Și în situații de restriște, românul a știut să-și mângâie sufletul cu un cântec, cu o poezie care să le aline dorul de cei de acasă. Acest fapt este demonstrat de acești oameni simpli, absolut necunoscuți, dar care au fost părtași la nașterea României Mari și care ne-au lăsat însemnat pe o foaie de hârtie, mărturia sensibilității și a dragostei nețărmurite pentru neam și țară. Direct din tranșeele războiului pentru Întregirea Națională (1916-1918), soldatul a reușit prin bunul său simț românesc să-și exprime prin versuri cuvântul doinit, adevărul despre bucuria, simțămintele, revolta, ura sau dragostea, sentimente izvorâte din nevoia de a se face auzit. Cert este că astfel de poezii se regăsesc pierdute prin diferite dosare ale Arhivelor Militare Române printre importante rapoarte, ordine de zi sau jurnale de operații ale diferitelor unități militare, dar care au fost meticulos arhivate de către Serviciul de Informații al Armatei Române.

Poezie din anul 1916

Când război s-a declarat

Am trecut peste Carpați

Ca niște vulturi înarmați

Ca să dezrobim pe frați

De maghiarii blestemați

Haideți frați acum toți

Ai lui Mihai strănepoți

Să gonim afară din țară

Limba spurcată maghiară

Cu toți pieptu l-om pune

Să vedem al nostru nume

Frunză verde trei măsline

N-au trecut două luni de zile

Și m-a lovit chiar pe mine

M-au lovit de moarte odată

Un obuz cam de pe flanc

Drept în șale, în partea dreaptă

Apoi, la spital am fost dus

Și-am fost îngrijit de-ajuns

Iar Dumnezeu ca un sfânt

De mine grijă a avut

Că sănătos m-a făcut

La luptă iar am pornit

Ca să dezrobim Ardealul

Ar dealul al nostru de ar fi

Toată țara s-ar mări

S-ar mări, s-ar pregăti

Cum s-au pregătit germanii

Ei de 40 de ani

Fabrichează la grenade

Tunuri mari, mitraliere

Ca să ne omoare cu ele

Acum, lor li s-a închis calea

N-au armată, numai bat

Noi uniți cu aliații

Grozav din urmă i-am luat

Peste Tisa i-am aruncat

Franța, Anglia

Sunt buni aliați

Noi uniți cu aliații

Luptăm azi într-o unire

Bat românii, bat francezii

Gonesc tare, aliații

Din Carpați, până-n Balcani

Să spăimântăm pe dușman

Luptăm în disperare

Să-i trecem peste hotare

Așadar se bat românii

Ca să spăimânte păgânii

N-au la ce sta în România

Să rămână numai dor

Steagul nostru trei culori

Tricolorul Românesc

Pe pământ ardelenesc

Sus astăzi ai României

Buruiana și neghina

S-o stârpim din rădăcină

Hai feciori întindeți pasul

Dați năvală rând pe rând

Să strigați să vină ceasul

Biruinței mai curând

Între noi să se pornească

Hora mândră cea frățească

Pe câmpia ardelenească.

Scrisă de mine, caporal Firu Tudor, Regimentul 2 Vânători, Compania 8 Mitraliere, comuna Hârsești, județul Argeș.

Apoteoza biruinței Bucureștilor

Tu cuib de lumină al neamului nostrum

Orș meropolă din mândrul Regat

Prepară-ți găteala din flori și din ramuri,

Căci lanțul sclaviei, este azi scuturat!

Primește-ți eroii în haina ta nouă,

La poarta cea mare așteaptă-i în zori,

Și-n marșul izbândei, pe străzile tale,

De sus le revarsă o ploaie de flori!

Ei vin de departe, din lupte viteze,

Cu steaguri ce poartă pe le cununi

Ei vin din războiul cel sfânt de-nfrățire,

Un vis ce ne leagă, lăsat de străbuni!

Primește-I cu cinstea ce-o merită bravii,

Ridică stindardul pe vechiul Palat

Căci el vine astăzi de-a pururi să stea

Pe tronul ce-n slavă prin ei s-a înălțat!

Poezie aprobată de Grupul de Aviație din Bacău pentru a fi aruncată din aeroplanele noastre, cu ocazia intrării Armatelor Române în București la 18 noiembrie 1916. Scrisă de mine, maior Sofronie Ivanovici.

Lupta de la Muncel

Cu arma-n cumpănire

Cu ranița-n spinare

Românii scoși din fire

Alergau în fuga mare

O ploaie de ghiulele

Din aer se scoboară

Și sute de șrapnele

Pe mulți din ei omoară

Ce morți cu arma-n mână

Își dau viața lor

Cei vii făr de odihnă

Se duc ca șoimii-n zbor

Se duc ca să răzbune

Pe cei ce au murit

Și să arate-n lume

Că țara și-au iubit

Urcând în deal ca lei

Se uită-n depărtare

Muncelul cu mișeii

În fața lor apare

Flăcăii făr de seamă

Spre sat înaintau

Căci patria lor mamă

Acolo-I trimiteau

Nici armele, nici tunul

Nu i-a oprit pe loc

Căci ei până la unul

Voiau să moară-n foc

Murim cu toți odată

Strigau flăcăii toți

Doar țara cea bogată

S-o curățăm de hoți

Să dezrobim pământul

Și-ai noștri scumpi părinți

Și să ne fie gândul

La noi în Mehedinți.

Scrisă de mine, departe de casă, caporal Grigore Selișteanu, din Regimentul 57 Infanterie.

Scrisoare de pe front

Noroc și voie bună tată

Că-i Dumnezeu mereu cu noi

Și o să ne întoarcem încă o dată

Biruitori de la războiu

De-ai noștri n-au căzut nici unul

Nenea Iorgu e voinic

Iar eu sunt sănătos ca tunul

Cu care trag în inamic

E azi o săptămână

De când m-a făcut căprar

C-am tras în tabăra păgână

Și-am omorât un general

Și azi domnul căpitan Potopeanu

Mi-a dat o jumătate de pol

Că dintr-o sută de ghiulele

Nici una nu am tras în gol

Pe când glonțul de curcan

Se cânta sârba în foi de tei

Ghiuleaua mea le bătea toba

Și duc păgânii drept în iad.

Scrisă de mine, departe de casă, sergent Brandrabur Haralambie, din Regimentul 23 Artilerie.

Surse: Arhivele Militare Române

Prof.dr. Cornel Mărculescu