Obştea Gemenea

Această instituţie impusă de lege era condusă, desigur, de cei care aveau cele mai mari drepturi, printr-un consiliu de administraţie, şi care avea drept scop administraţia şi paza pădurei.

Mandatarii obştei, aşa se numeau acei care conduceau, adică, membrii consiliului de administraţie, aveau menirea de a reprezenta în justiţie obştea, adică atunci când un locuitori al comunei avea nevoie să construiască o casă sau altceva în jurul casei, grajd, împrejmuiri ect., şi se ducea să taie un lemn din pădure, conducerea obştei prin pădurari anume angajaţi îi făcea respectivului proces de delict silvic. Procesele erau de două feluri şi anume: de constatare, când pădurarul a constatat material lemnos nejustificat în curtea locuitorului, şi acesta se făcea în prezenţa unui delegat care era de obicei jandarmul rural din comună sau un delegat de la primărie, de obicei notarul.

Dar de obiceiu îl învăţau pe cetăţean cum să declare sau îl redactau de aşa fel ca în justiţie să-l poată apăra avocatul. Deci câştiga. Al doilea fel de procese erau cele de «flagrant delict», adică atunci când pădurarul scria că a surprins pe delicvent asupra faptului tăind arbori cu toporul şi cu ferăstrăul (joagărul) şi transportându-i la domiciliul său.

Atunci fapta era destul de gravă şi se pedepsea ca atare, atunci mandatarul obştei îşi spunea cuvântul în faţa justiţiei de la plasă, sau judeţ, cerând pedepsirea inculpatului.

Unii cetăţeni ajungeau de aveau câte 5-6 procese adică de câte ori se ducea la lemne la pădure, de atâtea ori avea proces. De vândut lemne pentru construcţie niciodată nu şi-au pus cineva din conducerea obştei, măcar vreodată în gând să vorbească ceva.

De foc se vindea cele căzute şi uscate (…). Când avea nevoie să tae pentru nevoile gospodăriei lor cei din conducere, sau cu drepturi mari în hotar, era lăsați de pădurari să taie cât îi trebuia sau cât voia şi apoi i se făcea un proces de constatare în care întotdeauna se scria menţiunea: «Cercetând la faţa locului am constatat că tăierea e făcută în proprietatea delicventului şi primea numai o mică amendă că nu a cerut să i se marcheze de organele silvice în proprietatea sa». Atunci când delicventul nu reuşea să obţină menţiunea de «tăiat în proprietatea sa» de la cei ce întocmeau procesul verbal, se procura un proces-verbal de la primărie din care să rezulte că are pădure în proprietatea sa. Şi cu ajutorul a doi-cinci martori (…) care mergeau în faţa justiţiei şi cu mâna pe cruce jurau că tăierea s-a făcut în proprietatea delicventului şi nu în pădurea obştei. După o pledoarie a unui avocat sau chiar doi trei, după caz, judecătorul de ocol la plasă achita, sau condamna, după cum aprecia. Dacă era condamnat delicventul la judecătoria de plasă, apoi la tribunal, trebuiau alţi martori, desigur mai buni, şi alţi apărători, desigur din Târgovişte, cu mai multă greutate în cuvânt. Şi aşa s-a creat cu timpul în comună câteva echipe de martori care întotdeauna erau gata să meargă în faţa justiţiei să spună obişnuitele cuvinte: «Cunosc proprietatea domnului sau săteanului meu cutare şi ştiu că a tăiat în proprietatea lui, complectând după cum îl întreba judecătorul tot de ce era întrebat de justiţie».

Aceasta se întâmpla pentru cei care era bineînţeles în măsură să poată plăti apărătorii şi martorii. Dar de obicei celor care erau în conducerea obştei nici nu le făcea procese nimeni, oricât ar fi tăiat de multe lemne. Nu tot aşa se întâmpla cu cei mai săraci. Aceştia întrebuinţau altă tactică. Mergea, tăia lemne în pădure şi când era daţi în judecată, pentru că nu avea cu ce plăti martori, mergea şi jurau unul pentru altul, fiindcă fiecare trebuia să taie lemne din pădure, pentru foc, sau trebuinţe casnice. Se făcea un fel de serviciu contra serviciu. De obicei martorii care mergeau în justiţie şi depuneau mărturie pentru aceste delicte, erau chiar servitorii sau lucrătorii din curţile respective. De la delictele silvice, aceştia sau obişnuit şi mergeau în faţa justiţiei şi depuneau mărturie pentru orice fel de proces de proprietate, lovire, etc., o parte din ei nemaivoind să lucreze altceva decât aşteptând să fie solicitaţi pentru această profesie urâtă. În felul acesta s-a defrişat în comună suprafeţe bune de teren cu pădure şi sau redat agriculturii (…) plantându-se cu pomi roditori atât la deal, la pădure, dar mai ales la zăvoi, unde terenul se lucra mai lesne cu plugul. Astfel suprafaţa agricolă a comunei s-a mărit, plantaţiile de tot felul au intrat pe rod şi veniturile locuitorilor au început să crească. (…).