim niciodată spre mare separat! Să o privim, întotdeauna, amândoi deodată. Dar după un timp, m-ai trădat! Acum, sunt nevoită să-mi împart privirea între mare și cer. Pentru că tu… tu, ți-ai dorit, iubite, să o poți vedea și de acolo, de sus, dintre stele! Spune-mi, e la fel de frumoasă?…. Dar, nu…nu îmi răspunde, te rog, lasă-mă să ajung eu, acolo sus, la tine să aflu răspunsul. Căci, mai știi, dragostea mea, cum mi-ai spus atunci?

-Fiecare vede frumusețea prin ochii lui!

Flori Bungete