În dezacord cu prevederile Convenției de armistițiu din 12 septembrie 1944, care nu se refereau la staționarea de trupe sovietice (sau aliate) pe teritoriul României, la 15 noiembrie 1944, când aliniamentul frontului se afla deja pe teritoriul Ungariei, dincolo de Tisa, generalul Vorobiev a comunicat generalului Nicolae Rădescu că mareșalul R.I. Malinovski, președintele Comisiei Aliate de Control, i-a ordonat să pregătească, până la 1 decembrie, localuri pentru cazarea a trei divizii sovietice, cu efective de război, în zonele Ploiești, 20 km vest de București și Petroșani, Deva, Arad.

 Față de această cerere, șeful Marelui Stat Major a raportat Ministerului Afacerilor Externe (19 noiembrie 1944) că ,,instalarea de mari unități sovietice pe teritoriul românesc, precum și ocuparea anumitor zone fără a fi impuse de necesitățile directe ale frontului este o obligațiune care depășește atât în fond cât și în formă prevederile Convenției de armistițiu”, care, prin art. 3, impunea doar obligația României de a asigura forțelor sovietice și ale celorlalți aliați înlesniri pentru libera mișcare, în orice direcție, dacă aceasta era cerută de situația militară. • Prin urmare, concluziona generalul Nicolae Rădescu, ,,obligațiunile noastre se referă exclusiv la mișcarea forțelor în trecere către front, iar nu la cazarea pentru ocupație”. ,,Înlesnirile pentru mișcare, prevăzute în anexa art. 3 – mai preciza șeful Marelui Stat Major – nu pot fi în nici un caz cerute pentru staționări pe teritoriu în anumite zone”.

 Cu toate acestea, Marele Stat Major a trebuit să se supună și să ordone pregătirea zonelor solicitate de sovietici, precizând în același timp Comisiei Aliate de control (partea sovietică) dificultățile pe care le creează staționarea ,,de lungă durată” a acestor divizii pe teritoriul României, precum și faptul că aceasta reprezenta ,,o sarcină care depășește obligațiunile statuate prin Convenția de armistițiu”.

 La 22 noiembrie 1944, s-a comunicat că în zona București puteau fi cantonați circa 15 300 de oameni cu 2 900 de cai, că la Ploiești situația era mai dificilă datorită bombardamentelor aviației anglo-americane, dar se puteau cantona cu dificultate circa 14 400 de oameni și 3100 de cai.

 Peste puțin timp, la 2 decembrie 1944, generalul Vorobiev a informat că în zona Giurgiu vor fi cantonate trei divizii sovietice, care vor debarca la Ploiești.

 Revenind, șeful Marelui Stat Major a precizat, la 1 decembrie: ,,Instalarea mai îndelungată în România a unor divizii sovietice cu efective de război complete, tocmai în momentul când armata română rămasă în interior a fost în majoritate desființată, iar restul marilor unități reduse la efective sub cele de pace ar putea conduce la aprecierea acestei situații ca o dezarmare a României și ca o ocupare militară sovietică, situație contrară spiritului și literei Convenției de armistițiu cât și bunei și sincerei colaborări militare în lupta contra Germaniei și Ungariei”.• Iritat de desele proteste românești, generalul V.P. Vinogradov a precizat (14 decembrie 1944) că armata sovietică ,,va folosi teritoriul României drept părți sedentare unităților pentru pază și ordine în dosul frontului și a rezervelor operative. Locul pentru dislocarea instituțiilor sedentare, unităților de pază și ordine în dosul frontului și a rezervelor operative se fixează de către Înaltul comandament aliat”. Cu acelaşiprilej a cerut ca ,,pe viitor să înceteze asemenea solicitări”.

 Prezența masivă a trupelor sovietice pe teritoriul României, într-un moment în care frontul nu se mai afla pe teritoriul national, a avut un evident scop de influențare a luptei pentru putere în stat, care se declanşase deja.