Într-o telegramă adresată ministrului de Externe, Anthony Eden, Winston Churchill îşi precizează poziţia faţă de evenimentele din România: ,,La urma urmei românii şi bulgarii au fost duşmanii noştri şi nu putem să ne asumăm acealeaşi riscuri pentru ei aşa cum am făcut-o pentru Grecia şi Polonia. Sunt foarte preocupat ca nu cumva U.J. (I.V. Stalin – n.n.) să ne reproşeze încălcarea înţelegerii noastre cu el privind România în acelaşi timp când disputa pentru Polonia devine critică. Trebuie să ne ţinem de cuvânt oricât de dureros ar fi, dacă trebuie să uzăm de acest argument faţă de el. Sunt nerăbdător să mergem până în pânzele albe în privinţa Poloniei şi aceasta cere concentrare în detrimentul altor probleme”.
• În aceeaşi zi, premierul britanic a revenit, de această dată mult mai clar: ,,Nu avem, într-adevăr nicio justificare pentru a interveni în acest chip extaordinar de viguros pentru foştii noştri inamici români, compromiţând astfel poziţia noastră în Polonia şi iritându-i pe ruşi, care acceptaseră îndelungata noastră luptă la Atena. Dacă vom continua astfel ni se va spune, nu fără dreptate, că am călcat cuvântul în România, după ce am folosit poziţia noastră în Grecia şi aceasta va compromite poziţia pe care am luat-o la Ialta în privinţa Poloniei. Cred că trebuie trimise instrucţiuni stricte reprezentanţilor noştri în România să nu dezvolte acolo un front politic antirus. Ei fac acest lucru cu energie inoportună, fără să înţeleagă ce este în joc în acte domenii”.
Generalul Vasile Atanasiu, comandantul Armatei 1, care lupta în Cehoslovacia dincolo de Hron, raportează Marelui Stat Major că ,,toți comandanții de mari unități și mici unități sunt în linia întâia și la observatoare, imediat în apropierea liniei de luptă, de unde iau întotdeauna măsurile cele mai nimerite. Luptele ofensive continui de zi și noapte duse fără niciun răgaz, în decurs de zeci de zile în șir, sunt continuate cu aceeași tărie și ardoare pentru a bate pe inamic” și dădea asigurări că au înțeles cu toții ,,imperativele actualei noastre lupte și animați de cel mai cald patriotism, depunem toate sforțările pentru a ajunge la rezultatele dorite”.
Tot el se adresează şi generalului I.M. Managarov, comandantul Armatei 53 sovietice, reamintindu-i că între 27 februarie și 3 martie 1945 Armata 1 a atacat ,,adevărata poziție de rezistență a inamicului”, că ,,răspunderea comandanților de toate treptele și comandamentelor există”, că acțiunile de noapte s-au executat ,,atunci când s-a ordonat”, iar dacă nu au dat întotdeauna rezultate acest lucru s-a datorat ,,reacției inamice și extenuării trupelor, din cauza atacului permanent de zi și noapte”, că statele majore erau trimise ,,frecvent pe teren, dar nu pot sta numai în teren având de efectuat dese lucrări care se cer de comandamentele superioare din oră în oră”, că situațiile de nepotriviri ,,au fost cu totul excepționale și au provenit numai din orientarea eronată a unora din micile unități”, că dirijarea și conducerea luptei din observatoare era ,,regulă pentru micile unități și divizie și excepțională pentru corpul de armată și armată, numai în momentele hotărâtoare și numai în anumit sector”.
Generalul Constantin Sănătescu avea să ceară armatelor 1 și 4 române să ia ,,măsuri energice pentru executarea integrală” a directivelor date de mareșalul R.I. Malinovski la 12 februarie 1945 și să dea dispoziții pentru ca: ,,Dispozitivul forțelor să corespundă totdeauna operațiunilor care se întreprind; menținerea contactului cu orice preț, în operațiunile de exploatare și urmărire; în ofensivă, artileria să fie împinsă cât mai înainte, să acționeze în masă pe direcția de efort și să aibă observatori asigurați până în prima linie; pe timpul operațiunilor ofensive să fie împinse cât mai înainte și să fie prevăzute cu observatoare de luptă, unde se vor găsi comandații pe timpul acțiunii; să se ceară de la comandanții de toategradele și de la trupă: hotărâre, acțiuni energice, persistență în executarea misiunilor primite și căutarea inamicului pentru a-l distruge”.
• ,,Aplicarea acestor directive de importanță capitală pentru înfrângerea inamicului – se mai arăta în document – trebuie să se bazeze în mare parte pe priceperea, iscusința, sforțările neobosite și patriotismul marilor și micilor comandanți, evitându-se ori de câte ori este posibil pierderi inutile. Un succes deosebit este numai acela care se obține cu pierderi minime deoarece conservarea efectivelor asigură exploatarea lui”.
Poziția sovieticilor a rămas inflexibilă, mareșalul R.I. Malinovski dând următorul răspuns argumentelor aduse de români: ,,Unitățile Armatei Roșii, luptând cot la cot cu Antonius (Armata 4 – n.n.), n-au obosit mai puțin, totuși sunt nevoite să înainteze. Probabil că odihna va veni după victorie”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu