Era o vreme când bunica stătea la geam și torcea în căsuța ei mică de la marginea străzii Iubirii. Bunica avea o curte frumoasă cu două bănci aurii…pe una stăteau de vorbă copilăria și bătrânețea, iar pe cealaltă bancă vorbeau bucuria și tristețea. Bunica nu vedea lumea cu ochii, ci cu inima. Ea se bucura de fiecare dată când vedea pe cineva că zâmbește sau râde. Bunica avea un suflet cald și plăpând ca pâinea caldă abia scoasă din cuptor. Mereu a avut o vorbă bună pentru cei care aveau sufletul rănit, reușind întotdeauna să aducă un zâmbet celorlalți.
Optimistă, ea nu privea în trecut, ci mereu înainte. Când eram copil, bunica îmi spunea cu o voce răbdătoare Fii mereu optimistă, nu privi în trecut! Tu ești unică!
Iarnă de iarnă, bunica mă aștepta cu câțiva covrigi și un ceai fierbinte. Mă invita cu plăcere în căsuța ei mică, să îmi pun mâinile la gura sobei. Îmi amintesc ziua când stăteam la geamul aburind de la casa ei. Bunica s-a apropiat cu pași înceți de mine având în mâini o tavă pe care se aflau o pâine caldă și un ceai fierbinte.
– Poftim, îmi spuse ea.
– Îți mulțumesc!
– Îți place priveliștea?
– Este superbă, privește, zăpada strălucește precum stelele în întunericul nopții!
– Mă bucur că îți place. Aș vrea să-ți spun ceva. Când eram mică, mama mea mi-a dăruit această cutie cu o Biblie pe care a vrut să o dăruiesc nepoților mei. A sosit timpul să ți-o dăruiesc. Te rog să ai mare grijă de ea!
– Cu siguranță! Îți mulțumesc, bunico!
Sufletul mi-a fost inundat de bucurie și iubire, însoțind-o pe bunica afară. Era uluitor cum în depărtare vârful muntelui era acoperit cu zăpadă. De sus se auzeau glasurile bucuroase ale copiilor, iar săniile lăsau în urmă amintiri ale unor copilării cu vise și speranțe.
Săptămânile au trecut, iar eu trebuia să-mi strâng bagajul, însă în acest timp am citit zilnic din Biblia primită în dar. De la bunica am învățat că Dumnezeu mă veghează mereu, important e să credem în El.
Când m-am pregătit să plec, bunica s-a întristat, însă i-am spus că mă voi întoarce, iar apoi am îmbrățișat-o cu multă iubire. Bunica a zâmbit, la rândul ei spunându-mi că mă mai așteaptă.
La căsuța bunicii am simțit fiecare anotimp al copilăriei. Acolo iernile sunt pline de glasuri de copii, iar primăvara e atât de plăcut să alergi desculț prin iarba proaspătă, să simți verdele crud sub picioare, să auzi fâlfâitul aripilor de fluturi, să dansezi printre păpădiile galbene, să cânți și să lași soarele să te mângâie cu razele lui calde.
În curtea bunicii, mă afund vara în iarbă, iarna în zăpadă, acolo las florile copacilor să mă acopere în timp ce plutesc grațios spre pământ.
Copilărie cu miros de vacanță, în grădina din spatele casei ascult zumzetul albinelor pregătite să facă miere, iar apoi bunica îmi așază cercei din cireșe. În aerul proaspăt de vară, copilăria prinde gust de cofetărie, miros de brioșe, gust de clătite, aromă de rulouri cu vanilie, aromă de înghețată cu căpșuni, astfel devin o mică fantomă de făină.
În brațele mamei și ale bunicii mă las mângâiată de vânt și îmi las imaginația să plutească printre vata pufoasă de zahar. Mă cuibăresc în brațele lor, dezmierdată de dragoste. Trimit gândurile unei poezii spre Dumnezeu, iar El îmi răspunde mereu prin minunile Lui.
Aș cere prietenia copilăriei pentru totdeauna, însă știu că voi fi copil ori de câte ori voi reveni la căsuța bunicii.
Ea va fi mereu un înger păzitor, căci acolo unde e ea vor fi și amintirile și dragostea.

Maria Anastasia CUCU