Am urmărit cazul „Roșia Montana”, legat de exploatarea zăcămintelor aurifere si de alte metale rare din Munții Apuseni. O afacere de miliarde de dolari. Dar nu din valorificarea aurului și a altor metale prețioase, cum probabil ne gândim. Încă de la început cei implicați nu au avut în intenție o investiție de acest gen. Profitul urmărit și realizat de aceștia rezulta din SPECULAȚIILE LA BURSĂ a acțiunilor acestor „investitori”. În complicitate cu autoritățile noastre. Ani de zile guvernele care s-au perindat au întreținut ideea că susțin exploatarea și astfel prețul acțiunilor a tot crescut la Bursa de la Toronto. Acționarii au avut de câștigat facil, marcând profitul din manipularea pieței de capital, prin speranța iluzorie întreținută prin deciziile guvernamentale în sensul agreării, al susținerii investiției și pe cale de consecință al creșterii valorii acțiunilor. Acolo nu s-a investit mai nimic, în mod premeditat.
La un moment dat, Cioloș introduce perimetrele de la Roșia Montana în Patrimoniul UNESCO. În ultima zi de guvernare. Guvernul Câțu nici nu vrea sa audă de retragerea documentelor prin care statul roman solicita acest lucru. În acest mod s-a pus „cruce” investiției, așa cum își doreau cu toții. Scopul obscur, meschin, ocult de a împiedica investiția a fost alimentat și prin manifestațile orchestrate ale ONG-urilor în frunte cu USR. De altfel aparent onest, nobil, de protejare a mediului împotriva exploatării pe bază de cianură.
În aceste circumstanțe, investitorul dă statul roman în judecata la Centru de arbitraj internațional de la Washington, solicitând despăgubiri de 6 miliarde de dolari. Manevră menită să mai crească încă o data prețul acțiunilor si obținerea profitului în modul cel mai facil posibil.
După aceea, observăm cum în mod bizar, pe toate posturile TV, în ultimele săptămâni se întreține ideea că am pierdut procesul și va trebui sa despăgubim „investitorul” canadian. Valoarea acțiunilor crește. Cei care încă le mai dețin le valorifică cu o rata de profit substanțială. Cei din spatele afacerii, așa-ziși investitori știau că vor pierde procesul cu Statul Român.
În ciuda faptului că se prefigura câștigarea procesului de către statul nostru, guvernanții lansau de zor ideea că procesul era deja pierdut. Iată, ca soluția a fost pana la urma favorabilă statului nostru, ne-a fost favorabilă noua cetățenilor romani care nu mai trebuie sa suportăm despăgubirile astronomice pretinse de reclamantul investitor. Dar, în mod paradoxal, au câștigat și acționarii investitorului, care si-au valorificat între timp acțiunile prin manipularea bursiera, la care trebuie sa recunoaștem au pus umărul din plin și guvernanții noștri de 20 de ani încoace, inclusiv în ultimele săptămâni.
Era evident că vom câștiga, în condițiile în care acolo nu s-a investit nimic, deci nu exista un prejudiciu patrimonial, cert, direct și previzibil Prejudiciul eventual, iluzoriu,.despre care e vorba în speță nu face obiectul reparației în nici o legislație din lume. Fluctuația valorii unei acțiuni, în sensul scăderii valorii acesteia nu poate reprezenta un temei al despăgubirilor cata vreme acționarii își asuma acest risc. Prin urmare, probabil că au pierdut cei care, naivi fiind au achizitionat acțiuni în perioada procesului, mai precis în ultimele săptămâni, luni, nutrind speranța că se vor „îmbogăți” din despăgubiri din partea statului roman, care încă de la început s-au dovedit iluzorii!
Profesor Iorga Ion, Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”
