Joi, 12 octombrie 2023, la Cercul Militar Târgoviște s-a dat startul manifestărilor culturale dedicate Zilei Armatei Române în cadrul unui eveniment inedit, în care prezentul și viitorul, umăr la umăr, au dat onor poeziei și cântecului patriotic. La invitația doamnei Dorina Radu, Șefa C.M. și a Președintei Cercului Literar Artistic „Vasile Cârlova”, Florica Bungete, au fost prezenți în sală elevii clasei a șaptea de la Școala Gimnazială „Ioan Alexandru Voinești”, însoțiți de cadre didactice, numeroși scriitori membrii ai Societății Scriitorilor Târgovișteni, bibliotecari, membrii ai Asociației Cultul Eroilor, precum și cadre militare în rezervă. Într-o atmosferă de înaltă încărcătură emoțională, patriotismul și dragostea de țară, prin creațiile scriitorilor dâmbovițeni au fost ridicate la loc de cinste, demonstrându-se, dacă mai era nevoie, că patriotismul încă mai inspiră poeții români dând așadar exemplu, demn de urmat, generației viitoare.
Nici cântecul patriotic nu a fost mai prejos. În ton cu tema activității, Prezent și Viitor, o parte din Grupul Vocal „Pandeleana”, condus de d-na Viorica Mihalache și o mică parte din fetele de la Ansamblul Folcloric „Zestrea Satului” coordonat de d-na Daniela Constantin Șerban, s-au întrecut pe sine prin înterpretarea unor cântece patriotice, încântând și emoționînd în aceeași măsură auditoriul prezent în Sala Oglinzilor a Cercului Militar, locul în care poezia și cântecul patriotic au fost ACASĂ! Și cum evenimentul a coincis cu aniversarea zilei de naștere a domnului profesor și istoric George Coandă, iar domnia sa a fost prezent în sală, ne-am bucurat cu toții că am avut ocazia să-i spunem un călduros și sincer „La mulți ani”! 12 octombrie 2023, ziua în care poezia și cântecul patriotic au făcut…istorie!
Flori Bungete