Apele din Gemenea

Dâmboviţa curge de la Nord la Sud şi adună în apele sale o mulţime de pâraie mai mici sau mai mari, după cum urmează:

1) Valea Teodoreştilor sau zisă şi Valea lui Muşat îşi trage numele de la moşul Toader care a locuit pe această vale, aşa cum îl arată şi urmaşii adică familiile Toader. Numele de Valea lui Muşat, aşa cum îi spunea bătrânii, se trage probabil de la vreun bătrân care a trăit cu mult mai înaintea sau în urma lui Toader şi de la care nu a mai rămas moştenitori (…). Isvorăşte din dealurile din partea de miazăzi de Florii şi curge paralel cu drumul al cărui nume poartă, îndreptându-se cam de la Răsărit la Apus.

2) Valea Mare  îşi trage numele de la marele debit de ape ce aduce în timpul ploilor de vară. Isvorăşte tot de sub dealurile Florii, dar din partea de miazănoapte, precum şi din dealurile Câlcei, curgând întâi spre Apus, iar mai apoi spre miazănoapte şi miazăzi. În timpul ploilor abundente de vară, valurile apelor duc cu ele însemnate cantităţi de piatră, foarte mult folosită pentru zid de locuitorii comunei mai ales la fundaţii, adică ziduri în pământ precum şi puţuri. Pe la jumătatea cursului pârâul Valea Mare primeşte pârâul Valea Tisei care îşi adună apele tot de sub dealurile Florii. Pe ambele pâraie sunt construite drumuri forestiere auto pe care se transportă cantităţi mari de material lemnos la gara Târgovişte.

3) Pârâul Valea lui Băr  isvorăşte de sub dealurile Gruiul, Cureasca şi Dealul Crucilor, curge de la Apus la Răsărit. Ca şi pârâul Valea Mare, apele luicând plouă transportă însemnate cantităţi de piatră de zid, şi are drumuri forestiere pentru transportul materialului lemnos. Pe cursul superior mai primeşte pârâul Valea Turlei. Ca şi Valea Mare, pe cursul apei mai ales când plouă se găsesc mari cantităţi de piatră pentru zidit, iar când apele scad se văd pete de grăsimi, ceea ce denotă că subsolul e bogat în zăcăminte miniere.

4) Pârâul Valea Rudeiîşi trage numele de la ţiganii rudari robii boierului Radu Vărzaru care se ocupau cu lucratul lemnului pentru nevoile gospodăriei boiereşti. Alături este dealul Vărzarul, cătun de ţigani rămaşi după desrobirea ţiganilor şi împroprietăriţi aci, de unde îşi poartă şi numele Cătunu Vărzaru.

Valea Rudei isvorăşte de sub dealul „Crucile Cocoanei”. Primeşte aproape de izvor pârâul „Seciu”, iar mai jos în dreptul Cimitirului Onceşti primeşte pârâul „Valea Rea”. În timpul ploilor de vară pârâul nu aduce ca cele două pâraie vecine piatra lată bună pentru zid, ci aduce piatră rotundă „bolovani”, ceea ce se găseşte în straturile pământului pe unde îşi sapă albia. Pe malurile superioare ale pârâului, adică în pădure se văd urme de puţuri unde se spune că în vremuri vechi sau foarte vechi de aci s-a scos aur.

5) Pârâul Valea Scursurii sau „Scursura Seacă”, care spre deosebire de celelalte pâraie surori este fără apă în tot timpul anului, albia lui fiind cu apă numai atunci când plouă. Dar când plouă mai mult îşi desminte numele de „Seacă” ci se umflă din mal şi până în mal, aducând cu mare viteză mari cantităţi de pietriş, ce se găseşte din abundenţă în malurile pe unde îşi sapă albia, şi pe care le depune pe oriunde reuşeşte să iasă din albie. Pentru această purtare a lui, locuitorii satului Onceşti au găsit cu cale să-i îndrepte cursul după intrarea în sat înspre albia pârâului Valea Rudei, care datorită faptului că nu aducea aceeaşi cantitate de pietriş, şi-a săpat o albie mai adâncă în maluri. Totuşi ambele pâraie, după traversarea şoselei „Cândeşti – Gemenea”, mai reuşesc să inunde culturi, până locuitorii se vor hotărî să le sape o albie dreaptă spre Dâmboviţa. Pârâul Scursurii isvorăşte tot din dealul „Crucile Cocoanei”.

6) Pârâul Valea Cărămizii.Nu se ştie de la ce cărămidă îşi trage numele, probabil de la vreo cărămidărie foarte veche sau alte ruine de cărămidă. Cert este că pârâul poartă acest numele de foarte mult timp deoarece se găseşte numele lui scris în acte vechi de peste 2-300 ani. Isvorăşte tot din dealul „Crucilor Cocoanei” din partea dinspre com. Cândeşti-Vale de pe la punctele „Alba şi Snaia”. Este mai mic decât celelalte şi tot fără apă în timpul fără ploaie.

În afară de râul Dâmboviţa şi pâraiele mai sus arătate, mai sunt mici pâraie mai ales la deal, în pădure, şi care se varsă fiecare, în câte un pârâu din cele arătate. Atât în partea dreaptă cât şi cea stângă a râului pe diferite platouri, au fost până nu de mult, diferite izvoare şi mlaştini care fiind acoperite cu pădure de anini şi sălcii, păreau să fie pe de-a-ntregul neproductive.

Dar desvoltându-se agricultura şi în mod excepţional pomicultura, s-a tăiat pădurea, s-a drenat cu şanţuri, şi sau redat agriculturii. Pe locurile prea mlăştinoase au mai rămas numai câteva lacuri (eleştee) pentru peşte, care şi acestea sunt pe cale de dispariţie, ca de ex.: eleşteul lui „Olteanu” sau al lui „Burlan”, care au secat complet, apele fugind pe şanţurile săpate de locuitori, nemairămânând decât ici colo mici isvoare.

Apa freatică variază la diferite adâncimi între 1-10 m, după cum e terenul de mocirlos. În afară de fântâni (puţuri) obişnuite zidite cu piatră din pâraiele Valea Mare şi Valea lui Băr, aşa cum am arătat mai sus, în ultimul timp locuitorii satului Onceşti au captat isvoarele de la punctul „Ştubeu”, sau în acte mai vechi „Fântâna Miului” (deşi nu se cunoaşte cine a fost acest Miu), şi le-au adus pe conducte în două puncte: „Mateescu şi Bomboloiu” din partea de Nord a satului Onceşti, unde apa freatică se găsea la prea mare adâncime, sau nu se găseşte deloc.

VA URMA

Iulian Oncescu