S-a născut în comuna Mărcești, județul Dâmbovița, la 5 noiembrie 1898, fiind fiul preotului Ion Popescu din Mărcești (1862-1942) și al Ecaterinei Popescu (1863-1922), al șaptelea copil din cei zece câți a a avut familia Tudose, dar, în același timp, primul născut în Mărcești, având în vedere că preotul era originar din Răzvad. Frații săi, Anton, Maria, Elena (Roza), Ioana (Niculina), Steliana, Ion, Ecaterina si sora sa geamănă Geta, precum și Iordan (Aurică), au avut preocupări diverse, cum ar fi Școala de Impegați de Mișcare C.F.R. (Anton), institutoare în județul Brăila (Maria), preot în Mărcești (Ion, fiica acestuia Cornelia, a fost căsătorită cu Ion Cernovodeanu, fratele reputatului istoric Paul Cernovodeanu), inginer agronom (Iordan, căsătorit cu Eufrosina Sântimbreanu din Turda, rudă apropiată cu scriitorul Mircea Sântimbreanu).
Dintre toți frații, atrage atenția Ioan I. Popescu, născut la 15 iunie 1896  în Răzvadul de Jos, județul Dâmbovița, care a călcat pe urmele tatălui său ajungând preot în Mărcești, dar care a fost nevoit să suporte rigorile sistemului comunist, fiind închis în perioada 15 august 1952-20 octombrie 1953, și ulterior arestat din nou în 1959, când a fost condamnat din nou prin sentința 907/08.09.1959 emisă de Tribunalul Militar din București, de data aceasta la 18 ani de temniță grea și degradare civică pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. Beneficiind de un avocat cu influență, Ioan I. Popescu a făcut recurs la sentința din 1959, reușind să i se reducă pedeapsa la nouă ani , drept pentru care a ieșit din închisoare în 1964.

Revenid la Tudose Popescu, acesta a absolvit patru clase în satul natal Mărcești, după care s-a înscris voluntar în primul război mondial, iar în același timp a urmat cursurile Școlii Militare din Botoșani, unde a fost surprins plăcut de existența unui românism bine definit în fosta provincie a monarhiei austro-ungare: „cum muncesc moșiile lor pentru o bucată de mămăligă și cum un gând ascuns îi roade sufletul, mai cu seamă că știa pe taică-su cum a muncit pe moșiile boierești”. Nu cunoaștem motivele pentru care Tudose Popescu nu a participat la acțiunile armatelor române privind războiul pentru Reîntregirea Națională, acesta preferând, spre deosebire de colegii săi, să se demobilizeze și să se întoarcă la locurile natale din Mărcești, județul Dâmbovița. După terminarea războiului mondial, Tudose Popescu s-a înscris la Seminarul din Buzău unde „a dat examene de patru ani în patru sesiuni pe care le-a luat cu laude”, iar în anul următor, s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde s-a remarcat devenind liderul studenților, participând cu evlavie la toate mișcările și congresele studențești.
Perioada studenției bucovinene, corespunde cu fericitul eveniment al căsătoriei cu Zenobia (Zubi), fiica lui Nicolae Chiromnic din Schela Ochiuri, cea „care avea acțini la societate și credea el că o să fie ajutat la isprăvitul școalei”, având împreună doi copii, pe Gelu și Ștefan. După moartea lui Tudose Popescu, se pare că cei doi fii ai acestuia împreună cu mama lor s-ar fi retras în orașul Onești, căutând prin acest exil să li se piardă urma.

Student fiind, Tudose Popescu a participat la Congresul conducătorilor mișcării studențești din august 1923, reprezentând Cernăuții, iar la Congresul de la Câmpulung din 17 septembrie 1923 a fost ales să însoțească delegații țăranilor Bucovineni la primul ministru Ionel Brătianu, unde s-a plâns pentru distrugerea pădurilor. În primăvara anului 1927, Tudose Popescu a efectuat o excursie documentară de zece zile în Cadrilater, regiunea istorică cu viu grai românesc, periplu încheiat cu o șezătoare la Silistra, manifestare unde a fost adus să conferențieze profesorul Cesar Papacostea.

Datorită acțiunilor sale studențești poate prea înflăcărate, Tudose Popescu a trebuit să facă față presiunilor regimului din perioada interbelică, așa cum reiese din notele informative înscrise la C.N.S.A.S., înregistrate de Tribunalul Ilfov, Judecătorul de Instrucție al Cabinetului nr. 5, la 13 octombrie 1923, de unde se deduce faptul că în urma declarațiilor rudelor considerate informator, Iordan Popescu și Gheorghe Rădulescu, fratele și cumnatul pârâtului Tudose Popescu, acesta era urmărit și mai ales super vizat ca urmare a activității desfășurate și mai cu seamă a implicării sale în cadrul Congreselor mișcărilor studențești din 1923, având în vedere că frecventa anumite locații din București, acolo unde totul era supravegheat și contabilizat.

Demersul nostru nu își propune să facă o radiogarfie asupra Mișcării Legionare sau a mișcărilor întreprinse de aceasta, ci să prezinte exhaustiv chipul unuia dintre cei care și-a adus contribuția la fondarea unei grupări considerate extremiste în perioada interbelică. Deși nu a fost prezent fizic, chiar dacă a fost coleg de celulă cu ceilalți Văcăreșteni, membrii fondatori, Tudose Popescu este considerat unul dintre membrii de bază ai constituirii la 24 iunie 1927 a Ligii Arhanghelului Mihail, alături de Corneliu Zelea Codreanu, Ilie Gârneață, Ion Moța, Radu Mironovici și Corneliu Georgescu.

Un fapt deosebit de important îl constituie anul decesului lui Tudose Popescu, având în vedere că anumiți istorici, fără să cerceteze în profunzime subiectul, s-au hazardat să vehiculeze presupuse date ale decesului dâmbovițeanului, cum este cazul lui Radu Florian Bruja, care susține fără acoperire documentară că unul dintre membrii fondatori ai Legiunii Arhangelului Mihail, ar fi decedat în anul 1925! Total eronat!
Însă, trebuie adusă o reparație morală în acest sens…Tudose Popescu a decedat la 16 noiembrie 1931, la Spitalul Central de Boli Nervoase din București, iar ulterior a fost adus și înmormântat în comuna natală Mărcești, județul Dâmbovița, în acest sens, ziarul Înfrățirea Românească, publicând ferparul: „S-a stins din viață, încă un suflet de erou și un suflet fanatic al Ideii Naționaliste Creștine”.

Cu același prilej, Corneliu Zelea Codreanu și ceilalți Văcăreșteni au scris un emoționant necrolog asupra celui dispărut: „A plecat dintre noi Tudose Popescu. Camarazi de luptă și frați de suferință la Văcărești, la Galata, la Focșani și la Severin, privim astăzi la sufletul lui care se înalță spre cer. Conducător al studențimii cernăuțene de la 1922-1923, în timpul grelelor lupte, Tudose Popescu a fost de un sacrificiu fără seamăn. Noi cei cinci rămași din grupul nostru sfânt care ți-am simțit cotul alături de al nostru în ceasurile cele mai grele și care am scuipat alături de tine sânge din piepturile noastre, în fundul închisorilor”.
Un alt amănunt demn de semnalat, este faptul că la înmmormântarea lui Tudose Popescu din satul natal Mărcești, județul Dâmbovița, nu a venit niciun membru din echipa Văcăreștenilor, fiul satului fiind condus pe ultimul drum de către mii de țărani atât din localitate, cât și din împrejurimi, dar și de domnul Mihail Stelescu, din partea Mișcării Legionare și preotul  Edineț Georgescu.

Mai trebuie adăgat și faptul că în anul 2008, cu sprijinul Fundației Culturale George Manu și fără știința urmașilor, a fost amplasată în fața bisericii din Mărcești o troiță, în memoria eroilor răscoalei anticomuniste țărănești din Mărcești din februarie 1962 și a lui Tudose Popescu: „Pentru lupta, suferința și biruința românească teologului Tudose Popescu (1898-1931) împreună cu întreaga sa familie”.

Surse:

-Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Colecția de Stare Civilă Mărcești;

-Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Direcția Cercetare, Expoziții, Publicații, Note Informative;

-Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, vol. I, Editura Mișcării Legionare, București, 1940;

-Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier (1919-1941), Editura Humanitas, București, 1993;

-Ștefan Palaghiță, Istoria Mișcării Legionare, Editura Roza Vânturilor, București, 1993;

-Radu Florian Bruja, Extrema dreaptă în Bucovina, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012;

-Mircea Vasile, Tudose Popescu. Mușchetarul căpitanului Furtună. Istoria Văcăreștenilor, Editura Sfântul Ioan, 2021.

Prof.dr. Cornel Mărculescu