You are currently viewing EDITORIAL: Traian Marinescu Geagu (1923-1950)- dâmbovițeanul ucis mișelește de către comuniști

EDITORIAL: Traian Marinescu Geagu (1923-1950)- dâmbovițeanul ucis mișelește de către comuniști

  • Post category:Editorial

S-a născut la 26 aprilie 1923 în localitatea Izvoare, județul Dâmbovița, într-o familie înstărită, harnică și evlavioasă, ajungând ulterior un student bine pregătit la Academia Comercială, iar în același timp a devenit o țintă a Securității încă din 19 noiembrie 1946, ziua în care comuniștii au falsificat în mod grosolan alegerile la nivel național și județean. În acest context, în foarte puține locuri s-a reușit anularea scrutinului, unul dintre acestea fiind chiar comuna Izvoare, județul Dâmbovița, datorită studentului țărănist Traian Marinescu: „Văzând comportamentul abuziv al reprezentanților comuniștilor, care introduceau în urne sute de buletine de vot ștampilate anterior în favoarea Blocului Partidelor Democratice (alianță dominată de comuniști), Traian Marinescu Geagu a pătruns cu mitraliera în secția de vot, scoțând urnele în curte și incendiindu-le. Acesta a fost singurul mod în care a putut protesta împotriva falsificării alegerilor și violenței comuniștilor. Comuna Izvoarele din județul Dâmbovița s-a numărat printre puținele localități din România ocupată de sovietici în care comuniștii au fost nevoiți să repete alegerile, permițând și prezența observatorilor americani, prefectul Gogu Popescu, viitor general de Securitate, suferind o rușine pe care nu o va ierta niciodată”.

Traian Marinescu Geagu (1923-1950)

La   jumătatea lunii iunie 1948, în zona Stoenești–Cetățeni, județul Argeș, chemat  de  doi  localnici membri  ai  micului  grup  condus  de  Arsenescu (Gheorghe  și  Ion  Purnichescu,  industriași  liberali naționalizați),  apare  și  un  fugar  dâmbovițean, urmărit  în  toată  țara  pentru  sustragerea  de  la  o condamnare de 8 ani închisoare pentru rebeliunea  organizată  cu  prilejul  alegerilor  de  la 19 noiembrie 1946. Traian Marinescu-Geagu, un tânăr țărănist din organizația   condusă  de Cezar Spineanu (1884-1973),  dejucase  prin  forță,  împreună cu alți doi tineri (Marin   Badea și Nicolae   Preda), planurile  faimosului  prefect  de  Dâmbovița, Gogu Popescu  (viitor  șef  al  Direcției  Contra sabotaj  din cadrul  Departamentului  Securității  Statului), de a falsifica alegerile  în  comuna  Izvoare, județul Dâmbovița, arzând urnele de vot umplute din timp cu buletine ștampilate „Soarele”, în lipsa delegaților partidelor de opoziție, Arderea urnelor nu poate fi ascunsă și alegerile se vor repeta, cu victoria „glorioasă” a B.P.D. (Blocul Partidelor Democratice). Timp de un an și jumătate, Traian Marinescu Geagu a hălăduit pe la diferite persoane cunoscute de el în județele Dâmbovița, Muscel și Argeș, ajungând de pildă, la Ion Mihalache, în Dobrești, dar și la Ion Diaconescu, în Boțești. Ulterior, a fost găzduit timp de două zile, în iunie 1948, la unchiul său din Stoenești, preotul-profesor Gheorghe Cotenescu, fost deputat de Muscel și bun  prieten cu colonelul Gheorghe Arsenescu (1907-1962) încă din anii ’30.  Fiind considerat de încredere prin prisma unchiului său, Traian Marinescu Geagu a fost preluat de la Stoenești și dus spre Dragoslavele, de către oamenii colonelului Gheorghe Arsenescu, de unde au urcat cu toții în Muntele Roșu, unde erau așteptați de frații Arsenescu, Alexandru (Sandu) Alexandrescu, Gheorghe Hachenzellner, frații Ion (Țică) și Gheorghe Purnichescu, Purnichi și Ivan (ultimii patru din Cetățeni).

În scurt timp, a avut capacitatea și a reușit să intre în legătură și să-i cunoască pe toți membrii grupului, din București (fostul  deputat Nicolae Enescu, Ion  Constantinescu,  fostul  șef  de  cabinet  al ministrului  Alexandru  Alexandrini), Câmpulung  (rudele lui Arsenescu și curierii acestuia, inclusiv pe Miron Grigore, farmacistul Gheorghe Chiriță), dar  și  din  localitățile din  împrejurimi, de la Pimen Bărbieru, starețul schitului Cetățuia-Negru  Vodă, cel  însărcinat de  Arsenescu să ia jurământul noilor membri pe o cruce din piatră, până la frații Greculescu din Cetățeni, mai mulți stoeneșteni (Costantin Banu, frații Traian și Iosif Cotenescu, Romu Luca, frații Ion și Sever  Vasilescu, Ion I. Mușetescu și Iosif I. Mușetescu, tată  și  fiu), dragoslavenii  Longin  Predoiu, Alexandru Catrinu, Toma  Burtea și Dumitru T. Burtea, tată și fiu, preotul Iosif Mușetescu din  Suslănești. Pe scurt, Traian Marinescu Geagu ajunsese să cunoască întreaga rețea pe care colonelul Gheorghe Arsenescu (absolvent al Școlii Superioare de Război din București, decorat cu Ordinul Steaua României, clasa a III-a în 1940, Crucea Vulturul German în 1941 și propus pentru Ordinul Mihai Viteazul în 1942, dar neacordat), reușise să o construiască cu multă migală în timp. După câteva antrenamente specifice, s-a luat decizia ca toți cei din munți să se retragă în localitățile de domiciliu. Astfel, după depunerea jurământului de facto, fiecare element a primit un nume de cod, iar lui Traian Marinescu-Geagu, datorită construcției sale atletice recunoscute (avea 1,85 m), i s-a pus numele de „Tarzan”, primind totodată și gradul onorific de căpitan. Cu toate acestea, Geagu, cel care își satisfăcuse serviciul militar în cadrul Regimentului 22 Infanterie Dâmbovița, unde a obținut gradul de caporal, îi venea foarte greu să se supună condițiilor militare impuse în condiții de munte, de către colonelul Arsenescu. Totuși, fiind constrâns de împrejurări, Geagu a fost nevoit să se ascundă la mai multe gazde din județul Dâmbovița, iar, după ce a simțit că este urmărit, s-a retras la Dragoslavele, județul Argeș, în gospodăria lui Sandu Alexandrescu, mâna dreaptă a colonelului Arsenescu, un tânăr cu aspirații de numai 19 ani care și-a asumat un mare rol. Fiind nemulțumit, Traian Marinescun Geagu i-a solicitat lui Sandu Alexandrescu să îi înlesnească procurarea unui mijloc de transport cu ajutorul căruia să ajungă în localitatea Izvoare, județul Dâmbovița, în acest sens fiind preluat de Alexandru Catrinu și transportat noaptea cu șareta în satul de pe valea Dâmboviței.

La 18 februarie 1949, Securitatea Județului Dâmbovița a înaintat un raport Direcției Regionale a Securității Poporului din Pitești, prin care informa despre prezența lui Traian Marinescu Geagu în localitatea Izvoarele. Timp de o lună, Geagu a stat ascuns prin păduri, iar pe 18 martie 1949 s-a hotărât să iși viziteze anumiți prieteni din Gheboieni, însă, negăsindu-i s-a întors în satul natal Izvoare. Aici, din nesăbuință și pe fondul alcoolului consumat în cârciuma din Gheboieni, împreună cu Sandu Alexandrescu a luat cu asalt și au arestat pe funcționarii cooperativei și ai Primăriei din Izvoare, care se afla în aceeași clădire, întrerupând astfel comunicațiile cu Primăria din Voinești. În aceste condiții, autoritățile din Voinești, împreună cu Miliția și activiștii P.M.R. din conducerea Plasei Voinești, au format o echipă de urmărire a lui Geagu, care observându-i, s-a ascuns la liziera pădurii, unde adoarme cu o grenadă în mână și se trezește ulterior de zgomotul produs de aceasta. Fiind rănit, s-a îndreptat spre casă unde a fost capturat viu de către Miliție, fiind transportat de către o mașină a Securității la Spitalul Județean din Târgoviște. După ce i s-au acordat primele îngrijiri medicale, este transportat la sediul Securității, și este înștiințată Securitatea Poporului din Pitești despre arestarea primului membru al grupării Haiducii Muscelului, condusă de colonelul Gheorghe Arsenescu, iar în aceeași zi de 19 martie 1949, Traian Marinescu Geagu a fost preluat de către căpitanul Ion Cârnu sosit special de la Pitești. Ajuns la Pitești, este supus unei anchete brutale, fiind maltratat și torturat, astfel încât tânărul Geagu a cedat și a semnat o primă declarație la 23 martie 1949, în urma căreia a doua zi, erau arestați de către Securitatea Județeană Muscel, preotul profesor Gheorghe Cotenescu (1886-1965), născut tot în localitatea Izvoare, județul Dâmbovița (unchiul lui Geagu) și Alexandru Alexandrescu. Despre acest lucru, colonelul Gheorghe Arsenescu îi povestea cu amărăciune lui Ion Constantinescu Mărăcineanu, membru co-fondator al organizației: „Traian Geagu a făcut o prostie mai mare ca el, care ne costă scump pe toți. A căzut în plasă și nemernicul a spus totul la anchetă. Deja au început ridicările în județ…N-a stat cu noi pe Muntele Roșu decât o lună. Mi-l dăduse în primire unchiul lui, părintele Ghiță Cotenescu. Nu-l bănuiam așa de slobod la gură…Ticălosul a mărturisit cu lux de amănunte și înflorituri toată aventura lui. N-a neglijat să pomenească perioada petrecută cu noi în munte…i-a pomenit pe toți prietenii noștri din munte. Mare parte au fost arestați. Nici pe unchi-său, bătrânul preot, nu l-a uitat”.

Prin aceleași metode de tortură, căpitanul Ion Cârnu a reușit să obțină la 25 martie 1949 de la Alexandru Alexandrescu confirmarea celor declarate de Traian Marinescu Geagu, iar preotul Gheorghe Cotenescu (fost secretar al marelui istoric Nicolae Iorga) a fost atât de torturat, încât a declarat și semnat „în fața noastră, spre neschimbare”, faptul că nepotul său Geagu ar fi fost ascuns de el o săptămână, și nu doar două zile așa cum se petrecuse în realitate. Merită amintit aici, că preotul Gheorghe Cotenescu, împreună cu tatăl său (tot preot), au ctitorit patru biserici: la Mânjina și Izvoare, în județul Dâmbovița, și la Cotenești și Stoenești, județul Argeș.

Cert este că, în urma a celor declarate și semnate de către Geagu, Alexandrescu și Cotenescu, până la 31 martie 1949 au fost arestate 24 de persoane din organizația condusă de către colonelul Gheorghe Arsenescu. După o anchetă prelungită până la sfârșitul lunii ianuarie 1950, Traian Marinescu Geagu a fost transportat de către căpitanul Ion Cârnu în satul Izvoare, județul Dâmbovița, pentru o presupusă „reconstituire”, iar în dimineața zilei de 4 februarie 1950 este executat cu 36 de gloanțe și numeroase străpungeri cu baioneta și lăsat două zile la marginea drumului, lipsind totodată familia de dreptul creștinesc de a-l înmormânta cum se cuvenea.

 

Surse:

-Ion Constantinescu Mărăcineanu, Cuibul cu bibelouri, vol. III – Coborârea în infern, Editura Vasile Cârlova, București, 2000;

-Constantin Totir, Catalogul dascălilor și învățăceilor uciși în lupta împotriva comunismului – 6 martie 1945-16 decembrie 1989, Editura George Coșbuc, Bistrița, 2004;

-Radu Petrescu, Nici îngeri, nici demoni: Traian Marinescu-Geagu şi Benone Milea,  în revista „Memoria” Nr. 77, aprilie 2011;

-Romulus Rusan (coordonator și studiu introductiv), Colaboratori: Ioana Boca, Virginia Ion, Angela Bilcea, Andreea Cârstea, Editor: Virginia Ion, Cartea morților din închisori, lagăre și deportări, Fundația Academia Civică, București, 2013;

-Alexandru Nemoianu, Certitudine, milă și toleranță, în Revista „Logos și Agape”, august 2020;

-Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Luptătorii din munți. Toma Arnăuțoiu. Grupul de la Nucșoara. Documente ale anchetei, procesului, detenției, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Vremea, București, 2021.

 

Prof.dr. Cornel Mărculescu