Astăzi vom discuta despre cunoscutul domn Leib Bronstein, făuritor de URSS cot la cot cu tovarăşul Lenin. Ca să nu creez ambiguităţi, vă avertizez că numele lui este ultracunoscut, a apărut chiar şi în episoadele anterioare: Lev Troţki (nume preluat de la șeful temnicerilor din Odessa, după exilul în Siberia), un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei din Ucraina.

Timp de zece ani a trăit în Europa, schimbând reşedinţele: Viena, mâine la Zurich, poimâine la Paris, via București, la prietenul Cristian Rakovski, apoi la New York. Mare parte din timp şi l-a petrecut la masă de scris, a editat ziare şi diferite publicaţii pe care le aducea în Rusia cu ajutorul contrabandiştilor, deoarece organizații bolşevice erau peste tot.

Lovitura din noiembrie 1917, propaganda clasificând-o drept Revoluţie (sună cunoscut?), a fost startul unui război civil devastator: țarul Nicolae al II-lea şi întreaga sa familie au fost măcelăriţi, iar cruzimea era menită să taie orice cale de revenire la monarhie, oponenţilor să le facă o declaraţie de iubire soră cu moartea, dar să arate şi bolşevicilor că nu există drum înapoi. Aşa a luat naştere Armata Roşie, prin şantaj.

Protagonistul nostru a dus-o bine cu Lenin, în 1921 bolşevicii introducând aşa-numita Nouă Politică Economică, care a dus la relaxarea populaţiei. Comunizarea va fi reluată însă după moartea lui Lenin, de tătuca Stalin, pe care l-a dus bine capul să îl îndepărteze pe Lev Troţki din linia de succesiune la putere, în mai puţin de un deceniu numele lui fiind sinonim cu „trădător” şi „duşman de clasă”.

Îmai 1940 a supraviețuit unui atac atribuit unor asasini presupuși sovietici. Mai târziu, în august, Troțki a fost atacat și asasinat în propria lui casă de un agent stalinist, Ramón Mercader, care i-a înfipt un piolet pentru gheață în cap. Acesta a fost destinul ultimului bolșevic „cu față umană”.

Să vedem totuşi şicu ce vorbe a ramas în anale:

„Scopul poate scuza mijloacele cât timp este ceva care să scuze scopul.

Faptul că de-atâta vreme, aproape 6 ani, nu am luat în primire cinemaul arată cât de lenţi şi needucaţi suntem, ca să n-o spunem verde, proşti. Arma asta, care ţipă să fie folosită, e cel mai bun instrument de propagandă… o propagandă accesibilă oricui, care rămâne în memorie şi poate fi şi o posibilă sursă de venit.

Oamenii nu au mult respect pentru ceilalţi, dar ei nu se respectă nici pe ei înşişi.

Masoneria este, prin însăși esența sa, o supapă de siguranță pentru a trage înapoi tendințele revoluționare. Procentul de idealiști sinceri care pot fi găsiți în loje nu face decât să potențeze caracterul periculos al Masoneriei.

Toți avem dreptul să fim proști uneori, dar tu, tovarășe faci abuz de acest privilegiu.”

Raluca Alina Ionescu