Ajunseră ,în sfârșit, Gogu și Stănica, după o noapte lungă și apăsătoare printre sacoși enorme de rafie și geamantane de carton vopsit, dis de dimineață în gară la Constanța. Se dădură cu mare greutate jos din trenul personal, dintr-un vagon de clasa a II-a în care stătuseră înghesuiți ca niște sardele într-o cutie de conservă. Parcă, parcă i-ar fi venit lui Gogu să tragă o înjurătură ,două ,dar se abținu. Era ca și cum și-ar fi furat singur căciula , doar și el de ani buni de zile mânca o pâine , când mai albă, când mai neagră, de la ,,calea ferată”, doar era ditamai acarul ! Și nu prea s-ar fi cuvenit, doar veniseră cu trenul gratis, cu ,, permisul”, nu ca alții, care plătiseră bani mulți…o avere cum ar fi ,,decretat ”Stănica dacă ar fi fost pusă în situația de a fi scos bani din buzunar.
Din tren văzuse și nu văzuse ea multe, însă când văzu cât puhoi de lume se revărsase din tren, începu a se mira și mirată rămase, de tot și de toate, o săptămână întreagă!
La mare, nu ajunseseră întâmplător! Era un ,,moft” al Stănicăi, încolțit în mintea ei mai demult, din vara trecută când nepotul lor, Gicu și consoarta lui Viorica veniseră să le împărtășeacă din experiența lor din concediu:
,,-Să vezi, lelică Stănico, nenea Gogu știe, că el a văzut marea în armată, să vezi ce dă apă,..să vezi lelică ce dă nisip,..să vezi ce dă pescăruși, e plin ceru ca la noi dă ciori! Și să vezi matale, cum stă la soare și bărbați, și femei, și copii, aproape dăzbrăcați, fără rușine, lelică!
-Auzi Gogule! Ia să mă duci și pă mine, că mor mâine poimâine, și mor proastă! Și să mă duci cu trenu, să mă aduci cu avionu, că și tu ai venit dă la băi, că așa ai vrut tu, cu avionu.
– Zău, nenică Gogule că merită, uite la anu, vorbesc eu acolo, unde am stat noi, și mergem împreună. ”
Zis și făcut, că dacă nu se făcea, nu mai mânca bietu Gogu ciorbă caldă, și nici ceai de rădăcină de pătlagină nu-i mai făcea Stănica să-l bea în loc de apă să-i treacă apucătura la burtă.
Și repede veni vara mult așteptătă, dar socoteala de acasă nu se potrivi cu cea din târg. Nu putură pleca toți o dată, așa că plecară nepoții mai înainte cu trei zile, și rămase stabilit să-i aștepte în gară, la sosire, să-i conducă la gazdă. Și așa se și întâmplă.Pe drum se opriră firește să cumpere costume de baie, că altfel nu se putea. Se cazară în fugă și se pregătiră de mers la plajă. Luară bineînțeles și cearșafuri pe care să stea la soare, unii, căci Stănica i-a dat ceașarfului curând o altă întrebuințare! De cum păși pe nisipul încins de razele soarelui consoarta lui Gogu începu a se mira în gura mare:
,,-Ia uite Gogule!…mamă ce dă nisip…și ce mărunt e….Doamne, câtă apă!…..aici să termină pământul?….uite, nu să mai vede pământ căt vezi cu ochii, vezi Gogule?….a da tu ai mai văzut!…așa era și-atunci?
-Taci femeie dân gură că să uită lumea la noi!…..asta ne face dă râs, Doamne, ce-am căutat eu să o aduc la mare….asta nu mai tace!…n-o știu eu?”
După ce se mai minună Stănica de frumusețea mării nețărmuite, de albastrul cerului, de zborul lin al pescărușilor, de mulțimea oamenilor de pe plajă și de câte și mai câte, găsiră cu chiu cu vai ,un loc liber unde să se așeze. Viorica întinse cearșaful, se dezbrăcă de rochie rămânând, așa cum era normal în costumul de baie și se așeză relaxată să se bronzeze, că doar de aceea bătuse atâta cale. Stănica, făcu și ea la fel, doar că, după ce se dezbrăcă cu greu, uitându-se speriată în toate părțile, să nu o vadă cineva, înșfăcă iute cearsaful și se înfășură în el.
,,-Dă ala jos dă pă tine! …zise Gogu autoritar.
-Nu-l dau, că mi-e rușine!… răspunse ea, nu vezi ce dă lume e?…și mi-e rușine dă Gicu, …nu-l dau…ce-am înebunit?!” Și stătea Stănica nemișcată , în picioare, roșie ca focul la față, mai să izbucnească în plâns, cu o mână la falcă, de parcă Ovidiu însuși coborâse de pe soclu și se amestecase printe muritorii de pe plajă.
,,-Eiii….dacă nu-l dai, hai să facem bagaju și să plecăm acasă, că n-am venit cu capra la mare… hai,n-auzi? Auzi, cum nu și imediat, Stănica lăsă să alunece cearșaful de pe ea, și rămase în toată splendoarea ei de femeie de la țară, albă ca lapele, de la coate și de la genunchi în sus, cu baticul de ,, spumă” pe cap,..nu din spuma mării, era cumpărat de la București, în drum spre Constanța și gata: Nimfa Mării se făcu!
Și prinse Stănica firul, cam cum e pe la mare, și se lăfăi la soare ,și se bălăci în apele înspumate, sub atenta supraveghere a lui Gogu, și merse la băi de nămol, pe plajă la nudiști….și drept recompensă plecară spre București cu avionul și văzu marea cea mare în toată măreția ei, iar când ajunse acasă,….două guri să fi avut și tot nu putea povesti ,, aventura vieții ei”!
Vecinele, știau tot ….de parcă ar fi fost acolo!
Flori Bungete
