Generalul Costin Ionaşcu: ,,Atacurile date la 22 septembrie și apoi la 26 septembrie 1944, cât și toate atacurile și contraatacurile date în celelalte zile, dincolo de Mureș, pe Dealul Sângeorgiu, vor trece în legendă”.
Locotenentul medic Ion Gențescu: ,,Cum răniții cădeau foarte aproape de apa Mureșului și cum rănile lor sângerau din abundență, apele râului erau, fără exagerare, înroșite”.
În a doua parte a lunii septembrie 1944, unități ale Armatei 4 române au sângerat din belșug pe cursul Mureșului, în special pe pantele Dealului Sângeorgiu, înălțime în formă de amfiteatru, cu o deschidere de 5 km, la nord de Cipău și Iernut, cu terase și pante abrupte la 1 km de Mureș, străjuite de înălțimile cu cotele 463 și 495, cu tranșee, șanțuri de comunicații, adăposturi întărite, zeci de amplasamente pentru tancuri, mitraliere, puști-mitraliere, aruncătoare de mine etc.), transformat de Divizia 8 cavalerie SS germană într-un puternic bastion de apărare fortificat.
Chiar dacă numărul militarilor uciși nu au fost de 11 000 de militari, așa cum s-a afirmat în istoriografie și memorialistică, insistenţa comandamentului sovietic de a cuceri această înălţime prin atacuri frontale, fără a pune la dispoziţie mijloacele de întărire necesare (aviaţie, artilerie, tancuri etc.) a făcut ca Armata 4 română să înregistreze, într-o perioadă de timp scurtă (în special între 22 şi 29 septembrie) pierderi umane foarte mari, apreciate, la 30 septembrie 1944, de generalul Gheorghe Avramescu la 6 753 militari (897 morţi, 4 118 răniţi şi 1 738 dispăruţi).
În afara puternicului sistem genistic de care dispunea pe Dealul Sângeorgiu, inamicul a adus continuu întăriri în zonă pe care le-a plasat în linia întâia (pe creastă) sau în lina a doua (în contrapantă) spre a le scoate de sub focul artileriei române, cu care a contraatacat de nenumărate ori și a controlat în permanență (prin foc încrucișat) pantele pe care urcau trupele române, lipsite de sprijin de aviație, de artilerie sau blindate.
Ordinul Frontului 2 ucrainean de a se ataca frontal această poziție deținută de inamic a făcut ca luptele să fie extrem de grele.
Ofensiva pentru constituirea unor capete de pod la nord de râu a fost declanșată la 17 septembrie 1944, de către Corpul motomecanizat (diviziile 8 cavalerie moto și 9 infanterie) și Divizia 11 infanterie de la flancul stâng al Corpului 6 armată, care au ajuns pe râul Mureș, între Luduș și Sâncraiu de Mureș.
Prin eforturi deosebite, regimentele 34 și 40 infanterie (din Divizia 9 infanterie) au reușit să constituie un mic cap de pod la Vidrasău, în timp ce unități ale Detașamentului motomecanizat și ale Diviziei 8 cavalerie-moto au lărgit capetele de pod de la Iernut și de la nord de Cuci, ajungând la circa 400 de metri de creasta principală a Dealului Sângeorgiu, unde au angajat lupte pe viață și pe moarte. În pofida contraatacurilor executate de inamic, sprijinite deseori de către aviație, capul de pod de la Iernut a fost păstrat de către trupele române.
Luând în calcul rezistența inamicului și pierderile enorme înregistrate de trupele române, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei 4, a propus (20 septembrie) generalului S.G. Trofimenko mutarea efortului ofensiv al Armatei 4 pe direcția Ilieni – Nazna și realizarea lui cu trupele de la flancurile interioare ale corpurilor de munte și 2 armată.
Respingând această propunere, comandantul Armatei 27 sovietice a cerut ca să se atace în continuare cu efortul principal între Dileu Nou și Iernut, pe direcția Sânger – Prata, concomitent cu excutarea unei lovituri secondate pe direcția Band – Pogăceaua (la flancul drept). Armata 7 de gardă sovietică (de la flancul drept al Armatei 4 române) urma să atace pe direcția Reghin – Beclean, iar Armata 27 (la flancul stâng) pe direcția Turda – Cluj. Clujul, Capitala Transilvaniei rămânea, prin urmare, în afara zonei de acțiune a trupelor române.

Pentru îndeplinirea misiunii, Divizia 9 infanterie a înlocuit (în noaptea de 20 spre 21 septembrie) Detașamentul motomecanizat din capul de pod de la Iernut cu regimentele 36 și 40 infanterie din divizia 9 infanterie, care au atacat (22 septembrie, ora 7.15) după o pregătire de artilerie de 45 de minute, în timp ce aviația și artileria inamică bombarda trupele din capul de pod și satele Ogra, Cipău și Iernut.
Dacă la început batalionul 2 din Regimentul 36 infanterie a înaintat mai ușor spre înălțimea cu cota 495, subunitățile din centrul dispozitivului de atac au întâmpinat mari dificultăți, inamicul executând foc nimicitor încrucișat (cu tot armamentul din dotare) de pe înălțimile dominante din zonă. Cu toate că au luptat exemplar, la grenadă și baionetă, și au reluat atacul în după-amiaza zilei, militarii Diviziei 9 infanterie nu au putut finaliza misiunile primite.
,,Până la linia de schimbare de pantă erau circa 400 metri – rememora fostul locotenent medic Ion Gențescu. Chiar de la început atacul s-a soldat cu pierderi grele pentru noi. Terenul îl avantaja mult pe inamic. Fiecare mamelon, fiecare ridicătură de teren trebuia luată cu asalt. Subunitățile noastre atacau de jos în sus. Urcușul era dramatic. La postul de prim ajutor regimentar a început să curgă o avalanșă de răniți, trierea cărora se făcea foarte greu… Cum răniții cădeau foarte aproape de apa Mureșului și cum rănile lor sângerau din abundență, apele râului erau, fără exagerare, înroșite. Un dureros adevăr și în niciun caz o metaforă”. • La rându-i, colonelul Ion Botea consemna peste ani: ,,Tot Dealul Sângeorgiu era acoperit de nori negri de fum și de praf, printre care licăreau necontenit exploziile proiectilelor. Era un tablou apocaliptic”.
La 22 septembrie, au forțat Mureșul și unitățile Diviziei 21 infanterie, care au cucerit înălțimea cu cota 429 și Dealul Raput. În urma contraatacurilor executate de inamic, inclusiv cu tancuri, au fost obligate să se replieze pe vechile poziții. În acea zi, numai Regimentul 11 dorobanți a pierdut 134 militari uciși și 184 răniți.
Luptele au fost reluate la 24 septembrie, după o puternică pregătire de artilerie, în front fiind introdus și Regimentul 34 infanterie. Și de această dată, continuă Ion Gențescu, ,,cotele, crestele dealurilor, orizonturile și câmpul de bătaie erau îmbrăcate în foc, fum și sânge”. Cu mari sacrificii a fost cucerită înălțimea cu cota 463, care avea să treacă apoi (la 25 și 26 septembrie) dintr-o mână în alta. În pofida eforturilor făcute, rezultatele obținute au fost de mică importanță, chiar dacă la 26 septembrie a fost cucerită înălțimea cu cota 495.
,,Către orele 16.30, la poalele cotei 495, aflată încă în mâinile inamicului – rememora artileristul Nicolae Goga –, a apărut un tricolor. Urmăream cu atenție pe purtătorul culorilor românești, care înainta târându-se către vârful cotei… O zvâcnire și tricolorul a fost înfipt în cotă… Dar bravul sublocotenent Victor Mărcuș, purtătorul tricolorului, nu s-a mai putut bucura de izbânda acțiunii sale; căzuse pe cota cucerită cu sacrificiul tinerei sale vieți, sub fluturarea tricolorului ce fâlfâia în lumina ultimelor raze ale soarelui ce apunea, înscriind încă o pagină de glorie a ostașilor români, în drumul pentru eliberarea Ardealului”.
Lupte grele au dus la nord de Mureș și militarii Diviziei 11 infanterie-instrucție din Corpul 6 armată.
,,Obuzele – rememora Alexandru Buligă – zburau pe deasupra și cădeau în râu, peste cei ce ne urmau, ridicând mari trombe de apă, dar și lovind în plin. De câtă forță morală trebuia să dai dovadă ca să poți trece peste toate acestea! Pe apă pluteau, ca niște bușteni, trupurile neînsuflețite ale bravilor ostași ai Regimentului nostru 2 dorobanți și ale acelora din alte regimente și care nu mai apucaseră să se ia de piept cu inamicul. Acesta e războiul: vezi, simți, dar trebuie să treci mai departe!”. ,,Nu o dată creasta dealului atacat, ca și pozițiile inamice au fost ocupate – își amintea și fostul locotenent Ovidiu Enăcică din Regimentul 2 dorobanți –, dar de fiecare dată eram respinși prin contraatacuri, cu pierderi grele de ambele părți, cu morți rămași pe câmpul de luptă neîngropați. De altfel, nimeni nu mai avea timp pentru așa ceva în încleștarea permanentă cu inamicul. Frontul fiind foarte activ, oamenii nu aveau aproape niciun răgaz de odihnă. Eram epuizați pur și simplu. La aceasta aș adăuga și faptul că hrana caldă sau rece se aducea o dată pe zi, noaptea târziu, după încetarea focului, iar unitățile care se găseau cu poziția chiar în zona viilor se hrăneau cu ce găseau”.
La flancul drept al Diviziei 11 infanterie a acționat Divizia 21 infanterie, care și-a trecut, succesiv, unitățile peste Mureș, între Oarba de Mureș și Sânpaul, și a atacat spre dealul Raput (cucerit la 22 septembrie). În fața rezistențelor puternice opuse de inamic și ale contraatacurilor tăioase ale acestuia unele plutoane au rămas cu 6 – 7 oameni.
,,Față de numărul de morți, încă neîngropați, ai infanteriei noastre, găsiți în fața și în interiorul poziției inamice, și chiar dincolo de ea – consemna generalul Ion Stănculescu din comandamentul Corpului 2 armată – îmi fac o datorie în a releva eroismul neîntrecut al acestor infanteriști care pe câmpul de luptă, morți, niciunul nu era cu fața înapoi, ci numai înainte. Ei însă au trebuit și au căutat să înfrunte fierul și oțelul cu pieptul lor, dat fiind terenul ingrat și epoca de ploi și, mai presus de toate, un inamic feroce în mânuirea armamentului automat, armamentului greu”.
Relevând încrâncenarea luptelor din zona Dealului Sângeorgiu, generalul Costin Ionașcu, comandantul Diviziei 9 infanterie releva următoarele în ordinul de zi nr. 11 din 2 octombrie 1944: ,,Atacurile date la 22 septembrie și apoi la 26 septembrie 1944, cât și toate atacurile și contraatacurile date în celelalte zile, dincolo de Mureș, pe Dealul Sângeorgiu, vor trece în legendă. Avântul cu care voi ați înfruntat moartea ce pândea de pe coastele înălțimii și de pe vârfurile ei cu cotele 495, 463 și apoi 409 și 435 întrece orice așteptare… Am fost lângă voi și v-am văzut cum ați trecut sub foc nimicitor Mureșul, cum v-ați agățat de coasta dealului printr-o drăcească pânză de foc, cum ați căzut fără murmur în împlinirea ordinelor și a datoriei. În acea încleștare a morții, ați luptat cu un inamic viclean și prea bine întărit și nu v-ați sfiit să dați lupta fățișă, ați luptat cu focul inamicului și cu greutățile terenului și ale vremii, ați luptat și ați învins cele mai mari piedici puse în calea voastră. Înfrățirea între arme, între soldat, subofițeri și ofițeri a fost sublimă. Toți s-au jertfit fără a precupeți. Când se vor cunoaște faptele voastre veți uimi lumea… Sacrificiile voastre vor cântări greu în afirmarea drepturilor neamului nostru. Acum, plecând genunchii noștri în fața mormintelor și sacrificiilor mărețe, să ne înălțăm iarăși sufletele întărite. Bravi ostași! Lupta nu s-a sfârșit! Cei rămași, ridicați-vă din nou, strângeți iarăși rândurile, căci noi zile de fapte mărețe ne așteaptă. Înainte pentru neam și țară! Drepturile noastre sunt izvorâte din sacrificiile noastre. Înainte!”.
În memoria jertfelor date de diviziile române în capul de pod de peste Mureș, la Oarba de Mureș a fost ridicat un monument pe care este scris: ,,Glorie ostașilor români căzuți pentru apărarea Patriei”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu