Din totdeauna, românul a știut și în situații de restriște, să-și mângâie sufletul cu un cântec, cu o poezie care să le aline dorul de cei de acasă. Acest fapt este demonstrat de acești oameni simpli, absolut necunoscuți, dar care au fost părtași la nașterea României Mari și care ne-au lăsat însemnat pe o foaie de hârtie, mărturia sensibilității și a dragostei nețărmurite pentru neam și țară. Direct din tranșeele războiului pentru Întregirea Națională (1916-1918), soldatul și ofițerul român a reușit prin bunul său simț românesc să-și exprime prin versuri cuvântul doinit, adevărul despre bucuria, simțămintele, revolta, ura sau dragostea, sentimente izvorâte din nevoia de a se face auzit. În vreme de război, soldații care știau să scrie își exprimau de cele mai multe ori trăirile și sentimentele în agende sau prin scrisori pe care le trimiteau acasă celor dragi.
Încă din timpul războiului, ziarul „România. Organ al apărării naționale”, care a funcționat între lunile februarie 1917-martie 1918, sub direcția rezervistului Mihail Sadoveanu, a publicat în paginile sale poezii ostășești scrise direct din tranșeele războiului. De asemenea, astfel de poezii au fost tipărite atât în ziarul Neamul Românesc, condus de Nicolae Iorga, cât și în volume de poezii, cum sunt: „Doruri și amoruri. Poezii scrise pe front și în Moldova, publicate în timpul războiului (1916-1918)”, apărut în 1919 la Alexandria, dar și „Poezii și cântece de pe front”, volum întocmit de Nicolae Tomiciu și Nicolae A. Roșu.
Cert este că astfel de poezii se regăsesc pierdute prin diferite dosare ale Arhivelor Militare Române printre importante rapoarte, ordine de zi sau jurnale de operații ale diferitelor unități militare, dar care au fost meticulos arhivate de către Serviciul de Informații al Armatei Române. În acest sens, este elocvent Ordinul Circular nr. 2228/28 martie 1920, prin care Secția a IV-a a Marelui Stat Major făcea precizări importante fostelor unități militare participante la Războiul pentru Întregirea Națională: „Pentru pregătirea sufletească și educația morală a generațiilor tinere care se ridică de acum înainte, cea mai vie și sfântă pildă sunt fără îndoială faptele săvârșite de bravii noștri ostași în cursul Marelui Război pentru Dezrobirea Neamului. În acest scop, toate faptele în acest fel, trebuiesc aduse la cunoștința tuturor și cât mai mult răsplătite, atât prin convorbirile zilnice cu soldații în cazărmi, cât și prin publicitate”. În același timp, Regina Maria afirma referitor la sacrificiul suprem pentru țară și neam al soldatului român în Primul Război Mondial: „Nu vărsați lacrimi pe mormintele eroilor, ci mai curând slăviți-i în cântece așa ca faima numelui lor să rămână un ecou prin legenda veacurilor” (Calendarul Regina Maria 1918, Tipografia Serviciului Geografic 1918, Iași).
Concluzionând, poeziile scrise de soldați și diferiți ofițeri direct din tranșeele Regimentelor românești redau în primul rând trăirile semnatarilor în momentul scrierii, cunoscuți sau nu, și reprezintă mărturia faptului că moartea iminentă, în aceste împrejurări, l-a determinat pe soldatul român să se exteriorizeze și prin versuri, chiar dacă nu era poet, el făcând acest lucru simplu în termeni curați și conciși, constituind un adevărat patrimoniu personal pentru aceștia și contribuind nemijlocit la îmbogățirea istoriografiei care tratează Primul Război Mondial.
Poezie din anul 1916
Când război s-a declarat
Am trecut peste Carpați
Ca niște vulturi înarmați
Ca să dezrobim pe frați
De maghiarii blestemați
Haideți frați acum toți
Ai lui Mihai strănepoți
Să gonim afară din țară
Limba spurcată maghiară
Cu toți pieptu l-om pune
Să vedem al nostru nume
Frunză verde trei măsline
N-au trecut două luni de zile
Și m-a lovit chiar pe mine
M-au lovit de moarte odată
Un obuz cam de pe flanc
Drept în șale, în partea dreaptă
Apoi, la spital am fost dus
Și-am fost îngrijit de-ajuns
Iar Dumnezeu ca un sfânt
De mine grijă a avut
Că sănătos m-a făcut
La luptă iar am pornit
Ca să dezrobim Ardealul
Ardealul al nostru de ar fi
Toată țara s-ar mări
S-ar mări, s-ar pregăti
Cum s-au pregătit germanii
Ei de 40 de ani
Fabrichează la grenade
Tunuri mari, mitraliere
Ca să ne omoare cu ele
Acum, lor li s-a închis calea
N-au armată, numai bat
Noi uniți cu aliații
Grozav din urmă i-am luat
Peste Tisa i-am aruncat
Franța, Anglia
Sunt buni aliați
Noi uniți cu aliații
Luptăm azi într-o unire
Bat românii, bat francezii
Gonesc tare, aliații
Din Carpați, până-n Balcani
Să spăimântăm pe dușman
Luptăm în disperare
Să-i trecem peste hotare
Așadar se bat românii
Ca să spăimânte păgânii
N-au la ce sta în România
Să rămână numai dor
Steagul nostru trei culori
Tricolorul Românesc
Pe pământ ardelenesc
Sus astăzi ai României
Buruiana și neghina
S-o stârpim din rădăcină
Hai feciori întindeți pasul
Dați năvală rând pe rând
Să strigați să vină ceasul
Biruinței mai curând
Între noi să se pornească
Hora mândră cea frățească
Pe câmpia ardelenească.
Scrisă de mine, caporal Firu Tudor, Regimentul 2 Vânători, Compania 8 Mitraliere, comuna Hârsești, județul Argeș.
Apoteoza biruinței Bucureștilor
Tu cuib de lumină al neamului nostru
Oraș meropolă din mândrul Regat
Prepară-ți găteala din flori și din ramuri,
Căci lanțul sclaviei, este azi scuturat!
Primește-ți eroii în haina ta nouă,
La poarta cea mare așteaptă-i în zori,
Și-n marșul izbândei, pe străzile tale,
De sus le revarsă o ploaie de flori!
Ei vin de departe, din lupte viteze,
Cu steaguri ce poartă pe ele cununi
Ei vin din războiul cel sfânt de-nfrățire,
Un vis ce ne leagă, lăsat de străbuni!
Primește-i cu cinstea ce-o merită bravii,
Ridică stindardul pe vechiul Palat
Căci el vine astăzi de-a pururi să stea
Pe tronul ce-n slavă prin ei s-a înălțat!
Poezie aprobată de Grupul de Aviație din Bacău pentru a fi aruncată din aeroplanele noastre, cu ocazia intrării Armatelor Române în București la 18 noiembrie 1916. Scrisă de mine, maior Sofronie Ivanovici.
Lupta de la Muncel
Cu arma-n cumpănire
Cu ranița-n spinare
Românii scoși din fire
Alergau în fuga mare
O ploaie de ghiulele
Din aer se scoboară
Și sute de șrapnele
Pe mulți din ei omoară
Ce morți cu arma-n mână
Își dau viața lor
Cei vii făr de odihnă
Se duc ca șoimii-n zbor
Se duc ca să răzbune
Pe cei ce au murit
Și să arate-n lume
Că țara și-au iubit
Urcând în deal ca lei
Se uită-n depărtare
Muncelul cu mișeii
În fața lor apare
Flăcăii făr de seamă
Spre sat înaintau
Căci patria lor mamă
Acolo-i trimiteau
Nici armele, nici tunul
Nu i-a oprit pe loc
Căci ei până la unul
Voiau să moară-n foc
Murim cu toți odată
Strigau flăcăii toți
Doar țara cea bogată
S-o curățăm de hoți
Să dezrobim pământul
Și-ai noștri scumpi părinți
Și să ne fie gândul
La noi în Mehedinți.
Scrisă de mine, departe de casă, caporal Grigore Selișteanu, din Regimentul 57 Infanterie.
Scrisoare de pe front
Noroc și voie bună tată
Că-i Dumnezeu mereu cu noi
Și o să ne întoarcem încă o dată
Biruitori de la războiu
De-ai noștri n-au căzut nici unul
Nenea Iorgu e voinic
Iar eu sunt sănătos ca tunul
Cu care trag în inamic
E azi o săptămână
De când m-a făcut căprar
C-am tras în tabăra păgână
Și-am omorât un general
Și azi domnul căpitan Potopeanu
Mi-a dat o jumătate de pol
Că dintr-o sută de ghiulele
Nici una nu am tras în gol
Pe când glonțul de curcan
Se cânta sârba în foi de tei
Ghiuleaua mea le bătea toba
Și duc păgânii drept în iad.
Scrisă de mine, departe de casă, sergent Brandrabur Haralambie, din Regimentul 23 Artilerie.
Sursa:
-Arhivele Militare Române, fond Secția a II-a Informații a Marelui Stat Major.
Prof.dr. Cornel Mărculescu