EDITORIAL: Mareșalul Constantin Prezan (1861-1843) – 160 de ani de la nașterea sa

EDITORIAL: Mareșalul Constantin Prezan (1861-1843) – 160 de ani de la nașterea sa

  • Post category:Editorial

Constantin Prezan s-a născut la 27 ianuarie 1861 la Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu-Luceanca, din plasa Snagovului a judeţului Ilfov, astăzi judeţul Dâmboviţa, ca fiu al lui Constantin Presan-tatăl (crescut de mama sa, Cassandra Trigava pe moşia de la Sterianu, fost consilier în Consiliul judeţean Ilfov, ), descendent al lui Georges de Presan, ofiţer regal în vremea regelui Ludovic al XVI-lea, şi al Alexandrinei, fiica moşierului G. Scodrea.
În Registrul de stare civilă al Primăriei comunei Butimanu, naşterea lui Constantin Presan a fost  făcută la 23 februarie 1861, fiind al patrulea copil al părinţilor săi, a căror familie a devenit ulterior numeroasă, fiind constituită din patru băieţi şi şapte fete: Iancu, Nicolae, Maria, Constantin, Zoe, Didina, Lina, Aurica, Frăsinica şi Elena.
Şcoala primară a urmat-o în satul natal, fiind constant premiant cu coroniţă, stârnind admiraţia celorlalţi şi fiind iubit de învăţător, profesori şi colegi, Constantin Presan iubind milităria de mic copil. Astfel, dedicându-se carierei militare, între anii 1874-1878 a urmat Şcoala Fiilor de Militari de la Iaşi, care avea scopul de a pregăti elevii pentru Şcoala militară de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti. După absolvirea acestei instituţii militare între anii 1878-1880, Constantin Presan (în limba franceză, cuvântul Presen, se citeşte Prezan) a urmat Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu din Bucureşti (1881-1883), şi Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu de la Fontainebleau-Paris (1883-1886).

La 4 decembrie 1888 s-a căsătorit cu Clementina Bantaş, iar ceremonialul religios s-a oficiat la Biserica Zlătari din Bucureşti, ctitorită în 1637 şi refăcută în 1715 de spătarul Mihai Cantacuzino. Prezan va divorţa de Clementina în 1892, rezultând din această căsnicie o fetiţă, Constanţa, pe care Prezan o va recunoaşte în 1892, la doi ani de la naştere. Din documentele cercetate de noi, se pare că fiica lui Constantin Prezan, s-a căsătorit cu Nicolae Iatan, director la Banca Minelor şi latifundiar în localitatea Pribegi judeţul Ialomiţa, locuind în apropierea Parcului Ioanid, în vecinătatea tatălui său, dincolo de Parcul Icoanei.
La 8 noiembrie 1892, după un flirt de jumătate de an, Constantin Prezan se va căsători cu Elena Olga Eliad, la aceeaşi Stare Civilă a Ocolului bucureştean unde se căsătorise şi cu Clementina. Noua soţie, Elena Olga Eliad născută la 4 august 1877, fiica lui Iancu Eliad şi a Sofiei, era originară din Filipeşti-Târg, judeţul Prahova şi făcea parte atunci din suita de elită a domnişoarelor de onoare, ce formau anturajul fastuos al viitoarei regine Maria. Pentru că nu vor avea copii, familia Prezan o va înfia pe Olga Antoaneta Josefina, nepoata doamnei Mareşal, dinspre fratele său, Nicu Eliad.

Constantin Prezan a urcat treptele ierarhiei militare gradual, de la sergent (1879), sublocotenent (1880), locotenent (1883), căpitan (1887), maior (1892), locotenent-colonel (1895), colonel (1901), general de brigadă (1907), general de divizie (1914), general de corp de armată (1916), până la mareşal (1930).

Generalul Prezan, Olga Prezan, maior Ion Antonescu, cpt. M. Tomaide, vărul lui Antonescu (1916)

De-a lungul carierei, Constantin Prezan a comandat şi a activat în următoarele structuri militare: Regimentul 7 Linie (1880); Batalionul 2 Geniu-Bucureşti (1880-1882, 1889-1890); Regimentul 1 Geniu (1882-1883); Şcoala de Aplicaţii de Artilerie şi Geniu din Bucureşti (a predat ca profesor-ajutor cursul de „Fortificaţii” între anii 1886-1888, 1888-1889, publicând chiar cursul de Fortificaţia Ţărilor la Autografia Şcoalelor de Artilerie şi Geniu, în 1900); Şcoala de Ofiţeri de Infanterie şi Cavalerie (1888); delegat special al Ministerului de Război Român la Magdeburg (Germania) pentru supravegherea fabricării materialului de apărare necesar liniei fortificate Focşani-Nămoloasa-Galaţi (1890-1891); şeful Sectorului 2 lucru al Cetăţii Bucureşti din Regimentul 1 Geniu (1891-1892); comandant al Batalionului de Geniu din Regimentul 1 Geniu (1892-1894); Expert în Administraţia Centrală a Ministerului de Război (1894-1895); şeful serviciului geniu din Corpul 2 Armată (1895-1896); comandant al Cetăţii Bucureşti (16 noiembrie 1896); ofiţer în Statul Major Regal, adjutant al principelui Ferdinand (1896-1901); comandant al Regimentului 7 Infanterie „Racova” nr. 25 din garnizoana Vaslui (1901-1904); comandant al Brigăzii 13 Infanterie-Bârlad (1904- 1910); comandant al Diviziei 3 Infanterie (1910-1911); Divizia 7 Infanterie dislocată în garnizoana Roman (1911-1914); comandant al Corpului 3 Armată (1914); comandant al Corpului 4 Armată (1915-1916); comandant al Armatei a 4-a de Nord (15 august-9 noiembrie 1916); comandant al Grupului de Armate „General Prezan” (noiembrie-decembrie 1916); şef al Marelui Cartier General (5 decembrie 1916-1 aprilie l918, noiembrie 1918-aprilie 1920). În perioada aprilie-octombrie 1918 a fost pensionat, iar în aprilie 1920 a fost trecut definitiv în rezervă.

Activitatea mareşalului dâmboviţean Constantin Prezan a  fost recompensată şi încununată în timp, cu numeroase ordine si medalii, mărturie a înaltei sale personalităţi militare, recunoscute atât pe plan naţional cât şi internaţional, dintre care menţionăm: „Steaua României”, clasa a V-a (1896); „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (1916), clasa a II-a (1917), clasa I-a (1920); „Hohenzollern”, clasa a II-a; „Tacova”, în grad de comandor (1896), Serbia; „Sf. Ana” în grad de comandor (1896), Rusia; „Coroana Regală”, clasa a II-a (1897), Germania; „Alexandru”, în grad de comandor (1897), Bulgaria.

Recunoscându-i meritele, Regele Ferdinand I i-a acordat la 5 februarie 1920, prin Înaltul Decret nr. 372, ordinul „Mihai Viteazul”, clasa I, care se alătura celorlalte ordine, clasa a III-a şi clasa a II-a, care îi fuseseră conferite în octombrie 1916 şi iulie 1917, „…pentru înfrângerea desăvârşită a maghiarilor, precum şi ocuparea Budapestei, în anul 1919”.
La 20 martie 1920, generalul Constantin Prezan şi-a încheiat cariera militară, dar a rămas în atenţia Regelui, a politicienilor, a unor generali şi ofiţeri, foşti subordonaţi şi admiratori până la moartea sa, în anul 1943. Astfel, ca o recunoaştere a meritelor sale în dezvoltarea artei militare, generalul Constantin Prezan a îndeplinit în viaţa civilă următoarele demnităţi: membru al Academiei Române la 7 iunie 1923; membru al Coroanei, respectiv, Sfetnic al Consiliului Regal de Coroană; cap al Ordinului Cavalerilor „Mihai Viteazul”; mareşal, la 25 octombrie 1930; cap al Regimentului 7 Racova 25 „General (Mareşal) Prezan”; membru al Academiei de Ştiinţe în 1935, iar la 12 februarie 1937 regele Carol al II-lea i-a conferit mareşalului Prezan colanul Ordinului „Carol I”, una dintre cele mai înalte decoraţii ale statului român.

 

Spre sfârşitul vieţii, mareşalul Constantin Prezan avea să primească la 21 iunie 1943, o ultimă şi dureroasă lovitură: decesul soţiei sale, Olga. Pierderea acesteia a contribuit la sfârşitul său, astfel că, la 27 august 1943, Constantin Prezan s-a stins la moşia sa de la Schinetea, „în modestia în care i-a plăcut să se drapeze în întreaga sa viaţă”.

Despre moșia de la Schinetea, trebuie spus că mareșalul Constantin Prezan a cumpărat-o la 28 mai 1897, de la Constantin Livaditi, între cei doi semnându-se următorul contrat: „Eu Constantin Al. Livaditi nesilit de nimeni, vând de veci în deplină proprietate domnului lt.col.Constantin Prezan moșia mea Schinetea. Întinderea acestei moșii ce vând cu toate trupurile sale este 743 fălci, 68 prăjini și 28 stânjeni sau 1065 ha și 3522 mp. Această moșie se compune din două trupuri: Schinetea cu Mălinești și Armășeni. Prețul vânzării moșiei este de 335.500 lei”. La 6 iulie 1934, printr-un act de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul județului Roman, mareșalul Prezan trecea în proprietatea Olgăi Dimitriu, „fiică adoptivă a soției mele Olga Mareșal C. Prezan” o parte din moșie, în suprafață de 178 de hectare, în patru loturi: 62 ha din jurul conacului; 52 ha arabil „Pădurețul de la Coșarele mari”; 5 ha împărțite în două: „La stejar” și „Secul Ezer”; 59 ha pădurea din dealul Mălinești (cu 28 ha izlaz).

Conacul lui Constantin Prezan de la Schinetea, comuna Dumești, județul Vaslui, septembrie 2017

La ceremonia funerară din 30 august 1943 a mareșalului Constantin Prezan, au participat numeroase personalităţi ale vremii: Regele Mihai I; mareşalul Ion Antonescu, conducătorul statului; Mihai Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri; Ion Marinescu, ministrul justiţiei; generalul Ilie Şteflea, Şeful Marelui Stat Major; generalul Constantin Sănătescu, Şeful Casei Militare Regale; generalul Nicolae Şova, ministru subsecretar de stat; generalul Corneliu Dragalina, guvernatorul Bucovinei; generalul Constantin Pantazi, ministrul de război; generalii Nicolae Samsonovici, Nicolae Ciupercă, Iacob Zadic; Nicodim, Patriarhul României; Nicolae, Mitropolitul Moldovei; C. Răşcanu, Prefectul judeţului Vaslui; colonelul Măescu, Prefectul judeţului Roman; Horia Hulubei, rectorul Universităţii din Bucureşti; Constantin David, rectorul Universităţii din Iaşi; colonel Talpeş, prefectul judeţului Iaşi, fostul adjutant al mareşalului Prezan; generalul Nicolae Pălăngeanu, Prefectul Poliţiei Capitalei; foşti militari din garnizoanele Iaşi, Bacău, Vaslui, Roman, Bârlad, Dumeşti, Băceşti, Negreşti, precum şi ataşaţii misiunilor militare franceză, germană şi italiană. Onorurile militare au fost date de Regimentele nr. 25 „Mareşal Constantin Prezan” şi 7 Infanterie.
Evenimentul este bine creionat de gazetarul Pamfil Şeicaru, în ziarul Curentul din 30 august 1943, astfel: „…Trupul neînsufleţit a fost aşezat pe catafalc, în odaia cea mare a casei noi. Un sicriu simplu din lemn, înfăşurat în tricolorul ţării, iar deasupra casca, spada şi bastonul de mareşal”.

Despre modul cum ar trebui să ne cinstim eroii neamului, trebuie precizat faptul că francezii ( a nu se uita originea franceză a mareşalului ), îl omagiază în fiecare an de Ziua Eroilor pe Constantin Prezan, alături de regele Ferdinand şi regina Maria, în biserica din Cimitirul militar românesc de la Val de Pâtre (Valea Păstorului), din apropierea oraşului Soultzmatt din Alsacia.

Surse:

-Nicu Apostu, Didi Miler (coord.), Mareșalii României, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1988;

-Dumitru Preda, Constantin Prezan, primul mareșal al României, în Revista de Istorie Militară, București, nr. 5-6/1997;

-Alexandru Manafu, Constantin Ucrain, Dâmbovițeni la datorie, Editura Nelmaco, București, 2003;

-Petre Otu, Mareșalul Constantin Prezan: vocația datoriei, Editura Militară, București, 2008;

-Ion Giurcă, Generalul Constantin Prezan – șef al Marelui Cartier General român, în revista „Gândirea Militară Românească”, nr. 1/2011;

-Petre Otu, 150 de ani de la nașterea mareșalului Constantin Prezan, în revista „Document-Buletinul Arhivelor Militare Române”, nr. 1 (51), 2011;

-Grigore Stamate, Mihai Hodorogea, Viața mareșalului Prezan. Profesia de a fi român, Editura Axioma Print, București, 2015.

Prof.dr. Cornel Mărculescu