You are currently viewing EDITORIAL: Epoca și personalitatea Patriarhului Nifon (1434/1440-1508) în percepția lui I. D. Petrescu (1818-1903) – Partea a II-a

EDITORIAL: Epoca și personalitatea Patriarhului Nifon (1434/1440-1508) în percepția lui I. D. Petrescu (1818-1903) – Partea a II-a

  • Post category:Editorial

În anul 1880, Ioan D. Petrescu a editat prima monografie dedicată lui  Radu cel Mare (1490-1508), menționând aici monumentele construite de voievod, lucrare tipărită în tipografia lui Theodor Michăescu. În această lucrare, Ioan D. Petrescu abordează: Finalul secolului al XV-lea; Radu şi gropniţa Drăculeştilor; Episcopia Buzăului; Patriarhul Nifon; Domnia lui Radu cel Mare. Pentru însemnătatea și frumusețea descrierii Patriarhului Nifon de către învățătorul I. D. Petrescu, am ales să prezentăm din lucrarea dedicată lui  Radu cel Mare (1490-1508), personalitatea și epoca patriarhului Constantinopolului, așa cum a fost ea scrisă, păstrând întru totul, grafia timpului.

Reîntorcându-se de la Constantinopol, Radu cel Mare, convocă una adunare bisericească și de boieri, și în prezența sa, și a întregii adunări, Patriarhul Nifon, fără un cuvânt frumos de morală, a curui elocință îndoioșă pe toți până la lacrimi. Tot în această adunare, se întocmiră oarecare legi sau norme, după care să se conducă țara. Se mai decise și repararea mai multor biserici vechi și a altor instituții de folos comun. Apoi, prin generozitatea și buna-voință a lui Radu Vodă, se ridică un stabilimentu pentru cei săraci; se cheltuiră mari sume pentru ajutorul bătrânilor și al neputincioșilor.
În fine, se puse la lucrare tot ce ar putea ajuta și mângâia pe cei ce suferă, pentru care fapt chiar contemporanii săi, îi deteră numele de cel Mare. Dar, nu trecu mult timp și la 1502, armonia dintre Radu și Sfântul Nifon se întrerupse din cauza unui boier refugiat din Moldova, anume Bogdan care-și lăsase femeia si copiii, și se însurase aici sub ocrotirea lui Radu, luînd pe Domnița Caplea, sora  acestui Domn, de soție. În urma acestora, Patriarhul Nifon, impulsionat poate de abandonata femeie a pribeagului Moldovean, mergând la Radu I, declară: „că nu îngăduie una atare nuntă nelegiuită a vrednicului de peste Milcov, cu Domnița Caplea, pe cât timp femeia acestuia își reclamă pe legitimul său bărbat”. Atunci, domnul Radu I, zise:  „Nu ești în dreptu părinte, a mi te împotrivi până într-atâta, ar trebui să aibă ceva mai mult libertate și cinste pentru Domnia Mea. De mult voiam să-ți spun că nu mai pot îngădui schimbarea orânduielilor noastre, care călcatule-ai și altele, așezat-ai după cum ți-au fost plăcute”.
Permițându-ne aici, o mică paranteză, zicem: Ce mare deosebire între Tată șu Fiu! Țepeș, tatăl, pentru rezistența și opozițiunea lui Nifon, ar fi comandat fără doar și poate…Țeapa!, pe când fiul său Radu cel Mare, după un blajin reproș, rămâne satisfăcut numai cu următoarea declarațiune solemnă: „Dar, de astăzi înainte părinte, necă învățăturile tale numai voimu, nici orânduielile tale nu mai primim”.

Acestea sunt ultimele cuvinte cu care Radu cel Mare se despărți de Patriarhul Nifon, după care acesta părăsi țara, mai ales după ce făcu în van recurs la devoțiunea glotelor spre a le atrage în partea sa, când în cele din urmă, văzu că, afară de Neagoe, fiul său sufletesc, și de câțiva fanarioți ai săi, nu mai avea pe nimeni cu sine, și prin urmare, nu avea ce mai aștepta la această țară, pe care nesocotind-o, prin schimbarea orânduielilor sale, nu-i putuse atrage dragostea unui bun Pastor. Singura resuvenire ce mai rămăsese lui Nifon în țară, era, o repetăm, Armașulu Neagoe, fiul său sufletesc și nepotul marelui nostru Domn, ce deveni Voievodul țării noastre peste cinci ani. De aici înainte, Patriarhul duse o viață retrasă la Monastirea Dionisiu de la Muntele Athos și, pe la 1509 muri, înmormântându-se în această Monastire.
De altmintrea, istoria ne prezenta pe unele locuri pe Patriarhul Nifon, ca pe un bărbat plin de pietate, prin ale căruia consilii înțelepte, Radu reorganiză clerul și Biserica Română, restituind după cum am văzut, și alte așezăminte folositoare pentru care clerul bisericii noastre, încă de la aducerea relicvelor sale în țară, de către Neagoe Voievod, l-a și înscris în Sinaxarul Eclesiei, intercalând a sa sărbătoare între sfinții de la 11 August.

După depunerea Patriarhului Nifon, Radu cel Mare ridică la Pontificatul țării pe Massim, bărbat de spirit și cu multă pătrundere în cele politicești, ca unul ce rezolvase cu succes câteva solii din cele mai importante pentru țară, dară pe care Mihnea cel Rău, după șapte ani l-a alungat de la pastoratul țării.
Vorba zisă despre Neagoe, că era fiul sufletesc al lui Nifon, este o expresiune, ce are după limbagiul vechiu semnificarea de „fină”, sau discipolul și care dete ocasiunea unora din părinții cei vechi ai bisericii, să afirme că Neagoe Vodă ar fi finu din botezu sau discipolul Sfântului Nifon, adică, ar fi fost ținut la brațe la botezu, de către acest pastoru, pe când adică Vornicul Pârvu Craioveanu, tatăl lui Neagoe, era Banul Severinului, și în același timp Nnifon se afla în părțile acelea domiciliat în Monastirea Tauronului de la Dunăre sau Severin, când poate că a fost și al său instructor, căci altfel de unde însușirea expresiunii de fiu sufletesc și nu duhovnicesc sau spiritual după limbagiul comun, adică fiu de confesiune sau de una simplă paternitate spirituală.
Și dacă n-ar fi așa, de unde facilitatea limbii române în gura Sfântului Nifon Moraitul, care chiar de la prima sa venire în țară, înduioșa inimile prin alocuțiunile sale în limba poporului, predicând în același timp cuvântul lui Dumnezeu prin Bisericile țării?
Așa dară, Neagoe a fost „finu” și discipol al Sfântului Nifon, și aceasta din urmă se înțelege că el cunoștea bine limba română încă din Monastirea Tauronului sau din Moesia Superioară, unde primise monahatul.

Sursa:

-I. D. Petrescu, Patriarhul Nifon, în „Radu cel Mare (1490-1508)”, Editura Librăriei Grigore Tomescu, Tipografia şi Legătoria Teodor Michăescu, Târgovişte, 1884.

 

Prof.dr. Cornel Mărculescu