În opinia noastră, atât Gheorghe Gheorghiu-Dej, cât şi Nicolae Ceauşescu au greşit fundamental atunci când au considerat că românii muncesc din conştiinţă pentru proprii lor semeni. Ideea teoreticienilor comunismului, utopică, preluată forţat din Uniunea Sovietică şi aplicată în România timp de patru decenii şi jumătate, a condus la alcătuirea şi menţinerea unui sistem centralizat de conducere, coordonare şi control a activităţilor economice. Încercările repetate de perfecţionare a acestuia, propuse şi aplicate de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu şi subordonaţii lor, au evidenţiat în mod permanent lipsa de flexibilitate a sistemului economic de tip comunist, iar apelurile la conştiinţa oamenilor s-au clamat şi impus în mod constant de propagandiştii P.M.R/P.C.R., în locul unor instrumente simple, clare şi precise de cointeresare materială a cetăţenilor (instrumente care ar fi avut ca scop perfecţionarea profesională şi, eventual, schimbarea treptată a unor locuri de muncă existente la un moment dat). În acest fel, în România, ca şi în alte state comuniste, autorităţile politice au negat existenţa dorinţelor legitime ale cetăţenilor, altele decât cele recunoscute de către cei care s-au aflat în mod efemer la conducerea ţării.
Un exemplu elocvent privind dezinteresul românilor pentru muncă îl putem observa într-un document din primăvara anului 1989. Astfel, la şedinţa din 5 mai 1989 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a fost foarte nemulţumit de faptul că 32 de utilaje pentru realizarea cutiilor de viteză, livrate de I.M.U.A. Bucureşti, nu funcţionau la uzinele de automobile de la Craiova şi Colibaşi. Exasperat de situaţie, liderul P.C.R. a declarat astfel: „Dacă mai prind că pleacă utilaje din uzină care nu funcţionează, să trimitem în judecată pentru sabotaj! Fără nici un fel de discuţii! Până la pedeapsa cu moartea.
Propun Comitetului Politic Executiv să introducem, pentru trimiterea utilajelor care nu funcţionează, pedeapsa până la pedeapsa capitală! Nu se poate una ca asta! Nu se poate conduce economia cu autocritică, cu angajamente formale, cu acoperirea lipsurilor, că ce să facem, spun ei, să-şi primească salariul! Salariul primesc dacă lucrează cum trebuie! Pentru sabotaj nu trebuie să plătim, trebuie să pedepsim, că trimiterea de utilaje proaste înseamnă sabotaj! Nu se poate lucra mai departe aşa!”.
Accesul de furie al lui Nicolae Ceauşescu a trecut, iar intenţia de a emite un decret prezidenţial, în care să fie prevăzută pedeapsa capitală pentru livrarea de utilaje defecte, nu s-a concretizat.
Trei luni mai târziu, cei 3675 de salariaţi ai societăţii OLTCIT aveau mari probleme financiare din cauza lipsei fondului de lichidităţi la nivelul uzinei. În consecinţă, 2249 de persoane urmau să fie plătite doar cu 54,6% din salariul cuvenit în luna iulie 1989, în timp ce restul angajaţilor nu aveau asigurat nici un ban pentru salariile lor. Cu toate acestea, la Craiova, atunci, nu s-a înregistrat nici o manifestaţie publică de protest a celor nemulţumiţi de situaţia respectivă şi Nicolae Ceauşescu putea să peroreze în continuare despre închiderea unor fabrici şi transferul personalului excedentar în alte întreprinderi sau sectoare economice – fără nici un fel de compensare sau cointeresare materială.
Dr. PETRE OPRIS
