You are currently viewing CASELE VECHI ALE TÂRGOVIȘTEI: Casa marelui filantrop Constantin Carabella

CASELE VECHI ALE TÂRGOVIȘTEI: Casa marelui filantrop Constantin Carabella

Casa Constantin Carabella a fost construită în anul 1898, fiind situată pe strada locotenent Pârvan Popescu, nr. 60 și figurează în Lista Monumentelor Istorice din județul Dâmbovița pe anul 2015, publicată de Ministerul Culturii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 bis /15.02.2016, sub numele de Casa Carabella, astăzi Liceul de Arte Bălașa Doamna, la poziția nr. 603, cu indicativul DB-II-m-B-17293.

Constantin Carabella s-a născut la 5 august 1851 într-o familie de târgovișteni cumsecade care i-au asigurat o educație aleasă, recunoscută ulterior prin actele sale de caritate de protibendada urbei și nu numai. Chiar dacă nu a fost un mare cărturar, Constantin Carabella era apreciat de toți ca fiind un om darnic, și nu un fariseu fățarnic.
La 19 ani a reușit să ocupe funcția de copist clasa I, la Prefectura Dâmbovița, pe care a slujit-o cu maximă seriozitate începând cu data de 22 iulie 1870. După doi ani a trecut copist la Tribunalul Dâmbovița (1 iulie 1872), de unde a fost avansat pe post de ajutor de grefier începând cu 22 ianuarie 1878.
După o scurtă perioadă ca grefier la Tribunalul din Buzău, începând cu 13 noiembrie 1880, Constantin Carabella a revenit la Tribunalul Dâmbovița, iar de aici, s-a mutat începând cu 16 septembrie 1881 la Tribunalul Ilfov. Calitățile sale incontestabile l-au propulsat la 29 ianuarie 1885 în funcția de director al Prefecturii Dâmbovița, demnitate pe care o va deține până la 24 aprilie 1886, când ajunge grefier la Curtea de Apel din București, aceasta fiind ultima funcție pe care a exercitat-o cu stoicism până la 1 aprilie 1898 când s-a și pensionat.

După pensionare, Constantin Carabella a cochetat cu politica și a susținut Partidul Conservator care l-a desemnat la 15 iulie 1899 ca ajutor de primar, susținând dezvoltarea orașului, iar ulterior, a fost ales la 13 ianuarie 1904 ca primar al orașului Târgoviște, într-un moment în care noul partid conservator condus acum de Take Ionescu, se confrunta cu numeroase dispute interne între susținătorii președintelui partidului, conservatori și cealaltă componentă junimistă.
În scurta perioadă petrecută în funcția de primar al Târgoviștei, și cu precădere în perioada 6 martie 1905 și 1 iulie 1906, Constantin Carabella a fost „un primar demn, priceput și perfect cinstit, care domnea aici peste tot locul”.
Dintre realizările cele mai insemnate în mandatul său, se numără construirea căii ferate Târgoviște – Pietroșița, cu sprijinul deputatului conservator Vasile M. Dimitropol, construirea unui nou local destinat Spitalului Județean, pavarea străzii Vărniceri, introducerea luminii Spel, construirea căii ferate dintre Arsenal și Gară, cedarea cu titlu gratuit a terenului pentru edificarea Oficiului telegrafo-poștal din oraș.

Constantin Carabella a ramas în istoria orașului ca un sprijinitor al școlilor târgoviștene; astfel, pe baza donațiilor sale a funcționat Școala Secundară de Fete Gradul II (1921-1925). Pentru cunoașterea evoluției învățământului destinat fetelor, se cuvine să aducem câteva precizări despre începuturile acestuia în orașul Târgoviște. Astfel, odată cu Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, în  1859, Eforia averilor Brâncoveneşti a iniţiat înfiinţarea de şcoli primare gratuite pentru fete, hotărând „dintr-un sentiment de iubire a neamului,…înfiinţarea de şcoale primare gratuite… pentru sexul femeiesc”, printre şcolile înfiinţate cu începere din 1860, numărându-se  se şi cea de la Târgovişte. După 1860 s-a introdus alfabetul latin, s-a adoptat o ortografie simplă și s-au tipărit noi manuale. Externatul de fete a funcţionat ca Aşezământ Brâncovenesc până în septembrie 1862, când, în baza unei conveniţi aprobată de domnitor, a fost preluată de stat, cu toată averea, eleve şi personal didactic.

Din septembrie 1862, pe baza convenţiei aprobate de Alexandru Ioan Cuza, externatul de fete al Aşezămintelor Brâncoveneşti, a trecut pe seama statului, şcoala reorganizându-se după organizarea învăţământului, aici funcţionând preotul D. Abramescu la clasa I, M. Rădulescu la clasa a II-a şi Lucreţia Fussea la clasa a III-a, ea fiind şi directoare între anii 1861-1874. Au mai funcţionat Eufrosina Bădulescu, Maria Grigorescu, Eliza Constantinescu.
Înfiinţarea şcolii de fete venea să acopere un gol ivit în învăţământul târgoviştean. Până în septembrie 1863, externatul a funcţionat în casele lui Mihail Drăghiceanu, apoi au fost închiriate casele lui Stamate Teodora Eftimiu pentru o perioadă de trei ani, aflate în mahalaua bisericii Lemnului (numite şi „casele lui Polizache”, considerate ca fiind unele dintre cele mai bune şi mai comode aici în oraş).
Odată cu adoptarea Legii Instrucţiunii Publice din anul 1864, era prevăzut ca învăţământul primar să fie obligatoriu şi gratuit, gradând mersul învăţământului, de la Şcoala primară până la Universitate, punându-se astfel  bazele învăţământului modern în România.

 

La începutul secolului XX, în orașul Târgoviște au funcționat mai multe pensioane particulare, printre care cele ale surorilor Grecescu și al Paulinei Ionescu, în care se instruiau fetele, ce studiau în primul rând, limba franceză și limba germană, precum și tainele pianului, însă, aceste pensioane asigurau fetelor o cultură superficială, dar totuși suficientă pentru a putea întreține o conversație de salon, într-o limbă străină și să delecteze musafirii cu muzică de pian. Revenind la Școala Secundară de Fete, la începuturile sale în 1921, școala a funcționat cu 4 clase inferioare și clasa I paralelă, iar treptat, au fost înființate gradual și clasele V-VIII și clasele II-IV paralele, acetea funcționând până în septembrie 1925 în localul propriu din Calea Domnească, care ulterior a devenirt Școala Comercială din Târgoviște. Până în aprilie 1923, câna a trecut în bugetul statului, Școala Secundară de fete s-a întreținut din fondurile extrabugetare, puse la dispoziție din fondurile părinților elevelor prin taxele școlare.

În anul 1923, Constantin Carabella a donat parcul și vila sa din strada locotenent Pârvan Popescu, cu scopul precis de a se construi un local de școală pentru liceul de fete. Lucrările de construcție ale noii clădiri au început în același an 1923 cu fonduri puse la dispoziție de Ministerul Instrucțiunii Publice, datorită președintelui comitetului școlar, preotul Alexandru Popescu Hăbeni, cel care este considerat de drept „artizanul” edificării noii clădiri destinată liceului de fete.
La 13 decembrie 1925, a fost inaugurat noul local de școală denumit  Liceul Constantin și Maria Carabella în prezența ministrilor I. G. Duca, Gheorghe Mârzescu și Constantin Angelescu, aceștia inspectând partea de clădire finalizată, clasele și dormitoarele. De atunci, lucrările au continuat și în anul 1926, cu fonduri obținute din taxele plătite de elevele liceului, dar și din economiile realizate de către Comitetul Școlar.
Mai trebuie amintit aici și faptul că Școala Secundară de Fete înființată în 1921 și transformată ulterior în Liceul Constantin și Maria Carabella, a avut la conducere  până în anul 1959 numai cadre didactice titulare, care și-au pus amprenta asupra bunului mers al învățământului public de fete din orașul Târgoviște: Lucreția Rădescu (1921-1923), Elena Ionescu Grideanu (1923-1926; 1935-1942), Maria Istrati (1926-1931), Maria Pârjolescu (1931-1932), Valeria Tomescu (1932-1933), Margareta Dumitrescu (1933-1934), Irina Brânduș (1942-1945), Viorica Stupcanu (1945-1948).

Începând cu anul 1928, au fost desființate clasele paralele, iar liceul a devenit unul de tip C, adică dispunea doar de șapte clase bugetare. În timpul marii crize economice dintre anii 1929-1933, pentru a se putea depăși mai ușor criza, la solicitarea Ministerului Instrucțiunii Publice, începând cu anul școlar 1931-1932, când colectivul liceului cuprindea 12 profesori (3 bărbați și 9 femei) și 5 maiștri (femei), au fost incluse în orar activități și îndeletniciri practice, prin care elevele, sub îndrumarea atentă a celor cinci femei maistru, să realizeze „lucrări practice și utile care să se termine în scurt timp și să fie făcute din material puțin costisitor”, urmând ca produsele realizate să fie vândute într-un bazar celebru din București. Despre buna funcționare a liceului de fete și a condițiilor oferite elevelor, aflăm informații interesante dintr-un raport din 12 decembrie 1940 al inspectoarei Constanța Zamfir: „Localul este nou, curat și îngrijit, corespunzător unei astfel de instituții. Stricăciunile provocate de cutremur au fost reparate, internatul liceului este la etajul I și care a avut mai mult de suferit, se prezintă totuși în condițiuni foarte bune. Dormitoare largi, bine aerisite și încălzite, rufăria albă, sălile de meditație, sufrageria, bucătăria sunt spațioase și curate. Hrana elevelor este suficientă și bine pregătită. Iată meniul zilei de astăzi, 12 decembrie 1940: ceai la oa 10, pâine cu magiun; la prânz: supă de carne, friptură cu piure și murături; la ora 16 gustare, iar seara: mâncare de mărar și brânză cu ceai”.

În timpul celui de-al doilea război mondial, localul Liceului de fete Constantin Carabella, a fost destinat găzduirii Spitalului Militar pentru răniți, amenajat cu sprijinul Crucii Roșii, astfel încât, cursurile s-au ținut temporar între anii 1941-1942, la Școala Primară nr. 2 de Băieți și la Școala Primară nr. 2 de Fete, iar începând cu anul 1943, la Liceul „Ienăchiță Văcărescu”. Despre funcționarea Spitalului Militar, ministrul Culturii Naționale și Cultelor, Ion Petrovici, aflat în vizită la Liceul de Fete Constantin Carabella, nota la 2 iulie 1942, în registrul de inspecții: „Vor avea noroc răniții care vor fi aduși la această școală. Peste tot o impresie excelentă, iar cadrele didactice au dat o mână de ajutor pentru primirea răniților, prestând muncă de război”. Un an mai târziu, la 26 mai 1943, Liceul de Fete Constantin Carabella, a primit vizita lui Șerban Cioculescu, inspector general în Ministerul Instrucțiunii Publice, care a apreciat în termeni elogioși activitățile extrașcolare și mai ales implicarea cadrelor didactice: „Corurile conduse de doamna Antoaneta Georgescu, bine organizate. Totul a făcut impresia unei pregătiri serioase, nelăsându-se nimic improvizat sau la voia întâmplării. Aduc elogii doamnei Viorica Stupcanu, eminentă profesoară de limba română și animatoare a serbării, care a înțeles spiritul noii acțiuni educative a momentului, consacrându-și toată energia și priceperea”.

În perioada noiembrie 1944-mai 1945, în localul școlii a fost amenajat Spitalul Z. I. 214, motiv pentru care cursurile se țineau la parterul clădirii, doar pentru jumătate de zi, astfel încât cele 100 de fete eleve se descurcau în condiții deosebit de grele. După terminarea războiului, liceul s-a confruntat cu alte probleme, atât de natură financiară, cât și a secetei prelungite dintre anii 1946-1947 și a importantelor schimbări politice survenite, cărora trebuia să le facă față directoarea Viorica Stupcanu (1945-1948), aceasta solicitând în dese rânduri autorităților locale sprijinul, întrucât Comitetul Școlar nu mai putea face față cheltuielilor lunare în valoare de 88.000 lei. Cert este că, în această perioadă, ca urmare a demersurilor întreprinse de doamna Viorica Stupcanu, a fost reparată strada din fața liceului, au fost modernizate laboratoarele de fizică-chimie și biologie, a fost dotată cu aparatura necesară sala de sport, și s-a întreprins soluționarea amfiteatrului conceput în 1923, care „avea o priveliște tristă, a rămas neterminat și care amenința o parte din clădirea etajului”. Alături de doamna director Viorica Stupcanu, în anul școlar 1947-1948, la Liceul de Fete Constantin Carabella, colectivul didactic era completat de: Margareta Dumitrescu, Lucreția Rădescu, Elena Ionescu, Florica Mateescu, Eliza Frâncu, Constanța Stamboliu, Ludmila Musceleanu, Claudia Mustea, Domnica Frânculescu, dr. Maria Comănescu, Zenaida Gherban, Elena Popescu, Natalia Gabrielescu, Maria Frățeanu, Eugenia Ionescu și Cecilia Baronide.

De-a lungul timpului, localul de școală și-a modificat de mai multe ori denumirea: Liceul Constantin și Maria Carabella (1925-1948); Școala Medie nr. 1 (1948-1968); Liceul Teoretic nr. 1 (1968-1977); Liceul Industrial Grigore Alexandrescu (1977-1990); Liceul Teoretic Grigore Alexandrescu (1990-1997), iar începând din 1 septembrie 1999 a primit prin ordin ministerial denumirea de Colegiul Național Constantin Carabella.

Funcționar, primar al Târgoviștei, susținător al culturii dâmbovițene, Constantin Carabella a fost o personalitate a vieții publice târgoviștene la sfârșitul secolului al XIX-lea si începutul secolului XX.
Din nefericire, la înmormântarea sa în 1928, abia dacă au fost la slujba religioasă 10-15 persoane, în afară de elevele liceului care, anunțate, au venit, unele chiar din județ, așa cum comenta în presa vremii, memorialistul târgoviștean Tache D. Athanasiu. Acesta își încheia cu amărăciune editorialul astfel: „Plecând genunchiul în fața corpului neînsuflețit al bunului nostru filantrop, al cărui nume îl va purta această școală în vecii vecilor, aduc prinosul nostru de recunoștință pentru memoria acestui om de bine”.

Personalitate proeminentă a orașului, Constantin Carabella este înmormântat în Cimitirul Central din Târgoviște, unde, astăzi, întâmplător sau nu, ca urmare a celor prezentate și descrise de mine în ultimii cinci ani, crucea și mormântul marelui filantrop, au căpătat o formă firească, fiind readusă la lumină, în primul rând, imaginea crucii, și mai ales înscrisul acesteia, care ne arată numele celui care la începutul secolului al XX-lea a îndeplinit funcția de primar al orașului Târgoviște.

 

Surse:

-Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Direcţia Judeţeană Dâmboviţa, fond Primăria orașului Târgoviște;

-Ioan Negoescu, Istoria şcoalelor din Târgovişte. Un veac de învăţământ naţional, Tipografia „Dâmboviţa”, Elena I. Ch. Pârvulescu, Târgovişte, 1933

-Mihaela Oproiu, Mihai Oproiu, Spicuiri din presa interbelică dâmbovițeană, Editura Transversal, Târgoviște, 2007;

-Ramona Stanciu, Cornel Mărculescu, Învăţământul public din oraşul Târgovişte între anii 1878-1914, în cadrul Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători”, Chişinău, martie, 2014;

-Mihai Oproiu, Corina Voiculescu, Târgoviște. Evoluția administrativă a municipiului între secolul al XV-lea și 1947, Editura Zven, Târgoviște, 2019.

 

Prof.dr. Cornel Mărculescu