Auzeai deseori expresia: ,,-Aoleu…ai strâns atâtea fiare, dă parcă ai fi Niculae Călău, săracu! …el ce mai adună toate fiarele dă pă drum!”Ori: ,,-Ce-oi fi făcând cu atâtea trențe?…nici Niculae Călău nu are atâtea, vai de el! Sau: ,,-Doamne!…ce mai înfuleci!…parcă n-ai mâncat dă trei zile ca bietu Niculae Călău… Niculae Călău, era un personaj important în sat. Era…cum s-ar zice ,,prostul satului”după unii, după alții…,,nebunul satului” cu toate că nu era chiar așa de prost, și nici de nebun. Erau alții și mai și, dar aceștia, cu toată prostia ori nebunia din ei, nu au fost niciodată percepuți ca ,,personaje principale” Erau proști, de la mama natură, și atât! Ori căzuseră în cap la naștere! Ori au încercat ei să facă pe proștii sau pe nebunii, eschivându-se de la anumite activități și așa au rămas! În schimb, Niculae…nu știu cum se sucise și se-nvârtise, dar avea un rol important . Era etalon, termen de comparație în multe situații.
Dacă într-o gospodărie, capul familiei, om strângător din fire, îngrămădise în toate colțurile ogrăzii fiare peste fiare, care de care mai fără trebuință, era pomenit firește, Niculae Călău. De ce? Pentru că el, om sărac, fără casă și masă, umblând brambura prin sat de dimineața până seara, aduna, precum coțofana pentru a-și face cuib, orice sârmuliță ieșită în cale, orice bucată de fier, orice cutie de conservă, orice roată de bicicletă aruncată pe gârlă. Era ca un magnet, întotdeauna, avea un fier asupra lui. Era Niculae dat exemplu și dacă într-o casă de om nu mai puteai pur și simplu să te învârți printre țoale și îmbrăcăminte nefolositoare, căci el, prostul satului, aduna de peste tot haine, pături, preșuri, și le îngrămădea pe toate la un loc pentru a înjgheba un culcuș unde să-și pună capul jos peste noapte. De multe ori se culca acolo unde noaptea îl prindea, alteori mergea ,,acasă ”, la casa care de fapt nu mai era a lui. Dar de la o vreme, se stabilise săracul Niculae, în ,,cartierul de locuințe nedate încă în exploatare, la vremea aceea ” din curtea bisericii. Nu deranja pe nimeni, și nici pe el, nimeni nu-l deranja. De mâncat, vai steaua lui, mânca săracul pe apucate. Dar când apuca, ținte neică! Înfuleca pe nerăsuflate, motiv pentru care era demn de dat exemplu multora.
Și uite așa, devenise el ,,un exemplu” …nu de urmat, firește, dar era! Și încă mai e…nu l-au uitat oamenii…e pomenit mai mereu, de către cei care l-au cunoscut atunci….în vremea lui. Era pregătit permanent ,,să fie înrolat în armată”! Avea echipament complet: bocanci, manta militară, șapcă și…gamelă, căci de șoldul lui atârna mereu o cutie de conservă prinsă de centură cu o toartă de sârmă…Da, avea și centură, bineînțeles! De unde? Poate de la vreun binevoitor, rezervist militar care-și făcuse pomană cu el. Și cred eu, că cel mai probabil, depusese și jurământul de credință, deoarece, fie vară, fie iarnă, el avea aceeași ținută, doar că…din ce în ce mai jerpelită și mai murdară. Nu supăra pe nimeni, însă…copiii satului, răutăcioși îl mai supărau pe el, șicanându-l și spunându-i fel de fel de răutăți. Și se mai lua câteodată după ei, băgându-i în sperieți. Dar atât…ce era de fapt în sufletul lui, n-a știut nimeni niciodată! Sau poate, atunci, când și-a dat ultima suflare, printre colocatarii lui tăcuți, o fi încredințat vreunuia dintre ei vreo mare taină. Cert este că nici până în ziua de azi, nu a fost trădat. Dar nici uitat! A fost și este un etalon, termen de comparație în multe situații. Doamne,…ce e viața! Până și prostia ori nebunia te poat face ,, cineva”! …și mai avea, Niculae Călău, o vorbă: să dai bani ca să cunoști lumea!
Flori Bungete
