Pădurile

Pădurea. Toate dealurile comunei sunt acoperite de pădure care a trecut pe seama statului şi o bună parte pe seama comunei care satisfac în suficientă măsură nevoile de lucru şi foc ale locuitorilor comunei.

Această mare bogăţie, a făcut de secole subiectul unor discuţii, şi chiar de judecată a înaintaşilor acestei comuni.

Datorită unor donaţii (danii) făcute de două moştenitoare ale comunei Gemenea şi anume „Safta Logofeteasa” (…) şi Despa Drăgoescu donează una mănăstirii Radu Vodă şi cealaltă mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou, ambele din Bucureşti, partea lor de pământuri, pădure şi cultură din hotarul comunei Gemenea. Beneficiarii acestor bunuri, călugării, care desigur, făcuse eforturi serioase pe lângă numitele donatoare pentru a le determina să facă aceste donaţii, sau grăbit să vină să-şi ceară dreptul de moştenire de la locuitorii din acel timp al comunei Gemenea, potrivit actelor de danie ce primise. După multe frământări şi neînţelegeri între părţi, şi pentru că încăpăţânaţii de ţărani nu înţelegeau să dea cuvioşilor călugări cât cereau, aceştia au intentat un proces prin care cereau aproape toată suprafaţa de pădure, precum şi cea mai bună parte din terenurile de cultură ale comunei. Acest proces începe să se înfăţişe în faţa divanului domnesc pe la anul 1750 (…). Hotărârea celor douăzecişi patru de boieri, au dat partea cucernicilor călugări în hotarul comunei Gemenea, atât în cultură cât şi în pădure.

Dar locuitorii care se numeau «moşneni» nu s-au mulţumit cu această hotărâre şi astfel procesul a continuat, moşnenii au cerut dreptatea ce li se cuvenea, dar oricine împărţea dreptate, tot călugărilor dădea. S-au adunat tot ceea ce a putut exista pe acea vreme ca dovezi şi s-au trimis la Bucureşti, la sfatul de judecată al acelor vremi, dar procesul nu s-a putut termina.

Cu venirea la domnie a  lui Alex. Ioan Cuza, care pe lângă alte reforme făcea şi secularizarea averilor mănăstireşti  începea şi procesul moşnenilor cu Statul.

De la această dată moşnenii Gemeneni se judecă cu «statul», care între timp constituie «sechestru» pe întreaga suprafaţă de pădure, până când se va termina procesul şi se va stabili care e partea statului, care e a moşnenilor.

Această măsură a fost binevenită pentru pădure, care s-a conservat şi păstrat. Între timp desvoltându-se mica industrie şi comerţul, dar se făcea din ce în ce mai simţită nevoia materialului lemnos. În acest scop o parte de interesaţi mai inteligenţi ai timpului au început să profite de lipsa de pregătire a unor ţărani dintre moşneni, mai ales în anumite timpuri de foamete, sau alte împrejurări, şi au cumpărat pe preţuri de nimic, sau poate chiar prin acte false pădurea. Astfel că la un moment dat existau proprietari a unei mari părţi de pădure din hotarul Gemenea. Astfel în anul 1922 când procesul cu statul a luat sfârşit  reprezentanţii moşnenilor  reuşise să obţină mai multe drepturi în hotar, reuşise să facă pace cu statul dându-i 1100 ha de pădure şi livezi de fâneţe în partea de apus a comunei, adică: Dealul Crucilor, Dealul Perilor etc., care se mărginea cu pădurea satului Hârtieasca şi Bătieasca.

După încheierea tranzacţiei cu statul din anul 1922, încep mari frământări între moşneni şi cumpărători pentru împărţirea acestei mari bogăţii.

Atunci s-a început o adevărată goană după documente pentru a obține cât mai multă pădure. S-au răscolit în acest scop toate hârtiile vechi pe la fiecare bătrân, sau transcris la Bucureşti orice hârtie veche, sau făcut orice, numai pentru a avea drepturi cât mai mari în hotar. Pentru stabilirea drepturilor în hotar a fost nevoie să se constituie o comisie juridică compusă din judecătorul de ocol ca preşedinte şi pretorul de plasă membru, iar când aceştia cădeau în divergenţă asupra vreunui caz, comisia de judecată se completa cu perceptorul de centru de la plasă, aşa cum se poate vedea din cartea de expertiză a hotarului comunei Gemenea.

Atunci au început să apară acte care se contraziceau unele pe altele, care mai de care mai vechi, sau mai bine întemeiate, în aşa fel că nici judecătorul Bălăşescu, preşedintele comisiei, nu ştia ce să hotărască, deoarece votul pretorului şi al perceptorului şef, care întotdeauna erau oamenii guvernului de la putere în acel timp, erau în majoritate, şi deci câştiga acel care era mai tare în politică.

Astfel erau luate în considerare actele prezentate de moşneni şi cumpărători de către comisia juridică, la şedinţele de lucru. Se poate constata din cartea de expertiză care e redactată de inginerii experţi după hotărârile luate de comisie, că în timpul cât a funcţionat Comisia sau succedat 6 pretori şi aproape tot atâţi perceptori. Aşa de repede se schimbă guvernele.

Pentru a ilustra mai limpede felul cum funcţiona comisia juridică e de ajuns să se poată citi procesul verbal încheiat de judecătorul Bălăşescu, preşedintele comisiei, cu cartea de expertiză în care arată cazul unui moşnean care, deşi îşi recunoaşte filiaţiunea neamului său din care se trage, preferă să admită că se trage din alt neam, numai pentru că din acel moş i se cuvin drepturi în hotar mai mari. O altă stare de lucruri se poate constata prin faptul că amintita lucrare a comisiei juridice a drepturilor moşnenilor, a fost contestată de peste 120 de reprezentanţi ai moştenitorilor adevăraţi. Aceasta pentru că deşi o foarte bună parte din locuitorii comunei Gemenea poartă numele de Oancea sau Oncescu, adevăraţi descendenţi ai moşului Oancea de unde îşi trage numele satul Onceşti, sau Toader din satul Brătuleşti, acestora li sau stabilit drepturi în pădure mult mai mici decât altora care cel puţin nu sunt nici din comună şi nici părinţii lor, dar fiind influenţi în aceste vremuri, şi au putut dispune fie politic, fie material, au putut influenţa comisia juridică pentru a le stabili drepturi cât de mari în pădure, cu atât mai mult că comisia juridică nu avea nimic de pierdut şi nici prea mare răspundere, deoarece pretorul şi perceptorul mai întotdeauna formau majoritatea, iar judecătorul Bălăşescu care era cel mai competent, rămânea în minoritate. Dar nici el nu vrea să se pună rău cu pretorul, care întotdeauna era omul partidului de la putere. Alături de acestea, fruntaşii satului (fruntaşi în ceea ce înseamnă a avea cele mai mari suprafeţe de teren agricol) reuşise să acopere, aşa cum am arătat mai sus, cele mai mari drepturi de pădure în hotar.Cu toate că aceştia reuşiseră de bine de rău să se împace  nu tot aşa s-a întâmplat când a fost vorba de a se stabili care pe unde să-şi aleagă partea de pădure, deoarece pădurea nu era pe de-a rândul la fel de mare sau de bună, şi fiecare voiau să ia el, pe unde era mai bună. În acest fel au avut loc în sat diferite discuţii pe această temă .

VA URMA

Iulian Oncescu