Informat despre întrevederea dintre ambasadorul S.U.A. în Spania, Carlton Hayes, şi Scarlat Grigoriu, primul secretar al Legaţiei române, Mihai Antonescu a cerut colonelului Ion Popescu din S.S.I., la începutul lunii noiembrie 1943, să se deplaseze la Madrid, în secret, pentru a afla ,,în ce constă miezul propunerilor sale şi ce vrea să ne comunice”.

,,În calitatea mea de şef de stat – i-a declarat Mihai Antonescu colonelului –, port o mare răspundere în faţa istoriei şi sunt obligat să prevăd greutăţile care se ridică în calea viitorului poporului nostru. Am fost şi rămân loial obligaţiilor politice luate faţă de Germania. România a adus jertfe imense în acest război, dar noi, liderii, avem obligaţia să vedem lucrurile mai în profunzime. Trebuie să fim informaţi din vreme despre soarta ce ne aşteaptă”.

,,După schimbul introductiv de amabilităţi (,,la 15 sau 16 noiembrie”) – avea să declare ofiţerul român, într-o declaraţie dată, în prizonierat, anchetatorilor sovietici – ambasadorul a trecut la subiectul, care trebuia transmis, cât mai curând guvernului României. De aceea, a declarat el, discuţia va fi clară şi precisă. A început cu analiza situaţiei generale şi s-a oprit îndeosebi asupra împrejurărilor din România, care – în opinia lui – se înrăutăţeau tot mai mult, legat de operaţiile de pe teatrul răsăritean al acţiunilor militare. Frontul se apropia de hotarele româneşti. Ambasadorul exprima punctul de vedere al S.U.A. El a insistat pe poziţia internaţională reală a României şi pe evoluţia ei. A spus că S.U.A. înţelege situaţia grea în care se afla România, ca şi orientarea pentru care ea optase, dar considera că a sosit momentul ca ţara să iasă onorabil din acest impas. Cât nu este prea târziu şi America poate ajuta România, guvernul român trebuie să se gândească la acest lucru. S.U.A. au hotărât să acorde acest ajutor, atât în interesul României, cât şi al ei, al Americii, în această parte a Europei. Conform informaţiilor de care dispunea ambasadorul, în America se consideră că rezistenţa României pe frontul actual nu va dura mult şi, nu mai târziu de primîvarea anului 1944, războiul va ajunge la graniţele României. America vrea să evite purtarea războiului pe teritoriul României şi, îndeosebi, să înlăture ocupaţia ei militară de către armatele ruse. În ce priveşte viitoarele graniţe ale României în răsărit, America poate garanta hotarele din 1941, sperând să obţină din partea U.R.S.S. acordul pentru cedarea în folosul României a Basarabiei şi Bucovinei. În acest scop, S.U.A. cer ca România să se hotărască repede să înceapă negocieri cu Aliaţii (deocamdată cu reprezentantul S.U.A.). În orice caz, trebuie să se ajungă la un acord înainte ca trupele ruseşti să ajungă la graniţele României. Dacă nu se va reuşi acest lucru până la termenul stabilit, România va fi nevoită să poarte tratative numai cu comandamentul militar sovietic. În orice caz S.U.A. nu vor mai putea să o ajute în niciun fel. Prin cele spuse, ambasadorul a lăsat să se înţeleagă că America este interesată de România să nu intre în sfera de influenţă a U.R.S.S. Temporizarea sau opoziţia României dăunează intereselor S.U.A., care coincid necondiţionat cu cele ale României, a spus el. Ca să confere mai multă greutate declaraţiei sale şi vrând să mă convingă de preocuparea deosebită a S.U.A. pentru poziţia României, ambasadorul mi-a arătat o scrisoare manuscrisă primită de el de la preşedintele S.U.A., dl. Roosevelt, din care mi-a tradus un fragment. Preşedintele S.U.A. recomanda ambasadorului să depună toate eforturile pentru ca autorităţile României să înţeleagă la timp importanţa acestui demers pentru viitoarea situaţie internaţională, în care S.U.A. vor ca România să ocupe o poziţie favorabil. Apoi a trecut la expunerea detaliilor. Dacă România se hotăra la acest pas, se propunea ca un general român, cu sprijinul reprezentanţilor americani, cu toate precuţiile necesare şi evitând supravegherea de către agenţii germani, să se deplaseze prin Turcia la Statul major al generalului Eisenhower (aflat atunci în Sicilia), unde ar fi urmat să fie dezbătute o serie de probleme preliminare de ordin militar, în vederea colaborării Aliaţiler cu trupele române, în scopul izgonirii nemţilor din România. După dezbatere (de la Statul major al lui Eisenhower), trebuia încheiat un acord cu guvernul român. Acest acord trebuia să se păstreze secret până când intra în vigoare şi după ce Aliaţii (Anglia şi U.R.S.S.) erau puşi la curent. Încheindu-şi expunerea, ambasadorul a rugat să primescă cât mai curând răspunsul guvernului român. Am răspuns că am urmărit foarte atent expunerea şi că sper a o transmite, cu maximum de precizie, guvernului român”.

S-a căzut de acord ca răspunsul Bucureştilor să fie dat ,,cu un termen maxim de aşteptare de o lună”.

La precizarea colonelului român că ,,există păreri că intervenţia militară anglo-americană în Balcani nu se va produce, din cauza opoziţiei categorice a U.R.S.S., care considera această parte a Europei exclusiv sfera ei de influenţă şi în care, în conseicnţă, singură trebuie să decidă asupra problemelor, fără amestec anglo-american”, ambasadorul american a răspuns că ,,U.R.S.S. nu s-a pronunţat niciodată formal împotriva intervenţiei militare anglo-americane în această parte a Europei: desantul trupelor americane va avea loc la momentul oportun şi în conformitate cu planurile stabilite. Sub acest aspect România nu trebuie să aibă motive de îngrijorare. Cu acest răspuns, destul de sec, fără explicaţii suplimentare şi personale, discuţia a luat sfârşit”.

Informat de colonelul Ion Popescu (la începutul lui decembrie 1943) despre întâlnirea avută cu ambasadorul american la Madrid, Mihai Antonescu şi-a manifestat scepticismul faţă de ajutorul american promis, inclusiv faţă de desantarea de trupe americane în România ,,nu vor avea loc” (considera că după conferinţa de la Teheran americanii ,,îşi vor concentra acţiunile militare în Ocenul Pacific, împotriva Japoniei”) şi, ca urmare, ,,noi trebuie să ne rezolvăm problemele nemijlocit cu Rusia, sau să pierim luptând până la sfârşit alături de Germania”.

În final, Mihai Antonescu nu a trimis niciun răspuns la Madrid, din discuţiile avute cu Eugen Cristescu, colonelul Ion Popescu înţelegând că ,,mareşalul Antonescu s-a opus tratativelor propuse de ambasadorul american, deoarece avut impresia că americanii urmăresc să atragă România în aceste tratative, pentru a o compromite în fața Germaniei.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu