-Au mai rămas doar câteva…
– Ce… câteva?
– Zile de vară!
– Și ce se-ntâmplă?!
– Chiar nu știi?! Îngălbenește frunza iară!
– Îngălbenește frunza-n pomi?! Se poate oare-așa ceva?! Abia aștept! Eu n-am văzut pom galben, toată viața mea!
– Da, că și bătrână ești! Abia ai împlinit vreo două luni de zile, de când ai răsărit. Așa vorbeau, pe seară, când vremea se răcea, Regina-Nopții,-n floare, cu o micuță stea.
– Dar tu cât ești de mică, ești oare mult mai mare? Eu de aici te văd…te văd… strălucitoare! Nu îmi dau seama cât de mare sau cât de mică ești…
– De mult sunt sus pe cer și știu multe povești!
– Povești cu zâne și cu zmei, cum spun bunicii la nepoți?
– Povești cu anotimpuri știu și vi le spun, pe rând, la toți. Acum e vremea Toamnei și spun a ei poveste, că vara e pe ducă, de somn se pregătaște.
– Hai spune, spune-o dată, abia aștept s-ascult!
-Toamna e anotimpul cel mai bogat și-avut. Și seamănă, și-adună, de mii și mii de ani, Ea este o grădină, este un Colț de Rai! Când blândă, când haină, când umedă, când rece, prin toate stările, frumoasa Toamnă trece. Îngălbenește frunza, iarba o ofilește și păsările, toate, din codru le gonește!
– Așa-i de rea, zice-ai că-i bună… Să te-nțeleg…îmi trebuie o săptămână.
– Îți trebuie o viață, dar sigur nu a ta, O viață-n ani lumină, cum este viața mea!
– Iar m-ai băgat în ceață, ce-i aia…ani lumină?!
– O viață lungă-adică, ce n-o ai în grădină. Dar lasă asta-acum, tu ești…sezonieră. Da ce frumos miroși!!!…
– Sunt totuși efemeră! Chiar tu ziseși c-am viață scurtă, însă pe mine, nu asta mă frământă. Mă tot întreb: cum or s-arate toți pomii-ngălbeniți?
– Îți spun tot eu, ascultă: vor fi cam…veștejiți. Apoi vor fi, din ce în ce mai goi, c-așa e cum se zice…Toamna pe la noi. Vor fi și ploi, și vânturi, va fi și vai de tine, ai să te zgribulești, ascultă-mă pe mine. Exact cum ți-am mai zis, Toamna e schimbătoare, bogată peste fire, însă…necruțătoare!
Flori BUNGETE