Mărturii din timpul şedinţei plenare a activului de partid din armată (Bucureşti, 6 mai 1964) (I)
Redeşteptarea sentimentului naţional al poporului român după anul 1958 a fost realizată cu paşi mici, astfel încât autorităţile comuniste de la Bucureşti să nu fie învinuite că adoptă o atitudine antisovietică. Fiind conştient de faptul că o dispută deschisă cu Nikita Hruşciov nu l-ar fi avantajat deloc, Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a protestat oficial faţă de atitudinea pe care au avut-o sovieticii în cursul crizei rachetelor din Cuba. Însă doi ani mai târziu, în aprilie 1964, liderul politic român a utilizat Declaraţia Plenarei lărgite a Comitetului Central al P.M.R. pentru a se proteja de posibilele ingerinţe sovietice în România. În cursul reuniunii respective, Gheorghe Gheorghiu-Dej a declarat astfel: „Ca să vedeţi ce mentalitate. Trebuie să fie generali care să-i poată conduce acolo. Uite, Forţele Armate ale R.P.R. sunt sub ordinea guvernului R.P.R., care au un ministru membru al Biroului Politic. Este adevărat că facem parte din [Organizaţia] Tratatul[ui] de la Varşovia, ne unim forţele împotriva imperialismului, dar aşa ceva nu se poate. Aceasta ar vrea să se schimbe, să-i transforme pe toţi în subalterni. Cum spunea Hruşciov odată: ei, ce este [mareşalul Andrei A.] Greciko, este comandantul suprem al forţelor aliate, însă eu sunt mai mare în timp de război, în timp de război eu sunt generalissim. Noi nu putem să fim de acord cu aşa ceva. Comandantul suprem al forţelor noastre armate este partidul nostru, Comitetul nostru Central. Aceasta este forţa de care trebuie să ţinem seama. (Pag. 65, aliniatul ultim). [Mareşalul Andrei A.] Greciko este foarte bun, însă sunt foarte proaste tendinţele care se manifestă în problemele de relaţii conform cărora acestuia să-i revină astfel de atribuţiuni încât să poată comanda forţele armate ale Republicii Populare Române. Ordin nu poate să dea decât guvernul, autorităţile locale, în baza unei înţelegeri”.
La câteva zile după încheierea dezbaterilor în Plenara C.C. al P.M.R din 15-22 aprilie 1964 a avut loc o şedinţă plenară a activului de comandă şi de partid al Forţelor Armate ale R.P.R. (Bucureşti, 6 mai 1964). Generalii Leontin Sălăjan şi Ion Tutoveanu au criticat atunci ingerinţele săvârşite de sovietici în armata română, referindu-se în mod special la criza rachetelor nucleare sovietice instalate în secret în Cuba – deşi tot ei s-au aflat la conducerea armatei române în octombrie 1962.
Este posibil ca ministrul Forţelor Armate şi primul său adjunct să fi uitat faptul că au participat la o adunare desfăşurată la Teatrul Casei Centrale a Sindicatelor din Bucureşti (24 octombrie 1962), cu prilejul sărbătoririi Zilei Forţelor Armate. Prezidând acea reuniune, generalul Leontin Sălăjan a girat cuvântarea rostită de către generalul-locotenent Ion Ioniţă, chiar în timpul desfăşurării crizei rachetelor nucleare sovietice aflate în Cuba. Comandantul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (şi viitor ministru al Forţelor Armate) a declarat cu acel prilej astfel: „Faptele dovedesc că imperialismul american pregăteşte intens o nouă agresiune armată împotriva eroicului popor cuban. Recent preşedintele Kennedy, prin declaraţia făcută a anunţat constituirea unui embargou sever asupra tuturor categoriilor de armament care se transportă în Cuba, dispunerea de a se efectua o supraveghere minuţioasă continuă asupra teritoriului Cubei şi a creşterii potenţialului ei militar, trimiterea de întăriri la baza militară americană [de la] Guantanamo, precum şi ordinul dat forţelor armate ale SUA „să fie gata” pentru orice eventualitate!
Acestea sunt acţiuni agresive fără precedent, ele reprezintă o încălcare brutală a Cartei ONU şi a legalităţii internaţionale, un act de agravare a încordării, o încercare de a înăbuşi libertatea şi dreptul poporului cuban de a decide soarta sa. Guvernul Uniunii Sovietice, Ministerul Apărării al URSS, Comandamentul Suprem al Forţelor Armate Unite ale Tratatului de la Varşovia, au luat măsurile necesare menite să ducă la ridicarea capacităţii de luptă a forţelor armate, pentru a fi gata oricând să zădărnicească planurile agresive ale cercurilor imperialiste din SUA, pentru a da un răspuns demn agresorului.
Poporul nostru, unindu-şi glasul cu cel al tuturor popoarelor iubitoare de pace, ridică protestul său energic faţă de acţiunile agresive ale SUA, îşi manifestă aprobarea faţă de Declaraţia Guvernului Sovietic şi deplina solidaritate cu poporul cuban prieten, îşi exprimă hotărârea neclintită de a face şi pe mai departe tot ce depinde de el pentru zădărnicirea uneltirilor agresive ale cercurilor imperialiste, pentru menţinerea şi întărirea păcii în lume (subl.n.)”.
(Va urma)
Dr. PETRE OPRIS
Bibliografie:
Serviciul Istoric al Armatei, fond 3226;
Idem, fond Direcţia Superioară Politică a Armatei;
Idem, fond Microfilme;
Dan Cătănuş, Între Beijing şi Moscova. România şi conflictul sovieto-chinez, 1957-1965, volumul 1, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2004.
