În anul declanșării primei mari conflagrații mondiale a secolului XX, în garnizoana Târgoviște a fost înființat Regimentul 62 Infanterie (în continuare R.62 I.). Acest eveniment a avut loc la 1 aprilie 1914, în cazarma Regimentului 3 Dâmbovița nr.22 (în continuare R.22 I.), constituirea făcându-se din efectivele de militari ale Batalionului de Infanterie de Rezervă Dâmbovița (înființat la 1 aprilie 1912), cu ofițeri, subofițeri activi, în rezervă și gradați pentru instruirea efectivelor de rezerviști de la R.22 I.
În Registrul Istoric al noii unități sunt consemnate și descrise modul cum au fost chemați sub arme rezerviștii pentru instrucție din contingentele 1901-1907, constituirea subunităților, comandanții acestora, inspecțiile și controalele efectuate de eșaloanele superioare, activitățile festive, ș.a.
La 9 mai 1914, comandantului unității locotenent-colonel Calluda Constantin, într-un ceremonial desfășurat la Palatul Cotroceni din București, i-a fost înmânat de către Regele Carol I, drapelul de luptă al unității.(După desființarea unității la 1 august 1923, a fost predat R.22 I., care ulterior la 23 septembrie 1928 l-a depus la Muzeul Militar Central, București).
În fiecare an, începând cu data de 29 iunie s-a desfășurat cu întregul efectiv ceremonialul de sărbătorire a Patronului R.62 I. ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
În același an în luna august, regimentul a fost controlat prin ,,inspecții inopinate” de către comandanții Corpului 2 Teritorial și Corpul 2 Armată.
La sfârșitul lunii, militarii dâmbovițeni au fost onorați de vizita Primului Ministru, Ministru de Război I.C.Brătianu.
În ziua de 10 septembrie s-a organizat un ceremonial în prezența ,,tuturor ofițerilor activi și de rezervă concentrați pentru instrucție și a trupelor aflate sub arme”, cu ocazia punerii pietrei fundamentale a R.62 I., în vederea construirii unei noi cazărmi.
După serviciul divin au semnat pergamentul care conținea expunerea de motive a acestui eveniment, toți ofițerii prezenți precum și preotul confesor al garnizoanei. Comandantul regimentului, împreună cu drapelul de luptă și garda acestuia în perioada 29 septembrie-3octombrie au participat la funeraliile cu onoruri militare făcute la înmormântarea regelui Carol I .
Au urmat concentrări și desconcentrări de militari rezerviști, instruirea pentru luptă a acestora, încorporarea unor serii de recruți, depunerea jurământului militar de către aceștia, trecerea în rezervă ș.a.

În structura organizatorică a regimentului, merită remarcați pentru faptele de vitejie ulterioare deosebite în lupele de la Răchițașul Mic dintre cei 16 ofițeri ,,vărsați de la R.22 I.”, căpitanii Nicolin Ioan și Poenăreanu Ion, sublocotenenții Andreescu Gheorghe și Constantinescu Nicolae.
În concluzie, în perioada neutralității (1914-1916) ,, a expectativei cu apărarea frontarelor” hotărâre luată de către conducătorii țării ca fiind cea mai bună în acel moment istoric și singura compatibilă cu interesele națiunii, practic R.62 I. s-a pregătit pentru război.
Negociind intrarea României în război, primul ministru a impus viitorilor aliați condițiile care corespundeau aspirațiilor și intereselor naționale el apreciind că ,,Noi nu am intrat în război ca niște solicitatori nepoftiți. Noi am intrat în război ca niște aliați doriți și ceruți”.
România s-a alăturat coaliției țărilor Antantei, care recunoștea drepturile românilor de a se uni cu frații lor de peste munți, declarând în acest scop război Austro-Ungariei.
Astfel la 14 august 1916, R.62 I. a mobilizat efectivele necesare conform planului, constituind trei batalioane de infanterie, o companie de mitraliere, un batalion de miliții, o baterie de tunuri de 53 mm, sub comanda locotenent colonelului Calluda Constantin.
Batalionul de miliții avea să fie dispus pe frontiera de Nord pe hotarul județelor Dâmbovița și Muscel, iar bateria de tunuri a intrat în subordinea Brigăzii 24 Infanterie.
După a patra zi de mobilizare conform ordinului, R.62 I. a fost îmbarcat pe calea ferată și deplasat inițial la Piatra Olt, ulterior în zona localității Oltenița, intrând într-un dispozitiv de apărare al Armatei de Sud, pe malul Dunării. La începutul lunii septembrie, conform ordinului comandantului Diviziei 12 Infanterie (D.12 I.) generalul Traian Găisescu, a fost deplasat în cadrul marii unități , în Dobrogea.
Până la data de 29 septembrie în strânsă cooperare cu Regimentul 70 Infanterie (R.70I.)va duce lupte de apărare și ofensive, cele mai importante având loc în zona localității Cocargea, când după schimbarea de pe pozițiile de luptă a unei divizii de militari sârbi, a contribuit la cucerirea satului Enigeea
La 18 septembrie participă la oprirea și respingerea Regimentului 31 Varna de pe înălțimea Cogeaiuc, pe care-l distruge aproape în întregime, capturându-i o baterie de obuziere și două baterii de câmp.
La data de 29 octombrie, odată cu D.12 I. se deplasează în zona localității Câmpulung. Participă la mai multe acțiuni de luptă pentru apărarea orașului împotriva pătrunderii forțelor diviziei bavareze comandate de generalul german von Morgen în dispozitivul de apărare al Grupului Nămăești.
La aceste confruntări deosebit de aprige a participat și R.22 I. în același dispozitiv de luptă alături de R.62 I., primul pe înălțimile Pătru și Trandafir.
,,Cu această ocazie Regimentul (R.62 I.) s-a distins prin cucerirea muntelui Priseaca, luând prizonieri și capturând mai multe mitraliere și un tun”.
În baza ordinului comandantului Corpului 2 Armată, generalul Averescu și unitățile Grupului Nămăești s-au retras din rațiuni strategice.

Astfel R.62 I. împreună cu R.70 I. începând cu noaptea de 15/16 noiembrie 1916, au început calvarul retragerii sub presiunea inamicului spre Moldova. Aceasta s-a făcut în contact cu inamicul, pe timp friguros, pe comunicații desfundate, cu luarea măsurilor de asigurare în spatele trupelor , pe flancuri, în condițiuni foarte grele de asigurare a hranei, a echipamentului și muniției necesare.
În urma pierderilor suferite, militari morți, răniți, dispăruți, la data de 23 noiembrie, în dimineața zilei, după ieșirea din localitatea Florești, Prahova, efectivele rămase 18 ofițeri, 2 plutonieri, 33 sergenți, 52 caporali și 524 soldați au fost concentrate într-un batalion sub comanda căpitanului Nicolin Ioan. La 30 decembrie 1916 a ajuns în localitatea Fofaza, Tecuci unde a fost dispus în cantonament.
La 1 martie 1917 Regimentele 62 și 70 Infanterie au fuzionat în cadrul D.12 I comandată acum de vestitul general Traian Moșoiu, formând R.62/70 I. ,,cu o singură administrație și un singur drapel al R.62 I.”
La fel ca și celelalte unități și mari unități retrase pe teritoriul Moldovei, în baza conceptului statuat de conducerea militară ,,să se reziste cu orice preț pe pozițiile ocupate până la data când se va putea trece la ofensivă”, s-a refăcut și capacitatea de luptă a regimentului, prin completarea cu efective până la necesarul de război, cu materiale și armament și prin închegarea și instruirea trupelor, pe subunități luptătoare.
La 1 august 1917, a ocupat poziții de apărare pe dealurile Vrancei, în dispozitivul operativ al diviziei. În contact cu românii se găseau la acea dată trupele comandate de feldmareșalul austriac von Ruiz, germane și austro-ungare, care dorea să-și ia revanșa după înfrângerea suferită la Mărăști.
În Registrul istoric se arată că ,,La 1 august 1917, ocupă poziția de la Răchitașul Mic, unde stă până la încheierea armistițiului, rezistând cu bravură la toate atacurile și în special la cele 11 atacuri de la 1-13 august”.

În ziua de 6 august, când în calendarul ortodox este trecută ,,Schimbarea la Față a Domnului”, începuse schimbarea situației generale pe frontul românesc. Unitățile din compunerea diviziei se pregătiseră pentru o nouă confruntare cu inamicul.
În ziua următoare Batalionl 1 Infanterie cu un efectiv de 16 ofițeri și 780 trupă comandat de căpitanul Nicolin Ioan ocupa un dispozitiv de luptă cu trei companii în eșalonul 1 și cu două plutoane de infanterie și o baterie de artilerie în rezervă. În timpul luptelor date în acel moment în urma pătrunderii inamicului în dispozitivul batalionului au fost executate 3 contraatacuri pentru refacerea aliniamentelor de apărare.
Ziua de 8 august, când batalionul dâmbovițean avea să intre în istorie este descrisă astfel de istoricul Constantin Kirițescu:,,Atacul infanteriei noastre se dă cu un avânt și un dispreț de moarte prin nori de fum și de praf ce acoperă creasta Rchitașuluiu; la ora 12 ambele cote 891 și 895 sunt cucerite de soldații Regimentului 62. Dar germanii nu se dau bătuți; ei contraatacă cu grenade și mitraliere. Românii ripostează cu baioneta”.
S-au dat în continuare lupte dârze până la 12 august, când Răchitașul se găsea, pe câmpul de bătălie, tăiat de-a curmezișul de linia frontului, ridicându-și creasta însângerată. În ziua următoare , după ce timp de o oră a bombardat cu artileria poziția batalionului, inamicul a pornit din nou la atac fiind respins cu mari pierderi. Luptele au continuat până la 14 august când feldmareșalul Ruiz a încetat lupta. Bătălia se sfârșise.
,,BATALIONUL SACRU” DE DÂMBOVIȚENI INTRASE ÎN LEGENDĂ.
Despre marea însemnătate a rezultatelor luptelor de la Mărășești în care analizează ,,suprema încordare” de pe front, după ce afirmă că războiul este ,,cea mai sinceră spovedanie a unui popor”, Octavian Goga s-a oprit din numărul mare de unități și mari unități participante la Batalionul 1 Infanterie dâmbovițean .
Scriitor, orator și gazetar de excepție, pe care George Călinescu l-a desemnat ,,poet național și totodată și pur ca Eminescu”, înrolat în toamna anului 1916 ca simplu soldat voluntar pe frontul dobrogean, entuziasmat de faptele de vitejie ale ostașilor plecați în lupta pentru Marea Unire, de sub Turnul Chindiei, după ce arată că soldatul român a dovedit lumii de ce este capabil acest neam, concluziona: ,,Legenda superiorității sufletești a culturii de la Berlin s-a evaporat în fața sătenilor de la Târgoviște, care au pornit la atac în cămăși și cu capetele goale, creînd în jurul lor o atmosferă de vitejie clasică…Trebuie reținut acest adevăr”
În finalul Registrului Istoric se arată: ,,Astfel Batalionul 1 Infanterie din Regimentul 62/70 , rămăsese stăpân pe Răchitașul Mic până la încheierea armistițiului, înscriind cu sângele a 529 de eroi morți și răniți, această pagină de cinste și glorie a ostașului român”.

Col. (r) Gheorghe Șerban