În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front.
Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate.
Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.

În ziua de 21 august 1917, în urma ordinelor primite de a se lua cu orice preț cota 461 (Muncelul), au avut loc lupte grele, iar cu mari sacrificii se căștigă teren cu pasul. Mitralierele nemțești clocoteau cu furie din toate direcțiile, iar Compania a 7-a comandată de sublocotenentul Gheorghe Mănoiu (de țarină din comuna gorjeană Bălești), în care era și Ecaterina Teodoroiu, îmbrăcată mereu în uniforma de sublocotenent și echipată cu armă, raniță, cartușiera cu 160 de cartușe, 5 grenade și sacul de pesmeți, în care avea „hrană pentru nemți”, cum spunea ea, adică tot cartușe, reușise prin câteva salturi să ocupe o poziție ceva înaintată. Din nefericire, în marile încleștări pieriseră cam mulți de-ai noștri. Însă, venirea nopții a adus puțină liniște. Au venit brancardieri să ridice morții și răniții care zăceau prin fața tranșeelor. Ei nu găseau soldați morți din plutonul Caterinei. Se vede clar că apropierea de inamic lăsase mulți căzuți de-ai noștri și ceea ce fusese cu o zi înainte îi îngrozise pe brancardieri. Caterina nu putea să-și lase părăsiți soldații cei bravi după moartea lor eroică. A sărit ea pe malul tranșeelor zicând: „Veniți cu mine!”. Curajul o făcea să fie nepăsătoare de moarte. Mergea fără frică și fără a suferi să facă zgomot. Poate aceasta a fost neprevedere din partea ei, pentru că nemții i-au asmuțit câteva rachete, au luminat ținta mintralierelor care și-au început toaca lor grozavă. Din nefericire, două gloanțe au pătruns pieptul Caterinei care a rămas moartă pe loc.

Locotenent Gheorghe V. Botez

Subsemnatul am cunoscut-o îndeaproape pe Ecaterina Teodoroiu și eram bun camarad cu ea. De prima dată când ne-am cunoscut a fost nerăbdătoare să afle împrejurările prin care am fost însărcinat pentru faptele săvârșite pe front, fiindcă îi plăcea întotdeauna să se atașeze de acei care se ilustrau în fața inamicului – chiar dacă ar fi fost el soldat simplu și de atunci, deseori îmi spunea mici neajunsuri sau păreri frumoase despre însușirile soldaților noștri care îi erau atât de dragi. Mi-aduc bine aminte de entuziasmul cu care a intrat în foc la 21 august 1917 și pe Ecaterina Teodoroiu o aveam în stânga cu plutonul ei, cu care făceam legătura între companii, iar când s-a dat ordin de înaintare, ca cel mai brav ofițer și-a luat plutonul și în fruntea soldaților săi, cu cuvinte înflăcărate, dându-se pe sine de exemplu și pe când striga cu vocea-i tânără „Înainte, pe ei băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”, gloanțele dușmane ale Regimentului 40 Rezervă german i-au pătruns pieptul și n-a mai avut timp decât să spună: „M-au omorât păgânii, dar voi, soldații mei, răzbunați-vă!”.

Trupul este apoi transportat de brancardieri la postul de comandă al Regimentului, fiind înmormântată cu paradă militară, într-o poiană de pe Valea Zăbrăuciorului, în satul Poieni,  comuna Fiționești, județul Putna (n.r., astăzi, județul Vrancea), lângă casa viei Apostoleanu, alături de căpitanul Dumitru Morjan, gorjean de-al Ecaterinei, căzut la datorie cu o zi înainte în fruntea Companiei a 6-a. La mormânt îi este ridicată o cruce mare de stejar de către comandantul Diviziei a XI-a, domnul colonel Ernest Broșteanu.

Ecaterina Teodoroiu este citată pe Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu, la 23 august 1917, în care se consemnează: „În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt „Eroina de la Jiu” și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai Țării sale și i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a știut să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preț. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu Jiu, aceea care și-a desfășurat energia-i rară împotriva morții albe care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic pornește din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui și ea la opera cea mare a revanșei, la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucția. A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”.

Sublocotenent Ilie S. Olteanu

La 4 iunie 1921, rămăşiţele sale pământeşti au fost deshumate și mutate la Târgu Jiu pe traseul Focșani-București-Râmnicu Sărat-Buzău-Ploiești-Târgu Jiu, cortegiul fiind format din două tunuri capturate de ofițerii eroi gorjeni, în luptele de la Jiu și Mărăști, Nicolae Pătrășcoiu și Ioan Neferescu, din Regimentul 18 Infanterie. Cu acastă ocazie, Ministerul de Război a dispus ca Regimentul 43/59 Infanterie să poarte numele Ecaterinei Teodoroiu. Mausoleul sub care sunt îngropate osemintele Ecaterinei Teodoroiu la 9 iunie 1921, în cadrul unei ceremonii emoționante, este situat în central orașului Târgu Jiu în fața Prefecturii, a fost realizat de artista Miliţa Pătraşcu, o ucenică a lui Brâncuşi, inaugurat la 8 septembrie 1935, şi este din travertin italian, cu dimensiunile 2,90 pe 1,60 metri şi înălţimea de 2,10 metri. Are forma unui sarcofag şi este aşezat pe un postament cu trei trepte. Sunt realizate în basorelief scene din viaţa şi activitatea militară a Ecaterinei.

Sursa:

-Arhivele Militare Române, fond Secția a II-a Informații a Marelui Stat Major.

Prof.dr. Cornel Mărculescu