In pari causa melior uti possidentis – Atunci când 2 persoane revendică același bun mobil(exempli gratia – bunul a fost vândut în mod succesiv de un vanzator la 2 cumpărători de bună credință), va fi considerat proprietar cel care a intrat în posesia bunului mai înainte, chiar dacă acesta este al 2-lea cumpărător(chiar dacă primul cumpărător dovedește cu „dată certă” că ar fi operat transferul proprietății anterior celei de-a doua vânzări a aceluiași bun de către același vânzător, adică a încheiat contractul de vânzare anterior vânzării către cel de-al doilea cumpărător).
Într-adevăr, după prima vânzare, odată cu transferul dreptului de proprietate către primul cumpărător, vânzătorul pierde calitatea de proprietar, așadar al doilea cumpărător dobândește bunul mobil de la un neproprietar. Cu toate acestea, art. 937 Cod civil consacră efectul posesiei de bună credință(dobanditorul nu cunoaște și nici nu putea cunoaște după împrejurări ca, cel ce-i înstrăinează contra cost bunul, nu era proprietar), posesie care este „încununată” transformată ipso jure în proprietate.
Dacă al 2-lea dobanditor(accipiens) este de rea credință sau, deși este de bună credință i s-a donat/dăruit bunul, va dobândi dreptul de proprietate asupra respectivului bun, dar numai după 10 ani, prin uzucapiune, timp în care a stăpânit bunul în mod pașnic, public și continuu(nec vi, nec clam, nec precario, cum spuneau romanii).(art.939, Cod civil).
Aceeași rațiune a legii justifică dobândirea însăși a dreptului de proprietate de către cumpărătorul de bună credința a unui bun mobil de la un neproprietar(persoana care deține un bun cu acceptul proprietarului), din momentul intrării în posesia bunului mobil, în ciuda faptului că adevăratul proprietar nu a intenționat să vândă bunul, care se găsea la un „detentor precar” spre a fi, de ex, păstrat, folosit, reparat, amanet etc, și acesta din urmă abuzând de încredere i l-a vândut către o terță persoană. Prin urmare, o acțiune în revendicare introdusă de adevăratul proprietar împotriva dobânditorului/cumpărătorului de bună credința va fi respinsă, invocandu-se efectul ipso jure al posesiei de bună credință, care valorează proprietate.(art. 937, alin.1, Cod civil)
In pari causa melior uti possidentis
în cazul revendicării dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, neînscris/neintabulat în Cartea Funciară, în același timp, de către 2 persoane, care nu au titlu de proprietate(subl. ns). În mod normal se evaluează posesiile exercitate de către cei 2 adversari în ultimul an, utilitatea(caracterul neviciat- pașnic, public și continuu) și realitatea(animus-credința că este proprietar și corpus – manifestări specifice proprietarului) posesiei și dacă sunt la fel de „caracterizate” posesiile celor 2, va avea câștig de cauză cel ce posedă în timpul procesului, adică pâratul-posesor, prevalându-se de prezumția legală de proprietate.

Profesor Iorga Ion, Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”