Având în vedere importanța și personalitatea generalului Paul Teodorescu, se cuvine să amintim faptul că în această săptămână de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, am sărbătorit ziua de naștere a distinsului general al Armatei Române (133 de ani), am cinstit la 1 iulie înființarea în 1860 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a primei unități de gardă din istoria Armatei Române, sub denumirea de Batalionul 1 Tiraliori, cunoscut astăzi drept Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” (161 de ani ), și nu în ultimul rând, anul acesta la 17 ianuarie 2021, am marcat trecerea a 4o de ani de la moartea generalului Paul Teodorescu.

Paul (Pavel) Teodorescu s-a născut la 28 iunie 1888 la Bacău, în familia căpitanului Gheorghe Teodorescu, un ofițer care participase la Războiul de Independență de la 1877-1878, în timp ce mama era o descendentă a familiilor Sturdza și Rosetti. Familia Teodorescu a avut șase copii: Gheorghe (general), Dumitru (agronom), Paul (Pavel) – (ministru), Virginia, soră geamănă cu Paul (Pavel), (profesoară şi directoare de liceu), Maria-Clemansa (licenţiată a Academiei Comerciale şi a Facultăţii de Drept), Eugen (colonel).

A urmat cursurile Liceului Militar de la Iași, iar la 6 septembrie s-a înscris la Școala de Infanterie, instituție pe care a absolvit-o în 1908 cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la cerere în cadrul Regimentului 16 Suceava, dislocat la Fălticeni. Prima foaie calificativă pe anul 1908-1909 i-a fost întocmită de către comandantul Regimentului 16 Suceava, care aprecia astfel activitatea tânărului Paul Teodorescu:„ „Rezistent, sănătos, are o concepţiune destul de vioaie şi o bună tendinţă de iniţiativă. Foarte demn şi moral. Are curajul răspunderii, al opiniei şi exprimării personale, in sensul că altă soluţie, chiar a bătranilor şi superiorilor nu pare a fi bună…Cunoaşte puţin limba franceză şi germană, cat se invaţă in şcoală. Cu bune maniere, abnegat, devotat şi conştiincios. Susceptibil de acte de bravură. Este propus pentru a fi detaşat la Şcoala tinerilor cu termen redus. Cred că va adduce bune servicii…Sociabil. Cu bune sentimente de camaraderie”.

După o detașare la Ploiești ca ofițer instructor la Școala tinerilor cu termen redus, la 28 septembrie 1910, Paul Teodorescu a urmat un curs de perfecționare la Școala Specială de Infanterie, clasificându-se al doilea cu cu media 8,18.
După înainatarea la gradul de locotenent, Paul Teodorescu a fost mutat în octombrie 1911 la Școala Militară de Infanterie, în funcția de comandant de pluton și profesor de regulamente. În timpul celui de-al doilea război balcanic și a campaniei din Bulgaria din anul 1913, locotenentul Paul Teodorescu a comandat Compania 12 din Regimentul nr. 5 Vlașca, fiind apreciat laudativ de către comandantul regimentului: „ofiţer eminent, cu o inteligenţă vie, plin de iniţiativă şi cu mare putere de muncă, acest ofiţer şi-a condus compania sa intr-un mod foarte lăudabil, prin toate imprejurările prin care a trecut. A pus o deosebită grijă pentru bunul trai al oamenilor şi pentru ingrijirea sănătăţii lor, mai ales prin imprejurările grele prin care au trecut cu combaterea epidemiei de holeră. Pentru toate serviciile ce a adus acestui regiment am propus pe un tablou special, spre a fi decorat cu ordinul „Coroana Romaniei” cl. a V-a”.

În anul 1914 a reuşit în bune condiţii la Şcoala Superioară de Război, unde se remarcă în misiuni din cadrul Statului Major al armei în recunoaşteri pe frontieră, „pretutindeni a dat dovezi de pricepere, hărnicie şi zel”, motive pentru care putea fi avansat la excepţional, la gradul de căpitan.
În anii Primului Război Mondial a îndeplinit diferite funcţii în cadrul Regimentului 11 Infanterie „Siret”, la Grupul Apărării Dunării, Divizia 10 şi Ministerul de Război. O perioadă a îndeplinit misiunea de aghiotant al generalului Mihai Aslan, militar „de o inteligenţă rară cu vastă cultură şi un caracter exemplar, dar fără noroc”, după cum a notat după 54 de ani de la acea perioadă în Memoriile sale.

În perioada 29 decembrie 1916 – 26 iulie 1917, Paul Teodorescu a condus Biroul Informaţii al Diviziei 10 Infanterie, iar de la 26 iulie la 15 septembrie 1917 a fost şeful de cabinet al generalului Constantin Iancovescu, ministrul Apărării Naţionale. După cum reiese din aprecierea acestuia, căpitanul Paul (Pavel) Teodorescu şi-a îndeplinit serviciul „cu multă pricepere, tact şi destoinicie”, motiv pentru care l-a propus pe tânărul său colaborator să fie înaintat la gradul de maior, care i-a fost acordat la 1 septembrie 1917. La 1 aprilie 1917 a fost mutat la Regimentul Vânători de Munte, comandat de locotenent-colonelul Carol, Principele moştenitor al României, „unde îndeplineşte cu multă competenţă funcţiunea de ajutor”, după cum s-a consemnat în foaia calificativă semnată de comandantul unităţii.

Deşi reuşise la Şcoala de Război încă din 1914, evenimentele nu au mai permis seriei din care a făcut parte şi maiorul Paul (Pavel) Teodorescu să participe la cursuri. Prestigioasa instituţie şi-a reluat procesul de învăţământ la 1 octombrie 1918, cu anul II, promoţia a 25-a, care parcursese primul an şcolar în perioada 1913/1914 la Liceul Militar din Iaşi.
Maiorul Paul (Pavel) Teodorescu a făcut parte din cea de-a 26-a promoţie cu care s-au reluat cursurile la 1 martie 1919 la Bucureşti. După cinci luni de cursuri „a profitat foarte mult de cele ce s-au predat în anul I şi a asimilat cunoştinţe profunde”. Ofiţerii-cursanţi au fost trimişi să facă practică la diverse divizii. Astfel, maiorul Paul (Pavel) Teodorescu a efectuat între 1 august 1919 – 1 noiembrie 1919 stagiul la Statul Major al Diviziei 16 Infanterie, la Birourile de Operaţii, Informaţii şi Servicii.  A terminat anul I, „cu un prea frumos succes” (al 2-lea din 32) şi pe baza acestui rezultat conducerea Şcolii Superioare de Război a propus să fie trimis în Franţa pentru cursurile anului unic al Şcolii de Război din Franţa.

Împreună cu colegul său, maiorul Romulus Ţupa, primul clasificat, maiorul Paul Teodorescu a plecat la Paris pentru a urma cursurile Şcolii Superioare de Război a Franţei, promoţia 40 (1919-1920). Despre importanța absolvirii Scolii Superioare de Război din Franța, Paul Teodorescu avea să noteze în memoriile sale: „un aşezământ cu mare prestigiu în lumea întreagă, căci în afara ofiţerilor francezi îi urmau cursurile, pe baza unei selecţii dintre cele mai riguroase, ofiţeri din toate armatele de pe întinsul pământului, pentru specializare ulterioară”.

Din cei 30 de ofiţeri cursanţi străini, numai cei doi ofiţeri români au fost opriţi în Statul Major francez pentru stagiul de practică de un an. Maiorul Paul (Pavel) Teodorescu a fost repartizat la Statul Major al Corpului 14 Armată dislocat la Lyon, unde a lucrat mai mult în Biroul 3 (Manevre, Instrucţie, Şcoli).
În timpul stagiului efectuat în cadrul Corpului 14, maiorul Paul (Pavel) Teodorescu a participat, împreună cu trei ofiţeri francezi la o ascensiune pe Mont-Blanc (4.810 m), între temele practice fiind cuprinsă şi explorarea Munţilor Alpi. După un parcurs greu şi epuizant, Mont-Blanc-ul a fost cucerit numai de ofiţerul român şi ghidul însoţitor.
În semn de prețuire și recunoaștere a meritelor sale, Clubul Alpin Francez i-a acordat lui Paul (Pavel) Teodorescu o diplomă ce atestă extraordinara sa ascensiune.

Revenit în ţară a fost încadrat la Marele Stat Major, Secţia III Instrucţie, „unde a dat dovadă netăgăduită de o mare putere de muncă şi de solide şi temeinice cunoştinţe”. Concomitent, împreună cu prietenul Romulus Ţupa, alături de care a introdus în armata română, doctrina franceză acoperită de glorie în al doilea război mondial, Paul Teodorescu a început să predea cursul de Tactică generală la Şcoala Superioară de Război, începând cu promoţia a 29-a.
La 1 iulie 1923, Paul (Pavel) Teodorescu a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel la excepţional, fiind mutat pe postul de şef de Stat Major la Inspectoratul General al Aeronauticii, comandat de Principele Carol.
Începând cu 1 octombrie 1926, locotenent-colonelul Paul (Pavel) Teodorescu a fost încadrat în ordinea de bătaie a Regimentului 9 Vânători, pe funcţia de comandant de batalion, pe care a  îndeplinit-o până la 1 septembrie 1927, când a devenit director al Cursului de pregătire al căpitanilor admişi să susţină examenul de maior care funcţiona la Făgăraş.
Și în această nouă însărcinare, Paul Teodorescu avea să primească aprecieri laudative, din partea directorului cursului, care îl cunoscuse din perioada când s-a aflat la comanda unui batalion din Regimentul Vânători de Munte, avea să noteze în foaia calificativă: „A ţinut nouă conferinţe de aeronautică studiate şi prezentate în cele mai moderne şi sugestive condiţiuni de interes, metodă şi profit… a dezvoltat trei şedinţe de tactică magistrale, a condus două exerciţii cu trupe în teren. A colaborat, în fine, intens la activitatea didactică şi de conducere a cursului. Om şi ofiţer de cea mai superioară calitate, dotat de la natură cu inteligenţă vie, limpede şi ponderată ”.

De la 1 aprilie 1928, locotenent-colonelul Paul (Pavel) Teodorescu a fost mutat în cadrul Regimentului 23 Infanterie, iar la 6 noiembrie 1928 a fost mutat ajutor şef de corp la Regimentul 6 de Gardă. Din luna mai 1929, a fost avansat la gradul de colonel, iar în august 1929 este numit la comanda acestei unităţi cunoscută mai ales sub numele Regimentul de Gardă „Mihai Viteazul”.
În foaia calificativă privind activitatea colonelului Paul Teodorescu, în perioada 1 noiembrie 1929-31 octombrie 1930, comandantul Diviziei 4 Infanterie, îi făcea urmatoarea caracterizare: „Colonelul Teodorescu Paul este un ofiţer care prin varietatea aptitudinilor sale, iese din comun. Ca ofiţer de trupă, a lăsat urme adanci prin toate regimentele pe unde a trecut ca organizator, ca pedagog, ca instructor al trupei şi profesor al ofiţerilor şi ca administrator de o rară abilitate şi corectitudine. În Regimentul de Gardă „Mihai Viteazul” este model din toate punctele de vedere. Putere de muncă rară; excesivă modestie; caracter leal; camarad ideal. Distins in infăţişare, acte şi gesturi. Colonel de mare valoare”.

Începând cu 1 noiembrie 1932, colonelul Paul (Pavel) Teodorescu a fost numit ataşat militar în Franţa, fiind în același timp acreditat şi în Belgia şi Spania, misiune apreciată de generalul Nicolae Samsonovici, șeful Marelui Stat Major General: „În funcţia de ataşat militar la Paris ce o indeplineşte cu pricepere şi tact deosebit, a adus reale servicii armatei noaste graţie trecerii de care se bucurăla M.St.M. francez şi Consiliul Superior de Război”.

Revenit din misiunea diplomatică de la Paris, este numit la 1 decembrie 1936 la comanda Şcolii Superioare de Război, unde „găseşte aici câmp intens de activitate pentru puterea sa de muncă, priceperea şi toate însuşirile sale de realizator”.
A fost avansat la gradul de general de brigadă la 1 februarie 1937. La începutul anului 1937, generalul Paul Teodorescu se apropie de Victor Slăvescu, unul dintre reprezentanții de seamă ai elitei financiar bancare din România interbelică, cerându-i acestuia să îl sprijine în proiectul său de construire a unui nou sediu pentru Școala Superioară de Război.
Impresionat de proiectul prezentat de Paul Teodorescu, la 3 ianuarie 1937, liderul Creditului Industrial, a avut o întrevedere cu Mitiță Constantinescu, guvernatorul Băncii Naționale Române, ocazie cu care i-a prezentat „planul lui Teodorescu”. În același timp, comandantul Școlii Superioare de Război, i-a propus lui Victor Slăvescu, care era cadru didactic la Academia de Studii Economice, să predea un curs la la Școala Superioară, propunându-i ca subiect „Potențialul de război economic și financiar al României”. De asemenea, în martie 1937, după ce intervenise pe lângă Carol al II-lea pentru ca terenul ce aparținea Azilului Elena Doamna să fie trecut în proprietatea Ministerului apărării Naționale, a fost votată în Parlamentul României, Legea pentru autorizarea construirii localului Școlii Superioare de Război, fiind alocată și suma de 120 000 000 lei.

În perioada 1 noiembrie 1937 – 2 iunie 1940, generalul de divizie adjutant Paul Teodorescu a deţinut funcţia de ministru, fiind perioada cea mai prolifică şi dinamică a Ministerului Aerului şi Marinei, însă, cu toate acestea nu au lipsit anumite critici la adresa activităţii sale, dar având sprijinul regelui Carol al II-lea, generalul Paul Teodorescu „ a stat nemişcat pe poziţie îndeplinind misiunea ce-i fusese încredinţată: înarmarea aviaţiei”. De asemenea, cât timp a fost ministru, în domeniul naval, între altele, s-au reorganizat Şantierul Naval de la Galaţi, astfel că „o parte din programul nostru naval se poate executa aici, cu personal românesc, şi din materiale care, într-o anumită măsură, se vor procura din ţară”. Și tot la Galaţi, s-a construit nava port-mine „Amiral Murgescu”, s-au executat reparaţii la navele fluviale şi maritime. Experienţa câştigată a permis, ulterior, asamblarea submarinelor „Rechinul” şi „Marsuinul”. La şantierul „Blohm & Wass” din Hamburg s-a construit nava-şcoală „Mircea” pentru instruirea practică a elevilor şi studenţilor, care îmbrăţişează cariera de marinar, precum şi pentru reprezentarea internaţională. Nu în ultimul rând, Ministerul Aerului şi Marinei a acordat o atenţie majoră în fabricile din ţară producţiei muniţiei necesară armatei.

Între 1938-1940, prin grija atentă şi eficientă a generalului Paul (Pavel) Teodorescu,  s-au realizat ample lucrări de restaurare a Mănăstirii Dintr-un Lemn, devenind „după Matei Basarab (1632-1654) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714) al treilea ctitor al acestui aşezământ monahal”. Despre starea în care a găsit mănăstirea în 1938, generalul Paul Teodorescu nota cu amărăciune într-un document adresat la 8 februarie 1977 Episcopiei Râmnicului și Severinului: „Am găsit această așezare, monument istoric, într-o jalnică ruină, începând de la grajduri până la Casa Domnului, cu acoperișuri distruse adăpostind doar sute de ciori. Profund impresionați de imaginea deprimantă care înconjura, am stabilit: restaurare, reconstrucțiile exterioare și interioare, precum și o amenajare de trei camere, a unei săli corespunzătoare pentru muzeul mănăstirii. Construirea din temelii a trei clădiri cu mai multe camere și trei băi destinate drumeților”.
După obținerea aprobărilor necesare de la autorități pentru efectuarea lucrărilor, generalul Paul Teodorescu a adus la Mănăstirea Dintr-un Lemn zidari, dulgheri, zugravi și mână de lucru din Aviație și Marină, dar și de la Regimentul de Gardă Mihai Viteazul. În plus, din corespondența purtată de maica stareță Paisia Vasilescu cu Direcția Comenzi și Materiale din Ministerul Aerului și Marinei, aflăm că în anul 1938 s-au efectuat lucrări în valoare de 255.681 lei, în 1939, de 605.531 lei, iar în 1940 de 42.060 lei. Înainte de finalizarea lucrărilor, generalul Paul Teodorescu s-a adresat la 24 octombrie 1939 președintelui Comisiunii Monumentelor Istorice, solicitând ca Mănăstirea Dintr-un Lemn să devină lăcaș de rugăciune pentru aviatori și marinari. Lucrările de reînnoire şi înfrumuseţare ale ansamblului monahal s-au finalizat în septembrie 1942, prin grija contra-amiralului N. Păiş, Subsecretar de Stat al Marinei şi a generalului de escadră aviator Gh. Jienescu, Subsecretar de Stat al Ministerului Aerului, iar la la 1 octombrie 1942 au fost sfinţite de către Prea Sfinţitul Nifon, mitropolitul Olteniei.

În cadrul remanierii guvernamentale din 11 mai 1940, între cei care şi-au părăsit postul, cum decisese Carol al II-lea, s-a aflat şi generalul Paul (Pavel) Teodorescu. În noul context creat, generalul Paul Teodorescu a fost numit la 2 iunie 1940  comandant al Diviziei 1 Gardă, funcţie pe care a deţinut-o până la data de 8 septembrie 1940. La scurt timp după această numire, Paul Teodorescu a fost avansat la 8 iunie 1940  la gradul de general de divizie. Plecarea  generalului Paul (Pavel) Teodorescu de la conducerea Ministerului Aerului şi Marinei a suscitat numeroase comentarii în mediile militare, cum se consemna în dosarul său de urmărire. Astfel, „la o masă între prieteni”, generalul Gabriel Marinescu, ar fi afirmat că el şi generalul Paul (Pavel) Teodorescu sunt ţinuţi de Carol al II-lea ca o rezervă şi îi „va chema la posturi înalte şi grea răspundere când nevoile superioare ale ţării, vor face absolută nevoie de prezenţa lor la conducere”.Generalul Paul (Pavel) Teodorescu a trecut imediat la pregătirea Diviziei 1 Gardă pentru război, cu atât mai mult cu cât a înlocuit Divizia 4 în sectorul Giurgiu-Olteniţa.
Considerat de generalul Ion Antonescu om al Regelui Carol al II-lea, generalul Paul (Pavel) Teodorescu este arestat la domiciliu din ordinul acestuia, păzit permanent de trei jandarmi între 6 septembrie şi 4 februarie 1941. Indignat şi nemulţumit, convins că nu va putea colabora cu Ion Antonescu, la 8 septembrie 1941 a demisionat din Armată, ducând o viaţă mai retrasă, însă, răspunzând unor invitaţii de a participa la activităţi publice. Astfel, Generalul Paul (Pavel) Teodorescu a participat la 25 ianuarie 1942 la adunarea generală extraordinară pentru alegerea Comitetului Central al Ligii Navale Române, al cărui membru a fost ales.

După 23 august 1944, a solicitat generalilor Constantin Sănătescu şi Nicolae Rădescu,  preşedinţii Consiliului de Miniştri, comanda unei unităţi pe Frontul de Vest. Deși i s-a promis rezolvarea pozitivă a cererii, totuși, cei doi nu şi-au respectat cuvântul faţă de colegul lor, singura reparaţie morală ce i s-a făcut distinsului militar fiind avansarea, la 15 februarie 1945, la gradul de general de corp de armată în rezervă, iar la 28 februarie 1945 a fost numit „À la Suite”, comandant onorific al Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul”, cu drept de a purta uniforma.
Cu toate acestea, generalul Paul Teodorescu a rămas în atenţia Direcţiei Generale a Siguranţei Statului, așa cum reiese și dintr-o notă a acesteia, în care se preciza că „după 23 august 1944, a trecut din nou la acţiune, înscriindu-se în P.N.Ţ. – Maniu. Graţie personalităţii sale, numitul a grupat în jurul său majoritatea ofiţerilor ieşiţi din armată, bucurându-se de popularitate crescândă şi menţinând în plus legătura în afara graniţelor cu ex-regele Carol al II-lea pe primul plan. Este bun prieten cu generalul Rădescu. Este un cunoscut reacţionar. A fost în bune raporturi de prietenie cu generalul Aldea Aurel. De asemenea numitul este cunoscut pentru activitatea sa subversivă, ca având legături cu elemente ce au activat în forţele grupării subversive… Generalul Paul (Pavel) Teodorescu duce muncă de lămurire în rândul ofiţerilor din cadrul disponibil, sfătuindu-i pe aceştia să nu se integreze în regim şi să nu reintre în armată, deoarece războiul este la uşă şi regimul se va prăbuşi”.

Organele noului regim nu s-au limitat numai la supraveghere şi percheziţii, astfel că, în noaptea de 18/19 decembrie 1948 a fost arestat de Securitate în Timişoara, iar la 28 octombrie 1949, Tribunalul Militar din Timişoara l-a condamnat pe generalul Paul (Pavel) Teodorescu pentru „delictul de acte preparatorii la trecerea frauduloasă a frontierei” la 2 ani închisoare corecţională şi 2 ani interdicţie corecţională, cu suspendarea drepturilor civile. Pentru deţinerea de valută, cealaltă acuzare, generalul Paul Teodorescu a primit 3 ani închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională cu suspendarea drepturilor civile şi câte 50.000 lei amendă corecţională. Instanţa a decis ca fiecare din cei doi inculpaţi să execute pedeapsa cea mai mare de 3 ani închisoare corecţională, 3 ani interdicţie corecţională şi să plătească 50.000 lei amendă corecţională şi 10.000 lei cheltuieli de judecată. Prin intermediul avocatului său, generalul Paul (Pavel) Teodorescu a solicitat la 25 aprilie 1950 casarea sentinţei, invocând mai multe încălcări ale legislaţiei. Parchetul Militar a făcut recurs şi la 3 iunie 1950 Tribunalul Militar i-a majorat pedeapsa la 5 ani închisoare corecţională.
A urmat o nouă condamnare la 22 februarie 1951 la 3 ani închisoare corecţională şi 161.230 lei amendă pentru delictul de neretrocedare către Banca de Stat a valutei deţinute. Deşi se afla în Penitenciarul de la Aiud, Judecătoria Populară II Bucureşti l-a condamnat la o lună închisoare corecţională şi 10.000 lei amendă pentru că nu s-a prezentat la verificarea de către organele de miliţie a autoturismului său. Faţă de sentinţa din 22 februarie 1951, generalul a depus contestaţie, pe care Tribunalul Militar i-a respins-o la 25 aprilie 1952. Aceeaşi instanţă i-a contopit pedepsele la 7 mai 1953, generalul Paul (Pavel) Teodorescu fiind obligat să execute 5 ani închisoare şi să plătească o amendă de 220.250 lei. Pe timpul detenţiei este urmărit în continuare.
Dintr-o notă a celor care-l anchetau, aflăm că generalul Paul (Pavel) Teodorescu „duce acţiune de instigare în rândul deţinuţilor şi caută să ţină treaz moralul spunând că în curând situaţia în ţară se va schimba prin ajutorul armat al puterilor Apusene”. A fost eliberat din închisoare la 28 martie 1954, dar rămas fără pensie şi cu locuinţa confiscată, generalul Paul (Pavel) Teodorescu a trecut printr-o perioadă deosebit de grea. Totuși, i s-a acordat într-un imobil din Bucureşti, din str. Aviator Drossu nr. 27, o cameră de 7 m „igrasioasă, întunecoasă şi fără sobă”. A deschis un proces pentru recuperarea bunurilor personale. Instanţa i-a dat sentinţă favorabilă, recâştigând mobila confiscată, „deşi practic nu mi s-a dat absolut nimic, nici o pernă”, cum nota generalul Paul Teodorescu în Memoriile sale. Aflând de greutăţile în care se zbătea generalul Paul (Pavel) Teodorescu, generalul Leontin Sălăjan, ministrul Forţelor Armate, „m-a scos din mizeria în care trăiam, dându-mi un apartament în Drumul Taberei”. Fiindu-i amnistiată condamnarea prin Decretul nr. 44/1955, a fost repus în drept de pensie la 20 decembrie 1956.

Calvarul avea să continue, întrucât la   1   ianuarie   1957 i   s-a   anulat   din   nou   pensia militară, pe motive că a deţinut funcţii importante înainte de 23 august 1944. Aflându-se într-o situație din nou critică, și pentru a putea supravieţui, generalul Paul Teodorescu a lucrat la cooperativele de confecţionat pungi de hârtie de la Patriarhie şi Episcopia Rîmnicului. La 29 iunie 1961, generalul Paul Teodorescu era înștiințat din nou că i-a fost anulată pensia. În acest nou context creat, s-a adresat conducerii armatei la 10 martie 1963, întocmind un nou raport prin care solicita să îşi redobândască pensia. Deşi Şeful Direcţiei Financiare şi Control din Ministerul Forţelor Armate a propus să se menţină hotărârea de decădere din dreptul de pensie, ministrul Forţelor Armate, generalul Ion Ioniţă, a scris pe raport către generalul Catină, următoarea rezoluţie: „Acest om la vârsta de 76 de ani, fără familie, fără nici un alt ajutor nu are din ce mai trăi. Apreciez că mai trebuie revăzută situaţia sa. Dacă nu îl vom pune la drepturile sale de pensie, cel puţin să i se acorde un ajutor social”. În consecință, generalului Paul Teodorescu i s-a stabilit o pensie de 800 lei. Totuși, acesta a făcut un nou raport, solicitând să i se ia în calcul şi gradul de general-locotenent, și,  după multe aşteptări, la 1 ianuarie 1967 i s-a acordat o pensie de 1.814 lei, cu precizarea că putea fi majorată numai prin decret al Consiliului de Stat.

Ultimii ani din viaţă i-a dedicat scrierii memoriilor şi vizitelor la Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde a continuat să le aducă măicuţelor mici cadouri şi să se implice în  diverse munci.
Memoriile şi le-a încheiat aproape de vârsta de 91 de ani, în care avea să scrie: „Nu mă plâng, eu am dat totul, muncă, energie, pricepere, realizări importante ca: Academia Militară, silozuri, cartier muncitoresc etc. spre binele poporului, economii de peste 4 miliarde lei, în timp ce statul, nu numai că nu mi-a dat nimic, dar mi-a luat toate agonisirile cinstite /…/ Am satisfacţia că am lăsat şi eu, prin realizările mele, folosite şi astăzi, o mică dâră de progres pentru ţara mea şi că, în decursul vicisitudinilor lungii mele vieţi, am păstrat intact caracterul meu: demn, corect şi integru care nu s-a plecat decât în faţa conştiinţei şi niciodată în faţa oamenilor cât de puternici ar fi ei”. De asemenea, printer ultimele dorințe pe care generalul Paul Teodorescu le-a notat la 28 iunie 1979, cerea maicii starețe Epiharia Diaconeasa, ca, după ce va trece la cele veșnice „să se monteze pe ușă o plăcuță de alamă cu numele meu. Mobilierul și toate obiectele donate de mine și așezate în camera memorial să nu le fie schimbată destinația deoarece consider că legătura mea spiritual cu acest Sfânt Lăcaș, începând cu anul 1938, precum și activitatea din toată viața mea pe acest pământ se văd în aceste lucrări și documente așezate după dorința mea”.
Astfel, astăzi, cine vizitează Mănăstirea Dintr-un Lemn, va descoperi în camera memorială amenajată în Palatul Brâncovenesc, unde a locuit generalul Paul Teodorescu, obiecte personale, decorațiile primite din partea Franței, tablouri, fotografii, pergamente oferite de subordonați la festivitățile de omagiere, patul, biroul și biblioteca, inclusiv un covor de secol XVIII așezat în salon, țesut în forme geometrice din păr de cămilă, precum și tabloul cu fotografiile colaboratorilor și maicilor care urmau să se ocupe de respectarea testamentului.
Mai trebuie adăugat faptul că, în bibliotecă se află o parte din cele 337 de volume, în limba română și limba franceză, din care 260 legate în piele, manuscrise, teza de doctorat, toate fiind așezate pe locurile bine stabilite de generalul Paul Teodorescu.

De-a lungul carierei sale, generalul Paul (Pavel) Teodorescu a fost recompensat prin medalii şi ordine acordate de statul roman şi cel francez: Medalia Jubiliară „Carol I” (1906), Medalia „Elanul Ţării” (1913), Crucea Comemorativă de Război 1916-1918 (1918), Ordinul „Coroana Romaniei” (1922), Medalia „Victoria” (1921), „Steaua Romaniei” (1924).
Statul francez i-a acordat pentru contribuţia la intărirea relaţiilor romano-franceze „Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler, Ofiţer şi Comandor.

Generalul Paul (Pavel) Teodorescu s-a stins din viaţă la 17 ianuarie 1981, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, acolo unde se retrăsese cu șase luni înainte pentru a fi îngrijit de maici, iar conducerea Sfântului lăcaș de cult i-a dus la îndeplinire și respectat cu sfințenie testamentul.

Bibliografie

 – Memoriile generalului colonel Paul Teodorescu (1888-1981), manuscris păstrat la Mănăstirea Dintr-un Lemn;

– Colonel Paul Teodorescu, L’opinion publique en Europe sur la Guerre Roumaine de 1877-1878 pour L’Independece, Paris, 1936. Teză de doctorat, Manuscris păstrat la Mănăstirea Dintr-un Lemn;

– Ion Emil, 100 de ani. Şcoala Superioară de Război din România- contribuţii la dezvoltarea ştiinţei şi artei militare româneşti (1889-1989), Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1999;

– Rasofora Tecla Fuioagă, Rasofora Teodosia Barac, Monografia Mănăstirii Dintr-un Lemn, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2009;

– Valentin Ciorbea, Maica Stareță Stavroforă Emanuela Oprea, Generalul de Corp de Armată dr. Paul (Pavel) Teodorescu – personalitate plurivalentă a Armatei Române, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, Anul XIV, nr. 3(53), București, 2011;

-Valentin Ciorbea, Maica Stareță Stavroforă Emanuela Oprea, General-colonel Paul Teodorescu – contribuție la Istoria Aeronauticii, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, Anul XVI, nr. 1(59), București, 2013;

-Valentin Ciorbea, Emilian Lovișteanul, Marian Moșneagu, Generalul adjutant Paul (Pavel) Teodorescu (1888-1981). Vocația creativității, Editura Ex Ponto, Constanța, 2013;

-Alin Spînu, Generalul Paul Teodorescu în jurnalul lui Victor Slăvescu (1937), în „Misiunea. Revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României <General Paul Teodorescu>”, Anul II, nr. 1 (2), București, 2015;

-Alin Spînu, Generalul Paul Teodorescu în jurnalul lui Victor Slăvescu (1938), în „Misiunea. Revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României <General Paul Teodorescu>”, Anul III, nr. 1 (3), București, 2016;

– Valentin Ciorbea, Mănăstirea Dintr-un Lemn. Un complex monahal unic în România. Monografie Istorică, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2020.

Prof.dr. Cornel Mărculescu