Referindu-se la condițiile în care s-au desfășurat operațiile militare ale Armatei 1 între 10 februarie și 20 martie 1945, în Munții Javorina, generalul Vasile Atanasiu concluziona:
,,Sistemul defensiv inamic care trebuia atacat avea următoarele caracteristici: foarte adânc, fiind organizat în parte cu lucrări betonate, distrugeri masive, câmpuri de mine și excelente observatoare, pe o adâncime de 14-15 km; acoperit aproximativ 80% cu păduri și localități ce avantajau apărarea; străbătut de o singură comunicație care era în măsură să permită dezvoltarea în adâncime a operațiunii; prezentând însă două excelente comunicații de rocadă pentru inamic. Condițiile atmosferice în care unitățile armatei au acționat au fost din cele mai dezavantajoase: pe zăpadă mare de 1 metru și pe timp de viscol; pe ceață deasă în majoritatea zilelor; în ultima vreme pe un teren desfundat de topirea zăpezilor și ploi… În ansamblu, operațiile Armatei 1 au avut loc în cadrul bătăliei pentru atingerea râului Hron, un rol de importanță recunoscută chiar de către aliați, și întregesc imaginea efortului necontenit pe care armata română îl face în serviciul țării”1.
,,Unitățile – raporta ofițerul observator trimis de Marele Stat Major – sunt puse să atace continuu, zi și noapte fără răgaz. Mijloace reduse de evacuare și asistență medicală pentru răniți și bolnavi, agravând starea acestora. Starea sanitară precară (chiar ofițeri cu scabie și paraziți, care nu se pot trata) provocată de condițiunile de mizerie de trai ale trupelor, ținute continuu în lupte, mărind astfel procentul celor bolnavi. Recuperările dintre răniți și bolnavi se fac foarte greu, într-un procent mic. Insuficienta eficacitate a focului de artilerie și a bazelor de foc, atât din cauza cantităților reduse de munițiuni de care dispune Armata 1-a (0,2 – 0,4 UF la unitățile de artilerie), cât și posibilităților grele de observare provocate de condițiuni atmosferice extreme de nefavorabile (ceața foarte deasă și permanentă, vizibilitate la 40 – 50 m). Zăpada mare (0,50 – 1,20 m), lipsa de comunicații și masivele păduroase întinse, cu pante urcânde, a încetinit înaintarea infanteriei și a permis în schimb inamicului să declanșeze un foc bine ochit. Astfel, zăpada constituie un mare obstacol în calea atacului, neputându-se înainta , decât cu mari sforțări, maxim 100 m într-un sfert de oră, trupa fiind mereu expusă focului inamic. Tot din cauza zăpezii, ostașul nu poate trage decât în picioare sau în genunchi, căci dacă se culcă se îngroapă în ea. Armamentul automat, de asemenea, nu se poate întrebuința decât cu foarte mari greutăți, el neputându-se așeza la pământ. Pozițiile inamice, organizate din timp, sunt avantajate de teren, dispunând de foarte bune observatoare, de unele lucrări betonate și de obstacole și cu o mare eșalonare a lucrărilor în adâncime (terenul pe care acționează astăzi trupele Armatei 1 face parte din fostul poligon de tragere al armatei cehoslovace și al Uzinelor Škoda, unde fiecare creastă, fiecare cotă și fiecare ondulație este perfect cunoscută și reperată). Lipsa de adăposturi a obligat trupele noastre să stea continuu, zile și nopți în șir, în zăpadă, fapt care a provocat degerături grave la un număr mare de ostași, pe când inamicul a avut posibilitatea să-și facă din timp adăposturile necesare pe pozițiile pe care și le-a pregătit. Echipamentul luptătorilor fiind de culoare închisă se proiectează foarte bine pe zăpadă, oferind inamicului ținte foarte precise (o parte din echipamentul de camuflaj nu a fost primit de unități decât în ziua de 24 februarie crt.). Zona de acțiune fiind foarte lipsită de sate, iar operațiunile înlănțuindu-se fără nicio pauză, trupa a stat în fiecare noapte sub cerul liber, îndurând întreaga asprime a iernii. Instrucția de luptă a trupei (70% fiind în genere din ctg. 1944 și 1945) este aproape inexistentă. Insuficiența unităților de marș pentru recompletări”2.
Acelaşi ofițer observator mai atrăgea atenția: ,,Unul din faptele actuale, alarmante la Armata 1 îl constituie mortalitatea cailor. Pe toate drumurile din sectorul Armatei 1, atât în imediata apropiere a frontului, cât și mai înapoi, se întâlnește un număr exagerat de cai morți. Acest fapt dă un aspect mai degrabă al unei armate în plină retragere, decât angajată în acțiuni ofensive. Mortalitatea cailor se datorează foametei, gerului și muncii istovitoare pe pantele repezi ale unor drumuri excepțional de grele de munte. Populația din zonă (Slovacia) nu dă absolut nimic, nici chiar contra-cost, pe motiv că ea este o populație eliberată și puținul ce-l are (regiunea este săracă) îi este necesar pentru nevoile proprii. Astfel, caii hrăniți exclusiv cu paie, de luni de zile (la unele unități, iar la altele de 3 săptămâni) se găsesc astăzi într-o stare de debilitate, iar cazarea lor sub cerul liber, din cauza satelor rare și sărace, le mărește mortalitatea. Mijloacele reduse de transport ale unităților, angajate pentru rezolvarea multiplelor nevoi, nu pot aduce fân sau grăunțe de la distanțe mari (150 – 200 km), unde încep de asemenea să nu se mai găsească, în urma exploatărilor făcute până în prezent. Pentru îmbunătățirea situației, Armata 1 a luat hotărârea de a trimite înapoi 3 000 de cai (în zona Szolnok, Iasbereny, Cegléd) pentru întremat (hrănit și odihnit)”.
Generalul Gheorghe Zamfirescu din Marele Stat Major consemna și el: ,,Caii de la formațiunile dinapoi sunt buni. Caii de la unitățile din primele linii duc mare lipsă de fân și grăunțe pe care nu le văd cu săptămânile. Furajele se aduc cu căruțele de la depărtări de 120 – 150 km, astfel că ce se transportă se consumă de însăși caii de la căruțe. Pantele mari fac ca încărcătura să fie redusă, iar bună parte se scutură pe drum. Din această cauză pe toate drumurile sunt înșirate cadavre de cai, iar în primele linii caii cad și mor chiar la conovăț”.
Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu
